Pagină în construcţie (Momentan conţinutul nu poate fi accesat. Vă rugăm reveniţi.)

Publicat în Dilema Veche nr. 528 din 27 martie - 2 aprilie 2014
Pentru cine facem teatru jpeg

Am primit invitaţia de a scrie un articol pentru acest Dosar chiar în seara în care se rupea alianţa USL, eveniment ce a avut drept consecinţă demisia, în chiar ziua următoare, a tuturor miniştrilor PNL. Cînd m-am apucat să scriu articolul, nu aveam încă un ministru al Culturii, deci nici măcar nu puteam să-mi proiectez în minte o persoană sau o personalitate responsabilă cu ceea ce e numit, cu un loc comun uşor dramatic, „destinele culturii româneşti“. S-ar putea spune că asta nu e chiar grav, pentru că „destinele culturii româneşti“ sînt oricum de multă vreme lăsate de izbelişte, ceea ce, într-un anume fel, e mai bine decît să fie direcţionate cu forţa, ca într-un sistem autoritar.

Programe naţionale & politici publice

Dar atunci la ce mai foloseşte existenţa unui Minister al Culturii? Ca multe alte instituţii publice din România, şi acest minister a fost înfiinţat cu un scop, dar continuă să funcţioneze din inerţie, populat de oameni care au uitat de mult care e rostul instituţiei angajatoare – asta presupunînd că au ştiut cîndva. E şi el parte din mecanismul ruginit al birocraţiei care îşi este suficientă ei înseşi, mergînd în gol, fără ca nimeni să mai chestioneze utilitatea sau oportunitatea existenţei sale (cinste Dilemei vechi că o face!). Oare cîţi dintre cei care lucrează pentru acest minister au citit măcar textul ce stă la baza funcţionării sale, şi care se află pe website-ul ministerului – Hotărîrea nr. 90 din 10 februarie 2010. Aici se menţionează, printre alte obiective ale ministerului, că acesta „elaborează, cu consultarea şi participarea atît a autorităţilor publice interesate, a instituţiilor publice de cultură, a altor operatori culturali şi specialişti în domeniul culturii, cît şi a societăţii civile, strategii, politici publice, programe naţionale şi direcţii de dezvoltare pentru domeniile din sfera sa de competenţă“ (sublinierea îmi aparţine). Nu-mi amintesc, cel puţin în domeniul teatrului, de care mă ocup în mod profesionist de peste 15 ani, de o asemenea chemare la consultare publică, în urma căreia să fie generate strategii, politici publice, programe naţionale. Şi acest text, ca şi majoritatea celorlalte postate pe website-ul ministerului, copiază un limbaj european golit de conţinut, în spatele căruia se întinde, vast şi neliniştitor, neantul. Un neant exprimat sintetic de anunţul care apare cînd accesezi rubrica – Creaţie contemporană, diversitate culturală/subcapitolul Teatru. Sau Muzică. Sau Dans. Anunţul sună aşa: „Pagina este în construcţie. Momentan conţinutul nu poate fi accesat. Vă rugăm reveniţi. Mulţumim pentru înţelegere.“

Nu ar trebui să mai avem nici un fel de înţelegere pentru astfel de găuri negre produse de o instituţie a statului român. Această „pagină în construcţie“ e, de fapt, semnul lipsei oricărei construcţii, a oricărei viziuni asupra domeniului cultural. Ne întrebăm, în acest Dosar, care este misiunea Ministerului Culturii? Putem să înşirăm aici deziderate care de care mai nobile, avem cu toţii destulă imaginaţie, suficientă informaţie internaţională şi locală, şi avem şi expertiza necesară cît să punem pe hîrtie desăvîrşite declaraţii de intenţie. Putem să ne dăm cu părerea despre necesara reimaginare a misiunii unui Minister al Culturii demn de lumea în care trăim, capabil să devină motorul pentru o reformă a instituţiilor îmbătrînite din subordinea sa. Putem să facem un brainstorming fulminant, la capătul căruia să venim cu soluţii concrete pentru problemele şi mai concrete ale domeniului, pe care le cunoaştem prea bine fiindcă ne lovim constant de ele. Dar problema este cine va lucra pentru punerea lor în practică, dacă miniştrii Culturii se schimbă în funcţie de cum bat vînturile politice, care tind să se transforme în adevărate taifunuri? Cîtă vreme nu există continuitate la nivelul conducerii şi competenţă la nivelul echipei (şi ce om competent căruia îi pasă de ceea ce lasă în urmă şi-ar încurca destinul profesional cu o instituţie publică lipsită de fundament?) sensul acestui minister se suspendă. E şi el doar o „pagină în construcţie“.

