Snobism, singurătate şi caracatiţa Paul

Publicat în Dilema Veche nr. 335 din 15-21 iulie 2010
CouchSurfing   călătorul, drumul şi canapeaua jpeg

La cîteva luni după ce Franţa a cîştigat Campionatul Mondial de Fotbal în 1998, un francez se duce în Tibet, într-o mînăstire budistă izolată (la două zile distanţă de cel mai apropiat drum). Aici intră în vorbă cu un grup de călugări, care cunoşteau cîteva cuvinte în engleză. Cînd îl întreabă de unde este şi omul le răspunde, chipurile emaciate de nevoinţe ale ermiţilor se luminează: „France! World Cup! Zidane!“.

Theodore Dalrymple, scriitor, jurnalist şi medic psihiatru britanic, declară cu mîna pe inimă că povestea este adevărată, iar personajul principal este cumnatul lui francez. După istorisire, cuprinsă în articolul „Of Snobbery and Soccer“, apărut în New English Review la începutul lui iulie, Dalrymple explodează, iritat: „Gloria şi civilizaţia Franţei au fost astfel reduse la 11 oameni care – deşi cu succes şi, trebuie să admit, cu măiestrie – nu fac alteva decît să lovească o minge!“. Britanicul îşi asumă riscul, în plin Campionat Mondial sud-african, să devină un snob însingurat. Nebunia balonului rotund a atins deja cote, crede el, care pot fi incluse în categoria prostie eternă a speciei homo sapiens. Vrea să facă un pas înapoi din euforia cu accente de demenţă colectivă – temerară ambiţie, dacă au dat greş pînă şi călugării tibetani: „Pe tema fotbalului, sînt un snob. Nu detest jocul ca atare, accept că poate fi practicat cu profesionalism şi poate atinge chiar un anumit grad de frumuseţe, dar detest importanţa excesivă care îi este conferită de milioane, sute de milioane dintre semenii mei. Oricît aş încerca să-mi scot din minte gîndul că un astfel de entuziasm este o manifestare a prostiei omeneşti, nu reuşesc. Desigur, toţi sîntem snobi, într-o privinţă sau alta; important este să ne stăpînim şi să nu ne exprimăm snobismul la vedere, ca să nu-i ofensăm pe alţii. În consecinţă, sînt întotdeauna atent să-mi ascund dispreţul în privinţa entuziasmului fotbalistic cînd sînt faţă în faţă cu entuziaştii. Pe deasupra, dacă mi-aş dezvălui dispreţul, cred că unii ar fi în stare să mă lovească“.Peste Ocean, perspectiva este complet diferită: microbistul american s-a săturat de singurătate şi vrea să vibreze la unison cu restul lumii. În privinţa fotbalului, excepţionalismul american înseamnă recluziune fără voie. „Mă simt ca un evreu de Crăciun“ – se plînge Daniel Gross, editorialist la Newsweek, în publicaţia online Slate, în lamentaţia „Singurătatea microbistului american“. E înconjurat de cunoscuţi, rude, colegi care nu sînt pasionaţi de sportul-rege; în cel mai bun caz, îşi dau copiii la soccer în şcoală, pentru că e mai puţin violent decît alte sporturi de echipă, dar, în general, nu le pasă de Campionatul Mondial. O dată la patru ani, nu mai găseşte calea de comunicare cu cei din jur. Cînd planeta discută faze de gol, ratări şi greşeli de arbitraj, chibiţul yankeu se refugiază, melancolic şi neînţeles, online. „Să urmăreşti echipa naţională a SUA la Campionatul Mondial înseamnă un efort solitar, parţial fiindcă fusul orar nu-ţi permite să vezi meciurile în împrejurări sociale. Ca să văd echipa americană în jocul de deschidere de la Cupa Mondială, în 2002, a trebuit să mă duc într-un Irish pub vizavi de apartamentul meu din New York, la 4 dimineaţa. Sîmbătă după-amiaza, voi fi la o întîlnire de familie, una la care, ştiu sigur, nimeni nu va vorbi despre scoruri şi confruntarea de epopee cu Anglia. Va trebui să înregistrez meciul şi să-l văd mai tîrziu, cel mai probabil singur. Cel puţin ştiu sigur că nici un cunoscut sau membru al familiei n-o să mă deranjeze cu telefoane, email-uri sau sms-uri în privinţa scorurilor şi ultimelor ştiri, aşa că măcar o să ascult meciurile la radio fără să fiu deranjat. Pe de altă parte, o să-mi închid fluxul de pe Twitter. Acum urmăresc pe Twitter doar cîţiva străini“.

