Ceaiul de la ora cinci

Antoaneta TĂNĂSESCU
Publicat în Dilema Veche nr. 320 din 1 - 7 aprilie 2010
Ceaiul de la ora cinci jpeg

Una dintre cele mai puternice amintiri din adolescenţă e, în mod ciudat, legată de o decizie comportamentală, dovadă că semnele exterioare ale lumii începuseră a-mi stăpîni viaţa. O tînără mătuşă cu numai cîţiva ani mai mare, idolul/modelul meu secret, omul care părea a nu avea nici un defect, trecea printr-o experienţă pe care acum aş numi-o primejdioasă. Atunci mi se părea incredibilă. Invitată de familia băiatului care urma să îi devină soţ „nu la o vedere“, căci se cunoşteau de mult, nici la o „ultimă verificare“, inutilă în acest caz, invitată, aşadar, pur şi simplu, a făcut o „greşeală“ de neiertat. Linguriţa mişcată în paharul de ceai (unul dintre acele pahare de demult avînd un suport protector de metal, aici de argint) a zăngănit cu zgomot mult şi inadmisibil. Ca urmare, nunta părea suspendată. Asistam, la acea vîrstă, la transformarea unei linguriţe, din tacîm în obstacol în faţa iubirii şi emoţia a făcut ca această mică farsă să devină un eveniment. Din fericire, cum bănuiţi, lucrurile s-au calmat, cei doi tineri s-au căsătorit, şi au avut un băiat aflat chiar acum în faţa deciziei de căsătorie. Şi el a venit cu viitoarea soţie în familie, examenul a fost trecut cu bine, cu o singură observaţie pe care, în mod uimitor, a făcut-o tinerei de acum, chiar mătuşa mea: de ce bei apă direct din sticlă, fără pahar? Ei, şi? – am comentat eu în gînd ,sperînd că întrebarea este pur retorică. Aşa s-a şi întîmplat, căci nici sticla de acum, nici linguriţa din vechime nu au îndeplinit decît rolul ce le era menit în piesă, rolul unui decor capabil să genereze doar vagi şi haioase controverse. Lucruri superficiale, deci. Cum apar şi chiar cum sînt nesfîrşitele discuţii privind mobilitatea modei, diversă şi ea doar la nivelul de suprafaţă, stabilă în structurile de adîncime, ceea ce demonstrează Roland Barthes în Système de la mode înregistrînd, cu probe de necontestat, revenirea armonioasă a liniilor şi formelor o dată la 50 de ani.

La un prim nivel, aşadar, norma comportamentală nu face decît să gloseze cu ajutorul cuvintelor, mai exact, al nuanţelor diferite, pe aceeaşi temă. Pasul următor, vizînd gesturi întru asumarea mai decisă a schimbării codului, poate fi regăsit (e un simplu exemplu) în Adevăratul cod al manierelor elegante pentru junii de orice condiţie, apărut la Bucureşti, în 1894. Aici, în capitolul al XVII-lea, manualul se întreabă dacă E bun uzul ce se face cu cuvîntul intim tu?, trecînd tutuirea printre multele progrese de conversaţiune definitorii pentru ultimele decenii ale secolului. Şi, mai explicit: Mai înainte vreme numai cunoştinţele vechi şi intime, inimele strîns legate întrebuinţau cuvîntul intim tu. Acum s-a schimbat moda! Vezi cunoştinţe de-abia contractate şi formate între oameni care înainte nici nu s-au văzut vreodată şi acum se tutuiesc doar pe baza vreunei întîlniri pe la teatru, la bal, ori în vreun magazin, birt sau grădină publică. Prin astfel de pasaje de trecere, ne îndreptăm/coborîm spre structurile de adîncime, acolo unde bunele maniere se întîlnesc/coexistă cu buna învăţătură morală. Toate adevărate şi frumoase, cum s-ar fi spus în vechime. E lumea principiilor formative, puţin dependentă de culoarea sau intensitatea fermecătoare a ispitelor, fie şi a celor trei la număr identificate de Sf. Augustin în Confesiunile lui: Desigur porunceşte ca să mă abţin de la pofta trupului şi de la pofta ochilor şi de la grija veacului. Meditînd asupra trecerilor din lumea europeană de după 1500, Johan Huizinga identifica, în Amurgul Evului Mediu, o asemenea lege şi de gîndire şi de conduită, o lege care ghidează mersul în linie dreaptă de la un tip de mentalitate la alta, stăpînind răvăşitor destine şi individualităţi. Iar ea este părăsirea năzuinţelor prea înalte. Iată demonstraţia: Civilizaţia care se reînnoieşte sileşte societatea să părăsească, din vechea formă de viaţă, năzuinţele prea înalte. Cavalerul devine le gentilhomme francez din secolul al XVII-lea, care mai întreţine o colecţie de concepţii de clasă şi de onoare, dar care nu se mai pretinde un apărător al credinţei, un ocrotitor al celor slabi şi asupriţi. Tipul nobilului francez face loc celui al gentleman-ului, descendent şi el în linie dreaptă din vechiul cavaler, dar temperat şi rafinat. În cursul prefacerilor succesive ale idealului s-a desprins de fiecare dată cîte un înveliş care devenise minciună.