Teatre publice şi teatre private

E limpede, de cîţiva ani deja, că, în materie de teatru, funcţionează la noi două culturi paralele, care, deşi îşi împart adesea actorii, regizorii şi scenografii, nu au în comun nici mentalitatea şi nici – mai ales! – resursele. Pe cît de mare e stagnarea instituţiilor teatrale publice subvenţionate – cu foarte puţine excepţii –, pe atît de dinamic, chiar dacă haotic, a devenit sectorul privat (numit de unii independent, dar aceasta e o altă discuţie).

Oficial, Ministerul Culturii are în grija sa numai instituţiile publice – dacă vorbim de spectacole asta înseamnă 16 teatre naţionale, opere naţionale şi centre precum Centrul Naţional al Dansului, respectiv Centrul pentru Artele Spectacolului „Sala Palatului“ sau Centrul Naţional de Artă „Tinerimea Română“ etc. Ce face exact ministerul pentru ele, în afară de a le trimite bugetele în cont, nu se ştie, cu excepţia cazului în care se declanşează scandaluri, cum a fost cel din 2013 privind plănuitele comasări ale unora dintre aceste intituţii, un scandal absurd, creat prin lipsa consultării sectorului cultural şi printr-o comunicare deficitară a intenţiilor ministerului.

Aşa cum se ştie de ani buni, situaţia teatrelor din subordinea Ministerului Culturii e mult mai bună din punct de vedere financiar (dar nu numai) decît a celor care depind de administraţia oraşelor – un caz de inechitate care nici măcar nu mai e discutat, ca şi cum ar fi normal să se întîmple aşa. Unde sînt sindicatele, asociaţiile de breaslă, uniunile de creaţie care ar trebui să conteste o asemenea disparitate? Somn şi voie bună. Pasivitatea sectorului cultural e unul dintre motivele pentru care Ministerul Culturii funcţionează din inerţie, singurul „eveniment“ de care este legat numele său fiind o nouă schimbare de ministru.

Obligaţia Ministerului Culturii de a se asigura de managementul eficient al acestor instituţii şi de a face publice rezultatele evaluărilor anuale ale activităţii celor care le conduc a fost şi ea abandonată, probabil pe fondul schimbărilor prea frecvente de miniştri din ultima perioadă. Dar nu cumva echipa care rămîne ar trebui să-şi facă treaba, indiferent cine o conduce? Dat fiind faptul că ultimele rapoarte de evaluare ale managerilor instituţiilor din subordinea ministerului datează din 2011 şi 2012, se poate concluziona că această echipă şi-a luat vacanţă. De ce nu aplicăm atunci reducerile bugetului pentru cultură chiar prin concedierea acestei echipe, ce poate fi înlocuită prin angajarea temporară a unor experţi care să monitorizeze activitatea acestor instituţii şi să întocmească rapoartele anuale? De ce e nevoie de oameni angajaţi full-time, cînd „pagina“ e permanent în construcţie?

Cît despre sectorul teatral privat, el creşte liniştit, ca o junglă, după reguli apărute spontan, într-un sistem capitalist get-beget. Raporturile Ministerului Culturii cu această zonă tot mai activă a teatrului românesc sînt minunate, dar lipsesc cu desăvîrşire. Din punct de vedere al ministerului de resort, teatrele private sînt în altă ţară şi pot să-şi vadă de treabă acolo, aşa cum pot. Aplicînd eventual la fondurile tot mai mici puse în joc anual de AFCN, din care doar o parte sînt dedicate artelor spectacolului. Şi unde intră în competiţie cu instituţiile publice, finanţate, astfel, de două ori de către stat. La întrebarea simpatic formulată de coordonatorul acestui Dosar – „Ce (nu) face Ministerul Culturii pentru teatrele independente?“ răspunsul este simplu: Totul!

Toate aceste anomalii extinse, proliferînd an de an, nu pot produce decît haos: în lumea teatrului, el a ajuns să se manifeste în conţinutul repertorial al teatrelor finanţate din bani publici. În lipsa oricăror direcţii sugerate măcar de ordonatorul de credit generos şi inert, şi pe fondul unor evaluări (cînd se fac) după criterii preponderent numerice, teatrele naţionale au ajuns să încline prea mult steagul înspre spectacolul comercial, pe principiul facil că numai acesta le poate aduce mult public. Au sfîrşit, deci, în poziţia admisibilă pentru teatrele private care, neavînd subvenţie, sînt obligate să recurgă la un repertoriu mai popular. Pe lîngă asta, şi-au lăsat deoparte misiunea (implicită, nu formulată ca atare de către ordonatorul de credit) de educare a publicului, sau îşi amintesc foarte rar de ea. Paradoxal, unele teatre independente sînt mai conştiente de această necesitate decît instituţiile publice, cărora noi le dăm un cec în alb plătind impozitele către stat. Şi spun că ordonatorul de credit este generos pentru că, în ciuda lamentaţiilor pe această temă, bugetele teatrelor publice nu sînt deloc mici. Lipsa de imaginaţie şi de soluţii complementare a managerilor – din nou, cu puţine excepţii – e însă foarte mare!

