Statul de drept fictiv - consecinţe asupra patrimoniului construit
Nu e niciodată inutil să repet că patrimoniul construit are două valenţe. Prima, pentru cine o percepe, este cultural-identitară. Am ales să trăiesc aici, şi nu la Singapore sau Adelaide, pentru că parte din identitatea mea este colectivă. Patrimoniul (englezescul heritage este şi mai sugestiv) este depozitul simbolic al acestei identităţi colective, iar patrimoniul construit este partea cea mai vizibilă a patrimoniului. A doua, încă neconştientizată la noi, este cea economică. Oraşele sînt într-o competiţie globală şi, atunci cînd un investitor alege să se stabilească la Bucureşti, Belgrad sau Budapesta, se va uita şi la cum arată oraşul, dacă are parcuri, viaţă culturală, şcoli bune etc. Cu alte cuvinte – care din păcate au rămas la noi doar limbă de lemn –, patrimoniul construit e parte a dezvoltării durabile.
Distrugerea patrimoniului construit după 1989 a fost mai gravă decît în întreaga epocă Ceauşescu – spun specialiştii. În România şi mai ales în Bucureşti. Cantitativ, Ceauşescu a demolat 15% din oraşul vechi, în special pentru Casa Poporului şi bulevardul Victoria Socialismului, dar a lăsat intacte cartiere întregi. Începînd cu 1990, s-a demolat cam 6-7% din Bucureştiul vechi, dar demolările şi inserţiile nepotrivite au afectat toate cartierele.
S-au demolat ruinele Academiei Domneşti, prima universitate românească, ctitorită de Brâncoveanu. S-au demolat anexele Palatului Ştirbei, unde am fi putut reconstitui atmosfera curţii domneşti de la 1850. S-a demolat casa în care a locuit sfîntul Vladimir Ghika. S-a demolat casa lui Spiru Haret. În urmă cu cîteva luni, ICOMOS, organismul UNESCO pentru patrimoniul mondial, a emis o rezoluţie în care condamnă distrugerea patrimoniului construit în Bucureşti.
Presiune imobiliară speculativă există peste tot în lume. Reuşeşte acolo unde găseşte cadru legal ineficient şi autorităţi corupte. Noi avem şi una, şi alta.
Cadrul legal, un exemplu
Ca să demolezi/să construieşti într-o zonă istorică trebuie să ai un aviz de la direcţia locală a Ministerului Culturii. Pentru a lua decizia bună, directorul Direcţiei are la dispoziţie o comisie de specialişti. Legea omite să spună şi că e obligatoriu pentru director să consulte comisia şi că în cazul în care comisia spune „nu“, directorul nu are voie să dea avizul. Consecinţa: miile de avize care au dus la distrugeri. Al doilea exemplu: informaţia despre avizele şi autorizaţiile pentru demolări/construcţii nu este transparentă. Aflăm de o demolare cînd buldozerul este deja în curte. Cea mai scurtă procedură de a opri în instanţă durează trei luni, pe cînd demolarea se consumă într-o zi.
Autorităţi corupte
De zece ani, directorul Direcţiei patrimoniu din Ministerul Culturii – omul care coordonează întregul patrimoniu construit – este un anume Mircea Angelescu. Acesta a plagiat integral o lucrare de arheologie a unor profesori britanici: a tradus-o şi a semnat-o cu numele lui. El a semnat avizul pentru demolarea Academiei Domneşti. Într-o adresă oficială către Ordinul Arhitecţilor, referitoare la acest caz, scria că respectarea ad litteram a legii este o condiţie excesivă. Tot el a refuzat să pună în discuţia Comisiei Naţionale a Monumentelor Istorice cererea Ordinului Arhitecţilor de clasare a casei în care a locuit Vladimir Ghika, care ar fi salvat clădirea. Mai sînt sute de alte exemple.
La Direcţia Bucureşti a Ministerului Culturii sînt două persoane – Sergiu Luchian şi Ileana Kisilewicz. Aceştia au semnat sute de avize pentru demolări/construcţii extrem de controversate, dintre care cîteva zeci au fost apoi anulate de instanţă.
Comisia Naţională a Monumentelor Istorice este forul ştiinţific care se pronunţă, împreună cu ministrul Culturii, asupra intervenţiilor importante. Rînd pe rînd, specialiştii cu personalitate au fost scoşi din comisie. În ultima comisie, care urma să se pronunţe, între altele, asupra declasării Roşiei Montane, 5 din 21 de membri avuseseră relaţii cu Gold Corporation. În frunte cu Augustin Ioan, preşedintele comisiei. Care a calificat (chiar în Dilema) patrimoniul cultural al Bucureştiului ca „amintiri coşcovite“ care stau în calea dezvoltării oraşului.
Nu am nume din alte instituţii, dar şi acolo este un dezastru. Conform Inspectoratului de Stat în Construcţii, jumătate din autorizaţiile de construire/desfiinţare pe care le controlează în Bucureşti sînt ilegale. Inspectoratul le transmite prefectului, abilitat prin lege să verifice respectarea legii în Bucureşti, care nu face nimic. E revoltător ca Salvaţi Bucureştiul să aibă de zece ori mai multe procese decît prefectul, care are jurişti plătiţi de la buget pentru asta. Nu mai vorbim de Parchet. Ce e mai evident decît abuzul în serviciu al arhitectului-şef din Primărie, pentru care jumătate din autorizaţiile semnate sînt ilegale? Ce ar păţi un bucătar care ar greşi jumătate din mîncăruri, un contabil care ar greşi jumătate din facturi sau un chirurg care ar greşi jumătate din operaţii? Arhitectul-şef din Primărie nu păţeşte nimic.
Ce este de făcut? Proiectul de modificare a Legii este scris (de noi), trebuie doar aprobat. Rapoartele despre oameni sînt scrise, trebuie un ministru care să facă curăţenie. Am fost în audienţă la toţi miniştrii din ultimii ani şi le-am spus asta. Nici unul n-a făcut nimic. Pentru că statul este captiv unui grup de interese. Aceasta este, de fapt, problema de rezolvat.
Nicuşor Dan este preşedintele Asociaţiei Salvaţi Bucureştiul.
