Patrimoniul dispreţuit - soarta bisericilor de lemn din România -
"Biserica din Dumbrăviţa are dimensiunile mult mai mici decît cea din Sălciva. Pe noi ne-a fascinat... Am găsit-o sălăşluind alături de urme de cerbi şi mistreţi, într-o poieniţă, pe un mic deal, în pădure, înconjurată de un cimitir. Ferestrele mici, patru la număr, lasă razele soarelui să lumineze interiorul doar în timpul slujbei. Pe unul dintre obloane, cel de pe latura nordică, am descoperit urme şterse ale unui personaj biblic. Pe suprafaţa faţadelor nord şi sud observăm goluri mici, circulare, intrigante... Concluzia: sînt goluri prin care mobilierul bisericii este fixat în perete. Pe faţada sudică se deschide singurul acces al bisericii. Deasupra lui stă scris anul 1882, an care marchează, credem noi, data unei intervenţii majore asupra lăcaşului şi nu data construcţiei sale." De la Revoluţie încoace, în România s-au ridicat în ritm susţinut biserici şi mînăstiri, pentru care, spre deosebire de renovări sau reparaţii ale clădirilor şi monumentelor istorice, se găsesc întotdeauna fonduri, publice sau private. Nu puţine, pe cît de kitschoase, pe atît de luxoase. După tragedia de la Tanacu, mulţi s-au mirat de cruzimea faptelor petrecute acolo, dar şi de urîţenia lăcaşului ridicat de preotul Corogeanu şi susţinătorii lui. Proiectul faraonic al Catedralei Mîntuirii Neamului, care presupune cheltuieli de zeci de milioane de euro, are în continuare o mulţime de sprijinitori. În acelaşi timp, zeci de biserici vechi de lemn din ţară se prăbuşesc, acoperite de iarbă, mucegai şi uitare. Prin acoperişurile de şiţă sparte, prin găurile unde odinioară au fost ferestre, ploaia şi zăpada se preling pe picturile din alte timpuri. Chipurile de sfinţi şi episoadele biblice sînt desfigurate şi se şterg încetul cu încetul, lemnul putrezeşte, vegetaţia pătrunde în locurile de rugăciune unde au îngenuncheat cîteva generaţii de credincioşi. Unele sînt folosite ca grajduri, altă dată o bisericuţă de lemn a devenit depozit pentru magazinul deţinut de preotul satului. Textul de început al articolului istoriseşte ce au găsit studenţii de la Arhitectură în satul Dumbrăviţa, judeţul Hunedoara. În cadrul proiectului "60 de biserici de lemn", există 60 de poveşti asemănătoare: bisericuţe de lemn aflate în stare avansată de degradare sau în colaps, în judeţele Gorj, Vîlcea, Sibiu şi Hunedoara. O expoziţie de la Muzeul Ţăranului Român descrie, în imagini şi text, conţinutul proiectului şi scopul lui. "Noi nu avem biserici părăsite" Geneza proiectului "60 de biserici de lemn" poate fi plasată în vara anului 2006, a povestit Ovidiu Daneş, de la Fundaţia DALA care, alături de Ordinul Arhitecţilor din România (OAR) şi Universitatea de Arhitectură şi Urbanism "Ion Mincu", este implicată în salvarea acestor lăcaşuri. Atunci, în cadrul unei cercetări întreprinse în judeţul Sibiu, arhitecţii au descoperit biserici de lemn cu învelitoare de şiţă spartă, în care ploaia îşi începuse eroziunea. Au continuat, din curiozitate, să vadă dacă mai există cazuri asemănătoare în Hunedoara şi nordul Olteniei, şi găsesc o mulţime de situaţii de acelaşi fel. Trei sferturi dintre biserici sînt părăsite. Rezultatul cercetării avea să fie o expoziţie, în iunie anul acesta, în fosta fabrică de pîine de pe strada Plevnei, însoţită de o discuţie la care au fost invitaţi arhitecţi, studenţi, etnologi. "Nu credeam că există aşa ceva în România" " avea să fie reacţia multor studenţi. Se naşte ideea unei intervenţii de urgenţă, prin care să se salveze ce se mai poate, dat fiind că, în unele cazuri, starea de degradare este aproape ireversibilă. Zeci de studenţi se oferă voluntari, pleacă la faţa locului şi fac relevee (măsurare, desenare şi prezentare la scară ale elementelor construcţiilor), pentru a găsi cea mai bună metodă de intervenţie în fiecare situaţie în parte. Istoria proiectului, dezvoltarea lui pas cu pas, o mulţime de fotografii de la faţa locului se găsesc pe Internet, la adresa www.60-project.blogspot.com. Pînă în prezent, tot ce s-a putut face a fost acoperirea cu folie a şase biserici, cu fondurile " prea puţine, faţă de amploarea proiectului " provenite din donaţii particulare. De ce e nevoie de acoperirea cu folie? Intervenţia de urgenţă înseamnă ca ele să fie protejate în faţa precipitaţiilor, măcar în cursul toamnei şi iernii acestui an " explică Şerban Sturdza, preşedintele OAR. Încă un anotimp ploios le-ar putea fi fatal. Foliile au fost strînse de la o firmă de afişaj outdoor din Bucureşti, "încă au pe spate texte de reclame", povesteşte preşedintele OAR. Nu este o întreprindere uşoară: în primul rînd, e nevoie de o echipă de meşteri cu experienţă, fiindcă demersul cere pricepere şi grijă. Ea a fost găsită la muzeul ASTRA din Sibiu şi este condusă de Tolomei Iov. În acelaşi timp, pe cît posibil, arhitecţii doresc să înceapă proiectele de restaurare. În septembrie, biserica de lemn părăsită din Pojogeni (jud. Gorj) şi-a găsit o soartă fericită: a fost mutată în întregime la Mînăstirea Cămărăşeasca. Altminteri, ar fi aşteptat-o ruina şi uitarea. "Cîteodată, aceste biserici sînt uitate deoarece comunitatea şi-a construit un alt lăcaş de cult, din cărămidă " spune Şerban Sturdza. Faptul că unele fac parte din patrimoniu este un dezavantaj din punctul de vedere al implicării comunităţii: oamenii cred că de acum încolo o să se ocupe altcineva " Ministerul Culturii, autorităţile. M-am dus la o emisiune, la Trinitas TV, cu un dosar ce expune starea acestor biserici de lemn. Mi s-a spus:
