E viaţa mea, în fond

Publicat în Dilema Veche nr. 320 din 1 - 7 aprilie 2010
Dilema veche la Timpul prezent   Ce vrei să te faci cînd vei fi mare? png

E un film vechi. Anul viitor împlineşte trei decenii. Se numeşte Whose Life Is This Anyway?, se inspiră dintr-o piesă a lui Brian Clark şi-l are în rolul principal pe Richard Dreyfuss, care joacă un sculptor cvadriplegic obligat să trăiască mai departe, în ciuda propriei voinţe. Filmul dezbate o temă la modă încă de-acum treizeci de ani în Occident şi SUA: dreptul omului de-a decide că nu mai are rost să simuleze viaţa. La ce bun să putrezesc de viu într-un pat? – se întreabă protagonistul. Ce rost are să fiu doar generatorul de milă, compătimire şi stinghereală al celorlalţi? Cum mă pot mobiliza pentru cîteva sute sau poate mii de răsărituri şi de apusuri cînd ştiu că îmi mai pot folosi doar mintea? Dacă sînt puse bine, întrebările declanşează sărbători ale neliniştii. Personajul lui Dreyfuss îi acuză pe cei din jur că îi deturnează existenţa confiscîndu-i dreptul la opţiune. Ken Harrison, sculptorul întemniţat într-o rezervă de spital, este un om la cheremul celorlalţi şi simte că trăieşte viaţa altcuiva. Că joacă într-un scenariu pentru care nu i s-a cerut acordul. Că a fost deposedat de libertatea ultimă: aceea de-a alege.  

Într-un fel, mitocanul ocupă în viaţa noastră locul oamenilor care se învîrteau în jurul lui Harrison / Dreyfuss, scăldîndu-l în minciuni cucernice şi promisiuni mai false ca bancnota de trei dolari. Este corpul străin care se cuibăreşte în existenţa aproapelui, fără a se mulţumi cu atît. Condiţia de parazit nu i se pare suficientă. Vrea mai mult. Dacă poate să-ţi modifice traiul de zi cu zi pînă la a trăi cot la cot cu tine, în viaţa ta, e fericit. Dacă i se îngăduie să se comporte – încă o trimitere la film – aidoma creaturilor din Invazia jefuitorilor de trupuri, exultă. Mitocanul îşi propune să rămînă în viaţa lui, dar în acelaşi timp să se lăţească în a ta. Lucrul care se vede cel mai bine în comportamentul acestui ins e plăcerea colonizării. Voluptatea invaziei. Siguranţa dării de buznă. Mitocanul îşi adjudecă totul şi nu restituie nimic. El ia aerul celor din jur, vorba din gura interlocutorilor şi piuitul martorilor. Astăzi mai mult ca ieri, mitocanul are obişnuinţa expandării, ceea ce-l face să se dilate năprasnic, pînă cînd umbra lui devine atotdominatoare. Cînd un mitocan clefăie sau îşi suge măselele, e banal. Cînd stă cu şapca pe cap în biserică şi trimite sms-uri, e previzibil. Cînd se crăcănează în fotoliul cafenelei, cu lopata spînzurînd pe umărul păpuşicii colagenate de alături, e inofensiv. În schimb, cînd iese din ţarcul existenţei lui şi pătrunde în viaţa ta, devine o carnasieră nemiloasă.

Sistemul în care funcţionează mitocanul înseamnă vizibilitate şi audibilitate maximă cu strădanii minime. Un mitocan discret? Nu s-a pomenit aşa ceva, e o contradicţie în termeni, ca o cascadă care stă pe loc. Reţeta performanţei în mitocănie presupune două ingrediente de bază: gesticulaţia luxuriant-euforică şi vorbitul bolonăvos-cazon, la do de sus. Surdina e un capriciu impardonabil, iar cumpătarea o nerozie despre care nici nu merită discutat. Mitocanul nu se infiltrează, ci năvăleşte. Semnul lui marcant este agresivitatea. Un asemenea om nu te irită prin ceea ce face sau spune, ci prin felul cum gesturile, vorbele sau faptele lui stau streaşină trecerii tale prin lume. Dacă mitocanul ar arunca mucuri pe ţigară pe covorul din propriul apartament, s-ar scobi în nas la el în baie sau ar asculta muzică tare într-o incintă perfect izolată, nimeni n-ar avea nimic cu el. Corect, numai că în condiţiile astea n-ar mai fi mitocan. Sau cel puţin n-am şti că e. Mitocanul îşi trăieşte condiţia prin raportare la cei din jur şi alege drept instrument de lucru, sfidarea. Îţi împinge uşa vieţii cu un umăr bine proptit, fără să bată. Intră, se instalează comod şi-ţi face în sîc cu fiecare gest. Exasperarea ta este succesul lui. Cînd te răzvrăteşti – tacit, fiindcă pe faţă nu prea ai curaj – şi îţi spui „E viaţa mea, în fond“, mitocanul zîmbeşte satisfăcut, ghicindu-ţi revolta. „S-o crezi tu“, îţi răspunde, tot în gînd, deşi ar putea la fel de bine să urle. N-ai avea ce să-i faci.

