Anders Behring Breivik: saga unei orori

Publicat în Dilema Veche nr. 391 din 11-17 august 2011
CouchSurfing   călătorul, drumul şi canapeaua jpeg

Ecourile pe marginea actului terorist care a zguduit zona scandinavă la o magnitudine nemaîntîlnită de la asasinarea lui Olof Palme încoace (unii spun chiar că de la Al Doilea Război Mondial) continuă. Lucru rar întîlnit, asasinul a lăsat în urma lui un manifest „pentru rezistenţa europeană“ de 1500 de pagini, în care îşi explică gestul şi oferă baza teoretică pentru acţiunea lui. Anders Behring Breivik a fost încadrat ba în categoria „creştin fundamentalist“, ba „neo-nazist“, ba „rasist“. Avem de-a face, de fapt, cu o ideologie care, deşi are puncte comune cu cele vechi, se distinge prin elemente noi, din perspectiva nemulţumiţilor în faţa noii evoluţii europene. Cum discuţia despre imigraţia scăpată de sub control şi părţile mai puţin luminoase ale multiculturalismului este de obicei înăbuşită în spaţiul public şi presă, ea răbufneşte, în note uneori apocaliptice, pe Internet. Este în afara discuţiei faptul că Breivik este un psihopat cu înclinaţii diabolice: ce nu poate fi ignorat este acel segment în creştere al populaţiei occidentale, mai ales tinere şi educate, care împărtăşeşte, măcar în parte, ideile expuse de Breivik în „manifest“. 

Geneza unui manifest 

Din cele 1500 de pagini lăsate de Breivik, o mică parte îi aparţin (cele mai incoerente sau care cuprind informaţii despre viaţa lui privată): grosul este luat, copy&paste, din bloguri, site-uri, informaţii şi articole publicate pe Internet. Atrage atenţia diferenţa de registre: unul teoretic, rece şi detaşat, împrumutat de la alţii, şi altul, personal, marcat de grandomanie. 

Printre sursele menţionate de norvegian se numără blogul „Gates of Vienna“, numit astfel după bătălia şi victoria de la Viena din 1683, cînd trupele europene conduse de Jan Sobieski au dat lovitura de graţie Imperiului Otoman. Blogul proeuropean a fost iniţiat de un cuplu de americani (culmea) în vîrstă, care nu prea aveau cu ce să-şi umple timpul liber. Nici n-au bănuit aceştia că blogul „de familie“ menit să documenteze actele de terorism islamic sau persecuţia ne-musulmanilor în ţările islamice avea să atragă în curînd numeroşi tineri de pe ambele maluri ale Atlanticului. Majoritatea cu o educaţie peste medie, aceştia aveau să mute în curînd discuţia de la extremismul islamic la dezbateri despre imigraţie, identitatea şi istoria europeană, „marxismul cultural“ şi, mai cu seamă, ceea ce ei numesc „trădarea elitelor (europene şi americane)“. De la simpli „posteri“, unii au fost invitaţi de proprietarii blogului să scrie articole şi eseuri „de fond“. S-au conformat, bucuroşi că pot să publice anonim ceea ce nu pot spune răspicat „in real life“. 

Breivik a lăsat de-a lungul timpului doar două scurte comentarii pe Gates of Vienna, iar proprietarul blogului l-a găsit „ciudat“. Norvegianul a continuat însă să citească materialele cu asiduitate. Menţionaţi ca sursă de inspiraţie în manifest, pensionarii americani şi creaţia lor online s-au trezit vedete de nedorită faimă în Der Spiegel sau Time, iar traficul blogului a crescut de vreo zece ori în perioada de după atentat. Brusca faimă, departe de a-i bucura, i-a speriat la culme: au închis secţiunea de comentarii, s-au delimitat puternic de Breivik, au refuzat să dea declaraţii sau interviuri presei şi sînt îngroziţi de consecinţe, printre care posibila acuzaţie de „hate crime“. 

