Bethleem: locul în care dispar creştinii

Publicat în Dilema Veche nr. 347 din 7 octombrie - 13 octombrie 2010
Bethleem: locul în care dispar creştinii jpeg

„Vă rugăm să pregătiţi paşapoartele: intrăm pe teritoriul Autorităţii Palestiniene. Pregătiţi paşapoartele şi aşteptaţi în linişte. Facem tot posibilul ca verificarea paşapoartelor să nu dureze mult.“ În maşina de tip mini-bus, însoţitorul oferă ultimele instrucţiuni grupului de pelerini veniţi să viziteze locul în care, potrivit tradiţiei şi învăţăturii creştine, s-a născut Mîntuitorul. Un grup eteroclit, în care predomină însă sud-americanii şi anglo-saxonii. Aflat lîngă Ierusalim, Bethleemul de astăzi oferă încă de la intrare o privelişte sumbră: un zid imens de beton completat de sîrmă ghimpată, o imagine de tip închisoare sau lagăr, separă zona controlată de Autoritatea Palestiniană, de statul Israel, în chiar inima acestuia. Pe alocuri, pe ziduri, graffiti de natură războinică care arată indivizi cu cagule, în plină acţiune – aruncînd cu pietre sau folosind o praştie – descriu istoria acţiunilor de protest palestiniene, începînd cu prima Intifada. Lîngă ele, plictisiţi şi toropiţi de căldură, îşi fac rondul foarte tineri soldaţi israelieni. Sîntem preluaţi de un bătrîn în costum gri care ne conduce spre un magazin cu obiecte de artizanat. Unele sînt la fel de kitschoase ca acelea de prin mînăstirile şi bisericile noastre: brăţări cu iconiţe, medalioane cu Fecioara Maria, Cina cea de Taină sculptată în lemn masiv, toate la preţuri ameţitoare. Pentru ca toate confesiunile să fie mulţumite, în spiritul turismului ecumenic, poţi să alegi din oferta de icoane ortodoxe, figurine catolice din ipsos, viu colorate, Biblii în engleză, pentru uz protestanto-american, sau chiar menore sau mezuze, în cazul în care se ivesc şi turişti israelieni. Pe un raft, omniprezentele produse cosmetice bazate, pasămite, pe nămolurile şi apele-minune de la Marea Moartă, în vecinătatea compartimentului cu sticluţe cu apă sfinţită. 

În sfîrşit, reuşim să trecem de punctul de control, într-o înghesuială formată în bună măsură de femei în veşminte musulmane însoţite de patru-cinci copii. De altfel, la intrarea pe teritoriul palestinian, o inscripţie pe zid ne face o declaraţie de dragoste: „I love tourists“. 

Lupta pentru supravieţuire 

Bătrînul în costum gri ne spune, pe scurt, povestea arabilor creştini din Bethleem: la începutul anilor ’80, erau în jur de 60.000, din 80.000 de locuitori. Apoi, au început să dispară în ritm accelerat: astăzi, sînt maximum 12.000, şi ei pe picior de plecare. Primele victime, într-un război care nu-i priveşte, pe care nu l-au declanşat şi nu l-au dorit. Cu fiecare conflict, atentat sinucigaş, Intifada, contraofensivă israeliană, ei sînt primii care-şi fac bagajele şi se duc unde văd cu ochii. 

Sentimentul de nesiguranţă a devenit acut de cînd Bethleem-ul a intrat sub control palestinian. Puţinii rămaşi sînt chemaţi de rudele aflate deja în Europa, SUA, Australia. Astfel, ne aflăm în plin paradox: pe pămîntul sfînt, vizitat de milioane de pelerini creştini din toată lumea, creştinii născuţi în chiar locul Naşterii sînt o specie pe cale de dispariţie. În Biserica Naşterii Domnului, coada de pelerini pare fără sfîrşit, iar la cîţiva paşi, în casele de piatră albă tipice Orientului Mijlociu, o altă familie îşi face bagajele. „Iar ceea ce vedeţi aici, doamnelor şi domnilor – continuă bătrînul –, sînt rezultatele muncii noastre. Fiindcă, vă daţi seama, ce activitate economică ar putea să fie profitabilă într-un astfel de loc al războiului? Ce fel de comerţ ar fi posibil aici? Aşa că acum, noi, cei rămaşi, trăim din turism. Din obiectele pe care le vedeţi aici.“ Pînă atunci indiferenţi şi absenţi, vizitatorii deschid poşetele, portofelele şi buzunarele. Se cumpără icoane, brăţări, tablouri, broşuri. 

