Mitocanul de bloc

Florentina-Aura BELU
Publicat în Dilema Veche nr. 320 din 1 - 7 aprilie 2010
Dilema veche la Timpul prezent   Ce vrei să te faci cînd vei fi mare? png

Descinşi parcă din lumea lui Caragiale, deşi au rădăcini mult mai adînci, ţoapa şi mitocanul fac parte din peisajul nostru cotidian. Şi nu reprezintă o pătură socială, ci o stare de spirit. Sînt omniprezenţi şi se înmulţesc exponenţial. Te izbeşti de ei în absolut toate locaţiile, chiar şi acolo unde teoretic nu ar trebui să-i întîlneşti.

Se răspîndesc rapid. Ca gripa. Şi au mereu acelaşi tipar, acelaşi cod genetic, de parcă s-au desprins toţi din aceeaşi tulpină. Nu poţi să-i ignori, pentru că nu te ignoră ei pe tine. Te vor băga mereu în seamă, iar dacă vei încerca să-i eviţi, vor găsi întotdeauna o cale să te încolţească şi să te oblige să-i remarci.

Mitocanul nu are vîrstă. Sau, mai bine zis, îl întîlnim la toate grupele de vîrstă. Este îmbrăcat după un anumit tipar. În tinereţe, purta blugi, geacă şi pantofi cu cioc. Are telefon mobil la vedere să-şi „oftice“ privitorii. La maturitate, poartă mereu pantaloni de tergal sau blugi, asortaţi cu un tricou colorat şi cu adidaşi pe măsură. Una din mîinile lui va avea întotdeauna în prelungire o sacoşă de plastic în care îşi va purta pacheţelul cu mîncare. Uneori va purta o geantă diplomat. La senectute va purta invariabil o vestuţă de lînă croşetată în casă de consoarta sa.

Ai să-l recunoşti pe „mitocan“ dacă, din întîmplare, îi sună telefonul. Va răcni cît îl ţine gura şi în cinci minute tot autobuzul va şti de unde vine, unde se duce, ce a făcut în ultimii cinci ani şi ce va face în următorii cinci. Iar cînd nu-i sună, îl verifică din cinci în cinci minute să vadă dacă n-a sunat.

Mitocanul îşi scoate întotdeauna familia la aer în „uichend“. În parc. Şi va avea întotdeauna cu el o păturică pe care o va aşterne pe spaţiul verde, unde va sta tolănit cu femeia şi copiii din dotare pînă spre seară, urmărind trecătorii şi bîrfindu-i copios. Cînd va pleca spre casă va lăsa obligatoriu în urma sa munţi de gunoaie şi de ambalaje. Întotdeauna pe spaţiul verde pe care tocmai l-a bătătorit bine, niciodată în coşul de gunoi de la marginea peluzei.

Mitocanul adoră să-şi arunce sticlele de apă minerală pe geam, în spaţiul din faţa blocului. În felul acesta, tu, vecinul lui iubit, vei şti că „mitocanul“ îşi permite să consume apă minerală la fiecare masă, spre deosebire de tine care te mulţumeşti cu apa de la chiuvetă.

Acelaşi mitocan însă, nu va cumpăra niciodată prăjituri de la cofetărie. Expresia lui este: „nu mănînc eu de-alea de-ale lor“. El îşi va pune consoarta să-i trîntească o plăcintă cu dovleac. După ce o va mistui pe toată, va trece la seminţele, coapte cu mare grijă în cuptor, pe care le va ronţăi satisfăcut, cu coatele pe pervazul ferestrei, împărţind generos şi egal cojile, în capul trecătorilor şi în balconul vecinului de dedesubt. Că doar e democrat, de!

  Mitocanul are întotdeauna dreptate. Chiar şi atunci cînd nu are. Dacă faci greşeala să-l contrazici, îţi va face cunoscută imediat opinia lui, verde în faţă, sau în secunda imediat următoare, după ce i-ai întors spatele în cel mai neaoş stil. Adoră înjurăturile suculente, de regulă cu trimitere la anumite părţi anatomice, ale lui sau ale mamei tale, în funcţie de cît de inspirat e mitocanul cînd ai avut proasta idee să rişti o polemică cu el.

