În căutarea pedalatului pierdut

Ruxandra MATEIU
17 mai 2010
În căutarea pedalatului pierdut jpeg

Două roţi, un lanţ încăpăţînat, ale cărui toane intrau mereu în conflict cu entuziasmul meu şi un verde de Bicicletă inconfundabil. Pe scurt: o copilărie urcată cu totul în şa. Prin vînt, praf şi vorbe dispersate de-a lungul unui drum fără sfîrşit, pedalatul funcţiona atunci drept metronom, iar coloana sonoră a plimbărilor se regăsea într-un zumzet difuz, amestecat cu cîte-un scîrţîit al oboselii. Dar cum cazurile de supra-extenuare sînt atît de frecvente, mecanismul verde a început şi el să cedeze, culminînd cu ireparabilul. Ani întregi am aşteptat să mi se înapoieze într-o formă sau alta acel verde de Bicicletă, motiv pentru care am rămas cu declanşatorul amintirilor blocat, în încercarea de a prelungi cît mai mult timpul de expunere al dorinţei mele.

Acum vreo 4 ani, am reuşit să mi-o dăruiesc pe Ea. Nu poartă vreun nume celebru, probabil nu este nici şic, cu atît mai puţin in fashion. Nu este nici măcar verde. În schimb, îmi oferă zeci de minute în care mă desprind de orice fel de certitudine şi ascult în surdină un pian acompaniat de gînduri aerisite. Pentru asta nu pot decît să o ador! Aşa-zisă mountain-bike, adaptată mai degrabă asfaltului lipsă din multe zone mai retrase ale Bucureştiului, cealaltă R (aşa cum îi mai spun) este răbdătoare cu pulsul meu accelerat şi predispusă către reinterpretări ale detaliilor de obicei nebăgate în seamă. Deşi avem trasee cunoscute, de fiecare dată biciclitim împreună, într-un contrast perfect, către o nouă poveste.

De curînd i-am mărturisit că în Bois de Bologne m-am plimbat sfioasă pe o bicicletă de la Velib, aşteptînd parcă din moment în moment apariţia elegantă a doamnei Swann. De atunci, îşi doreşte să întîlnească o prietenă cunoscută sub pseudonimul Van Gogh Paris.

Ruxandra Mateiu este o fostă publicitară, scrie pe bookblog.ro şi aşteaptă începutul unui master în studii culturale.

image png
Cum se calculează cotele la pariurile sportive – explicație simplă pentru oricine
Pentru mulți pariori, cota afișată lângă un meci pare doar un număr care arată cât pot câștiga. În realitate, cota este rezultatul unui proces matematic și statistic complex, în care sunt analizate probabilități, date istorice și comportamentul pieței.
anunt dilema jpg
Începînd din 7 martie ne puteți găsi pe noul site: www.dilema.ro
Începînd din 7 martie ne puteți găsi pe noul șițe: www.dilema.ro
telefoane samsung galaxy s23 ultra jpg
Ai nevoie de un nou smartphone? Comandă telefoane Samsung Galaxy S23 Ultra aici!
Pentru a vedea specificațiile telefonului este necesar să alegi brandul, modelul, condiția estetică a produsului, culoarea și spațiul de stocare.
Depresia jpg
Depresia: semne, simptome și cauze
Sperăm ca această problemă de sănătate să stea cît mai departe de tine.
Header anvelope jpg
Cum să-ți alegi corect anvelopele de iarnă
Dacă pneurile au taloanele prea moi pentru greutatea mașinii.
Păcănele pe bani reali și cazinourile online jpg
Păcănele pe bani reali și cazinourile online
Jocurile de noroc sînt legate de speranța unui cîștig online.
ruj rezistent 24 ore jpg
Christmas tree landscape png
Cadouri de Crăciun pentru cei mai buni prieteni. 3 idei pe care o să le adore și Moșul
Dacă în cercul de prieteni aveți iubitoare de beauty, un calendar advent este o idee minunată.
poza2 jpeg
Industria IT în România: Joburi și Tendințe în Tehnologie
În plus, se observă o creștere a numărului de femei angajate în domeniul IT, ceea ce reflectă o schimbare pozitivă în dinamica forței de muncă în acest sector.
dilema jpg
Cu ce se diferențiază casele de pariuri online
Alegînd o casă de pariuri cu un sistem de suport bine pus la punct, vei depăși mai ușor anumite momente dificile iar problemele pe care le vei întîmpina vor fi rezolvate mai rapid.
pexels andrea piacquadio 941555 jpg
Stresul de sărbători. Cum să îi faci față mai ușor
Amintește-ți că cel mai potrivit cadou pentru mama este, de cele mai multe ori, veselia și buna dispoziție din ziua de Crăciun, cu toată familia la masă.
The Veils Poster Web jpg
Finn & Oigăn, solo
Originar din Londra dar relocat în Noua Zeelandă, Finn Andrews este compozitor și multi-instrumentist.
ILUMA Stardrift KV Landscape jpg
Philip Morris International lansează în România prima ediție limitată IQOS ILUMA – descoperă IQOS ILUMA STARDRIFT
Philip Morris International (PMI) lansează la finalul acestei luni IQOS ILUMA STARDRIFT, prima ediție limitată a celui mai inovator produs din portofoliul său de alternative fără fum.
Grand Hotel Europa  poza 1 jpg
Grand Hotel Europa sau adevărul minciunilor la persoana întîi
Cu atît mai puțin unul în vogă ca autoficțiunea, explorat de nume mari ale ultimelor decenii precum Annie Ernaux sau Karl Ove Knausgård.
foto alex galmeanu jpg
dragostea, regim urban
Poate pentru că dimineața am intrat la loc în mine
ce rol are vitamina e jpg
Top 3 cele mai frecvente probleme ale pielii și cum le poți combate
Nu uita să faci schimbări și în alimentație: consumă produse cu indice glicemic mai scăzut și evită excesul de lactate.
featured image (7) jpg
un parfum clasic de barbati jpg
Idei de cadouri pentru bărbații din viața ta - ce să le dăruiești, în funcție de relația dintre voi
Așa că, o idee bună este să notezi fiecare link pe care ți-l trimite amicul tău, pentru a fi mai ușor să îi găsești cadoul ideal.
DilemaVeche (2) (3) jpg
Aproximativ 33% dintre parfumurile masculine sînt folosite de femei! Ce ingrediente au astfel de parfumuri?
Foarte apreciate sînt și parfumurile orientale pentru bărbați, care au note unice, catifelate, arome de vanilie și alte condimente minunate.
alege o crema pentru tenul uscat jpg
6 produse de îngrijire care să nu îți lipsească din trusa cosmetică
Toate acestea au proprietăți extraordinare și te pot ajuta să îți menții pielea tînără și frumoasă pentru cît mai mult timp.
AM jpg
Depresie
Cum să nu fiu mohorît
caserole mancare unica folosinta snick ambalaje jpg
Caserole pentru mîncare de unică folosință disponibile la Snick Ambalaje
Acest concept este unul care reușește să atragă mulți clienți, consumatori totodată.
Bulucz jpg
Relicve, ustensile
Tocmai îmi vin în minte spălarea picioarelor, Ciubotele lui van Gogh
IQOS x DIPLOMA 5 jpg
Omid Ghannadi, creatorul instalației IQOS x DIPLOMA: Apreciez că sînt companii care se implică atît de vizibil în sprijinul comunității
El este omul din spatele instalației imersive IQOS proiectată special pentru ediția de anul acesta a festivalului DIPLOMA.

