Viaţa în kibbutz

Publicat în Dilema Veche nr. 362 din 20 - 26 ianuarie 2011
Viaţa în kibbutz jpeg

La ora actuală, mai puţin de 2% din populaţia Israelului trăieşte în kibbutz-uri. Mulţi tineri locuitori ai faimoaselor comunităţi egalitare vor să plece spre oraş. Totuşi, starea de fapt nu ameninţă poziţia pe care kibbutz-urile o ocupă în imaginarul colectiv israelian – şi nu numai. La 100 de ani de la fondarea primei aşezări de acest tip, liderii politici israelieni, indiferent de partid, s-au întrecut în a-şi exprima omagiul şi admiraţia faţă de proiectul centenar al muncii şi traiului în comun. Mai important decît reverenţa politicianistă e următorul paradox: în vreme ce tinerii născuţi în kibbutz tînjesc după viaţa citadină, colegi de generaţie din alte ţări, din America de Sud în Japonia, încă se oferă să lucreze în regim de voluntariat, pentru o perioadă, în locurile a căror denumire provine din controversata arie semantică „colectiv“, „a colecta“.

Voluntarii

Motivele pentru care voluntarii aleg să vină în kibbutz sînt diverse. Unii au rădăcini evreieşti şi vor să se stabilească sau să trăiască o perioadă în ţara căreia cred, sufleteşte, că îi aparţin. Alţii vor să transpună în practică etica aspră şi altruistă a muncii în comun. Mai sînt cei care vin de dragul experienţei, să se distreze şi să cunoască tineri din alte colţuri ale lumii sau pentru că e cool (printre voluntari s-au numărat, de-a lungul timpului, Jerry Seinfeld şi Sacha Baron Cohen, alias Ali G – Borat) ori să se obişnuiască cu disciplina. Sau, pur şi simplu, pentru că atracţia ideii „de la fiecare după posibilităţi, fiecăruia după nevoi“ încă produce adepţi. Aşa că trimit pe Internet un formular către KPC – Kibbutz Program Center – din Tel Aviv, după care urmează selecţia.

Vocile cîrcotaşe susţin că acest sistem de voluntariat aduce prea mult cu exploatarea: tinerii trebuie să muncească 8 ore pe zi, şase zile pe săptămînă, uneori şi în schimburi de noapte, pentru un adăpost şi cîţiva firfirei, cot la cot cu cei care primesc, pentru acelaşi efort, salarii adevărate. Astfel suplinesc, nestipendiat, munca acelora care pleacă din kibbutz spre alte zări. Funcţionarii KPC susţin, în apărarea lor, că tinerii sînt majori, capabili să aleagă, şi cunosc foarte bine care sînt condiţiile, înainte să vină în Israel.

În piscină şi la şaibă

Ein Hashofet este un kibbutz cu cîteva sute de locuitori, aflat la vreo 30 km de Haifa, cel mai important oraş industrial al ţării. „Sînteţi norocos dacă ajungeţi aici – e unul dintre cele mai frumoase kibbutz-uri din Israel. Pe deasupra, e aşezat strategic, la o oră şi ceva cu autobuzul de Ierusalim şi Tel Aviv“ – li se spune voluntarilor încă din biroul KPC Tel Aviv. Ce e drept, prima întîlnire e pozitivă: linişte, multă verdeaţă, straturi îngrijite de flori, curăţenie, căsuţe cochete. Impresia e mai degrabă de staţiune, decît de proiect comunitar cu accente fourieriste. Şi, chiar de la intrare, te aşteptă piscina imensă, de tip hollywoodian, asezonată cu trupuri bronzate, voci de toate vîrstele, chicoteli. Majoritatea kibbutz-urilor şi-au construit piscină. Această imagine la dolce vita a bunăstării apare în mai toate articolele de prezentare sau în pliantele turistice cu mesajul „Live the kibbutz experience!“. Cînd te familiarizezi cu viaţa în Ein Hashofet, îţi dai seama că piscina joacă, cu aproximaţie, rolul şezătorii de prin satele noastre. Este locul obligatoriu de socializare, de omorît plictiseala, de petreceri şi aniversări, de citit, de ieşit cu familia sau de întîlniri amoroase, de deconectare după muncă. Din păcate, din septembrie pînă în mai se închide. Nu din cauza timpului (vara prelungită din regiune i-ar permite să funcţioneze aproape tot anul), ci pentru că e tot mai greu şi costisitor să o întreţii. Regula profitabilităţii a mototolit un pic imaginea idilică. Atunci, în viaţa socială din Ein Hashofet se simte un gol de neînlocuit.

