⬆
ţoapa şi mitocanul
La putere
Nu ştim aproape niciodată sigur dacă un politician e cu adevărat corupt sau cu adevărat incompetent aşa cum de multe ori ni se sugerează.
Ceaiul de la ora cinci
Una dintre cele mai puternice amintiri din adolescenţă e, în mod ciudat, legată de o decizie comportamentală, dovadă că semnele exterioare ale lumii începuseră a-mi stăpîni viaţa.
Lustraţia media nu va întîrzia să dispară
Personal, trec printr-o perioadă de purificare media. Asta după ce luni şi ani de zile, fiind în situaţia de a scrie zilnic o cronică TV, am stat cu ochii aţintiţi în televizor, urmărind giumbuşlucurile unor personaje publice „din toate domeniile de activitate“, vorba limbii de lemn. Acum însă, de vreo jumătate de an, m-am cam lăsat.
Mitocanul de bloc
Descinşi parcă din lumea lui Caragiale, deşi au rădăcini mult mai adînci, ţoapa şi mitocanul fac parte din peisajul nostru cotidian. Şi nu reprezintă o pătură socială, ci o stare de spirit. Sînt omniprezenţi şi se înmulţesc exponenţial. Te izbeşti de ei în absolut toate locaţiile, chiar şi acolo unde teoretic nu ar trebui să-i întîlneşti.
E viaţa mea, în fond
E un film vechi. Anul viitor împlineşte trei decenii. Se numeşte Whose Life Is This Anyway?, se inspiră dintr-o piesă a lui Brian Clark şi-l are în rolul principal pe Richard Dreyfuss, care joacă un sculptor cvadriplegic obligat să trăiască mai departe, în ciuda propriei voinţe.
“La Creangă, pînă şi dracii vorbesc civilizat” – interviu cu Ioana PÎRVULESCU
Politeţea sufletului. Asta s-a pierdut cu totul. Dar şi acel savoir faire pe care îl aveau cei mai mulţi oameni, din toate zonele societăţii. Adică să ştii să spui cuvîntul potrivit, ca să-i faci pe cei din jur să fie în largul lor, să simţi, chiar în toiul celei mai pasionante discuţii, că există oameni în preajmă şi să le vii în întîmpinare în mod reflex.
Nesimţire made in USA
„Fii atent la ăsta“ – i-am spus tatălui meu la ieşirea din restaurant, arătînd spre un domn gras care luase o scobitoare în gură şi ieşise cu ea din local arborînd o mutră mulţumită de om sătul. „Chiar aşa, umblă ăştia aici cu scobitorile-n gură?“ – l-am întrebat eu în continuare, nedumerit că în Fargo, Dakota de Nord nu toţi oamenii erau chiar aşa de civilizaţi pe cît păreau la prima vedere.
Fără giudeţu’
Nu aş vrea, cinstiţi cititori şi cinstite cititoare, a folosi în sens peiorativ cuvîntul „primate“. Sînt doar biete, ipotetice şi nevinovate strămoaşe ale noastre. Aşa cum cu păcat nu vreu a mă sluji de cuvîntul „dihor“. E un animal fricos, prigonit cu nedreptate pentru damful lui. De aceea, rogu-vă, luaţi termenii aceştia ca pe nişte metafore şi citiţi acest prim paragraf ca pe un „disclaimer“.
“Nu poţi dansa în viaţă fără să ştii paşii” – interviu cu Sandra PRALONG
Eu cred că începem să ne dăm seama că trebuie „să fim schimbarea pe care dorim s-o vedem în societate“, aşa cum spunea Ghandi.