Finanțarea culturii, versiunea Dîmbovița

Publicat în Dilema Veche nr. 708 din 14-20 septembrie 2017
Finanțarea culturii, versiunea Dîmbovița jpeg

Trei leme: 1) Bucureștiul are cel mai mare buget local din patria noastră – și, pe cale de consecință, și cei mai mulți bani pentru cultură; 2) Bucureștiul are, din 2016, o strategie culturală aprobată de Consiliul General, centrată pe creșterea accesului la cultură, educație, implicare comunitară, dezvoltarea capacității organizaționale, dar, aparent, singurul care-o „implementează“ e cel care a și propus-o: ArCuB (Centrul de Proiecte Culturale al Municipiului București); 3) concret, nimeni nu știe cum se cheltuiesc banii din cultură, inclusiv fiindcă nimănui nu-i e foarte clar unde se termină Primăria Generală și unde încep primăriile de sector, unde se sfîrșesc „investițiile“ (în statui) și de unde încep „proiectele“.

O răsfoire a lungii liste de HCL-uri (Hotărîri de Consiliu Local) de la sectorul 1 arată că, pe la începutul anului, primăria de sector a propus, iar consiliul a aprobat înființarea unei noi instituții – un centru de cultură. (Între timp, Hotărîrea a fost „întoarsă“ de Prefectură pe chestiuni de legalitate.) Nu un spațiu pentru evenimente comunitar-artistice, ci, practic, un serviciu „de stat“ care să organizeze evenimente. Asta, în ciuda faptului că primăria de sector are oricum direcția ei de cultură, că, în conformitate cu legislația în vigoare, e oricum obligată să finanțeze proiecte culturale pe bază de competiție și că oricum Bucureștiul „general“ are deja două servicii publice destinate aceluiași scop (ArCuB și Creart – Centrul de Creație, Artă și Tradiții al Municipiului București). Dincolo de situația, unică prin absurdul ei, în care Bucureștiul există sub două forme de declinare – ca întreg și ca sumă de sectoare independente –, fiind profund neclar cine ce atribuții culturale are ca să nu se calce în picioare (de pildă, Primăria sectorului 1 organizează evenimente pe raza sectorului, dar nu finanțează teatrele de pe raza sectorului), interesantul fenomen al bruștei înființări de centre de cultură de sector face parte dintr-un trend nou la nivelul Capitalei: recentralizarea culturală prin fondarea de instituții și reapariția pe scenă a statului ca operator cultural.

În ultimul an, în București au apărut două noi instituții publice de spectacol: Teatrul „Stela Popescu“ și Teatrul Dramaturgilor Români. Evident, nici unul nu are sediu – a se citi o scenă dedicată; primul e „cazat“ în acest neo-mall spectacular numit Palatul Copiilor, al doilea se anvizajează că-și va desfășura forțele la Muzeul Național al Literaturii Române. Deja, Primăria și primăriile erau inițiatorii, finanțatorii și organizatorii multora dintre marile – și costisitoarele – acțiuni culturale în spațiul public (tîrguri de Paști și de Crăciun, concerte de 8 Martie etc.), renunțînd, pe tăcute, la operatorii „intermediari“ ori parteneri și obținînd, în schimb, control deplin și netransparent asupra celor care participă sau nu la aceste acțiuni, asupra „mesajului“ transmis și asupra onorariilor plătite (asta ca să fie clar de ce și‑ar înființa primăria de sector un centru de cultură). Nu vorbesc despre toate evenimentele de amploare pentru care organizatori sînt serviciile primăriei ori primăriilor, e normal ca autoritățile să aibă proiecte culturale prioritare, ci despre felul în care ea/ele tind să ocupe tot mai exclusivist spațiul public și cultural.

