Gospel în Giuleşti

Publicat în Dilema Veche nr. 311 din 28 ianuarie - 3 februarie 2010
Dilema veche la Timpul prezent   Ce vrei să te faci cînd vei fi mare? png

Cum faci dreapta din Piaţa Giuleşti, dai peste o clădire cu un etaj, pe a cărei culoare galben-pai iese în evidenţă o cruce mare, maro. O cunoştinţă din zonă mi-a spus cîndva că vede duminical adunîndu-se acolo „nişte negri. Habar n-am ce este, cîteodată, cînd trec pe lîngă ea, se aud cîntece din alea de-ale lor, religioase, cum sînt prin filmele americane, deci poate să fie o biserică. Sau o fi vreun consulat african? Deşi, ce să caute un consulat prin zona asta?“.

Într-o duminică, la prînz, misterul a fost elucidat pentru mine. Biserica baptistă „Spiritual Revival Church“ are un spaţiu pentru credincioşii români, la etaj. La parter, se poate întîlni una dintre cele mai neobişnuite comunităţi religioase din Bucureşti.

Un grup eteroclit

Liderul ei spiritual este un sudanez – pastorul Peter Rong. Un bărbat înalt, longilin, cu o fervoare religioasă ieşită din comun. Plecat din ţara natală în urmă cu 17 ani şi rămas de atunci în România. A absolvit teologia la Institutul Baptist din Bucureşti şi aici a întîlnit-o pe viitoarea sa soţie, româncă, studentă la asistenţă socială în acelaşi institut. S-au căsătorit şi au doi copii. Refugiat el însuşi, pastorul a lucrat o vreme în Centrul pentru refugiaţi din Bucureşti. Aici a desfăşurat şi activitate de misionariat, care nu s-a limitat la spaţiul centrului: a continuat-o de cîte ori avea legătură cu organizaţii pentru imigranţi şi refugiaţi. A mers şi printre românii şi romii din Giuleşti. Aşa se face că acum comunitatea este formată, pe lîngă africanii majoritari veniţi din Congo, Camerun, Coasta de Fildeş, Angola, Sudan, Etiopia etc., din sîrbi, sri-lankezi, români, romi, americani care lucrează în Capitală – şi, probabil, dacă ai căuta mai în detaliu, lista poate continua. Nici că se poate imagina grup mai eteroclit din punct de vedere rasial şi cultural. Paradoxul este – cum aveam să constat – că acest grup e cum nu se poate mai unit, iradiază o atmosferă ce se poate numi, fără exagerare, de familie. O adunare care s-ar fi putut transforma uşor în Turnul Babel a reuşit să păstreze caracteristicile unei comunităţi.

Slujba multilingvă

Slujba, lecturile biblice şi imnurile religioase sînt oficiate în română, engleză, franceză şi lingala – una dintre cele cinci limbi oficiale din Congo. În mod ciudat, trecerea de la o limbă la alta se petrece totuşi firesc, fiindcă oamenii s-au obişnuit cu această desfăşurare. Pastorul vorbeşte de obicei în engleză, pentru grupul de africani anglofoni, este tradus de un asistent român, iar congolezii (cei mai numeroşi dintre africanii veniţi în România) se ocupă de partea franceză şi lingala, secondaţi în aria francofonă de ivorieni. Copiii albi mai mari supraveghează bebeluşi negri – şi viceversa. În mini-orchestra de tobe, două chitare şi sintetizator cîntă doi adolescenţi romi şi doi adulţi negri. Alături de ei, sînt prezenţi întotdeauna 4-5 cîntăreţi veniţi dintre credincioşii din sală, o formaţie de obicei cu o componenţă jumătate albă-jumătate neagră. Printre interpreţi – cunoscuta moderatoare TV de origine congoleză Mbela Nzuzi, care vine alături de soţ şi cîţiva prieteni. Mbela a avut o formaţie de muzică africană cu membri refugiaţi de pe continentul negru, vreme de cîţiva ani. Aceasta s-a desfiinţat – dar lidera continuă să cînte, cînd are ocazia, la biserică.