În căutarea competenţelor

Am încercat de curînd, împreună cu ceilalţi iniţiatori ai Apelului pentru competenţă în instituţiile publice de cultură (care a strîns peste 150 de semnături şi poate fi accesat aici http://apelpentrucompetenta.wordpress.com/ să obţinem o audienţă la ministrul Culturii (cînd încă mai exista unul). Intenţionam să-i explicăm, cu argumente, de ce competenţa echipelor manageriale ale acestor instituţii este cheia dezvoltării lor şi a împlinirii misiunii pe care o au ele în comunităţile pentru care funcţionează. Voiam să-i explicăm de ce credem noi că evaluările anuale trebuie luate în serios şi de ce procesul de alegere a noilor manageri prin concursurile pentru posturi trebuie să fie transparent, de ce e nevoie de experţi independenţi în comisiile de concurs şi în cele de evaluare anuală, şi nu de comisii făcute la sugestia directorilor evaluaţi. Chiar aveam de gînd să-i demonstrăm că ne interesează, că ne pasă, că există o societate civilă sătulă de incompetenţă, risipă, proastă gestiune a resurselor în cultură, provincialism cronicizat, lipsă de anvergură şi de viziune. Şi care crede – care ştie – că lucrurile se pot face mai bine.

Nu am reuşit să obţinem o întrevedere. Ni s-a transmis că nu e sigur că domnul ministru va mai fi ministru. Pagina rămîne în construcţie.

Cristina Modreanu este critic de teatru şi jurnalist cultural. Editează revista Scena.ro.