Semnificativ de multe întreprinderi culturale se finanțează prin parteneriat între autoritatea locală, recte direct Primăria Generală, și diverse instituții/organizații. Public, se știe despre contractul cu fundația condusă de Eugen Simion, pentru editarea unor cărți, în tiraj de minimum 300 de exemplare, și, desigur, despre Festivalul „Rodica Popescu Bitănescu“, dar parteneriate dintr-astea sînt multe. Fundația Națională pentru Știință și Artă în cauză a primit 500.000 de lei (de șapte ori suma maximă acordă într-o sesiune de finanțare prin concurs la ArCuB), însă organizatorii Art Safari, megaproiectul de arte vizuale ajuns la a treia ediție, au primit mult mai mult. Efectul pe „piața“ proiectelor și programelor culturale din Capitală? Competiția de proiecte – adică modul transparent de construire a unei oferte culturale locale, împreună cu sectorul cultural, în funcție de nevoile comunității și în relație cu niște politici publice… publice, pentru care statul a inventat o întreagă legislație – devine irelevantă în efortul operatorilor de a găsi ceva sau pe cineva capabil să le intermedieze accesul la o finanțare directă, fără contribuție proprie și atîta control al bugetului. Faptul că, de pildă, Primăria sectorului 1 nu știa, pînă anul ăsta, nimic despre legislația specifică de finanțare culturală face și el parte din peisaj, la fel și – în oglindă – faptul că operatorilor culturali nu le era nici lor clar ce poate sau trebuie să facă primăria.

Să ne-nțelegem: nu e nimic ilegal în parteneriatele public-privat sau în dorința autorităților locale de a participa direct la punerea în practică a propriilor politici culturale. Ba chiar, la o adică, nu e nici nimic imoral. Dar modul acesta de „susținere“ a culturii devine chestionabil atunci cînd, de fapt, pare că nu există strategii ori politici culturale, ci relații și interese, cînd parteneriatele în cauză par să fie rezultatul unor discuții la bere, nu al unui plan în perspectivă, cînd nici unul nu vizează extinderea ori susținerea infrastructurii – atît de inexistentă, încît și recent înființatele instituții de spectacol umblă cu jalba prin vecini – și cînd banii ăia mulți ai orașului București se duc exclusiv pe evenimente punctuale, în același timp în care jumătate din oraș n-are unde vedea și învăța despre artă și cultură, iar cealaltă jumătate depinde de calendarul cultural al primăriilor. Pur și simplu, fiindcă dacă nici la București nu poți genera sustenabilitate culturală, unde în țară să te-aștepți să apară?

Iulia Popovici este critic de teatru şi jurnalist cultural. Recent a publicat volumul Elefantul din cameră. Ghid despre teatrul independent din România (Editura Idea Design & Print, 2017).