Mitocanul e o specie complexă, nu poate fi încadrat doar în stereotipul „ăla care ascultă manele la maximum, la 12 noaptea“. El se poate manifesta prin urlete pe casa scărilor, trîntit uşi, bocăneli şi reparaţii la ore nepotrivite, etc. În general, se poartă ca şi cum ar sta la casă, cînd, de fapt, locuieşte cu alte persoane în stînga, dreapta, sus şi jos. Vara, poate face un grătar puturos pe balcon, de ai impresia că în fiecare zi e 1 Mai. Maşina lui ocupă două spaţii de parcare.  Mitocanul se identifică prin acută nesimţire şi lipsă de orice fel de înţelegere faţă de problemele cu care se confruntă persoana de lîngă el. De asemenea, mitocanul este o persoană sensibilă, chiar foarte sensibilă, dar numai la ceea ce îl doare pe el. Sensibilitatea lui excesivă îl împiedică să înţeleagă că poate persoana de lîngă el are probleme majore cu care se confruntă, pentru că, dacă le-ar înţelege şi pe astea, pe lîngă toate dramele prin care trece el, ar putea face un şoc şi, Doamne fereşte, ar rămîne complet traumatizat. Cine constituie noua generaţie de mitocani?

Bărbaţi cu vîrste foarte variate şi din toate mediile sociale, dar remarcabili sînt cei care au pretenţia că sînt intelectuali. Cînd, unde şi cum au apărut, nu se ştie foarte exact, dar se ştie că tot se înmulţeşte, ca un virus contagios.

Şi să nu uităm că mitocanul este însurat, de regulă, cu mahalagioaica de esenţă tare, cu ţoapa. Tipul gospodină sau bucătăreasă, care nu merge niciodată la coafor sau cosmetică şi poartă „doliu“ etern pe sub unghii. Are priviri iscoditoare şi piezişe de parcă ţi-ar spune: „nu te ştiu eu ce-ţi poate pielea şi ţie?“. Vorbesc în propoziţii simple, foarte rar în fraze. Au un vocabular limitat şi propoziţiile lor au acelaşi tipar „interjecţie (bă/fă) + verb + adjectiv sau adverb“.

Cu siguranţă că aţi întîlnit măcar un mitocan sau o ţoapă în viaţă. Dar nu vă amăgiţi sperînd că vor dispărea într-o zi, ca dinozaurii. N-are să se întîmple asta. Iluzii. Este singura specie programată genetic să supravieţuiască în orice condiţii. Noi toţi vom fi dat de mult ochii cu Creatorul nostru cînd ei, „mitocanul“ şi „ţoapa“, vor continua să se înmulţescă. Pentru că se pare că ei sînt singurii care au ascultat porunca lui Dumnezeu din ziua a şasea a Genezei: „Creşteţi, înmulţiţi-vă şi stăpîniţi peste orice vieţuitoare care se mişcă pe pămînt“.

Ţoapa şi mitocanul sînt rezultatul unor schimbări rapide, uneori radicale, care au mutat (forţat sau voluntar) oamenii din cadrul lor natural într-un cadru nou uneori nepotrivit sau invers, au adus mode noi nepotrivite cu tradiţiile locale. Şi asta dintotdeauana (fenomenul a fost ridiculizat de la Aristofan şi Molière la Alecsandri şi Caragiale), doar că, în zilele noastre, schimbările sînt mai rapide. Aşa încît, deşi călare pe situaţie, ei aleargă prin tranziţie în căutarea timpului şi binelui pierdut. Pentru că lor nimic nu le convine, nimic nu-i mulţumeşte, nimic nu-i mai satisface. Vor mereu schimbare. Ce dacă şi-au schimbat ceasurile, televizoarele şi maşinile? Vor să-şi schimbe cetăţenia, religia, viaţa. Şi chiar sexul. Adică el, mitocanul, să devină ţoapă şi ea mitocan. Diferenţă de nuanţă. Pentru că pe ei nu-i mai preocupă „ficţiunea“ ci „situaţiunea“. Dacă se duce dracului rapiţa, ce să te mai cufunzi în reverii? – concluzionează ei.