Care ar fi învelişul devenit minciună, abandonat de mentalitatea lumii contemporane româneşti, şi prin ce a fost el înlocuit cu toate urmările asumate şi, în acelaşi timp, indiferent de urmări. Nu ştiu dacă am găsit formulările cele mai potrivite. Propun să vorbim doar despre etalarea ostentativă a meridianelor eului personal la nivelul vestimentar, al gesturilor, al limbajului, al registrului intonaţional, afişarea fără nici o urmă de trac pînă la stridenţă a vieţii private, mai mult, transformarea ei în monedă de schimb valutar, în monedă de schimb, în monedă. Pudoare? Pare că a rămas în urmă, nu foarte în urmă, totuşi. Sub teiul cel mare al grădinii, declaraţia de dragoste era nerostită cu vorbe: doamna de Rénal, cu mîna în mîna lui Julien, nu se mai gîndea la nimic; trăia, şi atît. Cînd se petrecură toate acestea? La 1830, cînd apare Roşu şi negru de Stendhal. Şi cam tot pe atunci spectacolul Othello în varianta pariziană propunea înlocuirea binecunoscutei batiste cu mănuşa, întrucît cea dintîi făcea parte, pentru oamenii acelor vremuri, dintre obiectele neafişate în public, deci, intime. Iar exibarea intimităţii era de neconceput. Căci eurile empirice, personale erau bine strunite de cel public sau, în termenii de peste un secol şi mai bine (Murray Krieger, Teoria criticii apare în 1976), punerea faţă în faţă a persoanei (individul din fundal, expresie a conştiinţei interioare) şi personei (personalitatea, vocea publică, afişată, asumată). Roşu şi negru apare înainte de 1850, Regulile polemicii civilizate (1890) spre sfîrşitul secolului şi, publicîndu-le în primul său număr, revista Dilema recunoaşte implicit deplina lor actualitate. Constînd, între altele, şi în disticţia tranşantă între drepturile/exigenţele eului privat faţă de cel public. Părţile nu au dreptul să aducă în discuţie caracterul, temperamentul, sau trecutul adversarului deoarece acestea nici nu infirmă, nici nu confirmă validitatea ideilor pe care le susţin –... – etichetarea adversarului prin menţionarea şcolii de gîndire, clasei sociale, organizaţiei profesionale sau partidului din care acesta face parte constituie o încălcare a regulilor polemicii şi dezvăluie slăbiciunea lipsei de argumente. Într-o polemică civilizată contează numai argumentele invocate de adversar, ca invidid, şi nu ca membru al unei şcoli sau organizaţii. Nu ai dreptate pentru că eşti gînditor materialist, patron sau laburist, ci pentru că argumentele tale sînt convingătoare.