Pelerinii 

„Ştii, eu nu sînt o persoană religioasă sau chestii de genul ăsta. Cred în spiritualitate. Mă interesează toate religiile. M-am născut catolică, dar nu vreau să mă limitez la o singură credinţă, e plictisitor. Practic yoga, cînd vreau să mă regăsesc. De-asta cred că aici se află un punct energetic important, pozitiv, al planetei. Mă înţelegi, nu?“ O braziliancă drăguţă împărtăşeşte convingerile ei religioase, proaspătului amic mexican. În aer pluteşte un început de flirt, aşa că toată lumea care înţelege spaniola zîmbeşte îngăduitor cînd le aude conversaţia. Sobrul tată de familie german, venit cu soţia şi cei trei copii, e uluit cînd aude că trebuie să-şi pună o eşarfă, ceva peste genunchi, fiindcă bermudele se opresc deasupra. Alături, un norvegian scapă „la mustaţă“: şi el are bermude, dar un pic mai lungi. Aşteptăm, de vreo trei sferturi de oră, în Biserica Naşterii, să ajungem în grota în care o stea argintie marchează locul în care tradiţia spune că s-a născut Iisus. „Vi s-a spus dinainte care sînt regulile în privinţa hainelor“ – spune excedat Jorge, ghidul care ne-a preluat la intrarea în lăcaş. „Femeile trebuie să-şi acopere umerii şi decolteul. Bărbaţii – să poarte pantaloni deasupra genunchilor. Aici este o biserică ortodoxă şi regulile sînt stricte. Ce e atît de greu de înţeles?“ Biserica de piatră, cu o curte încăpătoare, în care se intră printr-o uşă foarte joasă ce te obligă să te apleci, numită „poarta smereniei“, e împărţită în trei compartimente: catolic, armean şi ortodox. Însă ortodocşii, prin Patriarhia greacă a Ierusalimului, au monopolul administrativ al grotei Naşterii. În mijlocul Bisericii se află un mozaic, vestigiu – afirmă ghidul – al primei biserici din Bethleem, construită de împărăteasa Elena, mama lui Constantin cel Mare. În jur, tot soiul de pelerini: de la „spiritualişti“ de genul tinerei brazilience, pînă la călugăriţe ortodoxe, de la călugări franciscani italieni, la grupuri de turişti americani. Ghizii şi pelerinii vorbesc concomitent în toate limbile pămîntului: la un moment dat, se aud şi frînturi de conversaţii în română. Cîteodată, procesiuni de pelerini cu lumînări în mînă, care cîntă şi se roagă, vin în valuri. Coborîm cîteva scări şi intrăm în grota Naşterii. Şi aici, dai peste atitudini diferite: de la femeile ortodoxe cu capul acoperit, care se roagă în genunchi, pînă la sud-americani macho care îşi aranjează freza înainte de a se fotografia în faţa stelei argintii din grotă. Fiindcă această masă umană atît de diversă are ceva în comun: aparatele de fotografiat care ţăcăne neîncetat. Intrarea în grotă e străbătută, cu efect vizual de fulger, de lumina blitz-urilor. 

Nu departe, o altă biserică e construită pe Cîmpul Păstorilor, locul unde s-ar fi plimbat, cu turmele, smeriţii ciobani care aveau să fie martori ai primelor momente pe pămînt ale Pruncului sfînt. Preoţi şi pastori ţin predici în spaţiul din spatele bisericii, ascultaţi cu evlavie de credincioşi. Şi pe un deal, nu departe, arătare din alte timpuri, un cioban în haine umile îşi îndeamnă cele cîteva oi anemice să înainteze. Orice conversaţie se opreşte: sîntem furaţi de această apariţie care a făcut timpul să încremenească, peste două milenii. 

În foc încrucişat 

În faţa bisericii, o moschee şi o biserică îşi alătură semiluna şi crucea pe cerul de un albastru pal, lipsit de nori. Simbolic vorbind, o imagine puternică, dar lipsită de acoperire în realitate. Creştinii se simt tot mai stingheri în acest loc, pe care broşurile turistice vor să-l prezinte ca pe o oază a toleranţei interconfesionale. 