În modul său plastic de a se exprima, Andrei Pleşu reuşeşte să schiţeze foarte bine portretul lor în cartea Chipuri şi măşti ale tranziţiei: „Principiile sînt pentru ei mai mult o chestiune de estetică, decît una de etică. Principiile sînt bune, dar viaţa este altceva. Toate afectele îi sînt paralizate de instinctul supravieţuirii. Una dintre calităţile lor e că au gustul ierarhiei.“ Or, de la etică la estetică, atunci cînd e vorba de morală şi de bun-simţ, e – poate – o distanţă de cîteva zeci de cărţi. Citite şi atît.

image png
„O vîscozitate, sau altceva analog”
Înlocuirea unei piese de schimb presupune îndeobște oprirea mașinăriei, „scoaterea din priză” a ansamblului care trebuie reparat.
p 10 jpg
Grefe, transplant, înlocuiri de organe
Dimineața, doctorii își pun repede la loc „piesele” și pleacă la drum.
p 11 jpg
Despre viața eternă. Un creier în borcan
ă mă salvez în cer? Păi, ce discutăm noi aici, domnule, neuroștiințe, filosofie, transumanism sau teologie? În halul ăsta am ajuns? Doamne ferește!
p 12 jpg
Făpturi de unică folosință
Dar pentru a fi, realmente, mai buni, trebuie să găsim ieșirea din labirint.
image png
Poema centralei
Am găsit-o aici, montată de fostul proprietar, și va împlini în curînd 22 de ani.
p 13 jos  la Prisecaru jpg
Piese de schimb
Sperăm ca prin aceste considerații elementare să vă fi trezit dorința de a afla mai multe aspecte legate de acest capitol și curiozitatea de a urmări mai îndeaproape subiectul.
p 14 jpg
(Sub)ansambluri cognitive
Omul nu mai este, poate, măsura tuturor lucrurilor.
p 16 foto C  Mierlescu credit MNLR jpg
Cu ură și abjecție
Mă amuz și eu, dar constatativ, de un alt episod, grăitor, zic eu, cît zece.
image png
Groapa, cazul și centenarul
Eugen Barbu (20 februarie 1924 – 7 septembrie 1993) este, probabil, cel mai detestabil și mai controversat scriitor român din postbelicul literar românesc.
p 10 adevarul ro jpg
Dilemele decadenței
Există aici, poate, o secretă soteriologie la confiniile cu sensibilitatea decadentă, și anume credința că printr-o înălțare estetică deasupra oricărei etici contingente.
p 11 WC jpg
„Biografia detestabilă” și „opera admirabilă”
Groapa, cîteva nuvele din Oaie și ai săi ori Prînzul de duminică, parabolele decadente Princepele și Săptămîna nebunilor sînt titluri de neocolit.
p 12 Pe stadionul Dinamo, 1969 jpg
Montaje despre un mare prozator
Din dorința de a da autenticitate însemnării, autorul s-a slujit și de propria biografie. Cititorul va fi înțeles astfel semnificația primului montaj.
p 13 Eugen Barbu, Marcela Rusu, Aurel Baranga foto Ion Cucu credit MNLR jpg
Ce trebuie să faci ca să nu mai fii citit
Nu cred că Barbu e un scriitor mare, dar Groapa rămîne un roman bun (preferata mea e scena nunții) și pînă și-n Principele sînt pagini de foarte bună literatură.
p 14 credit MNLR jpg
Cele trei „Grații” ale „Împăratului Mahalalei”
Se pune, astfel, întrebarea ce ratează și unde ratează acest scriitor: fie în proasta dozare a elementului senzațional, fie în inabila folosire a șablonului ideologic.
image png
Dalí la București
Dalí vorbește românilor pe limba lor, spunîndu‑le, totuși, o poveste pe care nu o pot auzi de la nici un alt artist.
p 11 credit ARCUB jpg
Space venus Museum jpg
Declarația de independență a imaginației
și drepturile omului la propria sa nebunie
În coșmarul unei Venus americane, din beznă apare (ticsit de umbrele uscate) vestitul taxi al lui Cristofor Columb.
p 12 credit ARCUB jpg
Gala
Numai Gala și Dalí sînt deghizați într‑o mitologie deja indestructibilă.
Charme Pendentif Avide Dollars jpg
Suprarealismul sînt eu! Avida Dollars
Materia nu poate fi spiritualizată decît dacă o torni în aur.
047 jpg
Viziunea suprarealistă a lumii
Ne aflăm pe versantul opus lucidității gîndului. Intrăm în ținutul somnului, al tainei, adică în zona de umbră a vieții.
p 14 credit ARCUB jpg
Dalí în România?
Dacă ar fi să căutăm influența lui Dalí în arta românească, este necesar ca mai întîi să înțelegem cine și ce a fost Salvador Dalí.
image png
Mințile înfierbîntate
Cu alte cuvinte, cum diferă noile forme de fanatism de cele din trecut?
p 10 adevarul ro jpg
Dragă Domnule Cioran,
Pe vremuri, m-ați fi vrut arestat; acum, trebuie să-mi acceptați o „distanță ironică de destinul nostru”. Vai, lumea merge înainte cu „semi-idealuri”!
p 11 jpg