Trecînd de la articole la ştiri scurte: marţi, 6 iulie, cînd caracatiţa germană Paul şi-a încercat puterea divinatorie pe marginea semifinalei Germania-Spania, cîteva televiziuni nemţeşti au transmis evenimentul în direct. Alte 20 de echipe de televiziune internaţionale au fost prezente la faţa locului, la acvariul din Oberhausen. „Oare am înnebunit? O caracatiţă profet? Cum pot nişte oameni în toată firea să se uite la aşa ceva? Asta e noua culme în materie de standarde jurnalistice?“ – se întreabă dalrymplian un cititor, la secţiunea comentarii, pe portalul american Huffington Post. „Nu fi snob – e apostrofat de altul. Ştiu că e ciudat, şi eu mă mir, dar e doar din patru în patru ani.“
 

image png
„O vîscozitate, sau altceva analog”
Înlocuirea unei piese de schimb presupune îndeobște oprirea mașinăriei, „scoaterea din priză” a ansamblului care trebuie reparat.
p 10 jpg
Grefe, transplant, înlocuiri de organe
Dimineața, doctorii își pun repede la loc „piesele” și pleacă la drum.
p 11 jpg
Despre viața eternă. Un creier în borcan
ă mă salvez în cer? Păi, ce discutăm noi aici, domnule, neuroștiințe, filosofie, transumanism sau teologie? În halul ăsta am ajuns? Doamne ferește!
p 12 jpg
Făpturi de unică folosință
Dar pentru a fi, realmente, mai buni, trebuie să găsim ieșirea din labirint.
image png
Poema centralei
Am găsit-o aici, montată de fostul proprietar, și va împlini în curînd 22 de ani.
p 13 jos  la Prisecaru jpg
Piese de schimb
Sperăm ca prin aceste considerații elementare să vă fi trezit dorința de a afla mai multe aspecte legate de acest capitol și curiozitatea de a urmări mai îndeaproape subiectul.
p 14 jpg
(Sub)ansambluri cognitive
Omul nu mai este, poate, măsura tuturor lucrurilor.
p 16 foto C  Mierlescu credit MNLR jpg
Cu ură și abjecție
Mă amuz și eu, dar constatativ, de un alt episod, grăitor, zic eu, cît zece.
image png
Groapa, cazul și centenarul
Eugen Barbu (20 februarie 1924 – 7 septembrie 1993) este, probabil, cel mai detestabil și mai controversat scriitor român din postbelicul literar românesc.
p 10 adevarul ro jpg
Dilemele decadenței
Există aici, poate, o secretă soteriologie la confiniile cu sensibilitatea decadentă, și anume credința că printr-o înălțare estetică deasupra oricărei etici contingente.
p 11 WC jpg
„Biografia detestabilă” și „opera admirabilă”
Groapa, cîteva nuvele din Oaie și ai săi ori Prînzul de duminică, parabolele decadente Princepele și Săptămîna nebunilor sînt titluri de neocolit.
p 12 Pe stadionul Dinamo, 1969 jpg
Montaje despre un mare prozator
Din dorința de a da autenticitate însemnării, autorul s-a slujit și de propria biografie. Cititorul va fi înțeles astfel semnificația primului montaj.
p 13 Eugen Barbu, Marcela Rusu, Aurel Baranga foto Ion Cucu credit MNLR jpg
Ce trebuie să faci ca să nu mai fii citit
Nu cred că Barbu e un scriitor mare, dar Groapa rămîne un roman bun (preferata mea e scena nunții) și pînă și-n Principele sînt pagini de foarte bună literatură.
p 14 credit MNLR jpg
Cele trei „Grații” ale „Împăratului Mahalalei”
Se pune, astfel, întrebarea ce ratează și unde ratează acest scriitor: fie în proasta dozare a elementului senzațional, fie în inabila folosire a șablonului ideologic.
image png
Dalí la București
Dalí vorbește românilor pe limba lor, spunîndu‑le, totuși, o poveste pe care nu o pot auzi de la nici un alt artist.
p 11 credit ARCUB jpg
Space venus Museum jpg
Declarația de independență a imaginației
și drepturile omului la propria sa nebunie
În coșmarul unei Venus americane, din beznă apare (ticsit de umbrele uscate) vestitul taxi al lui Cristofor Columb.
p 12 credit ARCUB jpg
Gala
Numai Gala și Dalí sînt deghizați într‑o mitologie deja indestructibilă.
Charme Pendentif Avide Dollars jpg
Suprarealismul sînt eu! Avida Dollars
Materia nu poate fi spiritualizată decît dacă o torni în aur.
047 jpg
Viziunea suprarealistă a lumii
Ne aflăm pe versantul opus lucidității gîndului. Intrăm în ținutul somnului, al tainei, adică în zona de umbră a vieții.
p 14 credit ARCUB jpg
Dalí în România?
Dacă ar fi să căutăm influența lui Dalí în arta românească, este necesar ca mai întîi să înțelegem cine și ce a fost Salvador Dalí.
image png
Mințile înfierbîntate
Cu alte cuvinte, cum diferă noile forme de fanatism de cele din trecut?
p 10 adevarul ro jpg
Dragă Domnule Cioran,
Pe vremuri, m-ați fi vrut arestat; acum, trebuie să-mi acceptați o „distanță ironică de destinul nostru”. Vai, lumea merge înainte cu „semi-idealuri”!
p 11 jpg