Forţa de muncă e absorbită, preponderent, de două fabrici: una de baterii, pe nume Eltam, şi una care produce şuruburi, Mivrag. Pe lîngă ele, există o fermă măricică de vaci, care asigură consumul de lactate pe plan local, şi terenuri cultivate, îndeosebi cu pomi fructiferi.

Pentru timpul liber al kibbutznicilor s-au construit un cinematograf, un club, un pub, o mini-grădină zoologică cu activităţi speciale pentru copii, teren de fotbal şi baschet, sală de fitness. Locuitorii şi-au dat toată silinţa ca mirajul succesului colectiv să funcţioneze. Şi să convingă generaţiile următoare să rămînă. Dar, cum se întîmplă cu mirajele, cu cît crezi că te apropii mai mult de ţintă, cu atît se depărtează mai tare.

Ce a rămas din proiect


Ein Hashofet e unul dintre kibbutz-urile conservatoare care a păstrat, pe cît a fost posibil, cutumele începuturilor. Dar schimbarea a devenit inevitabilă. Copiii nu mai sînt crescuţi de comunitate, ci în familii, şi se duc la o grădiniţă şi o şcoală obişnuite. Cantina pentru servirea mesei în comun a rămas şi e încă frecventată, dar la modul facultativ: poţi să găteşti acasă şi să iei masa în familie, dacă vrei. În schimb, banii sau cartea de credit nu-ţi folosesc la nimic: drept plată pentru munca depusă, primeşti unităţi pe o cartelă de cumpărături, care funcţionează exclusiv în Ein Hashofet. În vecinătate însă, un alt kibbutz, Remat Hashofet, a început să accepte bani lichizi la magazin. Casele, autoturismele, bicicletele – arătoase, de altfel – aparţin comunităţii. Le primeşti la cerere, dar nu le poţi cumpăra. Caracterul secular al comunităţii e respectat cu sfinţenie: în localitate nu există sinagogă şi rabin, iar din sărbătorile religioase s-au păstrat mai ales mesele festive şi mîncărurile specifice.

Munca se distribuie în funcţie de necesităţi. Te duci unde e nevoie de tine. Debbie lucrează dimineaţa ca educatoare şi, după-amiaza, la ferma de vaci. Kathy coordonează munca voluntarilor şi, în timpul liber, e vînzătoare la magazin. Exemplele pot continua.

Kibbutznicii


În engleză li se spune kibbutzniks: sub această denumire sînt cunoscuţi cei care s-au născut şi au crescut în kibbutz. Locuitorii din Ein Hashofet nu au nimic de gen încrîncenare proletară sau vreun fanatism de falanster. Sînt oameni obişnuiţi, cu familii, aspiraţii, împliniri, griji, probleme. Posedă însă un cult al muncii (mai ales în folosul celorlalţi) dus pînă în pînzele albe. Cum ar fi cazul lui Zachi, născut în România, deportat în Transnistria pe vremea regimului Antonescu, plecat în Israel la 20 de ani. După cinci decenii, încă vorbeşte bine româneşte. La peste 70 de ani, deşi pensionar, împachetează şi sortează în continuare şuruburi în Mivrag, fără plată, fiindcă aşa vrea. Pleacă de acasă de dimineaţă, tîrîndu-şi un picior bolnav. „Cînd a venit pensionarea, am crezut că o să mor de inimă rea. Nu pot să stau acasă fără să muncesc, în locul unde mi-am petrecut bună parte din viaţă. După cîteva săptămîni, s-au trezit cu mine la poarta fabricii. Acum n-au încotro, vor, nu vor, trebuie să mă primească la muncă.“