Bătălia cu giganții jpeg
Iluzii, dezamăgiri și orgolii rănite
În acest Dosar antinostalgic ne-am propus să analizăm această istorie a iluziilor, dezamăgirilor și orgoliilor rănite la trei decenii (și ceva) după prăbușirea imperiului sovietic.
Urma să fie cea de A Treia Romă, dar a rezultat cel de Al Patrulea Reich – despre logica (și moștenirea) Uniunii Sovietice jpeg
Urma să fie cea de-A Treia Romă, dar a rezultat cel de-Al Patrulea Reich – despre logica (și moștenirea) Uniunii Sovietice
URSS a fost simultan o negare (a fostei elitei politice, pe care a eradicat-o acasă și în țările subjugate), dar încă și mai mult o prelungire (geopolitic vorbind) a vechiului Imperiu Țarist.
Vladimir Putin și noua identitate imperială rusă jpeg
Vladimir Putin și noua identitate imperială rusă
Cum se face că o naţiune capabilă să genereze o cultură atît de puternică e incapabilă să genereze o politică raţională?
Povești de familie jpeg
Povești de familie
Prin mărturiile familiei, am cunoscut prima fațetă a URSS-ului. A doua fațetă am descoperit-o prin cercetare și jurnalism.
Fantomele Imperiului jpeg
Fantomele Imperiului
Aceleași uniforme, aceeași atitudine menită să intimideze, aceeași impasibilitate a celui care exercită autoritatea.
Ce logică are războiul? – Ucraina ca zonă tampon între (fosta) URSS și NATO jpeg
Ce logică are războiul? – Ucraina ca zonă-tampon între (fosta) URSS și NATO
În prezent, Ucraina este într-adevăr o zonă gri, între Rusia și NATO, sau între Rusia și lumea occidentală, un teritoriu unde se dă lupta principală între sisteme de valori.
„Comunismul pătrunde în societate precum cancerul într un corp“ – interviu cu Thierry WOLTON jpeg
Putin, un orfan al comunismului – trei întrebări pentru Thierry WOLTON
„Pentru Putin, Marele Război pentru Apărarea Patriei a asigurat prestigiul URSS în secolul XX și, prin urmare, al Rusiei.”
„Ce se întîmplă acum în Ucraina este rezultatul indiferenței politice a Europei” – interviu cu Andrei KURKOV jpeg
„Ce se întîmplă acum în Ucraina este rezultatul indiferenței politice a Europei” – interviu cu Andrei KURKOV
„Pentru țări precum Polonia, România, Slovacia, războiul va continua să fie o știre pentru că se întîmplă chiar la granițele lor.“
Alegeri fără zvîc  Pariem? jpeg
Europa arădeană
Frumosul municipiu de pe malul Mureșului a devenit în mod natural capitala conferințelor noastre.
Criza ideologică și realinierea politică jpeg
Criza ideologică și realinierea politică
Există indiscutabil o relaţie între fenomenul ideologic şi fenomenul transformărilor sociale.
Libertatea și inamicii ei – o privire europeană jpeg
Libertatea și inamicii ei – o privire europeană
Prima observaţie pe care aş face-o este că nu trebuie să căutăm noutatea cu orice preţ.
Sinuciderea celei de a treia Rome jpeg
Sinuciderea celei de-a treia Rome
În secolul al XVII-lea, în următoarele ocurenţe ale formulei „Moscova, a treia Romă”, sesizăm o inversare a raportului dintre Biserică și imperiu.
Kundera după Kundera  Tragedia Europei Centrale? jpeg
Kundera după Kundera. Tragedia Europei Centrale?
Cum ar suna azi, în Ungaria, acel strigăt din 1956? Vă puteţi închipui?
Europa politică vs Europa geopolitică jpeg
Europa politică vs Europa geopolitică
Încercarea Europei Centrale de a-și găsi o identitate politică undeva între Germania şi Rusia a fost şi continuă să fie sortită eşecului.
Comunismul se aplică din nou jpeg
Cum e azi, cum era odată
Regresul nu poate exista decît în condițiile în care credem că există și progres.
Există regres în istorie? jpeg
Există regres în istorie?
Nimeni nu ne poate garanta că mîine va fi mai bun decît azi sau decît ieri.
Cavalerismul desuet al războiului jpeg
Cavalerismul desuet al războiului
Așa cum, în plină fervoare creștină, occidentalii au fost capabili de masacre, în plin ev evoluționist au demonstrat că sînt în stare de regresiuni la fel de ample.
În urma tehnologiei jpeg
În urma tehnologiei
Regresul din educație se reflectă în succesul unor agresivi analfabeți funcțional, deveniți influencer-i pentru generațiile de mîine.
Evoluție, involuție, organodinamism jpeg
Evoluție, involuție, organodinamism
Conspiraționismul nu e altceva decît întoarcerea la gîndirea magică paranoidă, în care forțe dincolo de controlul nostru ne controlează și ne manipulează.
Vicisitudinile istoriei, fertilitatea crizelor și alte forme de psihoterapie culturală jpeg
Vicisitudinile istoriei, fertilitatea crizelor și alte forme de psihoterapie culturală
Potopul, cutremure, războaie și alte evenimente majore duc la dispariția dramatică a unor civilizații și culturi, după care lumea reîncepe din nou.
Histria jpeg
Histria
Încălzirea prin pardoseală, atît de utilizată în perioada romană, părea un mare pas înainte în ale instalațiilor anilor 1990.
Arhitectura: aveți puțintică răbdare! jpeg
Arhitectura: aveți puțintică răbdare!
Arhitectural vorbind, ai fi în stare să trimiţi mesaje în viitor.
Economia de război jpeg
Economia de război
Este destulă frică în lume, pentru că nimeni nu se aștepta să trăiască în același timp o pandemie și un război pe care un nebun se chinuie să-l transforme într-unul planetar.
Viețile netrăite jpeg
O după-amiază de vară
Neputința, anxietatea, moartea celor dragi, boala, deznădejdea, felul în care îi protejăm pe copii, despre toate au scris invitații mei.

Adevarul.ro

image
Colosul cenuşiu. Ce ascunde muntele de zgură, una dintre cele mai mari halde din România VIDEO
În vecinătatea combinatului siderurgic din Hunedoara, se află una dintre cele mai mari halde de zgură din România.
image
Un şofer a rămas fără permis şi a fost amendat după ce a sunat la 112 ca să anunţe că este şicanat în trafic
Un apel la 112 a luat o turnură neaşteptată pentru un bărbat de 37 de ani. Acesta apelase serviciul de urgenţă ca să anunţe că un şofer îl şicanează în trafic, pe raza comunei brăilene Viziru.
image
Afacere de milioane de euro lângă un radar ce comunică direct cu baza Deveselu. „Nu s-a cerut avizul MApN”
MApN a dat in judecată Consiliul Judeţean Dolj după ce a autorizat construirea unui depozit in zona radarului din localitatea Cârcea. Instalaţia militară este importantă pentru apărarea aeriană a României. În spatele afacerii stă chiar primarul din Cârcea.