Mădălina ŞCHIOPU

Pînă în 2007, faima lui Lars Vilks - artist contemporan şi profesor de teoria artei - nu depăşise cu mult graniţele lumii artiştilor plastici şi ale Suediei natale. În vara lui 2007, a fost invitat să participe la o expoziţie obscură, într-un orăşel de provincie, cu tema "Cîini".

Prin doctrina sa socială, Biserica Catolică acordă o atenţie specială implicării în comunitate.

Bogătaşii României postcomuniste se numără printre cele mai mediatizate persoane publice. Cei mai mulţi, cu voia lor: pesemne e greu să nu împărtăşeşti cu ceilalţi euforia propriului succes, pînă într-acolo încît să-ţi dai cu părerea despre cele ce sînt şi cele ce mîine vor rîde în soare.

Cînd Barack Obama a fost ales preşedintele Statelor Unite, unul dintre motivele principale care i-au mobilizat susţinătorii a fost imaginea liderului care va vindeca „rana rasială“. Visul lui Martin Luther King se îndeplinise şi se identifica, acum, cu visul american.

Paradoxal, cu cît lumea devine mai mică şi viteza de deplasare dintr-un punct în altul al planetei se scurtează, cu atît se intensifică dorinţa omului modern de a călători. Părem să fi intrat într-o cursă contra-cronometru de a bifa cît mai multe puncte vizitate pe harta globului.

Un elev din ducat începe şcoala primară cu luxemburgheza (un dialect german împănat cu mii de cuvinte franţuzeşti), continuă cu germana standard, apoi, în gimnaziu, trece la franceză. La sfîrşitul studiilor gimnaziale trebuie, pentru promovare, să-şi dovedească fluenţa în toate cele trei limbi oficiale.

Notre-Dame din Bruges este o catedrală reprezentativă pentru a arăta de partea cărui talger înclină balanţa – muzeu sau spaţiu sacru. Este împărţită într-o zonă cu intrare plătită – pentru turişti, şi una fără plată – pentru credincioşii veniţi să se roage, să se reculeagă, să se spovedească sau să participe la liturghie.

Istoria şi trăsăturile definitorii ale Antwerp-ului, al doilea oraş ca importanţă al Belgiei, după Bruxelles, şi primul ca număr de locuitori (cu tot cu suburbii), sînt incluse în numele străzilor şi pieţelor sale. Strada Argintarilor, a Ghildelor, a Lînii, a Măcelarilor, a Sării, a Scaunului, a Brînzei, a Mănuşii, Piaţa de Lapte, de Vite, Vechiul Tîrg de Grîne...

Oficial, belgienii se mîndresc cu faptul că sînt capitala Europei, centrul Europei sau o punte între latura latină şi cea germanică a continentului. Faptul că flamando-olandezii şi franco-valonii au reuşit să trăiască peste un secol împreună, în relativă armonie, a fost dat deseori ca al doilea exemplu european, după Elveţia, de convieţuire întru civilizaţie şi prosperitate.

„Înţeleg că oamenii au nevoie de un ţap ispăşitor şi, acum, cînd Breivik este în spatele gratiilor, am şanse să devin ţapul ispăşitor la îndemînă, mai ales fiindcă sînt singurul norvegian pe care îl citează.“ Cel care a publicat zeci de articole online sub pseudonimul Fjordman, autorul cel mai citat de Breivik în „manifestul“ său şi indicat de terorist ca idol, s-a dus, după cum mărturiseşte, de bunăvoie la poliţie.

Ecourile pe marginea actului terorist care a zguduit zona scandinavă la o magnitudine nemaîntîlnită de la asasinarea lui Olof Palme încoace (unii spun chiar că de la Al Doilea Război Mondial) continuă. Lucru rar întîlnit, asasinul a lăsat în urma lui un manifest „pentru rezistenţa europeană“ de 1500 de pagini, în care îşi explică gestul şi oferă baza teoretică pentru acţiunea lui.

Statul Israel, conceput ca loc de refugiu şi patrie pentru evreii din toată lumea, continuă să primească valuri de noi cetăţeni. Ţine aproape de miracol faptul că, înconjurat de duşmani şi cu o imagine atît de controversată pe plan extern, cu o viaţă cotidiană militarizată şi aflată sub semnul pericolului permanent, Israelul atrage şi astăzi evreii de pretutindeni.