La celălalt pol al vîrstei se află Alon. Are 17 ani, este elev de liceu şi, în timpul liber sau în vacanţe, îşi pune salopeta de muncitor şi bocancii şi dă o mînă de ajutor în fabrică. El se numără printre tot mai puţinii tineri care vor să rămînă în Ein Hashofet. „Întîi o să fac armata, pe urmă mă duc la universitate, după care o să mă întorc să trăiesc în kibbutz. Aici sper să am o familie şi să-mi cresc copiii. Ştiu că prietenii mă iau peste picior fiindcă nu vreau neapărat un job bine plătit, la Haifa sau în alt oraş mare, dar eu aici mă simt acasă. Cred în continuare că ideea de muncă în comunitate şi pentru ea nu e rea, chiar dacă unele lucruri vor trebui schimbate.“

În schimb, tinerii din kibbutz-uri încep să se exprime în alt mod, tot mai răspicat. Este eterna întrebare care aruncă mănuşa oricărui demers egalitarist: „Dacă sînt mai harnic, mai bun şi pot să cîştig mai mult, de ce trebuie să împart ce am cu ceilalţi?“.

Cele două lumi


În Ein Hashofet întîlneşti, în paralel, două moduri de viaţă şi, drept rezultat, două tipuri de peisaje: casele de familişti ale kibbutznicilor şi, pe o arie mai restrînsă, dormitoarele cu două-trei paturi, de cămin studenţesc, ale voluntarilor veniţi din străinătate. Relaţiile între protagonişti variază, de la acomodare la conflict. Cum voluntarii sînt îndeosebi tineri, aflaţi departe de casă, dornici de aventură şi, vorba clişeului, „fără obligaţii“, petrecerile se ţin lanţ. Muzica la maximum, alcoolul, „iarba“ (interzisă în Israel), apetenţa pentru „trăieşte-ţi clipa“ şi „Let’s have fun“ îi încîntă pe tinerii kibbutznici, dar provoacă nemulţumite ridicări din sprîncene printre ceilalţi. Cum spunea cu amărăciune un veteran – „cam asta s-a ales, astăzi, din idealurile noastre. Am început cu egalitatea şi am sfîrşit în clubbing“.

Cîteodată, voluntarii sînt expulzaţi din kibbutz. Cum ar fi cei doi sud-americani care i-au procurat alcool unei adolescente de 16 ani, fapt care a stîrnit protestele părinţilor fetei. Sau Mark, americanul care a furat bicicleta unui pensionar. Uneori, după un scandal sau un furt, poliţia e chemată să facă razii. Kibbutznicii sînt împărţiţi între forţa de muncă proaspătă şi neplătită adusă de voluntari, pe de o parte, şi problemele create de aceştia, pe de alta. Oricum, şi aici se produc transformări: multe kibbutz-uri au renunţat la voluntariat. „Putem să ne descurcăm şi singuri“ – spun ei.

Ar fi însă greşit dacă impresia finală ar reţine doar acest aspect, preponderent anecdotic. Experienţa de voluntar în kibbutz înseamnă, nu de puţine ori, întîlniri cu oameni deosebiţi, experienţe unice, discuţii de neuitat, poveşti de iubire şi prietenii pe viaţă. Suficiente motive pentru ca tinerii să trimită în continuare formularele pentru voluntariat.