Mîntuirea biogeografică jpeg
Dulciuri, seriale, rugăciuni
În același timp, „discursul consolator” are, pentru omul zilelor noastre, o problemă de plauzibilitate.
p 10 jpg
Vechea artă a consolării
În timpurile moderne, la finalul secolului al XVIII-lea, treptata secularizare a dus la dispariția literaturii consolatorii, dar nevoia de consolare nu a pierit.
index jpeg 2 webp
Cea mai frumoasă consolare din lume
Și atunci, ce îi rămîne jurnalistului ca alinare? Ce îl ține pe el în mișcare? În existența sa profesională?
Saint Ambrose MET DT3022 jpg
Pretenția alinării universale
Există, desigur, unii creștini care, în fața pierderilor suferite, „dansează“ datorită bucuriei învierii.
index jpeg webp
Cînd consolarea are șanse să devină reală
Pentru a ne redobîndi viața, El nu s-a sfiit să urce pe cruce și să-l trimită la noi pe Mîngîietorul, Duhul (Spiritul) Adevărului.
Consolation of Ariadne MET ap18 42 jpg
Cu c de la căldură și nu doar pentru elefanți și delfini
S-ar putea spune că acceptarea suferinței și înțelegerea faptului că orice trăiește moare aduc consolare în cele mai multe situații.
p 13 jpg
Rețelele consolării. Scurtă incursiune în modul de existență în-durere
Acțiunea de a consola nu înseamnă doar a oferi sprijin emoțional, ci și a conlucra în a crea sau re-crea noi legături.
640px Sorrento buidings jpg
Il Grande Premio di Consolamento…
„Gogu a plecat în lume și a luat cu el și salariile voastre pe cinci luni. Doar știți prin ce a trecut, trebuia să se consoleze și el cu ceva”.
Immanuel Kant  Aquatint silhouette  Wellcome V0003180 jpg
Cît de mult ne pot consola filosofii?
Lecția pe care o putem extrage din schimbul de scrisori între Kant și Maria von Herbert este că filosofii ne pot consola în măsura în care nu vor forța aplicarea în practică a adevărurilor existențiale pe care le descoperă.
5832910afis jpg
În plină stradă
Arta publică din România este prea puțin susținută, reglementată sau mediată, fapt ce relevă porozitatea comprehensiunii și receptării conceptului, zdruncinînd atît semnificația, cît și scopurile artei înseși.
Scriitorii, rudele mele maghiare jpeg
Arta ca exagerare
„În artă, cînd nu știm ce vedem, reacționăm prin exagerare”.
p 10 Guerrilla Girls WC jpg
Eco-activismul și arta
Astfel, activiștii speră că dacă ne pasă de artă suficient de mult încît să vrem să protejăm arta, vom găsi modalități pentru a ne salva planeta.
p 11 WC jpg
Palimpseste temporare
La urma urmei, armele artiștilor și ale activiștilor sînt aceleași, iar salvarea se află în mîinile și în conștiința noastră.
Racism is not patriotism sign in Edison, NJ jpg
Rasismul ca reacție a publicului cinefil
Cert este că, în ultimii ani, mainstream-ul hollywoodian traversează o încercare de emancipare, prin care vrea să se dezică de vechile obiceiuri.
index jpeg 2 webp
Curaj
Cum facem asta? Semnăm petiţiile împotriva persecuţiilor, participăm la proteste. Ne exprimăm. Orice fărîmă contează.
p 13 Ashraf Fayadh YouTube jpg
Cuvintele, mai puternice decît dictatorii
Fiindcă adevărul cuvintelor noastre vorbește despre libertate, pe cînd adevărul cuvintelor dictatorilor vorbește despre frică.
p 14 J K  Rowling jpg
Voldemort pe Twitter?
J.K. Rowling nu este „too big to fail”, dar este „too big to cancel”.
E cool să postești jpeg
Lucrurile bune, trecute cu vederea
Potrivit lui Leibniz, răul există în lume, însă doar relativizîndu-l îl putem transforma într-un instrument prin care putem conștientiza și construi binele, care este, de altfel, singura cale pentru progres.
index jpeg webp
Cum și de ce să găsești partea plină a știrii
ar dacă mai devreme vorbeam despre libertatea jurnaliștilor sau a editorilor de a alege ce știri dau mai departe, nu trebuie să uităm că și publicul are libertatea să aleagă. Important e să aibă de unde alege.
Cloud system moving into Chatham Sound png
Depinde doar de noi
Altă veste bună din 2022 vine tot din emisfera sudică. În unele zone din Marea Barieră de Corali din Oceanul Pacific, cercetătorii au observat o însănătoșire și o extindere a recifurilor de aici.
p 11 WC jpg
Liberul-arbitru și paradoxul „poluării bune”
Dar chiar și dacă nu vrem să facem nimic, partea plină a paharului este că noi avem șanse bune să murim de moarte bună, în aproape aceleași condiții climatice în care am trăit.
p 12 Tarkovski, Nostalgia jpg
Pandemie cu final ca-n filme
Am strîns puncte din tot felul de grozăvii ale pandemiei, așteptînd vaccinul, așteptînd remediul, așteptînd vestea eliberatoare. Și, în cele din urmă, am cîștigat, tancul american a apărut.
p 13 M  Chivu jpg
Copilul călare pe porc sau falsul conflict dintre tradiție și modernitate
Generația mea poate a făcut mai multe sau mai puține. Am făcut ce am putut. Însă viitorul este deja aici. Iar cei care pot prelua ștafeta sînt și ei aici.
06F2AB41 2CE7 4E53 9857 4D9205D89939 1 201 a jpeg
2022, cu bune
Gura mea de aer: cu acel zîmbet curat, te privește fix în ochi și, pe un ton apăsat, îți spune: „Tati, te iubesc!”.