Refugiaţii

Mulţi dintre credincioşii bisericii din Giuleşti sînt refugiaţi. Paul are 37 de ani şi este congolez: „Sînt din Republica Democrată Congo, fostă Zair. Am venit în România acum 16 ani, cu o bursă la Academia de Studii Economice. După ce am terminat facultatea ar fi trebuit în mod normal să mă întorc în ţara mea, dar în momentul respectiv a izbucnit războiul civil. Familia mea a fost implicată în politică şi acest lucru nu-mi permitea să mă întorc. Atunci am cerut azil politic şi am primit statut de refugiat, după care m-am însurat cu o româncă. Eu vin dintr-o biserică protestantă relativ apropiată de cea baptistă şi era mult mai uşor să mă adaptez aici. La biserică vin de opt ani. Am fost printre cei care au fondat această comunitate religioasă, după care am mers în cămine de refugiaţi, să aducem Evanghelia. Înainte să primim spaţiu în biserică, ne întîlneam în apartament. Cea mai mare parte din familia mea a emigrat, în special în Canada şi Belgia. În Congo a rămas doar mama. Din păcate, statutul de refugiat politic nu-mi permite să mă duc înapoi în ţară, iar mama nu poate să facă o călătorie atît de lungă, fiindcă este foarte în vîrstă. Vorbim la telefon, cînd pot îi trimit bani. Slavă Domnului, este încă sănătoasă. Nu regret că am rămas în România: aici mi-am petrecut vremea tinereţii, m-am realizat profesional şi spiritual, aici am familia şi mulţi prieteni români“.

Valentina Ivanov, sîrboaică, 43 de ani, casieră, a primit statut de refugiat alături de soţ şi de cei doi copii, imediat după războiul din Iugoslavia: „Sînt de nouă ani în România. Am venit împreună cu soţul şi cei doi copii, sîntem toţi patru născuţi în Serbia. Cînd m-am născut eu, în Iugoslavia era, ca şi în România, comunism. Soţul meu nu fusese botezat nici măcar ca ortodox – eu fusesem botezată pe ascuns, de către mama, fiindcă tata, care era ateu, s-a împotrivit. M-am botezat baptistă după ce am venit aici, la fel şi soţul meu, care a murit acum trei ani. Am ajuns în această biserică din anul în care am sosit în România, după ce pastorul Rong a venit pentru studiu biblic în căminul de refugiaţi“.

Pastorul Rong spune că puţini refugiaţi rămîn în România: cei mai mulţi vor să plece mai departe, în Vest. Însă pentru cei care s-au hotărît să rămînă, are un mesaj frecvent, în timpul slujbei: „Dacă vă e dor de casă, veniţi aici“.

Cîntecul care te ridică de pe scaun

Oamenii au ajuns însă la biserica din Giuleşti din cele mai diverse motive. Carol Schulz, americancă, 78 de ani, spune că a auzit de România imediat după 1989, „cînd numele ăsta era peste tot la ştiri, pe toate canalele, în toate ziarele“, şi a venit mai curînd din curiozitate. Avea copiii mari, îşi permitea să facă o călătorie. De fapt, se simţea apropiată mai demult de Europa de Est, fiindcă avea rude în Germania, în Berlinul de Est, care se refugiaseră în SUA după instalarea comunismului. Ajunsă aici, s-a implicat, datorită prietenilor, în activitatea unor fundaţii pentru refugiaţi sau pentru adolescenţi dependenţi de droguri. Şi, după întîlnirea cu pastorul Rong, a venit la biserică. Susţine că atunci a fost voia lui Dumnezeu: „aici mi-am găsit comunitatea, aici e biserica mea, aici e familia mea“. Acum locuieşte în Bucureşti, ca să fie lîngă comunitatea ei, şi se duce în SUA doar puţin, peste vară, cînd în Capitală e foarte cald.

Nicolae Marius T., rom, şofer de taxi, povesteşte că a venit datorită celor doi băieţi: „M-am născut în Ploieşti, într-o familie ortodoxă cu 7 fraţi. În Bucureşti m-am mutat din 2000. Intrasem într-un anturaj foarte prost: oameni care băteau, care furau, beau. Mă duceam cîteodată la biserica ortodoxă şi îi spuneam preotului: nu mai vreau să fac asta.Tot ce făcea era să mă pună să dau un acatist. Şi îi spuneam soţiei cîteodată – m-am săturat de viaţa asta, să fur, să beau, să trăiesc aşa. Copiii mei veneau în zonă şi au trecut pe la biserică, l-au întîlnit pe pastorul Peter Rong. Şi s-au ataşat de comunitate, el i-a primit aici. I-a întrebat la un moment dat – aveţi vreun motiv de rugăciune? Şi ei au zis – vrem să ne rugăm pentru părinţii noştri, să vină şi ei aici. Şi după trei ani m-au convins să vin. În urma predicilor mele, mama s-a botezat la o biserică din Ploieşti. Mă simt extraordinar de bine, venim în fiecare săptămînă la biserică, citim Biblia, studiem. Mi-a dat Dumnezeu un talant foarte mare, această dragoste pentru evanghelism, ca să spun şi altora despre ea“. Spune că partea familiei rămasă ortodoxă nu l-a criticat pentru opţiunea lui: chiar s-au bucurat cînd au văzut schimbarea de comportament şi de viaţă.

