Globalizarea galopantă

Publicat în Dilema Veche nr. 157 din 9 Feb 2007
Dilema veche la Timpul prezent   Ce vrei să te faci cînd vei fi mare? png

În (nu foarte, dar destul de) lunga listă a plus-valorii româneşti la excepţia culturală europeană, şoriciul de porc, palinca de Zalău şi telemeaua stau comod alături de triada Cioran-Eliade-Ionescu, Damian Drăghici and Brothers lîngă Pintilie şi noul val din cinematografie, iar cimitirul vesel de la Săpînţa lîngă Matei Vişniec şi Purcărete. Succesul european şi transatlantic (ori, cel puţin, accesul la aceste spaţii culturale) a devenit, în ultimii ani, o prioritate pentru artiştii români de teatru (mai ales cei tineri, şi mai ales pentru dramaturgi). O prioritate mai stringentă, judecînd după ultimele semne, decît cea a "satisfacerii" propriului public, în măsura în care el există sau ar putea fi dezvoltat. Raţiunile sînt destul de complexe: pe de o parte, cultura organizaţională a sistemului teatral românesc, unde raporturile şi relaţiile dramaturg-regizor-producător (director de teatru) sînt deficitare şi cu precădere frustrante pentru artiştii în curs de afirmare, pe de altă parte, fascinaţia respectuoasă pentru cultura occidentală şi paradoxala înclinaţie a artei româneşti de a se autoimporta (mulţi creatori ajung să fie recunoscuţi în propria ţară abia după ce/ şi pentru că au succes în străinătate). Ombilicală cum e (apud Silviu Mihai), cultura românească trăieşte într-o admiraţie tălîmbă faţă de un Occident pe care-l cunoaşte mult prea puţin şi pe care-l preferă, per se, construirii unor forme autohtone alternative şi personale. Rezultatul e fie calchierea fondului de export - excentrismul local, y-compris palinca de Zalău, sarmalele, Dracula, minoritatea romă şi tinerii care vor să fugă în Vest (în esenţă, a vinde România e tema din piese precum mady-baby.edu de Gianina Cărbunariu - Kebab în versiunile ei internaţionale -, România, te pup de Bogdan Georgescu, Vitamine de Vera Ion) pe forme inventate în alte spaţii, în alte tradiţii, pentru alte nevoi culturale şi mentale, fie, la polul opus, pur şi simplu preluarea formelor şi convenţionalizarea mărcilor identitare specifice ale fondului (a se vedea, tot în dramaturgie, The Sunshine Play a lui Peca Ştefan). În ce priveşte dramaturgia (pe filiera rezidenţelor Royal Court, devenite o escală cvasiobligatorie în traiectoria profesional-personală a autorilor de teatru români) şi, în oarecare măsură, şi regia, momentul la care asistăm e unul al globalizării galopante, înţeleasă nu ca acces şi comunicare interculturală, ci ca uniformizare a formei, temelor şi mijloacelor. O reacţie interesantă a fost cea a unui critic american, spectator la The Sunshine Play, care-şi mărturisea dezamăgirea de a fi venit să vadă teatrul de regie european şi de a se fi găsit, pe neaşteptate, dinaintea unei montări (cu text cu tot) flagrant de similară celor din off-Broadway-ul newyorkez. Ceea ce pentru cultura teatrală românească reprezenta structurarea, în sfîrşit, a unui discurs dramaturgic şi regizoral al spectacolului de divertisment elegant pentru adolescenţi şi tineri, pentru un cronicar familiarizat cu evoluţia şi prezentul scenelor de dincolo de Atlantic trimitea invariabil la un topos teatral de genul been there, done that. WHISKY DE MARAMUREŞ SAU PIESE DE GIANINA CĂRBUNARIU. Probabil că receptabilitatea largă a unei opere de artă (în artele spectacolului, măcar) ţine în proporţii egale de gradul de recognoscibil al situaţiei date (uimitor cît de multe paralele cu National Health System-ul britanic a iscat la Londra Moartea domnului Lăzărescu) şi concreteţea ei specifică, inclusiv în modul de tratare. De la un nivel în sus al forţei creative, e vorba de capacitatea unui artist de a naşte "mitologii subiective" (Serge Daney, nu Barthes, despre film, după Alex. Leo Şerban), de a "produce" o viziune personală asupra lumii în care trăieşte, fie ea (sau de cele mai multe ori) şi în răspăr cu normele dictatoriale ale canonului de succes vestic. Pe nepregătite, pentru unii, succesul - în egală măsură românesc şi occidental al unui spectacol/text ca Stop the Tempo - s-a datorat tocmai faptului că impulsul său iniţial era o stare precis identificabilă şi "locală" de disconfort estetic şi social, iar adrisantul lui ideal era în mod precis un public de aici şi acum. Efectul de manifest era extrem de personal şi asumat-căutat, exportarea lui, nu. Ceea ce l-a făcut un reper pentru teatrul românesc al ultimului deceniu a fost tocmai viziunea subiectiv developată asupra unui instantaneu de umanitate. A încerca să clonezi, pentru ca tot ei să consume, ceea ce alţii au produs, pe cale naturală, într-o lungă tradiţie culturală, nu poate decît să se transforme într-o plictisitoare spirală a repetării la absurd a aceloraşi scheme, iar asta se vede deja în direcţiile pe care a început să le ia dramaturgia tinerilor. Ideea de a vinde ceea ce deja se caută (modelul Royal Court luat ca atare, nu ca o şcoală în care se "predă" o metodă, din multele posibile, de alfabetizare dramaturgică, de pildă) poate fi eficientă pe termen scurt, deşi oferta e oricum destul de mare; însă pe termen lung, cine-şi imaginează că lumea va cumpăra whisky de Maramureş cînd magazinele sînt pline de Jim Beam-ul cu certificat de marcă de tradiţie?!

