Un spaţiu de exprimare de forţă internaţională

- interviul cu actorul Constantin CHIRIAC -

În 2007, atunci cînd oraşul Sibiu a fost numit, alături de Luxemburg, capitală culturală europeană, unul dintre principalele argumente a fost vivacitatea culturală. Într-adevăr, la Sibiu se organiza de ani buni o întîlnire teatrală anuală. Bursa de spectacole s-a transformat în Festival Internaţional. La originea acestui festival – al treilea ca mărime în Europa, după cele de la Avignon şi Edinburgh – este actorul Constantin Chiriac.


Cînd aţi coordonat prima ediţie a Festivalului Internaţional de Teatru, ce planuri aveaţi? Ce aşteptări?

Festivalul s-a născut dintr-o necesitate a artistului Constantin Chiriac, care a descoperit lumea imediat după ce a trecut de 30 de ani. Brusc, în iarna anului 1990, am început să călătoresc, să recuperez perioada de neumblare, de închidere. Perioada de dinainte de ’89 a fost o perioadă pe care nu o regret şi care m-a format. Invitaţiile pe care le am ca profesor onorific la diverse universităţi dovedesc şansa extraordinară pe care am avut-o, în condiţiile în care, totuşi, am stat într-o perioadă totalitară. Din fericire, învăţămîntul era serios şi exigent; atunci mi-am cîştigat baza culturală. Ei bine, festivalul care s-a născut la Sibiu s-a născut din nevoia unui tînăr – nevoie resimţită de ceilalţi tineri artişti din România – de a avea un spaţiu de exprimare de forţă internaţională în ţara lui. Festivalul s-a născut ca un ţipăt, ca o nevoie de afirmare. A fost şi o intuiţie, o influenţă a ceea ce am văzut afară, şi mai ales o grabă pe care am simţit-o înăuntru, o grabă pe care o simte artistul. Probabil din cauza asta actorul din mine, artistul, şi-a dat mîna la modul fericit cu managerul care s-a născut în timp.

„Prima ediţie a fost intuitivă“

Am folosit, bineînţeles, multe dintre tarele pe care le-am moştenit din formula de a organiza un festival, pentru că prima ediţie a fost competitivă, cu un juriu pe care l-am stabilit. Am adus personalităţi din România şi din lume, domnul Manolescu a fost preşedintele juriului. În seara deschiderii festivalului, lucra cu noi, cu echipa micuţă şi entuziastă pe care o aveam, pentru a pune caietele-program împreună, era un entuziasm extraordinar pe care, de altminteri, am încercat să îl perpetuez şi la următoarele ediţii.

Cum se face că FITS a reuşit să crească atît de repede, să se impună ca unul dintre cele mai mari festivaluri din Europa?

Vorbeam adineaori de aşteptări. Toate aceste aşteptări şi acest vid de evenimente importante, mai ales independente, ne-au dat şansa să creştem atît de repede. Bineînţeles, prieteniile pe care le-am creat de-a lungul şi de-a latul Europei, şansa de a vorbi două limbi străine, de a mă exprima în ele, de a putea să joc, faptul că mi-am creat one-man-show-ul, mi-au dat posibilitatea de a întîlni nenumărate personalităţi. Am aderat foarte repede la reţelele europene, pornind şi de la Informal European Theatre Meeting pînă la alte structuri regionale, europene, am descoperit bursele de spectacole, toate astea m-au influenţat şi am reuşit să atrag foarte mulţi prieteni entuziaşti de pretutindeni. În acelaşi timp, şi politica europeană încuraja foarte mult această deschidere a noilor ţări care ieşiseră de sub cizma dictatorială. Erau atunci la început structuri importante care încurajau formarea de astfel de nuclee, de tineri, de profesionişti, care să propună structuri independente, pornind de la Fundaţia Soros şi pînă la British Council, de la Institutul de Teatru Olandez, pînă la majoritatea ambasadelor care aveau centre culturale, Goethe Institut, Institutul Cultural Francez etc. Festivalul a fost tot timpul în acord cu viaţa şi şi-a propus să aibă în jurul lui tineri. Nu există nicăieri în lume nici un festival cu o dimensiune de voluntari atît de puternică, nu există nici un festival în care tinerii să se poată exprima atît de puternic, şi, în acelaşi timp, nu există nici un festival, nici măcar cel de la Edinburgh, cu atît de mulţi tineri prezenţi şi ca spectatori.

În ce măsură se regăsesc sibienii în acest brand cultural?