Adevarul.ro

image
BBC: Unanimitate în guvernul israelian privind răspunsul la atacul iranian
Hanoch Milwidsky, vicepreședinte al parlamentului israelian și membru al Knessetului din partea Partidului Likud al premierului Netanyahu, a declarat pentru BBC că există unanimitate în guvernul israelian cu privire la faptul că ar trebui să existe un răspuns la atacul iranian.
image
Topul țărilor europene cu cei mai educați locuitori. Pe ce loc e România
Ponderea persoanelor cu studii superioare este mai mare în țările nordice și baltice, iar femeile sunt, în general, cele mai educate. România are cel mai mic procent din UE în ceea ce privește numărul de persoane cu studii superioare.
image
Televiziunea iraniană, fake news grosolan despre atacul asupra Israelului. Ce video a arătat populației ca fiind „lovitura de succes” VIDEO
Televiziunea de stat iraniană a difuzat duminică, în mod repetat, o înregistrare video cu un incendiu în Chile, susținând că este vorba de imagini cu rachete care au lovit cu succes ținte din Israel.

HIstoria.ro

image
Bătălia codurilor: Cum a fost câștigat al Doilea Război Mondial
Pe 18 ianuarie a.c., Agenția britanică de informații GCHQ (Government Communications Headquarters) a sărbătorit 80 de ani de când Colossus, primul computer din lume, a fost întrebuințat la descifrarea codurilor germane în cel de Al Doilea Război Mondial.
image
Cum percepea aristocrația britanică societatea românească de la 1914?
Fondatori ai influentului Comitet Balcanic de la Londra, frații Noel și Charles Buxton călătoresc prin Balcani, în toamna anului 1914, într-o misiune diplomatică neoficială, menită să atragă țările neutre din regiune de partea Antantei.
image
Istoricul Maurizio Serra: „A înțelege modul de funcționare a dictaturii ne ajută să o evităm” / INTERVIU
Publicată în limba franceză în 2021, biografia lui Mussolini scrisă de istoricul Maurizio Serra, membru al Academiei Franceze, a fost considerată un eveniment literar şi istoric.