Manageri şi intendenţi

Victor SCORADEŢ
Publicat în Dilema Veche nr. 419 din 23-29 februarie 2012
Manageri şi intendenţi jpeg

De la o vreme, s-ar zice că şi la noi angajarea directorilor de teatru e guvernată de rigoare. Directorul se numeşte manager general: cine poate spune că nu ne-am updatat? Postul se ocupă prin concurs: cine mai poate spune că se fac matrapazlîcuri? Înscrierea la concurs presupune îndeplinirea unor criterii date: cine mai poate spune că postul astfel ocupat a încăput pe mîna unui neavenit? În sfîrşit, candidaţii sînt examinaţi (scris & oral) de comisii alcătuite din nume cu oarece prestanţă: cine mai poate spune că primarul şi-a înscăunat vreun protejat?

Şi, chiar dacă toate astea s-ar putea totuşi spune – ele nu se pot dovedi. Asta, dacă ignorăm dovada cea mai elocventă: felul în care funcţionează teatrele. 

Scenele româneşti sînt departe chiar şi de a realiza că le-ar trebui o identitate. Adică acel mesaj unic şi acel ton şi acea deviză care reflectă o anumită atitudine faţă de lume şi viaţă şi din care decurg opţiunile repertoriale, genurile abordate, stilul montărilor, al regizorilor invitaţi. Dacă aţi auzit măcar o dată declaraţiile unui manager general la înscăunare, ştiţi la ce mă refer. Nici o intenţie concretă, nici un obiectiv clar, coerent. Mai toţi declară că mizează pe tineri. Uau! Frumos program, măreaţă idee... Ca şi cînd, pînă acum, n-a mai mizat nimeni pe ei. Ca şi cînd tinerii ar fi un conţinut în sine. Ca şi cînd, printre ei, nu ar fi şi destui stupizi, lipsiţi de imaginaţie, de talent. Ca şi cînd, printre ei, n-ar fi şi destui bătrîni. 

La ei şi la noi

La nemţi, managerul (general al) unui teatru se numeşte (General)Intendant. Şi nici măcar nu e angajat prin concurs. Un ordonator principal de credite, prin angajaţii săi de specialitate, pune ochii pe un om, îl contactează şi, dacă se-nţeleg, omul e angajat. Ce are el de făcut, ce calificări şi competenţe i se cer – toate astea sînt înşirate pe site-ul UNITER-ului lor (Deutscher Bühnenverein). Iar cea dintîi sarcină a unui director e „transpunerea, într-o concepţie de ansamblu pentru teatru şi public, a obiectivelor ordonatorului general de credite, cu mijloacele financiare disponibile“. Asta înseamnă că, la ei, primăria sau guvernul de land are obiective, ştie foarte bine cu ce se mănîncă teatrul, cum arată publicul, ce nevoi culturale are el. La noi...

La noi, majoritatea copleşitoare a funcţionarilor culturali, mai ales din administraţiile locale, consideră teatrul ca pe un moft care deturnează banii ce ar trebui să intre direct în buzunarele lor. În vreme ce neamţul sau austriacul sau elveţianul se străduieşte ca şi prin teatru să-şi mulţumească electoratul, românul foloseşte postul de manager general ca să-şi mai achite din datoriile şi obligaţiile electorale. Altfel cum vă explicaţi interimatele prelungite din unele teatre din ţară şi care cu siguranţă se vor rezolva după alegeri?

Ei, a existat şi o perioadă romantică (în prima jumătate a anilor ’90), cînd cei ce acceptau corvoada de director o făceau (şi) din entuziasm, şi din convingerea fermă că ar putea face un teatru viu, performant. Între timp, lumea a devenit mai pragmatică şi a descoperit componenta lucrativă a funcţiei. „Comisioanele“ pentru achiziţionarea unor bunuri şi servicii (birotică, mobilier, lucrări de renovare şi construcţii de tot felul) la preţuri nu tocmai avantajoase pentru teatru ori cota pe care managerii şi-o trag din onorariile regizorilor mai fără cotă au ridicat mult miza postului. Ce dacă spectacolele ies prost – managerul a riscat, a mizat pe tineri... Ce dacă producţiile respective nu conţin nici o intenţie de risc estetic şi nici o urmă de tinereţe?

Să ne imaginăm că un Generalintendant proaspăt angajat ar scoate în prima lui stagiune un spectacol prost, apoi încă unul... Pe lîngă comentariile din medii, pe care cu siguranţă le monitorizează cineva din primărie sau, după caz, din guvernul de land, s-ar lua act şi de scăderea gradului de ocupare. După o stagiune ar sări în ochi şi scăderea numărului de abonamente. Şi, cel tîrziu atunci, ar începe căutarea unui nou Intendant.

