Cazul Trayvon Martin - tensiuni rasiale in America "post-rasială"

Cînd Barack Obama a fost ales preşedintele Statelor Unite, unul dintre motivele principale care i-au mobilizat susţinătorii a fost imaginea liderului care va vindeca „rana rasială“. Visul lui Martin Luther King se îndeplinise şi se identifica, acum, cu visul american. Din păcate, realitatea se prezintă cu totul altfel decît şi-au imaginat-o optimiştii: în epoca Obama, tensiunile rasiale au devenit explozive, într-o manieră nemaiîntîlnită de cîteva decenii. Alegerile prezidenţiale din 2012 vor trebui să le ia, din nou, în consideraţie.

Scînteia care a aprins un foc considerat prea repede fără combustibil serios se numeşte Trayvon Martin şi este un adolescent de culoare de 17 ani. Din nefericire, influenţa lui se face simţită post-mortem.

„Stand your ground“

În orăşelul Sanford din Florida, George Zimmerman, 26 de ani, se ocupa benevol, în timpul liber, cu însărcinarea de „community watchman“. Cum în vecinătate avuseseră loc mai multe spargeri şi tîlhării, el făcea rondul şi raporta potenţialii suspecţi/necunoscuţi, printr-un apel la poliţie. Într-o seară, a văzut un tînăr cu o glugă pe cap care se plimba, aparent fără ţintă, prin vecinătate. A sunat, ca de obicei, la poliţie. De aici încolo, lucrurile încep să devină ceţoase. Fapt este că, la venirea oamenilor legii, a fost găsit un Zimmerman cu nasul sîngerînd şi o rană la cap, şi, alături, un cadavru, împuşcat în piept, identificat ca Trayvon Martin, 17 ani, afro-american.

Versiunea oficială a poliţiei l-a exonerat pe Zimmerman de orice vină. Conform acesteia, după încetarea apelului, Martin l-a atacat pe la spate, l-a izbit cu capul pe asfalt, iar Zimmerman, speriat, a scos pistolul şi a tras. În această situaţie, legile statului Florida cunoscute sub denumirea de „stand your ground“ permit victimei aflate în pericol fizic să folosească arma pentru a-şi apăra viaţa.

Cînd cazul a devenit public, încep să curgă întrebările din gama: este versiunea poliţiei cea adevărată?

Războiul fotografiilor

Cazul a explodat în mass-media sub forma unui Martin inocent şi a unui Zimmerman rasist, care l-a atacat fără motiv, pentru simplul fapt că este negru. Emoţia a atins cote maxime: mii de oameni mărşăluiesc pe străzile oraşelor americane sub lozinca „dreptate pentru Trayvon“, se strîng milioane de semnături pe o petiţie online care cere arestarea lui Zimmerman, liderii comunităţii de culoare ameninţă cu proteste pe măsura celor din timpul mişcării pentru drepturile civile, din anii ’60. Barack Obama însuşi iese la rampă, mărturisind cît de întristat este de acest caz şi cum, pentru el, Trayvon este fiul pe care nu l-a avut niciodată. De ce a fost nevoie, se întreabă adversarii, ca preşedintele să intervină, înainte să se cunoască toate detaliile cazului?

Persoane publice afro-americane iau atitudine, uneori încălcînd legea sau la limita ei: regizorul Spike Lee publică pe Twitter adresa lui Zimmerman, pentru boxerul Mike Tyson „e o ruşine că n-a fost încă împuşcat“, organizaţia extremistă Black Panthers ameninţă că va face dreptate prin eliminarea fizică a lui Zimmerman. Zimmerman devine inamicul public nr. 1. Apelul lui la poliţie este disecat, cuvînt cu cuvînt, pe toate posturile de televiziune. A devenit o problemă naţională dacă Zimmerman foloseşte, în apelul către 911, expresia „fucking coon“ – ceea ce ar îndreptăţi varianta animozităţii lui faţă de afro-americani – sau, pur şi simplu, îi e frig şi scapă un „it’s fucking cold“. Caseta este rulată la nesfîrşit: pare „cold“, dar nu e exclus să fi spus „coon“.