Jorge – ghidul care ne prezintă Bethleem-ul în engleză şi spaniolă – este palestinian. Tatăl lui, spaniol, a întîlnit o arăboaică, s-au îndrăgostit şi s-au căsătorit. Cînd a trimis o aplicaţie la o universitate din Spania, spaniolii au fost intrigaţi de numele lui cu rezonanţe iberice şi l-au primit. După cîţiva ani, s-a întors acasă şi acum însoţeşte grupurile de turişti care vor să viziteze locurile sfinte. Şi el se plînge de situaţia grea, dar evită să spună ce anume se întîmplă, de parcă nenorocirea ar fi abstractă, o chestiune de destin, o povară venită de sus. 

Spre seară, grupul nostru de pelerini se întoarce la Ierusalim. Aici, pentru un moment de linişte după o zi atît de încărcată, poposim într-un restaurant. După cîteva pahare de vin, cînd limbile se dezleagă, patronul, arab creştin-ortodox, începe să vorbească despre situaţia din Bethleem: „Practic, sîntem prinşi de ani întregi într-un foc încrucişat. Pentru israelieni sîntem doar arabi, deci aliaţi de facto ai musulmanilor. Pentru musulmani sîntem creştini, deci străini, «cruciaţi», prieteni ai israelienilor. După ultima Intifada, imediat după 2000, şi eu m-am gîndit să plec. Ei se bat şi noi plecăm, fiindcă nu înţelegem nimic din ce se întîmplă. Fiica mea e deja în Canada, am trei băieţi mai mici, dar şi ei ar vrea să plece. Cred că restaurantul ăsta şi oaspeţii pe care îi am din cînd în cînd, ca dvs., sînt ultimele lucruri care mă reţin. Şi, poate, pasiunea mea pentru vinuri. Ăsta e întotdeauna un motiv bun să rămîi, şi unul la fel de bun să pleci. Ştiţi că aici, în Israel, avem vinuri foarte bune? Daţi-mi voie să vă prezint cîteva...“

Cea mai bună parte din noi jpeg
Iubirea e testul pentru curaj
Cîteodată, îți dorești atît de mult unele lucruri încît, atunci cînd apar în viața ta, te temi că le-ai inventat chiar tu – credibil, pînă la ultimul detaliu.
Zizi și neantul jpeg
Stradale
Uneori, mai ales cînd e frumos afară, strada e pur și simplu bucurie. Te plimbi și te bucuri, fără să ai vreun motiv anume. Sau avîndu-le, de fapt, pe toate.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Ce șanse are copilul ăsta?
Probabil că vecina mea deduce doar că ne certăm și e îngrijorată din cauza asta.
E cool să postești jpeg
Simțire fără rațiune
„Azi, rețelele de socializare au impus emoția, în detrimentul rațiunii”
p 20 Minastirea Sfintul Mihail, Kiev WC jpg
Diferite diversităţi religioase
Întîlnirea religiilor cere, chiar mai intens decît politicul, cunoaşterea interlocutorului: cel din faţa ta şi Cel de deasupra tuturor.
Theodor Pallady jpeg
Religia în școală, o veche poveste
După mine, neîncrederea în autorități (partide politice, instituții publice, lideri) s-a transferat și în tabăra seculariștilor anticlericali.
p 24 D  Stanciu jpg
Cu ochii-n 3,14
L-am rugat pe Siri (aplicația cu funcție de „asistent personal”) să-mi spună istoria controversatei aplicații TikTok.
Cea mai bună parte din noi jpeg
Vreau să mai verific o dată
Încerc să îmi spun, cînd nu dorm de grija tuturor lucrurilor care ar putea merge prost, că este doar o încercare a minții, care vede pericole peste tot, de a mă proteja.
Zizi și neantul jpeg
Parcul Tineretului
Așa am început să ne apropriem teritoriul parcului, colțișor cu colțișor și tufiș cu tufiș, și să nu ne mai temem de el.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Am vrut să scriu
despre sărăcie, dar am scris despre cîrciumi și despre hipsteri
Oameni tineri, relaxați, care par să nu fi muncit o zi în viața lor sau în nici un caz o muncă din asta mai de duzină, numai treburi fine, intelectuale.
p 20 jpg
Sărăcia lucrurilor. Despre felul de a vedea al celor simpli
Cei simpli se află în posesia unui adevăr pe care îl știu și copiii încredințați de ocrotirea părintească: aceea că lumea, în absența lui Dumnezeu, este prea fragilă pentru a putea exista.
E cool să postești jpeg
Violența contra profesorilor
„Violența împotriva profesorilor este în creștere”, titra la sfîrșitul anului trecut și Tagesschau un articol despre un sondaj recent, potrivit căruia „Insultele, intimidarea și atacurile fizice împotriva profesorilor au ajuns să fie la ordinea zilei în multe școli din Germania”.
foto BTC DV bis jpeg
Latina la bacalaureat
Se poate începe cu pasul just și minimal al reintroducerii latinei ca materie de bacalaureat.
p 24 S  Voinescu jpg
Cu ochii-n 3,14
Cîndva în anii ’70, Coreea de Nord a făcut o comandă de o mie de mașini Volvo, pe care nu le-a plătit nici pînă azi. La fiecare șase luni, suedezii le reamintesc să facă plata.
Zizi și neantul jpeg
Mame și mama
Nu mi-a plăcut niciodată prea mult ziua de 8 Martie.
Cea mai bună parte din noi jpeg
Ce film revedem astăzi?
Revizionările ne oferă confort emo­țio­nal, ne dau un sentiment de control asupra vieților noastre și ne conectează cu tre­cutul.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Scriitorul – o specie sălbatică
Am prieteni scriitori care îmi zic: lasă, bre, că scriem pentru generațiile viitoare!
p 20 WC jpg
Nimbul după Bizanţ
Ortodoxia ca model de societate – centrat pe viaţa în Biserică, pe liturghie şi monahism – a fost un model viabil în secolele post-bizantine.
Theodor Pallady jpeg
Paradisul învățaților din actuala patrie a deconstrucției
Războiul cultural declanșat în marja postmodernității a exacerbat contrastul ideologic dintre Epoca Luminilor, moștenitoare a Renașterii umaniste, și Evul Mediu obligatoriu „întunecat”.
p 24 I  Morosan jpg
Cu ochii-n 3,14
Fără cîini cu capul scos pe geamurile mașinilor din Florida – asta vrea să obțină o propunere de lege.
Cea mai bună parte din noi jpeg
Dispariții
Mai toate cărțile de self-help sugerează să te porți cu oamenii ca și cînd i-ai vedea pentru ultima dată.
Zizi și neantul jpeg
Mărțișoare
Originale și înduioșătoare în hidoșenia lor. Ba, de destule ori, chiar în frumusețea lor.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Fricile mici, „fricuțele”, cum le-ar numi casiera de la supermarket
Am mai spus-o, mă consider un om fricos și îi admir pe cei care în diferite situații, de război, de epidemie de ciumă, de revoltă populară, de activism, dau dovadă de curaj.
E cool să postești jpeg
Micii răsfățați, marii neadaptați?
Copilul nu s-a lăsat înduplecat, continuîndu‑și injuriile și micile violențe, cu o atitudine de zbir, impunîndu-și, în cele din urmă, autoritatea și ronțăind ciocolata.