De neconceput, nu doar la 1900, ci şi azi în lumea civilizată, exhibarea intimităţii ca normă de viaţă a devenit acum şi aici soluţie aducătoare de succes, model pentru adolescenţi, singura uşă spre fericire. Să fie atunci părăsirea năzuinţelor prea înalte o fatalitate a prezentului românesc? Şi, în aceste condiţii, merită să ne resemnăm?

Bătălia cu giganții jpeg
Unde greșesc autoritățile
Oare, în loc ca autoritățile să încerce să deservească traficul auto, nu ar fi mai constructiv, ca să nu zic mai la îndemînă, să-l descurajeze sistematic?
951 t pag10 foto Alberto Grosescu jpg
Străzi Deschise. Un pariu pentru viitorul Bucureștiului
Avem nevoie de asta ca de aer! Sau și mai bine spus, avem nevoie de asta ca să mai avem ceva aer.
p 11 jpg
Un spațiu public sigur
Mai nou vedem o șansă în tehnologii de condus autonom; mai bine ar fi să mergem din nou autonom pe picioarele noastre.
p 1 jpg
„Ce nu înțelegeți voi este că…”* – 11 lecții despre oraș
Pietonizarea e permanentă. A merge pe carosabil, chiar dacă temporar ți se dă voie, e aproape umilitor.
951 t pag12jos foto C Dragan jpg
În Suedia, două roți sînt mai bune decît patru
Municipalități suedeze au început să reducă drastic numărul locurilor de parcare din centru, înlocuindu-le cu parcări pentru biciclete.
p 13 jpg
Libertatea de a nu folosi mașina
Noua libertate este de a nu fi blocat în trafic, de a nu plăti rate la mașină, de a nu fi vulnerabil la fluctuațiile prețului petrolului.
1024px Bucharest Citaro bus 4374 jpg
În ce fel de oraș vrem să trăim?
Dacă alegi să optimizezi infrastructura pentru pietoni, mutînd accentul de pe autovehiculul individual, atunci vei aloca bugetul unor proiecte prin care crești capacitatea de transport în comun.
Paris patrimoine jpg
„În ceea ce privește mobilitatea urbană, cel mai important e să lupți împotriva izolării” – interviu cu Carlos MORENO
Administrațiile locale se confruntă cu această mare provocare de a oferi o alternativă la mașina personală care să fie acceptabilă pentru un număr mare de cetățeni.
Viețile netrăite jpeg
Cît de ficționale sînt țările și spațiile în care trăim?
Liniștea și familiaritatea sînt suficiente sau devin prea puțin cînd vine vorba de promisiunea unui altfel?
Drepnea
Jumătate mișcare, jumătate siguranță
Locurile sînt sinonime cu niște stări psihice, sînt legate de întregi constelații de lucruri trăite, sunete, imagini, intensități care au înscris acel teritoriu pe harta mea emoțională.
Neuhausen (Erzgeb ), die Schlossgasse JPG
În satul Noulacasă
Acest sat se numește Neuhausen, iar mie, în română, îmi place să-i spui Noulacasă.
mare
Un lac între munți
Am știut că atunci, acolo, sînt fericit și că e un loc în care o să mă întorc întotdeauna cînd o să mă pierd, cînd o să-mi fie foame, sete sau o să mă rătăcesc.
p 11 jos jpg
Aici, între cei doi poli ai vieții mele
Cred că pentru mine e esențial să pot oscila între două stări sau două locuri sau două universuri sufletești.
p 12 Paris, Cartierul Latin WC jpg
Orașe uriașe
Mă văd întors în Paris, trăind liniștit viața altora, recunoscător celor care se poartă frumos cu mine, pînă cînd alții, nou-veniți, încep să îmi fie recunoscători că mă port frumos cu ei.
25869202527 80595838cf c jpg
4 case x 4 mașini
Mașina pe care mi-aș fi luat-o putea funcționa drept criteriu de delimitare a unor intervale (micro)biografice.
p 13 jpg
Harta
Aș vrea să trăiesc în România pentru că, după atîtea mereu alte și alte hărți, ar fi mai ușor s-o iau pe-a noastră la puricat, și la propriu, și la figurat.
p 1 jpg
Pe aripile gîștelor sălbatice
M-aș lăsa purtată de gîştele sălbatice ale lui Nils Holgersson, dînd roată nu doar Suediei, ci întregului continent, planînd fără nici o obligaţie şi nici un regret pe deasupra locurilor pe care le-am iubit cîndva.
1200x630 jpg
Pentru Constanța, cu dragoste și abjecție
Mi-ar plăcea să trăiesc într-o Constanța în care nostalgia – neobturată de dezvoltările imobiliare – să deschidă portaluri către trecut.
index png
Orașul Sud
Lună plină, Dunărea caldă și întunecată la Brăila, primitoare cînd intri cu picioarele în malul ușor nămolos.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Centrul și marginea
Tendința este acum cea a descentralizării și nu doar din punct de vedere urbanistic.
p 10 sus WC jpg
Strada Tunari în ficțiune și în realitate
Comoditatea locuirii împreună se vede că a primat față de disconfortul izvorît din diferență, rasială, socială.
Mahala jpg
Mahalale şi mahalagii
Oamenii se temeau de mahala şi de puterea cu care devora reputații şi destine.
Diana jpg
La Bragadiru
Lockdown-ul din martie 2020 ne-a prins în cei 46 de metri pătrați ai apartamentului de două camere din Drumul Taberei. Atunci a fost momentul-cheie.
p 12 sus jpg
Periferia sferei moralității: o scurtă istorie despre progres
Virtutea nu mai este ceva ce poate fi impus de la centru, ci descoperit și practicat de fiecare.