Nu întîmplător proiectul pe care îl dezvolt cu cele mai importante teatre din Europa – „Oraşe pe scenă. La ville en scène. Cities on stage“ – a fost construit după modelul Sibiului. Festivalul de la Sibiu este o bucurie pentru comunitate şi este o sursă de regenerare, nu numai culturală, nu numai intelectuală, nu numai socială, ci şi economică. Este o formulă de creştere educaţională pentru că Sibiul are, cred eu, cel mai bun public din lume. Este unul dintre foarte puţinele tipuri de public care probează gust, care a înţeles ce înseamnă calitatea datorită acestui festival şi a prelungirii activităţii lui prin tot ceea ce înseamnă activitatea de zi cu zi a Teatrului Naţional din Sibiu. Este singurul oraş în care şuşele nu merg.

Festivalul presupune nişte cheltuieli foarte mari: sînt bani de la bugetul central, sponsorizări, fonduri de la bugetul local. În ceea ce priveşte finanţarea locală, nu vi se reproşează, de către sibieni, că „distracţia“ e prea scumpă, că din aceste fonduri mai bine s-ar face nişte investiţii practice în infrastructura oraşului?

Bineînţeles că, de-a lungul timpului, au fost dezbateri pe tema oportunităţii acestui festival, dacă nu e mai bine să se investească într-o anumită şcoală etc. În primul rînd, Festivalul de la Sibiu este o sursă de regenerare urbană. Bugetul festivalului este mare, dar nu foloseşte banul public decît în proporţie de 26%. Cînd spun „ban public“, asta înseamnă contribuţie locală, contribuţie regională, contribuţie de la Ministerul Culturii, de la nivelul celorlalte structuri guvernamentale ş.a.m.d. Aş vrea să văd şi eu ce om de afaceri din România vine şi cere o garanţie publică de 26% ca să dezvolte o activitate economică şi să aducă fonduri de 74%. Dacă nu poţi să obţii nici măcar 40% sau 50% finanţare din alte surse, acel festival nici nu ar trebui să aibă loc. La Sibiu, structura bugetară a festivalului este sănătoasă şi toată lumea ştie şi înţelege, la modul practic, ce cîştig are oraşul de pe urma festivalului. Nu am putut niciodată să facem o aproximare exactă a ceea ce înseamnă fonduri atrase conexe, pentru că fiecare artist şi fiecare turist şi spectator care vine – este vorba de aproximativ 62.000 de spectatori pe zi – cheltuie cîte ceva. Nu există – cred – formule mai sănătoase de a investi în educaţia, în gustul omului, în formarea lui, dar şi în economia locală, în servicii. Nu întîmplător am fost ales printre cele 25 de personalităţi invitate de Comisia Europeană pentru a discuta proiectul şi proiecţia bugetară în domeniul culturii şi al educaţiei, al tineretului şi multilingvismului pentru perioada 2014-2020, alături de alte personalităţi importante ale Europei, mari directori de festivaluri pe agendele culturale.

O lege perfectibilă, dar funcţională

Munca unui director de festival presupune, dincolo de selecţia spectacolelor, şi cooperare cu instituţiile. Cum funcţionează această cooperare? În ce măsură sînteţi ajutat de legislaţia şi instituţiile publice din România?

Cooperăm cu toate instituţiile de cultură şi de spectacol din România, încercăm să le provocăm cu spectacole importante. Singurul lucru grav este că, din păcate, majoritatea instituţiilor de spectacol care îşi fac programul de azi pe mîine nu înţeleg că noi nu putem să prelungim mai mult de noiembrie încheierea selecţiei pentru perioada festivalului următor. Deci, dacă pentru 2013 noi încheiem selecţia în noiembrie 2012, majoritatea teatrelor ştiu ce vor face pînă prin decembrie, ianuarie. În acelaşi timp, deocamdată nu există o agendă coerentă la nivel naţional a festivalurilor internaţionale. Veţi vedea ce aglomeraţie de evenimente va fi pînă la alegerile locale şi apoi ce aglomeraţie de evenimente va fi în octombrie-noiembrie, înainte de alegerile generale, perioadă în care toată lumea va încerca să demonstreze ce bine e să ai dialog cu cetăţeanul din România. Şi atunci se vor folosi banii publici aşa cum se vor folosi şi va fi o explozie de festivaluri, de evenimente care se vor încăleca unele peste altele, fără nici o noimă, fără nici o viziune la nivelul ţării. Ar trebui să existe o legătură între aceste evenimente, în aşa fel încît, dacă tot vin pînă în România, să pot vedea atît Sibiul, cît şi mănăstirile, atît Delta, cît şi unele staţiuni cu ape minerale sau ape termale din România etc. Nu există o legislaţie avantajoasă la nivelul sponsorizării culturii, nu există o industrie şi un concept de industrii culturale la nivel de România, în afară de Sibiu, care are singura şcoală de management cultural, nu există un concept clar de dezvoltare a unor tineri manageri care să preia frîiele instituţiilor de cultură din România. În acelaşi timp, s-a creat totuşi o lege perfectibilă, bineînţeles, dar funcţională, pe care din păcate numai Teatrul Naţional din Sibiu o aplică în domeniul instituţiilor de spectacol, lege paralizată de noua lege a salarizării unice, în care nu se mai încurajează competenţa, în care nu se mai stimulează competitivitatea. În acelaşi timp, dacă şi în fosta lege, în care directorul nu era obligat să facă performanţă, dar şi în actuala lege, în care directorul este obligat să facă performanţă, salariul pentru director este la fel, normal că toţi directorii au optat pentru formula comodă şi călduţă. Trebuie mai multă voinţă politică de a implementa o reformă în acest sens.