„Cînd am venit aici, acum opt ani, ştiam să spun doar «Ciao!» şi «Buon giorno!». Am venit la o prietenă care muncea deja în Milano, ca menajeră. Se ducea acasă la oameni, făcea curat şi ce mai era nevoie, şi cîştiga ceva bani. Muncea fără contract, fără nimic – asta funcţionează prin cunoştinţe, aflam una de la alta cînd apărea cîte o adresă nouă.“

Ein Hashofet este un kibbutz cu cîteva sute de locuitori, aflat la vreo 30 km de Haifa, cel mai important oraş industrial al ţării. „Sînteţi norocos dacă ajungeţi aici – e unul dintre cele mai frumoase kibbutz-uri din Israel. Pe deasupra, e aşezat strategic, la o oră şi ceva cu autobuzul de Ierusalim şi Tel Aviv“ – li se spune voluntarilor încă din biroul KPC Tel Aviv.

„V-am mai văzut azi trecînd pe stradă, acum cîteva ore. Eu stau aici, într-un punct fix, şi-mi place să privesc oamenii care trec pe stradă, în faţa mea. Dacă-mi este permis, dacă nu sînt indiscret sau obraznic, pot să vă spun ce am citit pe faţa dvs., ce fel de om sînteţi. Mă scuzaţi dacă nu găsesc cuvintele potrivite, engleza mea nu este foarte bună, însă ce pot să vă spun...“

Akko (cunoscut și sub denumirile Acra, Acre, Akka, Aak etc., în funcție de limbă și perioada istorică) este un orășel din nordul Israelului. Particularitate: una dintre cele mai vechi localități neintrerupt locuite din lume.

„Vă rugăm să pregătiţi paşapoartele: intrăm pe teritoriul Autorităţii Palestiniene. Pregătiţi paşapoartele şi aşteptaţi în linişte. Facem tot posibilul ca verificarea paşapoartelor să nu dureze mult.“ În maşina de tip mini-bus, însoţitorul oferă ultimele instrucţiuni grupului de pelerini veniţi să viziteze locul în care, potrivit tradiţiei şi învăţăturii creştine, s-a născut Mîntuitorul. Aflat lîngă Ierusalim, Bethleemul de astăzi oferă încă de la intrare o privelişte sumbră.

Imaginea noastră în ochii străinilor reprezintă una dintre cele mai vechi şi persistente obsesii româneşti. De obicei, ea se exprimă în două registre: o superioritate insuportabilă – sîntem infinit mai deştepţi şi mai capabili decît alţii, dar vitregiţi de istorie şi soartă – sau un la fel de nefiresc şi agasant complex de inferioritate – sîntem sub orice critică, aproape sub-umani, ca la noi la nimeni.

Unul dintre clişeele pe care le-am asimilat atît de mult încît sîntem gata să le spunem oricînd pe nerăsuflate este acela că lumea creştin-ortodoxă a fost întotdeauna tolerantă şi lipsită de persecuţii religioase. Printre dovezile care infirmă această teorie se numără existenţa staroverilor – ruşi ortodocşi de rit vechi – răspîndiţi în mai toate statele vecine Rusiei, din ţările baltice în sud-estul României.

În Suedia, femeile cele mai frumoase se plimbă pe bicicletă, care le pune în valoare formele mai bine ca orice autoturism ultimul răcnet. Dacă ar fi trăit în Nord, Moni Columbeanu ar fi fost avatarul Miţei biciclista.

La cîteva luni după ce Franţa a cîştigat Campionatul Mondial de Fotbal în 1998, un francez se duce în Tibet, într-o mînăstire budistă izolată (la două zile distanţă de cel mai apropiat drum). Aici intră în vorbă cu un grup de călugări, care cunoşteau cîteva cuvinte în engleză. Cînd îl întreabă de unde este şi omul le răspunde, chipurile emaciate de nevoinţe ale ermiţilor se luminează: „France! World Cup! Zidane!“.

Şi maimuţele protestează în faţa plăţii inegale pentru muncă egală. Evoluţia cere dreptate sau, în caz contrar, revoltă.

Cum arată existenţa cotidiană într-unul dintre cele mai contestate regimuri din lume? Der Spiegel, ediţia engleză, dedică un articol acestui subiect.

