Bormania găureşte România

Publicat în Dilema Veche nr. 318 din 18-24 martie 2010
Bormania găureşte România jpeg

Cînd locuieşti la bloc niciodată nu poţi şti cu siguranţă care va fi zgomotul care te va trezi dimineaţa următoare. Poţi doar bănui. Căci, deşi poate fi un bătut de covor, un strigăt al unui lucrător REBU către un alt lucrător REBU, un lătrat isteric de cîine vagabond sau alarma unei maşini parcate exact sub fereastra ta, deşi zdrăngănitul unor jaluzele de lemn trase fără milă, tocul duduiei de deasupra ţocănind senzual pe gresie sau basul combinei vecinului înamorat de scula sa (de înaltă tehnologie) sînt în topul modalităţilor de trezire comunitară, mai presus de toate, cînd locuieşti la bloc, de cele mai multe ori te trezeşti în inconfundabilul zgomot al bormaşinii. Cu acel mîrîit arogant al atitudinii de „jmecher“, bormania a devenit idol naţional, o obsesie generală de week-end sau după orele de serviciu. „Apartamentele astea sînt mici şi urîte“ – spunea un „cineva“, care, pentru că apartamentul „e prost conceput“, s-a decis să şi-l mărească, „în limita posibilităţilor“. Din cămară şi debara să mai extindă bucătăria, din sufragerie şi dormitor să facă una şi aceeaşi încăpere, iar dormitorul să-l mai prelungească pînă înspre balcon. Închis cu termopan.     În direcţia asta a apărut o nouă specie de bormaşinişti diferiţi de cei în maiou şi bermude care găureau peretele pentru instalarea de rafturi. Noul specimen nu mai pune mîna personal pe instrument, ci dă indicaţii întru folosirea acestuia. E de multe ori micul şmecheraş de cartier, cu SUV chinezesc parcat la scară, care deşi nu-şi permite luxul de a se muta la casă, investeşte tot salariul în amenajarea cutiei de chibrit, îi montează gresie şi faianţă peste tot, îi pune tavan fals, cu lumină, îl mobilează cu mobilă IKEA, şi-şi pune camere de luat vederi la balcon, pentru a supraveghea posibili intruşi în micuţul său regat...

 Puţin ştiu însă că, dacă tocul înfipt în gresia din apartamentul „proprietate personală“ sau trasul jaluzelor de lemn în toiul nopţii sînt nereguli care lezează doar bunul- simţ, modificările aduse apartamentului pot periclita siguranţa blocului, ameninţînd chiar viaţa locatarilor. Multora nu le pasă. Sfidînd Legea (230/2007) privind modificarea proprietăţii individuale („proprietarul poate aduce îmbunătăţiri sau modificări proprietăţii sale individuale, cu respectarea prevederilor legale referitoare la autorizarea de către autoritatea publică locală a modificărilor construcţiei, fără a pune în pericol integritatea structurală a clădirii sau a altor proprietăţi individuale“) – bormaşiniştii dau înainte cu spartul, despărţitul şi prelungitul.

 Legea ar trebui însă cunoscută atît de către aceştia, cît şi de victimele lor colaterale, vecinii de bloc, care de multe ori tac şi înghit sau se prefac că nu văd şi că nu aud, în loc să reclame sau să ceară dovada autorizaţiei. Motivul tăcerii e unul prost idealizat, ducînd spre mîndria stupidă: „că doar io nu-s turnător“. Reversul, dacă cineva reclamă la poliţie sau solicită o inspecţie din partea Inspectoratului de Stat în Construcţii, este „alungat“ de la inima locatarilor, fiind etichetat drept „securist comunist“.

Ce prevede legea şi de ce este ea atît de greu de respectat? În primul rînd, cel care demarează modificările are nevoie de avizul asociaţiei de locatari, aviz pe care, de bine, de rău, îl poate obţine prin bunăvoinţa administratorului şi prin cîrdăşia preşedinţilor de bloc, fără a mai consulta în prealabil locatarii. După aviz, are nevoie de certificatul de urbanism, apoi de un proiectant autorizat care să-i facă proiectul de modificare pentru acceptul Primăriei de sector. (Lucrurile sînt mai simple dacă vrei doar să construieşti, dar de cele mai multe ori se doreşte spargerea şi lărgirea apartamentului, nu îngustarea lui prin adăugare.) Pentru spargerea unui perete din apartament, ai nevoie de o expertiză tehnică, făcută de către un expert atestat. Toate costă şi bani, şi nervi, mai ales cînd începe alergătura după adeverinţe diverse, de la prestatorul de servicii de telefonie fixă, pînă la cel de gaz, energie electrică şi apă. Haosul birocratic culminează cu acceptul sau refuzul Inspectoratului de Stat în Construcţii – ultima verigă a lanţului.