Referendum pentru Marthaler

De un tratament cumva privilegiat s-a bucurat doar Christoph Marthaler la Schauspielhaus-ul din Zürich. Chemat tocmai pentru a scutura praful care se aşternuse peste această scenă, Marthaler a „scuturat“ şi un număr considerabil de spectatori care nu şi-au mai reînnoit abonamentele. (A atras în schimb alţii, care pînă atunci ocoliseră programatic „prima scenă a ţării“.) Şi a mai şi cheltuit o groază de bani, construind încă o sală – modernă, mult mai potrivită cu teatrul pe care voia să-l promoveze. Pentru a rezolva situaţia, la un an şi ceva după ce-l înscăunase pe Marthaler, primăria a tipărit şi difuzat în fiecare cutie poştală din oraş cîte un „ziar“ de opt pagini cu toate datele, cifrele şi analizele posibile privind activitatea teatrului în acea stagiune: evoluţia gradului de ocupare a locurilor, profilul sociocultural al spectatorilor pierduţi şi al celor noi, datele contabile, cronici, declaraţii etc. etc. După care, cetăţenii din Zürich au fost chemaţi să voteze pro sau contra Marthaler. 51% au votat pro. 

Bine – s-ar putea ricana –, dar ei au şi bani. Corect. Cel mai mic teatru din Berlin, Maxim Gorki (480 de locuri plus studio), are 10 milioane de euro pe an: opt pentru cheltuieli administrative, două pentru producţii. Cu banii ăştia însă, directorul Armin Petras (as. Fritz Kater) a scos vreo 50 (cincizeci!) de titluri noi în prima lui stagiune ca director, ridicînd gradul de ocupare de la 60% la 90%.

Sigur, banii nu-i putem lua de la ei. Dar, după ce că avem puţini, mai şi furăm din ei. Iar ce rămîne cheltuim pe prostii. 

Am putea să luăm însă ceva din profesionalismul şi seriozitatea lor, din respectul faţă de teatru şi public. În locul mascaradei inutile a concursurilor, ar fi preferabil să începem să creăm o piaţă a directorilor de teatru. Aşa cum există o piaţă a antrenorilor de fotbal. 

Asta, presupunînd că am avea interesul ca măcar teatrul să funcţioneze. 

Victor Scoradeţ este critic de teatru şi traducător de limbă germană.

image png
„O vîscozitate, sau altceva analog”
Înlocuirea unei piese de schimb presupune îndeobște oprirea mașinăriei, „scoaterea din priză” a ansamblului care trebuie reparat.
p 10 jpg
Grefe, transplant, înlocuiri de organe
Dimineața, doctorii își pun repede la loc „piesele” și pleacă la drum.
p 11 jpg
Despre viața eternă. Un creier în borcan
ă mă salvez în cer? Păi, ce discutăm noi aici, domnule, neuroștiințe, filosofie, transumanism sau teologie? În halul ăsta am ajuns? Doamne ferește!
p 12 jpg
Făpturi de unică folosință
Dar pentru a fi, realmente, mai buni, trebuie să găsim ieșirea din labirint.
image png
Poema centralei
Am găsit-o aici, montată de fostul proprietar, și va împlini în curînd 22 de ani.
p 13 jos  la Prisecaru jpg
Piese de schimb
Sperăm ca prin aceste considerații elementare să vă fi trezit dorința de a afla mai multe aspecte legate de acest capitol și curiozitatea de a urmări mai îndeaproape subiectul.
p 14 jpg
(Sub)ansambluri cognitive
Omul nu mai este, poate, măsura tuturor lucrurilor.
p 16 foto C  Mierlescu credit MNLR jpg
Cu ură și abjecție
Mă amuz și eu, dar constatativ, de un alt episod, grăitor, zic eu, cît zece.
image png
Groapa, cazul și centenarul
Eugen Barbu (20 februarie 1924 – 7 septembrie 1993) este, probabil, cel mai detestabil și mai controversat scriitor român din postbelicul literar românesc.
p 10 adevarul ro jpg
Dilemele decadenței
Există aici, poate, o secretă soteriologie la confiniile cu sensibilitatea decadentă, și anume credința că printr-o înălțare estetică deasupra oricărei etici contingente.
p 11 WC jpg
„Biografia detestabilă” și „opera admirabilă”
Groapa, cîteva nuvele din Oaie și ai săi ori Prînzul de duminică, parabolele decadente Princepele și Săptămîna nebunilor sînt titluri de neocolit.
p 12 Pe stadionul Dinamo, 1969 jpg
Montaje despre un mare prozator
Din dorința de a da autenticitate însemnării, autorul s-a slujit și de propria biografie. Cititorul va fi înțeles astfel semnificația primului montaj.
p 13 Eugen Barbu, Marcela Rusu, Aurel Baranga foto Ion Cucu credit MNLR jpg
Ce trebuie să faci ca să nu mai fii citit
Nu cred că Barbu e un scriitor mare, dar Groapa rămîne un roman bun (preferata mea e scena nunții) și pînă și-n Principele sînt pagini de foarte bună literatură.
p 14 credit MNLR jpg
Cele trei „Grații” ale „Împăratului Mahalalei”
Se pune, astfel, întrebarea ce ratează și unde ratează acest scriitor: fie în proasta dozare a elementului senzațional, fie în inabila folosire a șablonului ideologic.
image png
Dalí la București
Dalí vorbește românilor pe limba lor, spunîndu‑le, totuși, o poveste pe care nu o pot auzi de la nici un alt artist.
p 11 credit ARCUB jpg
Space venus Museum jpg
Declarația de independență a imaginației
și drepturile omului la propria sa nebunie
În coșmarul unei Venus americane, din beznă apare (ticsit de umbrele uscate) vestitul taxi al lui Cristofor Columb.
p 12 credit ARCUB jpg
Gala
Numai Gala și Dalí sînt deghizați într‑o mitologie deja indestructibilă.
Charme Pendentif Avide Dollars jpg
Suprarealismul sînt eu! Avida Dollars
Materia nu poate fi spiritualizată decît dacă o torni în aur.
047 jpg
Viziunea suprarealistă a lumii
Ne aflăm pe versantul opus lucidității gîndului. Intrăm în ținutul somnului, al tainei, adică în zona de umbră a vieții.
p 14 credit ARCUB jpg
Dalí în România?
Dacă ar fi să căutăm influența lui Dalí în arta românească, este necesar ca mai întîi să înțelegem cine și ce a fost Salvador Dalí.
image png
Mințile înfierbîntate
Cu alte cuvinte, cum diferă noile forme de fanatism de cele din trecut?
p 10 adevarul ro jpg
Dragă Domnule Cioran,
Pe vremuri, m-ați fi vrut arestat; acum, trebuie să-mi acceptați o „distanță ironică de destinul nostru”. Vai, lumea merge înainte cu „semi-idealuri”!
p 11 jpg

