E posibil să fii persan

Publicat în Dilema Veche nr. 338 din 5 - 11 august 2010
CouchSurfing   călătorul, drumul şi canapeaua jpeg

Imaginea noastră în ochii străinilor reprezintă una dintre cele mai vechi şi persistente obsesii româneşti. De obicei, ea se exprimă în două registre: o superioritate insuportabilă – sîntem infinit mai deştepţi şi mai capabili decît alţii, dar vitregiţi de istorie şi soartă – sau un la fel de nefiresc şi agasant complex de inferioritate – sîntem sub orice critică, aproape sub-umani, ca la noi la nimeni. În ambele cazuri, inima ne tresaltă de bucurie cînd auzim vreo apreciere sau, în caz contrar, îl acoperim cu invective pe obraznic, dacă a îndrăznit să remarce cu voce tare metehne pe care le cunoaştem şi noi foarte bine şi de care ne plîngem zilnic. 

Multă vreme, în perioada comunistă, propaganda ne-a făcut să-l privim pe orice străin venit în România cu suspiciune. Imaginea cetăţeanului din alte zări care trăia printre noi se confunda cu a posibilului spion pentru puterile străine, a studentului african venit la studii româneşti în numele prieteniei dintre ţările socialiste sau a bişniţarului arab din căminele studenţeşti. Simpla prietenie ori conversaţie cu un străin putea să pună în pericol o carieră. 

De trei ani, România a devenit membră a Uniunii Europene: aceasta înseamnă intrarea într-un circuit uman şi de valori internaţional şi globalizant. Vechile mentalităţi persistă, dar se atenuează pe zi ce trece: dacă milioane de români pot munci sau călători în străinătate, în acelaşi timp chinezii de la periferia Bucureştiului, măcelarii arabi sau patronii de pub-uri irlandeze sînt din ce în ce mai puţin priviţi ca o ciudăţenie. Fie că vin pe cale instituţională sau pentru a-şi continua cariera, fie că sînt imigranţi ori refugiaţi, prezenţa lor începe să facă parte din peisajul românesc. Încă ne mirăm de ce un francez ar putea alege să se stabilească printre noi („Aoleu! Aţi venit de la Paris în ţara asta în care nimic nu merge?“), dar putem să ascultăm cu atenţie argumentele destinului său românesc, fără a-l privi ca pe un excentric, un neadaptat în ţara de origine sau un disperat. „A fi persan“ şi-a pierdut doza de neverosimil şi bizar. 

Dosarul Dilemei vechi îşi propune să observe mici crîmpeie din viaţa acestor oameni ce au optat pentru România sau a comunităţilor pe cale de închegare, din perspectiva unui mod de viaţă ce tinde să devină firesc, în care vorbesc fie străinii înşişi, fie autohtonii care i-au întîlnit. Anecdoticul primează – cel puţin pînă cînd vor apărea primele studii exhaustive despre comunităţile de imigranţi ori expaţi de la noi.