Dacă ar fi să schimbaţi ceva în modul cum funcţionează teatrul din România ori statutul actorului, cu ce aţi începe?

Modul de a funcţiona al teatrului din România presupune în primul rînd schimbare de mentalitate. Presupune, de asemenea, schimbarea de mentalitate în şcoală, pornind de la primii paşi ai copilului, pînă la formarea în licee, şi apoi mai departe, în zona educaţională de profil profesional, cum sînt şcolile de teatru şi şcolile de management cultural. Totul trebuie să se îngemăneze la noi, totul este gîndit funcţional pe domenii,  şi coerent. Din cauza asta, Sibiul şi tot ce am construit noi rezistă în faţa lumii pentru că noi am legat învăţămîntul teatral şi învăţămîntul managerial de Teatrul Naţional, de Festivalul Internaţional de Teatru, de bursa de spectacole, şi acest lucru ne-a dat credibilitate în faţa evaluatorilor europeni atunci cînd au cotat şcoala de teatru de la Sibiu ca prima în topul acestor şcoli, în faţa tuturor celorlalte şcoli din România. Trebuie să stimulăm creativitatea independentă, în aşa fel încît ea să demonstreze că sînt locuri în care teatrul de repertoriu nu-şi mai are locul, spre exemplu Turda, Bîrlad ş.a.m.d., unde trebuie să apară teatrul de proiecte. Toate trebuie să renască nu printr-o decizie politică, ci prin nevoia de cultură a acelei comunităţi. Nu trebuie să se nască din orgoliul nu ştiu cărui primar sau al nu ştiu cărui partid, că vrem să construim teatrul în nu ştiu ce localitate. Nu. Acea localitate trebuie să nască acea instituţie ca pe o nevoie, şi atunci politicul să justifice şi să certifice acea nevoie a comunităţii respective.

Care e strategia repertorială a Teatrului Naţional „Radu Stanca“?

TNRS este unul dintre foarte puţinele teatre din Europa, în mod cert din România este singurul, care are gradul de acoperire la toate spectacolele de 100%. Ultimele trei evaluări pe care le-am făcut în faţa ordonatorului de credite m-au pus în situaţia de a veni cu această măsurătoare clară; întotdeauna în bilanţul financiar contabil ai încasările din bilete. Şi dacă faci un raport firesc între numărul de locuri pe care le ai în spaţiile de joc şi banii pe care i-ai încasat raportat la preţul biletelor, îţi iese gradul de ocupare. Faptul că avem 82 de spectacole în repertoriu, cît toate teatrele din Bucureşti la un loc, faptul că aceste spectacole sînt vii şi se joacă, sînt căutate şi unele din ele au o viaţă de peste zece ani dau tinereţea, dau forţa, dau prospeţimea acestui repertoriu. În acelaşi timp, Teatrul Naţional a introdus o politică pe care nu o mai are nici un alt teatru: pentru fiecare spectacol care se joacă, în ziua programării lui şi a susţinerii respectivei reprezentaţii există o repetiţie cap-coadă. Nu se vine la teatru la 7 fără un sfert şi la 7 sîntem artişti mari în faţa publicului. Nu se poate fără muncă, fără seriozitate. Sîntem singurul teatru din România care a dezvoltat un proiect european pe parcursul următorilor cinci ani cu cele mai importante teatre din vestul Europei. De asemenea, sîntem singurul teatru din România care lucrează în colaborare cu Festivalul de la Edinburgh, cel mai important festival din lume, cu Festivalul de la Dublin, cu Festivalul de la Belfast pentru coproducţia Călătoriile lui Gulliver ş.a.m.d. Şi sînt zeci de alte exemple.