Adevarul.ro

image
Reacţia neaşteptată a doi şoferi ucraineni în faţa unui român. „Mi s-a făcut pielea de găină, n-am ştiut ce să răspund“
Un şofer român a povestit cum a decurs întâlnirea neaşteptată cu doi ucraineni la Berlin, într-o parcare. Cei doi au avut o reacţie emoţionantă atunci când au aflat că au în faţă un român.
image
Experienţa unui turist în Cluj: „Nu pare din România. Arată într-un fel... “
Un turist a relatat impresiile sale după ce a vizitat Clujul şi spune că oraşul arată diferit de alte localităţi din România. Turistul a făcut mai multe remarci şi a explicat ce l-a impresionat.
image
Staţiunea balneară construită de la zero într-un oraş din Ardeal. Când vor sosi primii turişti FOTO
Autorităţile din Alba au mai făcut un pas în procesul de finalizare a unei investiţii în valoare de circa 35 de milioane de lei privind construcţia staţiunii de băi sărate din oraşul Ocna Mureş.

HIstoria.ro

image
România, alianțele militare și Războaiele Balcanice
Se spune că orice conflict militar extins are parte de un preambul, iar preludiul Primului Război Mondial a fost constituit de cele două conflicte balcanice din anii 1912 și 1913.
image
„Greva regală” și răspunsul lui Ion Mihalache
În prima parte a lui octombrie 1945, Lucreţiu Pătrășcanu îl abordează pe Mihalache, propunându-i să devină prim-ministru în locul lui Petru Groza.
image
Sultanul Mahmud II – călăul ienicerilor
Sultanul otoman Mahmud II (1808-1839) a fost cel care a iniţiat seria de reforme ce urma să modernizeze îmbătrânitul Imperiu Otoman şi să îl ridice la nivelul puterilor occidentale. Urcând pe tron în contextul luptelor dintre reformatori şi conservatori, Mahmud a înţeles mai bine decât vărul său, sultanul Selim III, cum trebuie implementate reformele la nivelul întregului imperiu.