1790680973 KE7j jpg
Cultura organizațională se vede și în mobilierul de conducere
Se vede cultura organizațională și în mobilierul de conducere sau e doar o chestiune de gust? Data viitoare când intri într-o companie, fă un exercițiu simplu: uită-te la scaune.
spatiu de lucru jpg
Ordinea materială ca formă de gândire: despre organizarea spațiilor de lucru
Există încăperi în care lucrurile par așezate fără o regulă și totuși cineva știe imediat unde să găsească orice obiect. Există și spații impecabile în care fiecare căutare începe cu o întrebare. Între aceste două situații se află o diferență care nu ține doar de estetică.
pexels artbovich 6980564 jpg
Bucătăria modulară, pas cu pas: cum o compui fără să greșești
O bucătărie modulară se compune ca un joc de cuburi: alegi modulele, le așezi unul lângă altul și obții exact frontul care îți trebuie.
GettyImages 1311472388 jpg
De la economii la finanțare: rolul contului bancar în accesarea creditelor
Drumul de la economisire la finanțare nu începe în momentul în care completezi o cerere de credit.
Dilemaveche ro jpg
Accesul la produse financiare se mută online: cont bancar, credite și carduri
Accesul la produse financiare se mută tot mai mult din sucursale în aplicații și platforme web.
sos bolognese png
De ce sosul bolognese nu se face niciodată în grabă și de ce merită așteptarea
Un ragù bolognese bun nu se construiește din grabă, ci din timp, tehnică și echilibru. De la sofrito până la rolul vinului și al laptelui, diferența dintre o simplă pastă cu sos de carne și un bolognese autentic stă în felul în care fiecare ingredient este tratat.
GettyImages 1281297414 jpg
Vacanțele din septembrie: cum plătești inteligent în țară și în străinătate
Plata inteligentă în vacanțele din septembrie presupune utilizarea instrumentelor bancare digitale pentru a evita comisioanele nefavorabile de schimb valutar, taxele neprevăzute la ATM și riscurile de securitate asociate numerarului
Dilemaveche ro jpg
Bankingul viitorului: cont online, credit și card de credit în câteva clickuri
Îți amintești vremurile în care deschiderea unui cont bancar înseamnă o dimineață întreagă pierdută la ghișeu, cu rând, cu formulare completate de mână și cu o programare stabilită cu două săptămâni în avans?
Articol Dilema jpg
Cum te ajută aplicațiile bancare să gestionezi mai bine cheltuielile din sezonul de toamnă
Aplicațiile bancare pot ajuta la gestionarea cheltuielilor de toamnă prin trei tipuri de funcții: urmărirea tranzacțiilor, organizarea banilor pe obiective și controlul plăților.
DilemaVeche (1) (1) jpg
De ce ne exfoliem atât? Scurtă istorie a obsesiei moderne pentru pielea „perfectă”
Într-o cultură care asociază tinerețea cu vitalitatea și frumusețea, apariția semnelor îmbătrânirii poate fi percepută negativ. Suntem evaluați, adesea fără să vrem, și prin felul în care arătăm, iar îngrijirea pielii a devenit pentru mulți un mod de a recâștiga senzația de ....
dilemaveche ro 258 0 jpg
A îmbătrâni nu este un diagnostic. Când schimbările de după 65 de ani merită evaluate medical
Există o formulă pe care o folosim cu o ușurință surprinzătoare atunci când vorbim despre părinții sau bunicii noștri: „E de la vârstă.”
inkstar 04 jpg
După un piercing, primele zile contează: ce merită să clarifici cu salonul despre îngrijirea de bază
Primele zile după un piercing sunt mai ușor de gestionat atunci când pleci din salon cu instrucțiuni clare, potrivite zonei în care a fost făcut și bijuteriei folosite.
1786610560 SAWn jpg
Blender Philips pentru smoothie-uri, supe și sosuri: ghid pentru rezultate constante
Îți place să începi dimineața cu un smoothie cremos, să mănânci la prânz o supă fină și să completezi cina cu un sos făcut în casă? Cu un blender potrivit, pregătești toate aceste lucruri rapid, fără complicații și fără să umpli bucătăria de vase.