Cum comunitatea este formată în bună măsură din africani, muzica e şi ea la mare cinste. Se cîntă cu fervoare, uneori pe ritmuri africane, alteori cu elemente de gospel, în cele (cel puţin) patru limbi ale comunităţii. Toată lumea se alătură, bătăile din palme şi din picior se succed ritmic, orchestra şi cîntăreţii dau ce-i mai bun în ei: este imposibil să rămîi pe scaun, cîntecele religioase te iau pe sus, orice ai fi – african, român, american, ţigan sau sîrb, credincios sau doar vizitator. Ceva din ardoarea continentului negru s-a mutat într-o zi de iarnă din Giuleşti. O frîntură din povestea unei rase cu o istorie agitată, care a primit de Sus, în schimb, înflăcărare şi dragostea de cîntec. Cine şi-ar putea dori mai mult?

Cea mai bună parte din noi jpeg
Iubirea e testul pentru curaj
Cîteodată, îți dorești atît de mult unele lucruri încît, atunci cînd apar în viața ta, te temi că le-ai inventat chiar tu – credibil, pînă la ultimul detaliu.
Zizi și neantul jpeg
Stradale
Uneori, mai ales cînd e frumos afară, strada e pur și simplu bucurie. Te plimbi și te bucuri, fără să ai vreun motiv anume. Sau avîndu-le, de fapt, pe toate.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Ce șanse are copilul ăsta?
Probabil că vecina mea deduce doar că ne certăm și e îngrijorată din cauza asta.
E cool să postești jpeg
Simțire fără rațiune
„Azi, rețelele de socializare au impus emoția, în detrimentul rațiunii”
p 20 Minastirea Sfintul Mihail, Kiev WC jpg
Diferite diversităţi religioase
Întîlnirea religiilor cere, chiar mai intens decît politicul, cunoaşterea interlocutorului: cel din faţa ta şi Cel de deasupra tuturor.
Theodor Pallady jpeg
Religia în școală, o veche poveste
După mine, neîncrederea în autorități (partide politice, instituții publice, lideri) s-a transferat și în tabăra seculariștilor anticlericali.
p 24 D  Stanciu jpg
Cu ochii-n 3,14
L-am rugat pe Siri (aplicația cu funcție de „asistent personal”) să-mi spună istoria controversatei aplicații TikTok.
Cea mai bună parte din noi jpeg
Vreau să mai verific o dată
Încerc să îmi spun, cînd nu dorm de grija tuturor lucrurilor care ar putea merge prost, că este doar o încercare a minții, care vede pericole peste tot, de a mă proteja.
Zizi și neantul jpeg
Parcul Tineretului
Așa am început să ne apropriem teritoriul parcului, colțișor cu colțișor și tufiș cu tufiș, și să nu ne mai temem de el.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Am vrut să scriu
despre sărăcie, dar am scris despre cîrciumi și despre hipsteri
Oameni tineri, relaxați, care par să nu fi muncit o zi în viața lor sau în nici un caz o muncă din asta mai de duzină, numai treburi fine, intelectuale.
p 20 jpg
Sărăcia lucrurilor. Despre felul de a vedea al celor simpli
Cei simpli se află în posesia unui adevăr pe care îl știu și copiii încredințați de ocrotirea părintească: aceea că lumea, în absența lui Dumnezeu, este prea fragilă pentru a putea exista.
E cool să postești jpeg
Violența contra profesorilor
„Violența împotriva profesorilor este în creștere”, titra la sfîrșitul anului trecut și Tagesschau un articol despre un sondaj recent, potrivit căruia „Insultele, intimidarea și atacurile fizice împotriva profesorilor au ajuns să fie la ordinea zilei în multe școli din Germania”.
foto BTC DV bis jpeg
Latina la bacalaureat
Se poate începe cu pasul just și minimal al reintroducerii latinei ca materie de bacalaureat.
p 24 S  Voinescu jpg
Cu ochii-n 3,14
Cîndva în anii ’70, Coreea de Nord a făcut o comandă de o mie de mașini Volvo, pe care nu le-a plătit nici pînă azi. La fiecare șase luni, suedezii le reamintesc să facă plata.
Zizi și neantul jpeg
Mame și mama
Nu mi-a plăcut niciodată prea mult ziua de 8 Martie.
Cea mai bună parte din noi jpeg
Ce film revedem astăzi?
Revizionările ne oferă confort emo­țio­nal, ne dau un sentiment de control asupra vieților noastre și ne conectează cu tre­cutul.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Scriitorul – o specie sălbatică
Am prieteni scriitori care îmi zic: lasă, bre, că scriem pentru generațiile viitoare!
p 20 WC jpg
Nimbul după Bizanţ
Ortodoxia ca model de societate – centrat pe viaţa în Biserică, pe liturghie şi monahism – a fost un model viabil în secolele post-bizantine.
Theodor Pallady jpeg
Paradisul învățaților din actuala patrie a deconstrucției
Războiul cultural declanșat în marja postmodernității a exacerbat contrastul ideologic dintre Epoca Luminilor, moștenitoare a Renașterii umaniste, și Evul Mediu obligatoriu „întunecat”.
p 24 I  Morosan jpg
Cu ochii-n 3,14
Fără cîini cu capul scos pe geamurile mașinilor din Florida – asta vrea să obțină o propunere de lege.
Cea mai bună parte din noi jpeg
Dispariții
Mai toate cărțile de self-help sugerează să te porți cu oamenii ca și cînd i-ai vedea pentru ultima dată.
Zizi și neantul jpeg
Mărțișoare
Originale și înduioșătoare în hidoșenia lor. Ba, de destule ori, chiar în frumusețea lor.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Fricile mici, „fricuțele”, cum le-ar numi casiera de la supermarket
Am mai spus-o, mă consider un om fricos și îi admir pe cei care în diferite situații, de război, de epidemie de ciumă, de revoltă populară, de activism, dau dovadă de curaj.
E cool să postești jpeg
Micii răsfățați, marii neadaptați?
Copilul nu s-a lăsat înduplecat, continuîndu‑și injuriile și micile violențe, cu o atitudine de zbir, impunîndu-și, în cele din urmă, autoritatea și ronțăind ciocolata.