Tot mai multe publicaţii americane se gîndesc să-şi schimbe strategia în privinţa comentatorilor anonimi online. Moderatorii se plîng că nu mai pot face faţă insultelor şi exprimării injurioase.

Sînt tineri, aşadar revoltaţi şi tandri, idealişti şi sumbri, tonici şi apocaliptici. Să fie auziţi e o chestiune de viaţă şi moarte. Cînd şi-au dat seama că în spaţiul public nu se poate, au început să-şi facă bloguri.

A început festinul fotbalistic al planetei. De piatră să fii, şi tot eşti înghiţit de vortex. Toate publicaţiile importante şi-au deschis pagini speciale web Campionatul Mondial.

Regizoarea australiană Kathryn Millard a dorit să facă un documentar despre imitatorii lui Chaplin în diferite zone ale lumii, începînd cu ţara sa de baştină. Spre surpriza ei, a descoperit că admiratorii cei mai fervenţi (cu accente religioase chiar) ai vagabondului se află în India, în orăşelul Adipur, din nord-vestul ţării.

Se estimează că în jur de 11 milioane de oameni, majoritatea cetăţeni mexicani, lucrează la negru în SUA. Toată lumea e de acord că trebuie găsită o soluţie, fiindcă situaţia a scăpat de sub control. Cei veniţi la muncă îşi aduc uneori rudele şi cunoştinţele: practic, o nouă naţiune se naşte în sînul naţiunii americane

Corporatiştii reprezintă o categorie care, în orice ţară s-ar afla, suscită în egală măsură antipatie, bîrfă răutăcioasă şi invidie. Îi acuzăm ba de capitalism sălbatic, ba de organizare comunistă, care nu lasă loc de disidenţă.

Angajaţii trebuie să treacă prin ore speciale de educaţie întru diversitate, care poate îmbrăca diferite forme, de la grupuri de discuţii inter-rasiale şi inter-etnice, supervizate de specialişti, pînă la proiecţia de filme şi parcurgerea unor materiale documentare, urmate de teste. În cele mai multe cazuri, orele de diversity training sînt obligatorii.

Sînt oameni care rămîn cu problemele de la birou, şi după ce au plecat de aici, eu prefer varianta să mă detaşez. Ca să reuşesc, se întîmplă, de exemplu, ca înainte să ajung acasă să trec prin parc, mă plimb puţin, acumulez puţină energie de la soare sau verdeaţă sau copii, acum, cînd se face vremea frumoasă. Pe urmă mă duc acasă, deschid o carte, fie şi jumătate de oră.

Populaţia pămîntului este în continuă expansiune, dar în creştere se află doar segmentele strict religioase: musulmanii practicanţi, hispanicii şi africanii catolici, neo-protestanţii evanghelişti americani şi evreii ortodocşi. Raţiunea e capabilă să pună în mişcare colocvii ştiinţifice, dar nu face două parale cînd e vorba de urmaşi.

„Big Brother, cipuri, implanturi, microcipuri, 666, semnul Fiarei: faza finală a experimentului început de colaborarea IBM-nazism. Coordonarea masoneriei“: un credincios blogger ortodox le înşiră pe toate.

În martie anul acesta, cu ocazia alegerilor locale, Partidul Libertăţii condus de liderul anti-imigraţie şi anti-islamic Geert Wilders a dat din nou dureri de cap teribile establishment-ului politic olandez, la un an după episodul votului pentru Parlamentul European.

În 2009, anul Darwin, filialele Consiliului Britanic din numeroase oraşe ale lumii au organizat dezbateri cu public sub titlul „Darwin now“. Abia în 2010, un eveniment de acest tip al British Council a ajuns în România, şi el a luat forma unei discuţii despre efectul teoriei evoluţioniste asupra credinţei: subiect fierbinte la noi, avînd în vedere tensiunile permanente cu privire la rolul marginal oferit evoluţionismului în şcoli, spre deosebire de perspectiva religioasă asupra lumii. Conferinţa

În SUA sînt cunoscuţi mai ales sub denumirea de „Jews for Jesus“. O contradicţie în termeni, s-ar părea. Pastorul (numit de unii credincioşi rabinul) Florin Suciu afirmă că, pe lîngă comunităţile din România, unde sînt concentraţi în Oradea, în Capitală şi în Moldova, sau din Basarabia, ar exista grupuri asemănătoare în Argentina, Germania, Ucraina, Ungaria, Marea Britanie, Rusia.