Pe foarte mulţi nu-i ţine să facă toţi aceşti paşi legali. Şi de ce ar face-o, dacă există alternativa? Pe şestache, bagă bormaşina. Sau bormaşinistul de tip nou angajează echipe de meşteri „la negru“ – firmele serioase de reamenajări de spaţii interioare nu se prea bagă la asemenea modificări, fără toate avizele legale. Dar meşterii „la negru“ n-au treabă: sparg după cum îi taie capul şi după cum îi îndrumă proprietarul. Fără expertize, fără nici o tehnică, merg doar pe gustul, nu şi pe raţiunea patronului, cu viziuni arhitecturale. „Dacă Şefu’ vrea să dea jos un perete, îl dau“ – spune un meşter, deranjat doar că mai apoi, dacă Şefului nu-i place, trebuie să-l pună la loc. Din rigips, că doar nu din cărămidă ca acela iniţial. La fel, dacă Şeful vrea să facă o spărtură – cum a văzut el prin filme – meşterul bormaşinist nu crîcneşte. Bagă bormaşina unde vrea patronul, sparge, zguduie, distruge. Deşi din experienţă poate ştie că nu e bine. Poate atinge un punct sensibil. Dacă vine însă banul, de ce nu? El nu locuieşte acolo.


Ce riscă în teorie cineva care nu respectă legea? În primul rînd, amendă. De la 1000 la 100.000 de lei. Dacă amenda nu e plătită sau dacă, mai grav, în urma modificărilor făcute fără autorizaţiile necesare, se întîmplă să fie victime umane, se poate ajunge pînă la zece ani de puşcărie.   Cu toate astea, bormania e în floare. Blocurile sînt găurite într-o veselie, dărîmate practic din interior. Vecinii aud zgomote, uneori nefireşti, îşi văd lustra balansîndu-se în ritmuri drăceşti pe tavan, simt că le tremură pereţii, dar în afara unor indignări personale, înjurături şi mini-scandaluri de palier, mai mult nu reacţionează. Iar inspectorii însărcinaţi cu depistarea neregulilor n-au cum interveni, dacă nu ştiu de lucrarea respectivă, şi n-au cum să ştie dacă nu sînt solicitaţi, „micile“ nereguli comentate pe şestache putînd să se transforme în mari tragedii. Bineînţeles, cauzele vor fi tardiv constatate.

