O dramoletă
- argument -
Undeva într-o ţară săracă, în care bugetul pentru cultură se ridică (mai precis: coboară) la 0,12% din PIB; asta înseamnă zero virgulă ceva din nimic. Majoritatea teatrelor sînt finanţate de autorităţile locale; încasările din bilete acoperă o parte neînsemnată din cheltuielile de funcţionare ale teatrelor; şcolile de teatru produc actori pe bandă rulantă – mult mai mulţi decît ar putea angaja teatrele, care au o schemă fixă de personal.
Personajele: FUNCŢIONARUL, REGIZORUL (genial, deci neînţeles), SPECTATORII (mulţi, dar cam săraci cu duhul)
REGIZORUL (cu emfază): Am nevoie de un buget generos, de soluţii de finanţare flexibile, de actori buni, de timp pentru producţie. Spectacolele bune costă bani – iar autorităţile trebuie să-şi asume aceste costuri. Ca să mă pot concentra asupra artei îmi trebuie un mediu prietenos, în care să n-am de-a face cu treburi birocratice şi să nu fiu evaluat precum un angajat la fabrica de chibrituri. De la „fiecăruia după buget“ la „fiecăruia după nevoi“ – aceasta ar trebui să fie filozofia funcţionarilor culturali. „Artă pentru artă“ e un concept perimat. În teatru se lucrează cu (şi de) plăcere, dar pe bani!
FUNCŢIONARUL (scoţînd limba de lemn): E criză. Cheltuielile trebuie reduse cu orice preţ. E nevoie de responsabilitate în cheltuirea banului public. Şi de criterii de evaluare ale actului artistic. În instituţii trebuie reduse schemele de personal pentru a eficientiza prestaţia. Grilele de salarizare să corespundă performanţelor. Iar fişele de pontaj să fie introduse la scară largă în toate instituţiile teatrale. La fel ca peste tot în serviciile publice, şi în teatru trebuie adoptat un sistem de coplată: beneficiarii acestor servicii trebuie să se obişnuiască să scoată mai mulţi bani din buzunar pentru fiecare spectacol – că doar n-o să plătească pentru ei contribuabilii cinstiţi care nu accesează acest serviciu.
SPECTATORUL (vădit dezgustat): Vreau teatru accesibil. Adică bilete ieftine la spectacole pe înţeles. Dar şi: creaţii originale, decoruri somptuoase, efecte speciale, fotolii confortabile. Plus distracţie – că doar de-aia plătesc bilet, să mă distrez, de dormit pot să dorm şi acasă, în faţa televizorului.