image png
„O vîscozitate, sau altceva analog”
Înlocuirea unei piese de schimb presupune îndeobște oprirea mașinăriei, „scoaterea din priză” a ansamblului care trebuie reparat.
p 10 jpg
Grefe, transplant, înlocuiri de organe
Dimineața, doctorii își pun repede la loc „piesele” și pleacă la drum.
p 11 jpg
Despre viața eternă. Un creier în borcan
ă mă salvez în cer? Păi, ce discutăm noi aici, domnule, neuroștiințe, filosofie, transumanism sau teologie? În halul ăsta am ajuns? Doamne ferește!
p 12 jpg
Făpturi de unică folosință
Dar pentru a fi, realmente, mai buni, trebuie să găsim ieșirea din labirint.
image png
Poema centralei
Am găsit-o aici, montată de fostul proprietar, și va împlini în curînd 22 de ani.
p 13 jos  la Prisecaru jpg
Piese de schimb
Sperăm ca prin aceste considerații elementare să vă fi trezit dorința de a afla mai multe aspecte legate de acest capitol și curiozitatea de a urmări mai îndeaproape subiectul.
p 14 jpg
(Sub)ansambluri cognitive
Omul nu mai este, poate, măsura tuturor lucrurilor.
p 16 foto C  Mierlescu credit MNLR jpg
Cu ură și abjecție
Mă amuz și eu, dar constatativ, de un alt episod, grăitor, zic eu, cît zece.
image png
Groapa, cazul și centenarul
Eugen Barbu (20 februarie 1924 – 7 septembrie 1993) este, probabil, cel mai detestabil și mai controversat scriitor român din postbelicul literar românesc.
p 10 adevarul ro jpg
Dilemele decadenței
Există aici, poate, o secretă soteriologie la confiniile cu sensibilitatea decadentă, și anume credința că printr-o înălțare estetică deasupra oricărei etici contingente.
p 11 WC jpg
„Biografia detestabilă” și „opera admirabilă”
Groapa, cîteva nuvele din Oaie și ai săi ori Prînzul de duminică, parabolele decadente Princepele și Săptămîna nebunilor sînt titluri de neocolit.
p 12 Pe stadionul Dinamo, 1969 jpg
Montaje despre un mare prozator
Din dorința de a da autenticitate însemnării, autorul s-a slujit și de propria biografie. Cititorul va fi înțeles astfel semnificația primului montaj.
p 13 Eugen Barbu, Marcela Rusu, Aurel Baranga foto Ion Cucu credit MNLR jpg
Ce trebuie să faci ca să nu mai fii citit
Nu cred că Barbu e un scriitor mare, dar Groapa rămîne un roman bun (preferata mea e scena nunții) și pînă și-n Principele sînt pagini de foarte bună literatură.
p 14 credit MNLR jpg
Cele trei „Grații” ale „Împăratului Mahalalei”
Se pune, astfel, întrebarea ce ratează și unde ratează acest scriitor: fie în proasta dozare a elementului senzațional, fie în inabila folosire a șablonului ideologic.
image png
Dalí la București
Dalí vorbește românilor pe limba lor, spunîndu‑le, totuși, o poveste pe care nu o pot auzi de la nici un alt artist.
p 11 credit ARCUB jpg
Space venus Museum jpg
Declarația de independență a imaginației
și drepturile omului la propria sa nebunie
În coșmarul unei Venus americane, din beznă apare (ticsit de umbrele uscate) vestitul taxi al lui Cristofor Columb.
p 12 credit ARCUB jpg
Gala
Numai Gala și Dalí sînt deghizați într‑o mitologie deja indestructibilă.
Charme Pendentif Avide Dollars jpg
Suprarealismul sînt eu! Avida Dollars
Materia nu poate fi spiritualizată decît dacă o torni în aur.
047 jpg
Viziunea suprarealistă a lumii
Ne aflăm pe versantul opus lucidității gîndului. Intrăm în ținutul somnului, al tainei, adică în zona de umbră a vieții.
p 14 credit ARCUB jpg
Dalí în România?
Dacă ar fi să căutăm influența lui Dalí în arta românească, este necesar ca mai întîi să înțelegem cine și ce a fost Salvador Dalí.
image png
Mințile înfierbîntate
Cu alte cuvinte, cum diferă noile forme de fanatism de cele din trecut?
p 10 adevarul ro jpg
Dragă Domnule Cioran,
Pe vremuri, m-ați fi vrut arestat; acum, trebuie să-mi acceptați o „distanță ironică de destinul nostru”. Vai, lumea merge înainte cu „semi-idealuri”!
p 11 jpg

