Sub semnul lui Dumnezeu - Biserica pentru surzi Sf. Elefterie Vechi -
Undeva în zona Eroilor se află două dintre cele mai cunoscute biserici ale Bucureştiului " Sf. Elefterie Vechi şi Sf. Elefterie Nou. Locuitorii Capitalei le deosebesc foarte bine, nu numai datorită diferenţei în privinţa datei construcţiei, a arhitecturii şi a dimensiunii, ci şi pentru că " îţi indică ei, cînd ceri detalii " "biserica mai mică, veche, e pentru surdo-muţi". Într-adevăr, într-o duminică dimineaţa, înainte de începerea sfintei liturghii, îţi atrag atenţia cei care se află în pridvor, comunicînd în limbajul mimico-gestual. Interiorul, mic şi intim, creează dintru început o comuniune unică între participanţi: bătrîni şi tineri, femei şi bărbaţi, adulţi şi copii care se înţeleg prin gesturi. Um om în vîrstă începe să spună cîntările dinaintea liturghiei, folosindu-şi atît vocea, cît şi mîinile. Cîntăreţul, pe nume Florin Letchin " după cum aveam să aflu " nu şi-a pierdut auzul complet: este hipoacuzic. Îşi poate folosi mai mult de jumătate din capacitatea auditivă, de aceea şi vorbeşte binişor. În schimb, familia lui reprezintă un caz interesant: soţia (care avea să rămînă pînă la sfîrşit, să facă, alături de el, curăţenie în biserică) nu aude deloc, dar au patru copii " cei doi mai mari deja la facultate " cu auzul bun. De altfel, exceptînd modul de comunicare, comunitatea de credinţă se manifestă la fel ca una obişnuită: aduc bucatele să fie sfinţite, stau la o discuţie înainte şi după slujbă, rîd, povestesc, îşi împărtăşesc impresiile. În ritmul povestirii, mîinile se mişcă tot mai mult, mişcarea buzelor se înteţeşte, frunţile se descreţesc, se aud rîsete, chipurile îşi schimbă expresia cu repeziciune. Unele semne pot fi înţelese intuitiv: aparţin limbajului gestual universal, de care însă noi, cei care auzim, nu mai sîntem conştienţi în timpul conversaţiei. Preotul celor care nu aud Ideea unor slujbe speciale pentru surzi s-a concretizat la Piteşti, în 1996. La Facultatea de Teologie Ortodoxă de acolo, preotul Constantin Onu a înfiinţat un departament special atît pentru studenţii care doreau, ca viitori preoţi, să slujească printre surzi, cît şi pentru cei cu deficienţe de auz care voiau o educaţie universitară teologică. Preotul de la Sf. Elefterie Vechi, Victor Preoteasa, era student la Bucureşti, dar a învăţat prin intermediul celor din Piteşti limbajul semnelor: "Datorită preotului Constantin Onu sînt acum aproximativ 20-25 de preoţi care pot sluji prin acest limbaj în diverse oraşe ale ţării, în special în cele mari, Bucureşti, Craiova, Alba Iulia, Cluj, Oradea, Iaşi, Ploieşti, Sibiu. În principiu, din punct de vedere al şcolarizării, surzii beneficiază de învăţămînt special doar pînă în clasa a XII-a. Prima secţie specială la nivel universitar dedicată surzilor a fost cea de la Piteşti. E o formă de comunicare ce nu se poate învăţa din cărţi şi materiale didactice: esenţial e să transmiţi mesajul interlocutorului faţă către faţă. Prima slujbă din Bucureşti s-a ţinut la Mînăstirea Radu Vodă, în 2003: mai întîi doar interpretam prin semne liturghia, nefiind preot " acesta era un ieromonah dintre slujitorii mînăstirii, desemnat să oficieze sfînta liturghie special pentru surzi. În anul 2004 am fost hirotonit şi de atunci sînt preot pentru cei care nu aud, patru ani la Radu Vodă, la paraclis, şi de la 1 iulie 2008 sîntem aici, la Biserica Sf. Elefterie". Este a doua duminică din postul Crăciunului, cînd, în predică, se citeşte şi se comentează parabola bogatului căruia i-a rodit ţarina. Preotul Victor se aşază pe un scaun, înconjurat, la mică distanţă, de credincioşi. Începe să spună parabola, în vervă, cu gesturi largi: seamănă cu o scenă de pantomimă, cu o mică demonstraţie de expresivitate teatrală în mijlocul tăcerii. Efectul se poate vedea, concomitent, pe chipurile credincioşilor: mirare, dezaprobare, zîmbete, înţelegere. Între batjocură şi înţelegere Cei complet lipsiţi de auz sînt impropriu numiţi "surdo-muţi": de fapt, pot vorbi ca toţi ceilalţi, numai că, dacă se nasc cu acest defect, nu au prilejul să audă rostirea omenească şi, în consecinţă, nici să-şi dezvolte exerciţiul vorbirii. Unii dintre ei reuşesc să articuleze sunete, dar vorbesc fluctuant, foarte tare sau foarte încet, într-un fel straniu, ceea ce îi face pe cei din jur să-i confunde, fără temei, cu persoanele cu handicap mintal. "Între surzi " spune preotul " unii sînt demutizaţi, iar alţii nu.