Adevarul.ro

image
Cum a slăbit Damian Drăghici aproape 70 de kilograme. „Am avut zile când puteam să trăiesc doar din zahăr” VIDEO
Artistul, care a dezvăluit cum s-a transformat din punct de vedere fizic și mental, povestit că cea mai mare luptă pe care a dus-o a fost cea cu zahărul, și nu cea cu kilogramele.
image
Mută un singur băț de chibrit pentru a rezolva acest test de inteligență. Ai 20 de secunde la dispoziție
Acest exercițiu matematic devine corect printr-o singură mutare. Doar cei cu o inteligență peste medie îl pot face în mai puțin de 20 de secunde.
image
Condimentul ieftin care luptă împotriva cancerului. Poate fi folosit în mâncăruri, deserturi și băuturi
Acest condiment nu doar că este la îndemâna oricui și aromatizează perfect preparatele gătite, dar are și numeroase beneficii pentru sănătate.

HIstoria.ro

image
„Orașul de aur”, de sub nisipurile Egiptului
Pe lista descoperirilor recente și considerate fascinante se înscrie și dezvăluirea unui oraș de aur, din Luxor, Egipt.
image
Din culisele Operațiunii Marte
În istoria războiului sovieto-german, nume ca „Moscova”, „Stalingrad”, „Kursk”, „Belarus” sau „Berlin” evocă mari victorii sovietice.
image
Ce mai mare soprană a nostră, Hariclea Darclée, cea care a salvat opera La Tosca / VIDEO
E duminică, 14 ianuarie 1900, iar pe scena Teatrului Constanzi din Roma are loc o premieră memorabilă:„Tosca”, opera în trei acte a lui Giacomo Puccini. E prima reprezentaţie a poveştii dramatice care va cuceri lumea, iar soprana româncă Hariclea Darclée o interpretează pe Floria Tosca.