Autismul tinde să capete, ca mediatizare şi răspîndire, nedorita notorietate de boală a începutului de mileniu. Dacă acum cîteva decenii se înregistrau un caz-două la cîteva mii de locuitori, ultimele estimări vorbesc de un copil născut cu autism la 150-200 de pămînteni.

De ce s-a bucurat marxismul de un asemenea succes şi longevitate în Europa? Văd două motive esenţiale, pentru epoca în care a apărut: mai întîi, situaţia socială. Sîntem în prima fază a revoluţiei industriale, cînd diferenţele de clasă, sociale, de statut economic sînt foarte mari.

Institutele străine sînt deja parte firească a peisajului cultural al Capitalei. Printre cele mai iubite şi vizitate se numără Institutul Polonez.

„Vreau să vă spun că am întîlnit fraţi întru păgînism şi deşi unii sînt minunaţi, alţii sînt foarte egoişti! E bine să ai parte de prietenie şi îndrumare, dar jocul de putere trebuie să înceteze! Unul dintre motivele pentru care nu am devenit membră într-o adunare este că multe dintre preotesele pe care le-am întîlnit sînt atît de pline de ele. Ştiu că trebuie să te iubeşti pe tine însăţi şi să crezi că poţi deveni zeiţă, dar cred că unii se iau prea în serios. Vouă nu vi s-a întîmplat aşa ceva?

Directorul Fundaţiei CliniClowns România, Martin Schiere, afirmă că, în Olanda, unde această organizaţie a fost înfiinţată, este cel mai cunoscut brand din ţară, după Google, mai popular decît Coca-Cola sau IKEA. Practic, dacă întrebi olandezii pe stradă, 100% ştiu despre ce e vorba. „În Olanda vizităm cam 25% dintre toţi copiii internaţi în spitale. Mergem în aproape toate spitalele din ţară, poate cu cîteva excepţii în localităţile mici.

După debutul pe marile ecrane din luna decembrie, noua peliculă semnată de James Cameron, Avatar, a reuşit să strîngă peste un miliard de dolari din încasări (jumătate de miliard fuseseră investiţi în producţia lui) şi să se situeze neîncetat, săptămîni la rînd, pe locul 1 în box-office-ul american, şi nu numai.

Cum faci dreapta din Piaţa Giuleşti, dai peste o clădire cu un etaj, pe a cărei culoare galben-pai iese în evidenţă o cruce mare, maro. O cunoştinţă din zonă mi-a spus cîndva că vede duminical adunîndu-se acolo „nişte negri. Habar n-am ce este, cîteodată, cînd trec pe lîngă ea, se aud cîntece din alea de-ale lor, religioase, cum sînt prin filmele americane, deci poate să fie o biserică. Sau o fi vreun consulat african? Deşi, ce să caute un consulat prin zona asta?“.

Filmele hollywoodiene de tip Love Story ne-au oferit o variantă romanţată a momentului în care cei apropiaţi află vestea că o persoană dragă suferă de cancer în fază terminală. În lumea medicală, etapa din urmă a bolilor incurabile este însoţită de ceea ce se numeşte „îngrijiri paliative“: o noţiune foarte serioasă şi deloc sentimentală, iar pentru practica şi deprinderea ei sînt necesare cursuri speciale. Îngrijirile paliative încep din clipa în care medicii decid că pacientul nu mai răspunde p

Undeva în zona Eroilor se află două dintre cele mai cunoscute biserici ale Bucureştiului " Sf. Elefterie Vechi şi Sf. Elefterie Nou....

Sub semnul numelui "Maria"....

● Expoziţia "Monument to Transformation", 30 sept. " 13 nov., Centrul de Introspecţie Vizuală, Bucureşti. Un rucsac în culori ţipătoare, care încep să se faneze....

"Biserica din Dumbrăviţa are dimensiunile mult mai mici decît cea din Sălciva. Pe noi ne-a fascinat......

Mişcări tectonice Miercuri, 5 august, la ora 10,49, a avut loc un cutremur undeva în adîncurile Mării Negre, resimţit şi la Bucureşti, în jur de 5 grade pe scara Richter....

Laura D. este ingineră, are 30 şi ceva de ani şi toţi cunoscuţii au considerat-o pînă de curînd o persoană raţională, cu capul pe umeri....