Adevarul.ro

image
Destinul trist al Prinţesei Aiko a Japoniei, numită „Cea mai singură prinţesă din lume"
Fiica Împăratului Naruhito trăieşte izolată şi, deşi unii cred că are o existenţă privilegiată, viitorul nu sună bine, în niciuna dintre variantele acceptate de Palat.
image
Un șofer care a sărit la bătaie cu bâta, pus la respect de victimă VIDEO
În baza datelor strânse de polițiști, șoferul a fost reţinut, urmând a fi prezentat magistraţilor cu propunere legală.
image
Cele mai bune trei alimente pe care să le consumi dimineața. Sunt sățioase și nutritive
Micul dejun nu este o masă obligatorie, nu este necesară tuturor. De fapt, e chiar mai indicat să sari peste micul dejun decât să consumi ceva nesănătos. Ideal este să începi ziua cu ceva ușor, nutritiv și sățios.

HIstoria.ro

image
Apogeul și căderea lui Ernest Urdăreanu, favoritul regelui Carol al II-lea
Odată cu sfârșitul domniei Regelui Carol al II-lea, și-au pierdut pozițiile de la Curte și marii săi demnitari. Urdăreanu însă a fost singurul dintre aceștia ales de fostul suveran pentru a-l însoți într-un exil care s-a dovedit definitiv.
image
Prosecco și Macarons, două produse care au cucerit întreaga lume și altele din bucătarie
Radio România Cultural și Revista Historia, prin vocea Danielei Ivanov, vă aduc un proiect cultural inediat „Povești parfumate”.
image
Mândria națională – arma Ucrainei în război
Războiul declanșat de Vladimir Putin a arătat și o componentă importantă a relațiilor internaționale în secolul al XXI-lea, una a cărei vizibilitate a fost, până acum, scăzută, deoarece nimeni nu se mai aștepta la existența vreunui conflict armat pe teritoriul european.