image png
„O vîscozitate, sau altceva analog”
Înlocuirea unei piese de schimb presupune îndeobște oprirea mașinăriei, „scoaterea din priză” a ansamblului care trebuie reparat.
p 10 jpg
Grefe, transplant, înlocuiri de organe
Dimineața, doctorii își pun repede la loc „piesele” și pleacă la drum.
p 11 jpg
Despre viața eternă. Un creier în borcan
ă mă salvez în cer? Păi, ce discutăm noi aici, domnule, neuroștiințe, filosofie, transumanism sau teologie? În halul ăsta am ajuns? Doamne ferește!
p 12 jpg
Făpturi de unică folosință
Dar pentru a fi, realmente, mai buni, trebuie să găsim ieșirea din labirint.
image png
Poema centralei
Am găsit-o aici, montată de fostul proprietar, și va împlini în curînd 22 de ani.
p 13 jos  la Prisecaru jpg
Piese de schimb
Sperăm ca prin aceste considerații elementare să vă fi trezit dorința de a afla mai multe aspecte legate de acest capitol și curiozitatea de a urmări mai îndeaproape subiectul.
p 14 jpg
(Sub)ansambluri cognitive
Omul nu mai este, poate, măsura tuturor lucrurilor.
p 16 foto C  Mierlescu credit MNLR jpg
Cu ură și abjecție
Mă amuz și eu, dar constatativ, de un alt episod, grăitor, zic eu, cît zece.
image png
Groapa, cazul și centenarul
Eugen Barbu (20 februarie 1924 – 7 septembrie 1993) este, probabil, cel mai detestabil și mai controversat scriitor român din postbelicul literar românesc.
p 10 adevarul ro jpg
Dilemele decadenței
Există aici, poate, o secretă soteriologie la confiniile cu sensibilitatea decadentă, și anume credința că printr-o înălțare estetică deasupra oricărei etici contingente.
p 11 WC jpg
„Biografia detestabilă” și „opera admirabilă”
Groapa, cîteva nuvele din Oaie și ai săi ori Prînzul de duminică, parabolele decadente Princepele și Săptămîna nebunilor sînt titluri de neocolit.
p 12 Pe stadionul Dinamo, 1969 jpg
Montaje despre un mare prozator
Din dorința de a da autenticitate însemnării, autorul s-a slujit și de propria biografie. Cititorul va fi înțeles astfel semnificația primului montaj.
p 13 Eugen Barbu, Marcela Rusu, Aurel Baranga foto Ion Cucu credit MNLR jpg
Ce trebuie să faci ca să nu mai fii citit
Nu cred că Barbu e un scriitor mare, dar Groapa rămîne un roman bun (preferata mea e scena nunții) și pînă și-n Principele sînt pagini de foarte bună literatură.
p 14 credit MNLR jpg
Cele trei „Grații” ale „Împăratului Mahalalei”
Se pune, astfel, întrebarea ce ratează și unde ratează acest scriitor: fie în proasta dozare a elementului senzațional, fie în inabila folosire a șablonului ideologic.
image png
Dalí la București
Dalí vorbește românilor pe limba lor, spunîndu‑le, totuși, o poveste pe care nu o pot auzi de la nici un alt artist.
p 11 credit ARCUB jpg
Space venus Museum jpg
Declarația de independență a imaginației
și drepturile omului la propria sa nebunie
În coșmarul unei Venus americane, din beznă apare (ticsit de umbrele uscate) vestitul taxi al lui Cristofor Columb.
p 12 credit ARCUB jpg
Gala
Numai Gala și Dalí sînt deghizați într‑o mitologie deja indestructibilă.
Charme Pendentif Avide Dollars jpg
Suprarealismul sînt eu! Avida Dollars
Materia nu poate fi spiritualizată decît dacă o torni în aur.
047 jpg
Viziunea suprarealistă a lumii
Ne aflăm pe versantul opus lucidității gîndului. Intrăm în ținutul somnului, al tainei, adică în zona de umbră a vieții.
p 14 credit ARCUB jpg
Dalí în România?
Dacă ar fi să căutăm influența lui Dalí în arta românească, este necesar ca mai întîi să înțelegem cine și ce a fost Salvador Dalí.
image png
Mințile înfierbîntate
Cu alte cuvinte, cum diferă noile forme de fanatism de cele din trecut?
p 10 adevarul ro jpg
Dragă Domnule Cioran,
Pe vremuri, m-ați fi vrut arestat; acum, trebuie să-mi acceptați o „distanță ironică de destinul nostru”. Vai, lumea merge înainte cu „semi-idealuri”!
p 11 jpg

Adevarul.ro

image
Campania de recrutare a Kievului capătă ritm. Noile metode prin care sunt atrași voluntari pentru armata ucraineană
Campaniile menite să intensifice recrutarea voluntară, inclusiv campanii de relații publice au pus pe roate efortul de mobilizare a noi recruți pentru armata ucraineană, pe fondul entuziasmului scăzut al ucrainenilor de a se înrola, relatează Reuters și The Guardian.
image
Cum să folosești corect aerul condiționat de la mașină. Sfaturi pentru economia de combustibil: „nu mori, va fi rece mașina” VIDEO
Vara aceasta, temperaturile ridicate ne fac să apelăm din ce în ce mai des la aerul condiționat al mașinii. Însă, o utilizare incorectă a acestuia poate duce la un consum crescut de combustibil și chiar la probleme tehnice.
image
Seceta lovește România. Sute de localități rămân fără apă. Se face apel la rațiune
România se confruntă cu o criză acută a apei, zeci de localități rămânând fără această resursă vitală. Seceta prelungită a dus la scăderea semnificativă a nivelului în lacurile de acumulare, iar debitele râurilor sunt sub media multianuală.

HIstoria.ro

image
Destinul unui general uitat, în „Historia” de iulie
„Rareori un simț mai înalt al datoriei și al dreptății s-a împerecheat cu o mai desăvârșită simplicitate, cu o mai prietenească modestie,” spunea istoricul Gheorghe Brătianu despre Nicolae Dăscălescu – general decorat, apoi deținut politic și țăran sărac. Descoperiți un destin excepțional.
image
Pe vremea când nu exista cod roșu și aer condiționat: în 1911 canicula a făcut prăpad în Europa și SUA
Chiar dacă valurile de căldură devin din ce în ce mai intense și mai frecvente ca urmare a încălzirii globale, acestea nu reprezintă un fenomen nou în istorie. Un exemplu tragic este vara anului 1911, când Franța a fost lovită de un val de căldură devastator. În acea perioadă, peste 40.000 de oameni
image
De ce mergeau bogătașii ruși la Nisa?
Citirea romanului Fum, de Turgheniev, dar și reluarea prozei mele despre Rușii de la Baden Baden, au făcut să mă întreb: De ce mergeau rușii din lumea înaltă în Occident în proporție de masă? De ce nu dădeau năvală occidentalii în Rusia țaristă?