Imaginile juxtapuse ale unui Zimmerman sumbru şi încruntat şi ale unui Trayvon copilăros, fotografiat pe cînd avea 11-12 ani, fac înconjurul planetei. Toate subiectele controversate ale Americii sînt repuse pe tapet: rasa, permisul de port-armă, legile care justifică autoapărarea cu arme de foc.

De la sfînt la No_Limit_Nigga

Din partea televiziunilor şi a presei cu orientare republicană începe să transpară o versiune diferită a faptelor. Spre deosebire de poza angelică de acum cinci ani, a fost găsită o fotografie recentă a lui Trayvon, pe contul lui de Twitter, unde posta sub numele de No_Limit_Nigga, care confirmă persoana indirect descrisă în raportul iniţial al poliţiei: cea a unui tînăr solid, cu o atitudine ameninţătoare şi accesorii de „gangsta“ din videoclipurile hip-hop. Dacă acesta e Trayvon de astăzi, s-ar explica de ce Zimmerman a intrat în alertă cînd l-a văzut. Pe urmă, s-a aflat de repetatele suspendări de la şcoală ale „adolescentului model“, pentru posesie de droguri şi, se pare, lovirea unui şofer de autobuz. Prins cu uşa de opoziţia de la Fox News, postul de televiziune NBC a recunoscut că o „persoană din interior“ a editat caseta cu apelul la poliţie al lui Zimmerman, ca să-i dea un aer rasist: au fost suprimate cîteva întrebări intermediare ale poliţiei, pentru a da impresia că Zimmerman spune din proprie iniţiativă că suspectul e de culoare, deşi el răspundea, de fapt, unei întrebări a poliţistului de serviciu. Un martor ocular susţine că Trayvon l-a atacat primul pe Zimmerman, ceea ce explică rana de la cap a acestuia din urmă. În sfîrşit, albul Zimmerman nu e chiar alb, ci hispanic, după clasificarea rasială americană: este fiul unei peruviene adoptat de un american şi seamănă mai degrabă cu imaginile de pe vestigiile mayaşe decît cu un cowboy. În descrierile anterioare incidentului, Zimmerman se prezintă ca hispanic, votează cu Partidul Democrat şi, în timpul liber, se implică şi în programe pentru educaţia copiilor defavorizaţi... din ghettoul afro-american. Nu pare persoana care să fi rostit, cu nonşalanţă, „fucking coon“.

Dar cine să mai ştie? De la zi la zi, portretul ambilor protagonişti capătă aspect de caleidoscop.

Final deschis

Nimeni nu mai ascultă, însă, nimic: versiunea unei părţi nu face decît s-o întărîte pe cealaltă. Liderii comunităţii de culoare au continuat să ameninţe cu demonstraţii masive. La mai mult de o lună de la raportul oficial al poliţiei, care îl lăsa pe Zimmerman în libertate, procurorul Angela Corey îl anulează şi anunţă arestarea lui Zimmerman pentru crimă de gradul 2. O tabără îşi exprimă fără rezerve bucuria: „S-a făcut dreptate! Deci, se poate!“. Cealaltă vorbeşte de un proces de tip stalinist, în care Zimmerman este sacrificat pe altarul păcii rasiale şi al interzicerii treptate a armelor de foc.

În aşteptarea procesului, un Zimmerman mult slăbit şi cu privirea hăituită este arătat naţiunii, cu cătuşele la mîini.

Deznodămîntul procesului poate coincide cu perioada alegerilor prezidenţiale americane. Oricare ar fi el, o parte sau alta a Americii va pleca spre urna de vot sub influenţa emoţiei. Unii chiar au mizat pe asta. Oricum, o întîmplare nefericită din Sanford, Florida a transformat deviza „united we stand“ în „mai divizaţi ca niciodată“. Sub semnul ei se încheie primul mandat prezidenţial Barack Obama.