Greseli pe care le faci cand alegi un fiset metalic pentru birou jpg
Greșeli pe care le faci când alegi un fișet metalic pentru birou
Amenajarea unui birou eficient înseamnă mai mult decât alegerea unui mobilier cu un design plăcut.
Monteaza hota din inox profesionala si scapa de mirosurile neplacute din bucatarie jpg
Montează hotă din inox profesională și scapă de mirosurile neplăcute din bucătărie
Mirosurile persistente din bucătărie nu reprezintă doar un disconfort temporar, ci pot influența întreaga experiență de lucru, pot afecta calitatea aerului și pot crea un mediu mai puțin plăcut atât pentru angajați, cât și pentru clienți.
e1f968fcf438071d07be7afbd697630df3 jpg
Hotel aproape de plajă sau resort mare în Grecia: ce alegi pentru vacanța de vară?
Grecia rămâne una dintre primele opțiuni pentru vacanța de vară. Zbori două ore până în Creta sau Rhodos, mergi cu mașina până în Thassos sau Halkidiki, iar la finalul drumului te așteaptă mare limpede, plaje curate și seri lungi în taverne.
e11cab09fc205ea2eea18828db7a4d97e9 jpg
8 modele de sandale cu toc care alungesc vizual silueta
Vrei să pari mai înaltă fără să îți schimbi garderoba complet? Începe cu pantofii. Sandalele cu toc bine alese pot modifica proporțiile ținutei și pot crea o linie vizuală mai lungă a picioarelor.
dilemaveche png
Anvelope all season în oraș: soluție practică sau compromis?
În oraș, mașina este folosită diferit față de drumurile lungi sau traseele montane. Distanțele sunt mai scurte, opririle sunt mai dese, vitezele sunt mai mici, iar asfaltul poate trece rapid de la uscat la umed, mai ales în perioadele cu vreme schimbătoare.
cpap7 jpg
Sforăitul, somnul fragmentat și oboseala care nu trece: când zgomotul nopții e un semnal medical
Există o scenă familiară multor cupluri: unul doarme, celălalt se holbează la tavan. Nu din insomnii propriu-zise, ci pentru că ritmul haotic al sforăitului din camera alăturată sau din același pat transformă noaptea într-un exercițiu de răbdare.
clasicii literaturii n ediii de colecie jpg
Clasicii literaturii în ediții de colecție
Portretul lui Dorian Gray rămâne același roman, fie că îl citești într-o ediție simplă sau într-una legată elegant. Totuși, dacă ai ținut vreodată în mână o carte bine făcută, știi că experiența nu este chiar aceeași.
Cum s a transformat industria fashion de a lungul marilor epoci istorice Magnific jpg
Cum s-a transformat industria fashion de-a lungul marilor epoci istorice
Modul de a se îmbrăca oamenii de-a lungul timpului a reflectat valorile, resursele și transformările societății din care făceau parte.
autobronzant jpg
Autobronzant gradual: Ce este și cum funcționează
Autobronzantul gradual este o loțiune sau cremă care îți oferă un bronz treptat, prin aplicări repetate, fără expunere la soare. Îl folosești zilnic, ca pe o cremă de corp, iar culoarea se intensifică de la o zi la alta. Rezultatul? Un ton cald, uniform, pe care îl controlezi ușor.
BRAT jpg
BRAT își prezintă poziția față de textul curent al Digital Omnibus VII și atrage atenția asupra importanței acestuia pentru sustenabilitatea și libertatea presei
Biroul Român de Audit Transmedia (BRAT) își exprimă poziția față de textul actual al Digital Omnibus VII, propus de Președinția Cipriotă a Consiliului Uniunii Europene în data de 21 mai 2026, si susține propunerea de excludere din acest proiect de lege a prevederii privind gestionarea ...
pexels artbovich 6301180 (1) jpg
Produse esențiale pentru confortul casei tale
Confortul unei locuințe nu este dat doar de dimensiunea spațiului sau de aspectul mobilierului, ci de modul în care toate elementele funcționează împreună pentru a crea o atmosferă echilibrată.