image png
„O vîscozitate, sau altceva analog”
Înlocuirea unei piese de schimb presupune îndeobște oprirea mașinăriei, „scoaterea din priză” a ansamblului care trebuie reparat.
p 10 jpg
Grefe, transplant, înlocuiri de organe
Dimineața, doctorii își pun repede la loc „piesele” și pleacă la drum.
p 11 jpg
Despre viața eternă. Un creier în borcan
ă mă salvez în cer? Păi, ce discutăm noi aici, domnule, neuroștiințe, filosofie, transumanism sau teologie? În halul ăsta am ajuns? Doamne ferește!
p 12 jpg
Făpturi de unică folosință
Dar pentru a fi, realmente, mai buni, trebuie să găsim ieșirea din labirint.
image png
Poema centralei
Am găsit-o aici, montată de fostul proprietar, și va împlini în curînd 22 de ani.
p 13 jos  la Prisecaru jpg
Piese de schimb
Sperăm ca prin aceste considerații elementare să vă fi trezit dorința de a afla mai multe aspecte legate de acest capitol și curiozitatea de a urmări mai îndeaproape subiectul.
p 14 jpg
(Sub)ansambluri cognitive
Omul nu mai este, poate, măsura tuturor lucrurilor.
p 16 foto C  Mierlescu credit MNLR jpg
Cu ură și abjecție
Mă amuz și eu, dar constatativ, de un alt episod, grăitor, zic eu, cît zece.
image png
Groapa, cazul și centenarul
Eugen Barbu (20 februarie 1924 – 7 septembrie 1993) este, probabil, cel mai detestabil și mai controversat scriitor român din postbelicul literar românesc.
p 10 adevarul ro jpg
Dilemele decadenței
Există aici, poate, o secretă soteriologie la confiniile cu sensibilitatea decadentă, și anume credința că printr-o înălțare estetică deasupra oricărei etici contingente.
p 11 WC jpg
„Biografia detestabilă” și „opera admirabilă”
Groapa, cîteva nuvele din Oaie și ai săi ori Prînzul de duminică, parabolele decadente Princepele și Săptămîna nebunilor sînt titluri de neocolit.
p 12 Pe stadionul Dinamo, 1969 jpg
Montaje despre un mare prozator
Din dorința de a da autenticitate însemnării, autorul s-a slujit și de propria biografie. Cititorul va fi înțeles astfel semnificația primului montaj.
p 13 Eugen Barbu, Marcela Rusu, Aurel Baranga foto Ion Cucu credit MNLR jpg
Ce trebuie să faci ca să nu mai fii citit
Nu cred că Barbu e un scriitor mare, dar Groapa rămîne un roman bun (preferata mea e scena nunții) și pînă și-n Principele sînt pagini de foarte bună literatură.
p 14 credit MNLR jpg
Cele trei „Grații” ale „Împăratului Mahalalei”
Se pune, astfel, întrebarea ce ratează și unde ratează acest scriitor: fie în proasta dozare a elementului senzațional, fie în inabila folosire a șablonului ideologic.
image png
Dalí la București
Dalí vorbește românilor pe limba lor, spunîndu‑le, totuși, o poveste pe care nu o pot auzi de la nici un alt artist.
p 11 credit ARCUB jpg
Space venus Museum jpg
Declarația de independență a imaginației
și drepturile omului la propria sa nebunie
În coșmarul unei Venus americane, din beznă apare (ticsit de umbrele uscate) vestitul taxi al lui Cristofor Columb.
p 12 credit ARCUB jpg
Gala
Numai Gala și Dalí sînt deghizați într‑o mitologie deja indestructibilă.
Charme Pendentif Avide Dollars jpg
Suprarealismul sînt eu! Avida Dollars
Materia nu poate fi spiritualizată decît dacă o torni în aur.
047 jpg
Viziunea suprarealistă a lumii
Ne aflăm pe versantul opus lucidității gîndului. Intrăm în ținutul somnului, al tainei, adică în zona de umbră a vieții.
p 14 credit ARCUB jpg
Dalí în România?
Dacă ar fi să căutăm influența lui Dalí în arta românească, este necesar ca mai întîi să înțelegem cine și ce a fost Salvador Dalí.
image png
Mințile înfierbîntate
Cu alte cuvinte, cum diferă noile forme de fanatism de cele din trecut?
p 10 adevarul ro jpg
Dragă Domnule Cioran,
Pe vremuri, m-ați fi vrut arestat; acum, trebuie să-mi acceptați o „distanță ironică de destinul nostru”. Vai, lumea merge înainte cu „semi-idealuri”!
p 11 jpg

Adevarul.ro

image
Nu suntem egali în fața bolilor: care sunt românii care nu vor plăti suprataxă pe concediu medical
Politicienii și-au făcut calculele și au decis că nu suntem egali în fața bolilor. Mai exact, PSD și PNL lucrează la o ordonanță de urgență prin care încearcă să elimine supraimpozitarea concediilor medicale doar în cazul anumitor pacienți
image
„Lâna de aur”, cel mai scump material textil natural din lume. Firul de Vicuña se vinde la gram, la fel ca aurul
Firul de Vicuña, recoltat o dată la doi sau trei ani în cantități limitate, se distinge ca fiind cel mai rar și scump fir din lume. Cu o grosime de 12 microni, comparabilă cu cea a aurului, este comercializat la gramaj, se vinde la prețuri exorbitante și presupune un proces de producție meticulos.
image
Decizie radicală pentru „Tesla de Cluj”. „Dacă ziceam că e produsă în Elveția, clienții ar fi sărit s-o cumpere cu 450.000 de euro”
Echipa proiectului a luat o decizie importantă: va regândi „Tesla de Cluj” într-o variantă mult mai ieftină. „Probabil că dacă ziceam că mașina este produsă în Elveția, clienții ar fi sărit să o cumpere cu 450.000 de euro”, susține Florin Dehelean, unul dintre investitori

HIstoria.ro

image
Cum percepea aristocrația britanică societatea românească de la 1914?
Fondatori ai influentului Comitet Balcanic de la Londra, frații Noel și Charles Buxton călătoresc prin Balcani, în toamna anului 1914, într-o misiune diplomatică neoficială, menită să atragă țările neutre din regiune de partea Antantei.
image
Istoricul Maurizio Serra: „A înțelege modul de funcționare a dictaturii ne ajută să o evităm” / INTERVIU
Publicată în limba franceză în 2021, biografia lui Mussolini scrisă de istoricul Maurizio Serra, membru al Academiei Franceze, a fost considerată un eveniment literar şi istoric.
image
Procesul „Numai o guriță”, o noutate pentru justiția română la început de secol XX
În primăvara anului 1912, pictorul Gore Mircescu îl aducea în fața justiției pe librarul Constantin Sfetea, pe motivul reproducerii neautorizate a uneia din lucrările sale – „Numai o guriță” – pe care cel din urmă o folosise la ilustrarea unor cărți poștale.