Adevarul.ro

image
Uimirea unui german care a vizitat Bucureștiul: „Nu-mi vine să cred cât e de subestimat!”. Ce spune despre micii din Obor VIDEO
Thomas Wiede, un turist german pasionat de călătorii, a petrecut în această primăvară un weekend la București. Iar impresiile sale la superlativ despre capitala României au fost împărtășite și pe canalul său de YouTube, care are peste 11.000 de abonați.
image
De ce vor tot mai mulți români să revină acasă, după mulți ani de Germania. „Aici nici nu am unde să cheltuiesc banii”
O conațională care locuiește în Germania a transmis un mesaj devenit viral pe Tik Tok pentru românii care muncesc în străinătate. Românca îi sfătuiește să ia spontan hotărârea de a reveni în România, dacă în țară se simt cel mai bine, pentru că altfel se vor amăgi singuri la nesfârșit.
image
Rețeta lui Ceaușescu pentru a pune mâna pe putere în România. Cum a reușit un copil sărac să ajungă stăpânul țării
Nicolae Ceaușescu a fost modelul perfect de politruc oportunist. Așa cum arată biografia fostului dictator acesta și-a făcut culoar către putere prin șiretenie, exploatând momentele prielnice, făcându-și loc cu coatele atunci când a fost nevoie.

HIstoria.ro

image
Răpirea lui Mussolini
În vara anului 1943, dictatorul italian Benito Mussolini (mai cunoscut și sub apelativul  pe care acesta și l-a ales – „Il Duce” – „Conducătorul”), aflat la putere de peste 20 de ani, se confrunta cu serioase probleme.
image
Cadoul de nuntă primit de Zoia Ceaușescu de la părinți
Fabricat în Franța, la o comandă specială a familiei Ceaușescu în anul 1983, automobilul Fuego GTS a fost facturat de către Renault (Service des Ventas Speciales Exportation) pe numele Ceaușescu Elena Zoia, unul dintre copiii familiei prezidențiale, care l-a primit cadou de nuntă de la părinți.
image
O tentativă de sinucidere în închisoarea Pitești: Povestea dramatică a lui Nicolae Eșianu
Nicolae Eșianu s-a născut la Cluj în 1923. Tatăl, director la Banca Ardeleană, iar mama, profesoară. Școala primară o face la Sibiu și apoi Liceul Militar la Târgu Mureș. În 1942 își dă bacalaureatul la Liceul Gheorghe Lazăr din Sibiu.