Parteneri

cristina siscanu jpg
Câți bani trebuie să câștige o familie în România, în 2026. Cristina Șișcanu: „Am ajuns să confundăm lipsurile cu normalitatea”
Câți bani ar trebui să câștige o familie în România, în 2026, pentru a trăi decent. Cristina Șișcanu a spus suma care a stârnit controverse
sfanta parascheva 2022 prima zi pelerinaj (sursa FOTO YT Doxologia)
Scandal la pelerinajul Sfintei Parascheva de la Iași! Mai mulți oameni au încercat să sară rândul. Jandarmii au intervenit
Pelerinajul organizat la moaștele Sfintei Cuvioase Parascheva de la Iași continuă să atragă zeci de mii de credincioși, însă nu a fost lipsit de incidente. Mai multe persoane au încercat să intre în fața coloanei de pelerini, fiind oprite de jandarmi, care au intervenit pentru restabilirea ordinii.
Animawings foto Animawings
Tribunalul București a respins cererea AnimaWings de intrare în insolvență. Decizia nu este definitivă
Tribunalul București a respins miercuri, 14 octombrie, cererea depusă de compania aeriană AnimaWings privind intrarea în insolvență. Decizia nu este definitivă.
steaming cup coffee saucer with coffee beans scattered around jpg
Cât te costă două cafele pe zi: la cafenea vs acasă. Diferența de preț e considerabilă
Cafeaua face parte din rutina zilnică a multor oameni, dar obiceiul de a cumpăra una sau două cești în oraș poate cântări serios în bugetul lunar. La un preț de 16 lei pentru o cafea, două porții pe zi ajung să coste 960 de lei într-o lună, în timp ce prepararea cafelei acasă poate reduce costul.
trecre pietoni camp Braila captură png
Trecerea de pietoni care începe într-un șanț și se termină într-o miriște. Nota de plată: 39.000 de lei
În câmp, la marginea satului Ariciu din județul Brăila, o trecere de pietoni "străluceşte" în noapte cu ajutorul unor instalații LED și panouri fotovoltaice. Singura ei problemă e că nu duce nicăieri.
imagine principala   Shutterstock png
Tusea productivă vs. tusea seacă: cum le deosebești și ce poți face
Ți s-a întâmplat să ai o criză de tuse în miez de noapte? Sau să te trezești dimineața cu o senzație de greutate în piept și să tușești până când eliberezi căile respiratorii de mucusul acumulat? Deși în ambele cazuri vorbim despre tuse, cauzele și mecanismele lor sunt diferite.
Securitate cibernetica lacat siguranta FOTO Shutterstock
Noi reguli de securitate cibernetică pentru energie și gaze. Investițiile ar putea ajunge în tarifele plătite de consumatori
Camera Deputaților a adoptat un proiect de lege care introduce noi obligații de securitate cibernetică pentru operatorii din sectoarele energiei electrice, gazelor naturale și hidrogenului. DNSC va stabili cerințele tehnice, va aviza strategiile și investițiile operatorilor.
ChatGPT FOTO Shutterstock jpg
Textele generate de ChatGPT vor avea marcaje invizibile. De ce OpenAI aplică măsura doar în Europa
OpenAI a anunțat că va introduce, în următoarele săptămâni, marcaje invizibile în textele generate de ChatGPT în UE, pentru a facilita identificarea conținutului creat cu ajutorul inteligenței artificiale.
victor ponta la interviurile adevarul 9803 jpeg
Decizia lui Ponta privind votul pentru Cabinetul Niculescu: de ce nu face parte din Guvern
Victor Ponta, fost premier al României, a anunțat că va vota învestirea Guvernului condus de Luca Niculescu, deși grupul parlamentar Uniți pentru România nu va face parte din coaliția de guvernare.