⬆
ministerul culturii: instrucţiuni de folosire
Cultura: misiune imposibilă
Şase miniştri ai Culturii în doi ani e o performanţă. E o performanţă pentru că, deşi nici unul dintre miniştri nu se poate lăuda cu vreo performanţă anume, deşi cu toţii au fost criticaţi de societatea civilă şi de comunitatea artistică, ei au fost schimbaţi din funcţie şi apoi înlocuiţi ca urmare a unor conjucturi politice.
Cînd accesul la cultură devine la fel de firesc precum respiraţia
În mod evident, România se află în „spiritul“ unui model fondator al politicilor culturale de inspiraţie franceză şi de moştenire totalitară. De aceea, poate, ideea de a „desfiinţa“ sau a restructura prin liberalizare Ministerul Culturii pare un afront ininteligibil masei critice de administratori, intelectuali, creativi ai generaţiilor mai vechi.
Produsul cultural brut
Se vorbeşte mult despre „modelul francez“ în afacerile culturale. Unii admiră angajamentul pentru susţinerea culturii şi subvenţiile generoase acordate de stat. Alţii, dimpotrivă, critică dirijismul şi etatismul, văzute ca o formă de „colonizare“ a producţiei culturale.
La un braţ distanţă de Ministerul Culturii
Nu aş vorbi despre principiul arm’s length dacă nu aş şti cît de puţin vehiculat este în România, ce parcurs glorios a avut în jurul lumii şi în ce punct ne aflăm astăzi cu Administraţia Fondului Cultural Naţional.
Pentru cine facem teatru
Ultimul barometru cultural – oficial şi ministerial – a apărut în 2010. De atunci încolo, avem cercetări de piaţă/public ale unor teatre şi, bineînţeles, „vocea patriotului naţionale“ – fiecare dintre noi se erijează, în felurite ocazii, în purtător de cuvînt al celor pentru care facem teatru.
La ce foloseşte Ministerul Culturii?
Sînt ţări, într-adevăr, în care nu există un minister al culturii, iar cultura stă mult mai bine decît la noi, graţie unor alte mecanisme de finanţare. Cred însă că în cea mai mare parte dintre ţările europene, deci şi la noi, nu se poate fără. Sînt domenii întregi care nu pot fi finanţate decît predominant din fonduri publice.
Delete
N-am înţeles niciodată de ce se dă delete masiv, fără discuţii, analize sau studii de specialitate, la tot ceea ce alţii au construit atît de dificil. Din păcate pentru sectorul cultural şi publicul larg consumator al actului de cultură, se pare că aceasta este viziunea şi politica Ministerului Culturii.
Pagină în construcţie (Momentan conţinutul nu poate fi accesat. Vă rugăm reveniţi.)
Am primit invitaţia de a scrie un articol pentru acest Dosar chiar în seara în care se rupea alianţa USL, eveniment ce a avut drept consecinţă demisia, în chiar ziua următoare, a tuturor miniştrilor PNL. Cînd m-am apucat să scriu articolul, nu aveam încă un ministru al Culturii.
Statul de drept fictiv - consecinţe asupra patrimoniului construit
Nu e niciodată inutil să repet că patrimoniul construit are două valenţe. Prima, pentru cine o percepe, este cultural-identitară. Am ales să trăiesc aici, şi nu la Singapore sau Adelaide. Patrimoniul este depozitul simbolic al acestei identităţi colective, iar patrimoniul construit este partea cea mai vizibilă a patrimoniului.
Ministerul şi patrimoniul
● Elaborarea, supunerea spre dezbatere publică şi promovarea legislativă a Codului Patrimoniului Cultural, în vederea realizării unei protecţii efective şi eficiente a patrimoniului cultural şi a introducerii sale în circuitul naţional şi internaţional.
● Instituirea Sistemului Naţional de Educaţie şi Formare în domeniul patrimoniului construit, cu integrarea mecanismului de atestare a specialiştilor şi experţilor în domeniu.
De la Mihai Ralea la Suzana Gâdea - Minister, cultură, propagandă si cenzură
Mihai Ralea a fost fără îndoială unul dintre numele proeminente din rîndurile intelectualităţii care s-a alăturat Partidului Comunist. Înainte de a fi trimis în diplomaţie, acest tovarăş de drum a fost instalat ca ministru al Artelor în Guvernul Petru Groza.