Parteneri

Cropat Radu Theodoru la o intalnire a gruparii Vlad Tepes in februarie 2025 FOTO Facebook jpg
Ce li se pregătea românilor prin proiectul „Geția”: „Se va confisca tot. Se va naționaliza tot. Va fi jihad” STENOGRAME
Robertin-Adrian Dinu, liderul Comandamentului Vlad Țepeș, organizație care funcționa ca un sistem paramilitar, paralel cu instituțiile statului român, ai cărei membrii sperau să schimbe constituția și numele țării cu ajutorul rușilor, explica ce va urma după demararea proiectului Geția.
Cheile Cibului  Foto Daniel Guță ADEVĂRUL (79) JPG
Fenomenele stranii petrecute în Cheile Cibului. Toți oamenii din sat și-au împodobit casele cu cruci și icoane
Cheile Cibului, un sat izolat din Munții Apuseni, a fost în trecut locul unor evenimente tulburătoare. Acum își întâmpină oaspeții într-o înfățișare pitorească, cu gospodării împodobite de cruci, icoane și monumente religioase.
image png
Puterea uimitoare a cojilor de ouă. Un îngrășământ natural care îți va transforma grădina într-un paradis
De câte ori ai aruncat coji de ouă la gunoi fără să te gândești cât de utile sunt pentru grădină? Acestea reprezintă un îngrășământ natural incredibil de eficient, care întărește plantele, îmbunătățește solul și respinge dăunătorii.
seminte chia jpg
De ce tot mai mulți oameni au ajuns să consume semințe de chia cu lămâie. Ce beneficii are acest amestec
Poate că deja mulți dintre noi am auzit despre cât de benefice pentru sănătate sunt semințele de chia. Iar de-a lungul lumii, tot mai mulți oameni combină aceste semințe cu lămâie, pentru a se bucura de efectele pozitive pe care acest amestec le poate avea asupra organismului.
Sealandafterfire2 jpg
Singura țară din Europa cu un singur locuitor. Are doar 550 metri pătrați
Sealand, cunoscută oficial ca Principatul Sealand, este considerată cea mai mică țară din lume, situată pe o platformă marină abandonată din timpul celui de-al Doilea Război Mondial, la aproximativ 12 kilometri de coasta Suffolk din Marea Nordului.
Condimentele și ierburile sunt extrem de benefice pentru sănătate Colaj DMS
Șapte condimente care reduc inflamațiile și îmbunătățesc digestia. Alimentul cu cel mai ridicat conținut de fier în doze reduse
Nutriția devine un subiect din ce în ce mai important în societate, pe măsură ce crește conștientizarea impactului pe care îl pot avea anumite deficiențe alimentare asupra sănătății.
image png
Cum să îndepărtezi, fără prea mari bătăi de cap, etichetele de pe borcane
De multe ori, atunci când vrei să reutilizezi borcanele sau sticlele, te lovești de o problemă frustrantă: etichetele care nu vor să se desprindă. Fie că sunt etichete de la borcane de zacuscă, gemuri sau miere, reziduurile lipicioase rămân adesea pe sticlă sau pe metal, iar orice tentativă de îndep
image png
Cum să ascuți foarfecele cu ajutorul foliei de aluminiu? Un truc simplu care te ajută să economisești timp și bani!
Ați încercat vreodată să tăiați ceva cu foarfece contondente? Este frustrant, nu-i așa? E ca și cum ai încerca să feliezi o roșie cu un cuțit de jucărie – complet ineficient. În loc să te enervezi pentru alegerea nefericită a instrumentului sau să te grăbești să cumperi un set nou de foarfece
carmen constantin romanca austria foto arhiva personala jpeg
Româncă, despre sistemul de educație din Austria: „Profesorii n-au interesul ca tu să termini liceul”
Carmen Constantin, o jurnalistă din Piteşti stabilită de șapte ani cu familia în oraşul austriac Linz, are doi copii și a vorbit pentru „Adevărul” despre regulile stricte din sistemul de educație din Austria, total diferite față de România.