image png
„O vîscozitate, sau altceva analog”
Înlocuirea unei piese de schimb presupune îndeobște oprirea mașinăriei, „scoaterea din priză” a ansamblului care trebuie reparat.
p 10 jpg
Grefe, transplant, înlocuiri de organe
Dimineața, doctorii își pun repede la loc „piesele” și pleacă la drum.
p 11 jpg
Despre viața eternă. Un creier în borcan
ă mă salvez în cer? Păi, ce discutăm noi aici, domnule, neuroștiințe, filosofie, transumanism sau teologie? În halul ăsta am ajuns? Doamne ferește!
p 12 jpg
Făpturi de unică folosință
Dar pentru a fi, realmente, mai buni, trebuie să găsim ieșirea din labirint.
image png
Poema centralei
Am găsit-o aici, montată de fostul proprietar, și va împlini în curînd 22 de ani.
p 13 jos  la Prisecaru jpg
Piese de schimb
Sperăm ca prin aceste considerații elementare să vă fi trezit dorința de a afla mai multe aspecte legate de acest capitol și curiozitatea de a urmări mai îndeaproape subiectul.
p 14 jpg
(Sub)ansambluri cognitive
Omul nu mai este, poate, măsura tuturor lucrurilor.
p 16 foto C  Mierlescu credit MNLR jpg
Cu ură și abjecție
Mă amuz și eu, dar constatativ, de un alt episod, grăitor, zic eu, cît zece.
image png
Groapa, cazul și centenarul
Eugen Barbu (20 februarie 1924 – 7 septembrie 1993) este, probabil, cel mai detestabil și mai controversat scriitor român din postbelicul literar românesc.
p 10 adevarul ro jpg
Dilemele decadenței
Există aici, poate, o secretă soteriologie la confiniile cu sensibilitatea decadentă, și anume credința că printr-o înălțare estetică deasupra oricărei etici contingente.
p 11 WC jpg
„Biografia detestabilă” și „opera admirabilă”
Groapa, cîteva nuvele din Oaie și ai săi ori Prînzul de duminică, parabolele decadente Princepele și Săptămîna nebunilor sînt titluri de neocolit.
p 12 Pe stadionul Dinamo, 1969 jpg
Montaje despre un mare prozator
Din dorința de a da autenticitate însemnării, autorul s-a slujit și de propria biografie. Cititorul va fi înțeles astfel semnificația primului montaj.
p 13 Eugen Barbu, Marcela Rusu, Aurel Baranga foto Ion Cucu credit MNLR jpg
Ce trebuie să faci ca să nu mai fii citit
Nu cred că Barbu e un scriitor mare, dar Groapa rămîne un roman bun (preferata mea e scena nunții) și pînă și-n Principele sînt pagini de foarte bună literatură.
p 14 credit MNLR jpg
Cele trei „Grații” ale „Împăratului Mahalalei”
Se pune, astfel, întrebarea ce ratează și unde ratează acest scriitor: fie în proasta dozare a elementului senzațional, fie în inabila folosire a șablonului ideologic.
image png
Dalí la București
Dalí vorbește românilor pe limba lor, spunîndu‑le, totuși, o poveste pe care nu o pot auzi de la nici un alt artist.
p 11 credit ARCUB jpg
Space venus Museum jpg
Declarația de independență a imaginației
și drepturile omului la propria sa nebunie
În coșmarul unei Venus americane, din beznă apare (ticsit de umbrele uscate) vestitul taxi al lui Cristofor Columb.
p 12 credit ARCUB jpg
Gala
Numai Gala și Dalí sînt deghizați într‑o mitologie deja indestructibilă.
Charme Pendentif Avide Dollars jpg
Suprarealismul sînt eu! Avida Dollars
Materia nu poate fi spiritualizată decît dacă o torni în aur.
047 jpg
Viziunea suprarealistă a lumii
Ne aflăm pe versantul opus lucidității gîndului. Intrăm în ținutul somnului, al tainei, adică în zona de umbră a vieții.
p 14 credit ARCUB jpg
Dalí în România?
Dacă ar fi să căutăm influența lui Dalí în arta românească, este necesar ca mai întîi să înțelegem cine și ce a fost Salvador Dalí.
image png
Mințile înfierbîntate
Cu alte cuvinte, cum diferă noile forme de fanatism de cele din trecut?
p 10 adevarul ro jpg
Dragă Domnule Cioran,
Pe vremuri, m-ați fi vrut arestat; acum, trebuie să-mi acceptați o „distanță ironică de destinul nostru”. Vai, lumea merge înainte cu „semi-idealuri”!
p 11 jpg

Adevarul.ro

image
Alimente sățioase și care nu îți pun în primejdie silueta. Medic: „Fericiți și cu burta plină…chiar se poate!”
Medicul nutriționist Mihaela Bilic a dezvăluit duminică, 19 mai, într-o postare publicată pe Facebook, care sunt alimentele care te mențin sătul pentru mai mult timp și cu puține calorii.
image
Ce taxe turistice se percep în marile orașe din Europa. Atena bate recordurile
Un număr tot mai mare de orașe din Europa impun sau măresc costul taxelor turistice pentru vizitatori, la un nivel mai mare decât cele propuse în toamna anului trecut.
image
Cum a fost convinsă o tânără să renunțe la școală și la familie pentru a se prostitua. „Era o mașină de făcut bani”
O tânără din comuna Bâlteni, județul Gorj, a trăit un adevărat coșmar timp de doi ani de zile alături de un tânăr de care s-a îndrăgostit

HIstoria.ro

image
Unde e corectitudinea presei românești din anii celui de-al Doilea Război Mondial?!
Februarie 1941. România generalului Antonescu aparține Axei. Germania, noul nostru partener strategic, e în război cu Anglia. Presa vremii respective urmărește îndeaproape mersul Războiului.
image
Când a devenit Sicilia romano-catolică?
Mai mult de 13 civilizații și-au pus amprenta asupra Siciliei din momentul apariției primilor locuitori pe insulă, acum mai bine de 10.000 de ani, dar normanzii și-au tăiat partea leului.
image
Amânarea unui sfârșit inevitabil
„Născut prin violenţă, fascismul italian era destinat să piară prin violenţă, luându-și căpetenia cu sine“, spune istoricul Maurizio Serra, autorul volumului Misterul Mussolini: omul, provocările, eşecul, o biografie a dictatorului italian salutată de critici și intrată în topul celor mai bune cărţi