Altfel, despre violuri 

Vedeta incontestabilă de la Gates of Vienna şi din întreaga blogosferă cu aceeaşi orientare este un norvegian care publică sub pseudonimul „Fjordman“. Pe Internet, este o celebritate cu mii de cititori. Popularitatea lui a „explodat“ acum şase ani, în urma publicării unui articol cu titlul „Epidemia de violuri din Suedia“. Ideea de bază a articolului era următoarea: cum violurile au crescut în Suedia de cîteva ori în ultimul deceniu, autorităţile suedeze au găsit explicaţia în faptul că victimele sînt mai deschise şi mai dispuse să raporteze abuzurile poliţiei. De fapt – e de părere Fjordman –, creşterea trebuie pusă pe seama faptului că autorii sînt în mare parte imigranţi, îndeosebi musulmani, iar victimele sînt femei suedeze. „Elita politică“ şi presa încearcă să ascundă acest fapt. Drept dovadă, Fjordman citeşte printre rînduri presa scandinavă şi modul „corect politic“ în care este ascunsă rasa, etnia şi identitatea autorilor cînd cazul este „problematic“. Articolul a lansat, la rîndul lui, o epidemie: au apărut numeroase bloguri din mai toate ţările occidentale, preocupate de „citirea printre rînduri“ a presei, şi estimări comparative între crimele comise de imigranţi şi de populaţia băştinaşă. Se oferă şi modalităţile de decodare a stilului jurnalistic: „tînăr/tineri“ înseamnă „imigranţi musulmani“, „periferie“, sau „zonă diversă“ înseamnă „cartier cu criminalitate ridicată, în care europenii sînt terorizaţi de imigranţi“, dacă nu apare fotografia autorilor înseamnă că sînt arabi sau africani, „victima se afla într-un loc nepotrivit“ se traduce prin „victima a îndrăznit să calce într-o zonă locuită deja în majoritate de non-europeni“ etc. În manifest, Breivik l-a desemnat pe compatriotul său Fjordman drept idolul său absolut şi i-a preluat fragmente din articole pe bandă rulantă. Fjordman e departe de a fi încîntat de titlu: la fel sînt alţi autori „anti-jihadişti“, menţionaţi ca sursă de inspiraţie de Breivik, ca Robert Spencer, Bat Yeor sau Pamela Geller. Deprimat la aflarea veştilor – mărturiseşte Fjordman pe Gates of Vienna –, s-a închis în casă cu o sticlă de vin, o carte despre istoria medievală europeană şi un film vechi. Încă meditează la ce s-a întîmplat fiindcă în nici un rînd al lui „nu a aprobat vreodată violenţa“. A refuzat orice interviu în presă, deşi a avut numeroase cereri după atentat, şi speră să-şi poată păstra, în continuare, anonimatul. 

Epilog deschis 

Paginile scrise personal de Breivik dovedesc un nivel de manie a grandorii care poate fi amuzantă, dacă n-ar fi avut urmări atît de tragice: se consideră urmaş al cavalerilor templieri şi salvator al civilizaţiei europene în faţa invaziilor barbare. Sînt cîteva pagini însă care atrag atenţia, în noianul de sminteli: atacurile pe care le-a suferit din partea imigranţilor şi poveştile similare ale unor amici sau amice loviţi, jefuiţi, violate sau insultaţi (în calitatea lor de norvegieni, şi nu la întîmplare) de către nou-veniţi. Au rămas încrustate în memoria lui şi, pe fondul unui psihic labil şi al unei sensibilităţi exacerbate, a încercat să găsească explicaţii. Cum în realitate puţini erau dispuşi să vorbească despre asta, deşi în sinea lor ştiu că este o problemă, a căutat informaţii pe Internet. Aşa a început să considere că vinovaţi nu sînt străinii, ci cei care i-au adus: „elitele trădătoare“, spune el. Şi-a ales drept ţintă a „răzbunării“ Partidul Laburist, inclusiv organizaţia de tineret. Restul e istorie. Sîngeroasă. 

Între timp, traficul creşte vertiginos pe blogurile şi site-urile menţionate de el. Uniunea Europeană însăşi, la cel mai înalt nivel, ar vrea să ia măsuri în privinţa supravegherii online: cei vizaţi spun că vor găsi soluţii să continue şi îşi declară încă o dată ostilitatea faţă de ceea ce numesc „elitele trădătoare“, „oligarhia de la Bruxelles“, „Eurabia“ şi „noua URSS“. Măsură restrictivă – radicalizare: un cerc vicios, care probabil îşi va continua rotirea în gol în următorii ani.

