⬆
hoţomănii ciupeli şi furtişaguri
VOX POP
1) Ce nereguli vă deranjează?
2) Ce nereguli săvîrşiţi în mod constant?
Bormania găureşte România
Cînd locuieşti la bloc niciodată nu poţi şti cu siguranţă care va fi zgomotul care te va trezi dimineaţa următoare. Poţi doar bănui.
De la "satul fără cîini" la "toleranţă zero"
Între „siguranţă“ şi „încredere“ există o legătură indisolubilă: prima o determină pe cea de-a doua. Încrederea e o consecinţă a siguranţei asigurate. Legătura semantică şi logică dintre cei doi termeni a făcut ca aceste două cuvinte, legate printr-un „şi“ copulativ, să devină sloganul Poliţiei. „Siguranţă şi încredere“ – adică recunoaşterea publică a unei misiuni îndeplinite.
Etica unui altfel de interval
M-a fascinat întotdeauna libertatea pe care o poate oferi intervalul: cîte nuanţe între bine şi rău, între alb şi negru! Însă cînd zona gri se conturează pe tărîmul generos al fiscalităţii, între lege şi fărădelege, nuanţele se îmbracă în cifre care mă revoltă (într-o primă etapă), mă frustrează (de ce şmecherii au aproape mereu cîştig de cauză?!) şi mă nimicesc (da, nimic mai adevărat: totul se petrece în voie, la umbra ocrotitoare a legilor!).
Micile, dar zilnicele încălcări ale legii
Delimitarea dintre cele două tipuri de infracţiuni – mari sau mici – ar trebui marcată de pedeapsa pe care riscă să o ia prezumtivul infractor. Cu alte cuvinte, legiuitorul stabileşte gradul de pericol social al fiecărei infracţiuni în parte şi îl transformă în ani de detenţie ori în amendă.
Permiteţi să raportez
Permiteţi să raportez: în timpul serviciului meu nu s-au petrecut evenimente deosebite. Rata criminalităţii e sub media europeană şi trendul e descendent. În Bucureşti nu mai există „zone de risc“, ci numai infracţiuni izolate. Violenţele stradale nu constituie un fenomen îngijorător. Numărul accidentelor rutiere cu victime e tot mai mic. Staţi liniştiţi. Poliţia veghează.
Infracţiuni reziduale
Deunăzi citeam un roman istoric englezesc atent documentat cu privire la Londra secolului al XVIII-lea, şi am nimerit peste următorul pasaj: „Docherii au fost totdeauna plătiţi mizerabil, dar şi-au echilibrat cumva veniturile printr-o tăcută redistribuire a bunurilor pe care le mînuiau. Pentru corăbiile care aduceau tutun, operaţia se numea «pumn»: lucrătorii îşi cufundau pur şi simplu mîinile în baloturi şi luau de acolo cîte un pumn de frunze, revînzînd apoi marfa pe cont propriu“. Proprietari