Adevarul.ro

image
Destinul trist al Prinţesei Aiko a Japoniei, numită „Cea mai singură prinţesă din lume"
Fiica Împăratului Naruhito trăieşte izolată şi, deşi unii cred că are o existenţă privilegiată, viitorul nu sună bine, în niciuna dintre variantele acceptate de Palat.
image
Un șofer care a sărit la bătaie cu bâta, pus la respect de victimă VIDEO
În baza datelor strânse de polițiști, șoferul a fost reţinut, urmând a fi prezentat magistraţilor cu propunere legală.
image
Cele mai bune trei alimente pe care să le consumi dimineața. Sunt sățioase și nutritive
Micul dejun nu este o masă obligatorie, nu este necesară tuturor. De fapt, e chiar mai indicat să sari peste micul dejun decât să consumi ceva nesănătos. Ideal este să începi ziua cu ceva ușor, nutritiv și sățios.

HIstoria.ro

image
Apogeul și căderea lui Ernest Urdăreanu, favoritul regelui Carol al II-lea
Odată cu sfârșitul domniei Regelui Carol al II-lea, și-au pierdut pozițiile de la Curte și marii săi demnitari. Urdăreanu însă a fost singurul dintre aceștia ales de fostul suveran pentru a-l însoți într-un exil care s-a dovedit definitiv.
image
Prosecco și Macarons, două produse care au cucerit întreaga lume și altele din bucătarie
Radio România Cultural și Revista Historia, prin vocea Danielei Ivanov, vă aduc un proiect cultural inediat „Povești parfumate”.
image
Mândria națională – arma Ucrainei în război
Războiul declanșat de Vladimir Putin a arătat și o componentă importantă a relațiilor internaționale în secolul al XXI-lea, una a cărei vizibilitate a fost, până acum, scăzută, deoarece nimeni nu se mai aștepta la existența vreunui conflict armat pe teritoriul european.