Cum funcţionează teatrul în afara festivalului?

Jucăm uneori în jur de 45 de spectacole pe lună. Nu închidem niciodată porţile, nu există vacanţă de vară (cum există în majoritatea teatrelor), eu cred că este aberant ca exact în perioada afluxului turistic tu să-ţi închizi porţile. În acelaşi timp, zona de patrimoniu pe care Teatrul Naţional a propus-o Festivalului Internaţional de Teatru arată viziunea teatrului în a aduce la viaţă spaţiile istorice pe care Sibiul le are din belşug. Faptul că am reuşit să mobilăm spaţii de joc cu rezonanţă istorică şi că aceste spaţii au devenit neîncăpătoare şi au devenit ţinta turismului cultural este cea mai bună formulă de îmbinare a atractivităţii unui oraş, care are un patrimoniu material, cu acest patrimoniu imaterial pe care teatrul îl propune în secţiunea spectacolelor de patrimoniu.

Consideraţi că în România teatrele concurează pentru actori sau regizori? Cum atrageţi la Sibiu colaboratorii pe care îi doriţi?

În cazul TNRS întrebarea ar trebui reformulată: Cum concurează artiştii, atît actori cît şi regizori, între ei, ca să poată să ajungă la Sibiu, pentru că în această clipă Sibiul este un loc care atrage ca un magnet actori, regizori din România şi din lume. Este o confruntare, o bătălie importantă, pe care noi o orchestrăm ca să dăm şansa valorilor din România şi din lume să ajungă la Sibiu. Nu întîmplător dezvoltăm în cadrul şcolii de teatru şi de management cultural o platformă unică de doctorate în artele spectacolului şi în management cultural în asociere cu cele mai importante universităţi din lume. Este un serviciu reciproc pe care toate aceste structuri şi le fac, şi Teatrul Naţional „Radu Stanca“ devine un motor de dezvoltare în cadrul acestor proiecte pe care noi le antonăm atît la nivel educaţional, cît şi la nivel de tineret, la nivel de cercetare, bineînţeles la nivel cultural şi artistic îndeosebi. Ţin cont de regizorii importanţi din lume, de noile nume, care sînt pe val – aici stă ingeniozitatea unui bun manager de a descoperi cînd aceste nume nu sînt scumpe şi cînd sînt exact în perioada de urcuş.

O ediţie specială

Ce ne puteţi spune despre ediţia de anul acesta a FITS?

După 2007, am încercat în fiecare an să arătăm că o capitală culturală europeană sănătoasă şi serioasă presupune o dezvoltare în ascensiune atît din punct de vedere calitativ, cît şi din punct de vedere numeric. 2012 credem că va fi în mod cert cel mai bun an din cele 19 ediţii pe care le-a avut Festivalul pînă acum. Tema este incisivă şi provocatoare: „Crisis – Shall we take over?“. Este dacă vreţi un challenge de a aduce cultura la putere. Aşa cum am susţinut în faţa preşedintelui Comisiei Europene şi a Comisarului pe Cultură, Educaţie şi Tineret şi Multilingvism, cultura ar trebui să fie moneda de schimb; aşa cum în Ţările Arabe petrolul este moneda de schimb, la nivelul Europei forţa ar trebui să fie cultura, iar dacă, la un moment dat, petrolul se va sfîrşi în Ţările Arabe, în mod cert pe teritoriul Europei cultura nu se va sfîrşi niciodată, deci este o monedă de schimb perpetuă, pe care ar trebui să se mizeze mult mai mult. Ei bine, noi mizăm pe această calitate extraordinară pe care o au spectacolele şi, prin ele, cultura, care va fi, în fond, obiectivul cel mai important de promovare al acestui festival şi al acestei comunităţi. Sînt spectacole unice, care vin o parte din ele pentru prima dată în această formulă în România. Faptul că majoritatea marilor regizori se gîndesc să aducă în prim-plan şi texte pe care ei le-au gîndit sau le-au construit folosind experienţa lor este un semn al cercetării ca program pe care Festivalul Internaţional de Teatru de la Sibiu şi-l impune. De asemenea, vor avea loc nenumărate conferinţe, vor fi lansate cărţi fundamentale, iar dincolo de toate, va fi, sînt convins, o atracţie pentru public cu totul şi cu totul aparte.

Constantin Chiriac este actor şi director al Festivalului Internaţional de Teatru de la Sibiu.

a consemnat Matei Martin