Nu în ultimul rînd, printre cei care vizitează prima dată blogurile de tip Gates of Vienna după masacrul de la Oslo, se disting două reacţii, ambele puternic emoţionale. Unii vin să-i acuze pe administratori şi participanţi de rasism, fascism, islamofobie, bigotism. Şi mai sînt ceilalţi: cei care spun „ce bine îmi pare că v-am găsit“ şi rămîn.

poate o vedeta sa parieze online fara sa fie recunoscuta jpg
Poate o vedetă să parieze online fără să fie recunoscută?
Pentru vedetele din România, telefoanele fanilor fac parte din viața de zi cu zi. O plimbare prin mall ajunge pe Instagram, o cină la restaurant devine subiect pentru site-urile mondene, iar o vizită într-o agenție stradală poate apărea pe rețelele sociale înainte de fluierul final
dilemaveche winner jpg
Fascinația lucrurilor gratuite: de ce o ofertă ne poate schimba decizia de cumpărare
Un produs oferit cadou, transportul gratuit sau o lună de abonament fără costuri pot influența rapid decizia unui consumator.
dilemaveche 888 jpg
Norocul, între superstiție și probabilitate: de ce continuăm să credem în numere norocoase
Unii oameni evită numărul 13, alții aleg mereu cifra 7 sau consideră anumite date favorabile pentru decizii importante. Credința în numere norocoase există în numeroase culturi și continuă să influențeze comportamentul oamenilor, chiar și într-o societate în care matematica și statistica sunt...
historia(1) jpg
Între ecrane și conversație: locul șemineului în ritualurile unei seri acasă
Într-o seară obișnuită, sufrageria poate găzdui mai multe lumi care nu se întâlnesc. Cineva urmărește un film, altcineva răspunde la mesaje, iar o a treia persoană caută, fără prea mult succes, începutul unei conversații. Nimeni nu este neapărat nepoliticos.
imagine principala png
Tehnici tradiționale de prelucrare a lemnului, redescoperite la Festivalul internațional DRANICA din Sighetu Marmației
Dacă întrebi un meșter care lucrează cu lemnul cum alegi un arbore bun pentru șindrilă, fii pregătit să ai timp să îl asculți. Vei auzi o poveste întreagă. Îți va spune pe ce versant a crescut, în ce perioadă a fost tăiat, ce vârstă avea, de ce l-a ales și așa mai departe.
imagine principala jpg
Divertismentul digital după 2030: cum ar putea evolua platformele online în următorii ani
Ținând cont de viteza spectaculoasă de evoluție a tehnologiei, cu impact direct asupra divertismentului digital, a anticipa cum va arăta acest sector peste mai mulți ani este o provocare deloc simplă chiar și pentru specialiștii din industria de entertainment.
e1940afd872dd2b58aab38a6da3183985c jpg
Hygge în stil românesc: 7 idei pentru o casă caldă și primitoare toamna
Toamna se întunecă mai devreme, temperaturile scad și petreci tot mai mult timp acasă. E momentul perfect să transformi livingul, dormitorul sau bucătăria în locuri în care chiar îți face plăcere să stai. Și nu ai nevoie de renovări sau de un buget mare
WhatsApp Image 2026 10 15 at 10 37 29 (1) jpeg
De ce merită să-ți traduci cartea într-o altă limbă
Să scrii o carte durează luni sau ani. Să o publici presupune alte câteva etape, de la editare și corectură până la copertă, tipar sau distribuție. După toate acestea, traducerea poate părea un lux pe care îl lași pentru mai târziu.
1790680973 KE7j jpg
Cultura organizațională se vede și în mobilierul de conducere
Se vede cultura organizațională și în mobilierul de conducere sau e doar o chestiune de gust? Data viitoare când intri într-o companie, fă un exercițiu simplu: uită-te la scaune.
spatiu de lucru jpg
Ordinea materială ca formă de gândire: despre organizarea spațiilor de lucru
Există încăperi în care lucrurile par așezate fără o regulă și totuși cineva știe imediat unde să găsească orice obiect. Există și spații impecabile în care fiecare căutare începe cu o întrebare. Între aceste două situații se află o diferență care nu ține doar de estetică.
pexels artbovich 6980564 jpg
Bucătăria modulară, pas cu pas: cum o compui fără să greșești
O bucătărie modulară se compune ca un joc de cuburi: alegi modulele, le așezi unul lângă altul și obții exact frontul care îți trebuie.