Parteneri

banner mircea diaconu 2 png
Locul care a rămas mereu în sufletul actorului Mircea Diaconu. Visa să-și trăiască acolo bătrânețile iar în ultima vreme îl vizita tot mai des
Actorul Mircea Diaconu s-a luptat în ultimii ani cu o boală cumplită, cancerul de colon. De altfel, actorul stătea tot mai mult la casa părintească de la țară.
Autoturism de lux căutat de autoritățile din Polonia, descoperit de poliţiştii de frontieră în Portul Constanța Foto Poliția de Frontieră jpg
Autoturism în valoare de un milion de lei, căutat de autoritățile din Polonia, descoperit în Portul Constanța. Cine era șoferul vehiculului de lux
Poliţiştii de frontieră din cadrul Gărzii de Coastă au descoperit, pe 12 decembrie, în Portul Constanța un autoturism de lux căutat de către autoritățile din Polonia. Autovehiculul este evaluat la aproximativ 200.000 de euro.
image png
Dorel Vișan deplânge moartea lui Mircea Diaconu: „Marii artiști se duc și nimeni nu mai spune un cuvânt despre ei”
Dorel Vișan, afectat de moartea colegului său de breaslă și prieten Mircea Diaconu! Remarcabilul actor a acceptat să stea de vorbă cu Click! și să ofere o primă reacție legată de trecerea în neființă a lui Mircea Diaconu.
mircea diaconu jpg
Boala cruntă de care suferea Mircea Diaconu. Ce este cancerul de colon și ce simptome provoacă
Mircea Diaconu, unul dintre cei mai îndrăgiți actori și politicieni din România, a plecat dintre noi lăsând în urmă o carieră remarcabilă, dar și o poveste tristă despre lupta cu o boală nemiloasă.
tragerea la sorti M 2026 FIFA webp
Diana Lupescu si Mircea Diaconu jpg
Femeia alături de care Mircea Diaconu a stat 44 ani. „Dacă te-aș cere de soție, ce-ai zice?”
Mircea Diaconu, actorul care s-a stins din viață sâmbătă, 14 decembrie 2024, cu zece zile înainte de a împlini 75 ani, a stat alături de aceeași femeie timp de 44 ani. Cum a cucerit-o pe Diana Lupescu.
oala presiune jpeg
Cum să gătești sarmalele în mai puțin de o oră. Trucul știut doar de bucătarii din restaurante de lux
Sarmalele sunt cele mai cunoscute și mai delicioase preparate tradiționale din țara noastră. Însă, în ciuda gustului delicios al acestora, cu toții știm că trebuie să stea foarte mult pe foc pentru a se face așa cum trebuie. Din fericire, există un truc care ne ajută să le gătim mult mai repede!
mina marea neagra (11) jpg
Ambasada Rusiei, iritată de acuzațiile privind minele marine din Marea Neagră. Ce a transmis ministerul român al Apărării
Ambasada Federației Ruse la București a emis joi, 12 decembrie, un comunicat de presă prin care acuză Ministerul Apărării Naționale din România de „acuzații nefondate” împotriva Rusiei. Criticile au legătură cu minele din Marea Neagră.
banner mircea diaconu 1 png
Cariera impresionantă a actorului Mircea Diaconu. Filmele și piesele de teatru care l-au consacrat
Actorul Mircea Diaconu, simbol al teatrului și cinematografiei românești, s-a stins din viață pe 14 decembrie 2024, la vârsta de 74 de ani, după o lungă luptă cu cancerul de colon.