Parteneri

zodii png
Schimbări uriașe pentru trei zodii până pe 9 noiembrie! Dorințele pe care le-au ținut ascunse ar putea deveni realitate
Următoarele zile pot aduce vești importante, oportunități neașteptate și momente de cotitură pentru trei zodii. Până pe 9 noiembrie, Gemenii, Berbecii și Vărsătorii sunt invitați să își asculte dorințele, să își reevalueze planurile și să profite de ocaziile care le pot schimba direcția.
Benjamin Netanyahu FOTO EPA-EFE
Poate fi învins Netanyahu? Alegerile care ar putea schimba viitorul Israelului
Benjamin Netanyahu a dominat politica israeliană timp de trei decenii. Adversarii săi încearcă, marți, în urma alegerilor parlamentare, să-l înlăture de la putere.
Aparat RMN jpg FOTO Pixabay
Cum ajung pacienții cronici să plătească mii de lei pentru investigații recomandate de medici
Mai multe asociații de pacienți cer autorităților să elimine restricțiile privind decontarea investigațiilor RMN și CT și să lase necesitatea medicală să decidă cât de des trebuie efectuate acestea. Restricțiile din programul „Monitor” mută presiunea asupra bugetului pacienților.
image png
Cum mergeau romanii la toaletă acum 2.000 de ani? Adevărul despre latrinele publice și controversatul burete folosit de mai mulți oameni
În Roma antică, mersul la toaletă era cu totul diferit de ceea ce cunoaștem astăzi. Mulți locuitori foloseau latrine publice, stăteau unul lângă altul fără prea multă intimitate și nu aveau acces la instalații sanitare moderne.
vot Israel tanara la urna AI jpg
Miza uriașă a alegerilor din Israel și implicațiile asupra României. Andrei Schwartz: „E cea mai murdară și agresivă campanie”
Dincolo de miza electorală internă a scrutinului, relațiile dintre București și Ierusalim rămân de neclintit. Analistul de politică internațională Andrei Schwartz explică ce tehnologii și oportunități economice esențiale poate accesa România de la statul evreu.
lasagna soup 12 768x1152 jpg
Supele pentru care ai fi în stare să mergi pe jos până-n Franța. Trei rețete absolut delicioase de supe franțuzești de toamnă, pe care le poți găti, lejer, acasă
Bucătăria franceză excelează în transformarea legumelor simple în adevărate delicii culinare pentru anotimpurile de tranziție. Supele franțuzești de toamnă sunt absolut delicioase, te îndrăgostești la prima gustare și în plus, sunt extrem de sănătoase și sățioase.
Kaja Kallas FOTO EPA-EFE
Oficialii europeni avertizează asupra unei „ierni brutale” în Ucraina: „Nu există speranță pentru o pace iminentă”
Miniștrii europeni ai Apărării și reprezentanți ai Uniunii Europene au avertizat că Ucraina se confruntă cu luni dificile și au insistat că sprijinul pentru Kiev trebuie menținut, în pofida eforturilor Statelor Unite de a iniția negocieri cu Rusia.
Regele Ferdinand inspectează infanteria română
27 octombrie: Ultimatumul dat de România trupelor de ocupație în 1918. Momentul care a schimbat soarta țării
27 octombrie 1918 a marcat momentul în care statul român a trecut de la statutul de țară ocupată și învinsă la cel de actor beligerant victorios la masa tratatelor de pace de la Paris.
carne congelata istock jpg
Cât timp poți păstra carnea în congelator. Semnele care îți arată dacă s-a stricat
Cea mai simplă metodă pe care o avem la dispoziție pentru a păstra carnea pentru mai mult timp este să o congelăm. Însă este important să știm precis cât timp va rezista aceasta în congelator, în funcție de felul cărui tip de carne este.