GettyImages 1311472388 jpg
De la economii la finanțare: rolul contului bancar în accesarea creditelor
Drumul de la economisire la finanțare nu începe în momentul în care completezi o cerere de credit.
Dilemaveche ro jpg
Accesul la produse financiare se mută online: cont bancar, credite și carduri
Accesul la produse financiare se mută tot mai mult din sucursale în aplicații și platforme web.
sos bolognese png
De ce sosul bolognese nu se face niciodată în grabă și de ce merită așteptarea
Un ragù bolognese bun nu se construiește din grabă, ci din timp, tehnică și echilibru. De la sofrito până la rolul vinului și al laptelui, diferența dintre o simplă pastă cu sos de carne și un bolognese autentic stă în felul în care fiecare ingredient este tratat.
GettyImages 1281297414 jpg
Vacanțele din septembrie: cum plătești inteligent în țară și în străinătate
Plata inteligentă în vacanțele din septembrie presupune utilizarea instrumentelor bancare digitale pentru a evita comisioanele nefavorabile de schimb valutar, taxele neprevăzute la ATM și riscurile de securitate asociate numerarului
Dilemaveche ro jpg
Bankingul viitorului: cont online, credit și card de credit în câteva clickuri
Îți amintești vremurile în care deschiderea unui cont bancar înseamnă o dimineață întreagă pierdută la ghișeu, cu rând, cu formulare completate de mână și cu o programare stabilită cu două săptămâni în avans?
Articol Dilema jpg
Cum te ajută aplicațiile bancare să gestionezi mai bine cheltuielile din sezonul de toamnă
Aplicațiile bancare pot ajuta la gestionarea cheltuielilor de toamnă prin trei tipuri de funcții: urmărirea tranzacțiilor, organizarea banilor pe obiective și controlul plăților.
DilemaVeche (1) (1) jpg
De ce ne exfoliem atât? Scurtă istorie a obsesiei moderne pentru pielea „perfectă”
Într-o cultură care asociază tinerețea cu vitalitatea și frumusețea, apariția semnelor îmbătrânirii poate fi percepută negativ. Suntem evaluați, adesea fără să vrem, și prin felul în care arătăm, iar îngrijirea pielii a devenit pentru mulți un mod de a recâștiga senzația de ....
dilemaveche ro 258 0 jpg
A îmbătrâni nu este un diagnostic. Când schimbările de după 65 de ani merită evaluate medical
Există o formulă pe care o folosim cu o ușurință surprinzătoare atunci când vorbim despre părinții sau bunicii noștri: „E de la vârstă.”
inkstar 04 jpg
După un piercing, primele zile contează: ce merită să clarifici cu salonul despre îngrijirea de bază
Primele zile după un piercing sunt mai ușor de gestionat atunci când pleci din salon cu instrucțiuni clare, potrivite zonei în care a fost făcut și bijuteriei folosite.
1786610560 SAWn jpg
Blender Philips pentru smoothie-uri, supe și sosuri: ghid pentru rezultate constante
Îți place să începi dimineața cu un smoothie cremos, să mănânci la prânz o supă fină și să completezi cina cu un sos făcut în casă? Cu un blender potrivit, pregătești toate aceste lucruri rapid, fără complicații și fără să umpli bucătăria de vase.
Greseli pe care le faci cand alegi un fiset metalic pentru birou jpg
Greșeli pe care le faci când alegi un fișet metalic pentru birou
Amenajarea unui birou eficient înseamnă mai mult decât alegerea unui mobilier cu un design plăcut.
Monteaza hota din inox profesionala si scapa de mirosurile neplacute din bucatarie jpg
Montează hotă din inox profesională și scapă de mirosurile neplăcute din bucătărie
Mirosurile persistente din bucătărie nu reprezintă doar un disconfort temporar, ci pot influența întreaga experiență de lucru, pot afecta calitatea aerului și pot crea un mediu mai puțin plăcut atât pentru angajați, cât și pentru clienți.
e1f968fcf438071d07be7afbd697630df3 jpg
Hotel aproape de plajă sau resort mare în Grecia: ce alegi pentru vacanța de vară?
Grecia rămâne una dintre primele opțiuni pentru vacanța de vară. Zbori două ore până în Creta sau Rhodos, mergi cu mașina până în Thassos sau Halkidiki, iar la finalul drumului te așteaptă mare limpede, plaje curate și seri lungi în taverne.

