⬆
teatrul: forme şi reforme
O dramoletă
Undeva într-o ţară săracă, în care bugetul pentru cultură se ridică (mai precis: coboară) la 0,12% din PIB; asta înseamnă zero virgulă ceva din nimic. Majoritatea teatrelor sînt finanţate de autorităţile locale, iar încasările din bilete acoperă o parte neînsemnată din cheltuielile de funcţionare ale teatrelor;
E teatrul românesc un serviciu public?
Mult înainte ca moda Capitalelor Culturale Europene să fi pătruns în România prin "vama Sibiu", undeva prin 1994, am intrat în contact cu ceva care se chema, pe atunci, în Marea Britanie, City of Drama. Pe scurt, Consiliul Artelor desemna anual o capitală provincială sau un oraş mai mic pentru a fi, timp de douăsprezece luni, gazda unui festival cursiv, în principal de teatru.
Pentru cine ridicaţi cortina?
Am adresat mai multor teatre aceleaşi trei întrebări: 1) Care e publicul căruia i se adresează teatrul dvs.? 2) Ce priorităţi repertoriale are teatrul dvs.? 3) Care e spectacolul dvs. cu cel mai mare succes la public (din această stagiune)?
Un spaţiu de exprimare de forţă internaţională
În 2007, atunci cînd oraşul Sibiu a fost numit capitală culturală europeană, unul dintre principalele argumente a fost vivacitatea culturală. Într-adevăr, la Sibiu se organiza de ani buni o întîlnire teatrală anuală. La originea acestui festival – al treilea ca mărime în Europa, după cele de la Avignon şi Edinburgh – este actorul Constantin Chiriac.
Actorul nostru, slujbaşul nostru
Au existat, în timp, încercări de redefinire a statutului instituţional al actorului – cea mai amplă fiind cea prevăzută printr-o Lege a Teatrului propusă de András Demeter (la acea vreme, secretar de stat la Ministerul Culturii), conform căreia actorii erau angajaţi pe perioadă determinată, în funcţie de necesităţile teatrului.
Modelul francez
Crearea unui sistem teatral subvenţionat de stat în Franţa s-a făcut treptat, ţinînd cont de forţele artistice pe care s-a sprijinit, şi este legată de fenomenul „descentralizării“. În 1946, Jeanne Laurent, directoare adjunctă la Direcţia Artelor şi Literelor, iniţiază prima politică de stat menită să deplaseze creaţia artistică din Paris spre provincii.
Manageri şi intendenţi
De la o vreme, s-ar zice că şi la noi angajarea directorilor de teatru e guvernată de rigoare. Directorul se numeşte manager general: cine poate spune că nu ne-am updatat? Postul se ocupă prin concurs: cine mai poate spune că se fac matrapazlîcuri?
Era independenţei
În 1994, în plin succes cu spectacolul Richard al III-lea şi la început de carieră în cinematografia occidentală, Marcel Iureş renunţa la statutul de angajat al Teatrului Odeon şi făcea primii paşi spre ceea ce va deveni peste cîţiva ani, cu multe eforturi, primul teatru independent din România – Act.
Varianta asta, „neatîrnată“
Şi aci, ca-n orice altă meserie, există o balanţă: pe un taler – bucurii, satisfacţii, entuziasme; pe celălalt – dezamăgiri, disperări, îngreţoşări majore. În funcţie de unde am ales să muncesc (la stat sau la independenţi), greutatea celor două talere a oscilat.