Parteneri

Alice Weidel EPA
Reacția unui deputat AUR la atacul liderei AfD la adresa românilor. Fritz: „Prietenii voștri patrioți din Germania jignesc diaspora”
Mai mulți politicieni români au reacționat la declarațiile liderei partidului de extremă dreapta Alternativa pentru Germania (AfD), Alice Weidel, care i-a acuzat pe migranții din România că „profită” de sistemul de protecție socială al Germaniei.
pensionari ghiseu taxe functionari
Cât ne costă statul care nu funcționează?
De mai bine de un an, românilor li se cere să strângă cureaua: TVA mai mare, impozite mai mari, prețuri care cresc mai repede decât oriunde în Uniunea Europeană. În tot acest timp, statul român pare să fi încetat să mai funcționeze.
mugur mihaescu jpg
Mugur Mihăescu, în centrul unui scandal online. „Garcea” a fost criticat dur pentru afacerea sa din HoReCa
Afacerea lui Mugur Mihăescu a stârnit un val de furie pe Reddit. Ce reproșuri îi aduc românii actorului cunoscut drept Garcea
elon musk gettyimages jpg
Elon Musk devine cel mai mare finanțator individual din istoria alegerilor americane: donație de 474 de milioane de dolari pentru republicani
Elon Musk a devenit cel mai mare donator individual din istoria alegerilor americane, după ce a contribuit cu 474 de milioane de dolari la Partidul Republican înaintea alegerilor de la jumătatea mandatului.
Angelina, împreună cu copiii biologici,  Shiloh (14 ani), şi gemenii Vivienne  şi Knox, în vârstă de 12 ani, şi  fiica adoptivă, Zahara, de 15 ani  jpeg
Vivienne, fiica Angelinei Jolie și a lui Brad Pitt, a renunțat oficial la numele tatălui său. Decizia a fost aprobată de instanță
Vivienne, fiica în vârstă de 18 ani a Angelinei Jolie și a lui Brad Pitt, a obținut oficial aprobarea instanței pentru a renunța la numele de familie al tatălui său
Adi Bărar a fost condus pe ultimul drum de prietenii motociclişti FOTO Ş.Both
Nicușor Dan a promulgat „legea motocicliștilor”. Ce schimbări vor fi pentru șoferi și pentru cei care circulă pe două roți
„Legea motocicliștilor” a fost promulgată de președintele Nicușor Dan și va intra în vigoare la trei zile după publicarea în Monitorul Oficial.
Pier Paolo Pasolini a fost unul dintre cei mai controversaţi autori ai celei de-a doua jumătăţi a secolului XX
Justiția italiană redeschide ancheta privind asasinarea marelui regizor Pier Paolo Pasolini, la 51 de ani de la crimă
Magistrații italieni au redeschis ancheta privind asasinarea, în 1975, a scriitorului, regizorului şi jurnalistului Pier Paolo Pasolini. Avocatul Stefano Maccioni, care solicită de mai mulţi ani noi investigaţii, că speră ca această redeschidere „să pună capăt acestei poveşti”.
Justin Timberlake  foto   Profimedia jpg
Justin Timberlake scoate la iveală secretele trecutului! Relația cu Britney Spears și scandalul cu Janet Jackson, în noul documentar
Justin Timberlake lucrează la o serie documentară în patru episoade care promite să abordeze unele dintre cele mai controversate momente din viața și cariera sa.
Donald Tusk cu F16 în spate FOTO Profimedia
Donald Tusk acuză Rusia că încearcă să destabilizeze Polonia pe fondul conflictului dintre guvern și președinte: „Cu toții cunoaştem metoda rusă”
Premierul polonez Donald Tusk a acuzat marți Rusia că încearcă să alimenteze instabilitatea în Polonia, profitând de conflictul dintre guvern și președintele Karol Nawrocki privind Tribunalul Constituțional.