Bormania găureşte România

Publicat în Dilema Veche nr. 318 din 18-24 martie 2010
Bormania găureşte România jpeg

Cînd locuieşti la bloc niciodată nu poţi şti cu siguranţă care va fi zgomotul care te va trezi dimineaţa următoare. Poţi doar bănui. Căci, deşi poate fi un bătut de covor, un strigăt al unui lucrător REBU către un alt lucrător REBU, un lătrat isteric de cîine vagabond sau alarma unei maşini parcate exact sub fereastra ta, deşi zdrăngănitul unor jaluzele de lemn trase fără milă, tocul duduiei de deasupra ţocănind senzual pe gresie sau basul combinei vecinului înamorat de scula sa (de înaltă tehnologie) sînt în topul modalităţilor de trezire comunitară, mai presus de toate, cînd locuieşti la bloc, de cele mai multe ori te trezeşti în inconfundabilul zgomot al bormaşinii. Cu acel mîrîit arogant al atitudinii de „jmecher“, bormania a devenit idol naţional, o obsesie generală de week-end sau după orele de serviciu. „Apartamentele astea sînt mici şi urîte“ – spunea un „cineva“, care, pentru că apartamentul „e prost conceput“, s-a decis să şi-l mărească, „în limita posibilităţilor“. Din cămară şi debara să mai extindă bucătăria, din sufragerie şi dormitor să facă una şi aceeaşi încăpere, iar dormitorul să-l mai prelungească pînă înspre balcon. Închis cu termopan.     În direcţia asta a apărut o nouă specie de bormaşinişti diferiţi de cei în maiou şi bermude care găureau peretele pentru instalarea de rafturi. Noul specimen nu mai pune mîna personal pe instrument, ci dă indicaţii întru folosirea acestuia. E de multe ori micul şmecheraş de cartier, cu SUV chinezesc parcat la scară, care deşi nu-şi permite luxul de a se muta la casă, investeşte tot salariul în amenajarea cutiei de chibrit, îi montează gresie şi faianţă peste tot, îi pune tavan fals, cu lumină, îl mobilează cu mobilă IKEA, şi-şi pune camere de luat vederi la balcon, pentru a supraveghea posibili intruşi în micuţul său regat...

 Puţin ştiu însă că, dacă tocul înfipt în gresia din apartamentul „proprietate personală“ sau trasul jaluzelor de lemn în toiul nopţii sînt nereguli care lezează doar bunul- simţ, modificările aduse apartamentului pot periclita siguranţa blocului, ameninţînd chiar viaţa locatarilor. Multora nu le pasă. Sfidînd Legea (230/2007) privind modificarea proprietăţii individuale („proprietarul poate aduce îmbunătăţiri sau modificări proprietăţii sale individuale, cu respectarea prevederilor legale referitoare la autorizarea de către autoritatea publică locală a modificărilor construcţiei, fără a pune în pericol integritatea structurală a clădirii sau a altor proprietăţi individuale“) – bormaşiniştii dau înainte cu spartul, despărţitul şi prelungitul.

 Legea ar trebui însă cunoscută atît de către aceştia, cît şi de victimele lor colaterale, vecinii de bloc, care de multe ori tac şi înghit sau se prefac că nu văd şi că nu aud, în loc să reclame sau să ceară dovada autorizaţiei. Motivul tăcerii e unul prost idealizat, ducînd spre mîndria stupidă: „că doar io nu-s turnător“. Reversul, dacă cineva reclamă la poliţie sau solicită o inspecţie din partea Inspectoratului de Stat în Construcţii, este „alungat“ de la inima locatarilor, fiind etichetat drept „securist comunist“.

Ce prevede legea şi de ce este ea atît de greu de respectat? În primul rînd, cel care demarează modificările are nevoie de avizul asociaţiei de locatari, aviz pe care, de bine, de rău, îl poate obţine prin bunăvoinţa administratorului şi prin cîrdăşia preşedinţilor de bloc, fără a mai consulta în prealabil locatarii. După aviz, are nevoie de certificatul de urbanism, apoi de un proiectant autorizat care să-i facă proiectul de modificare pentru acceptul Primăriei de sector. (Lucrurile sînt mai simple dacă vrei doar să construieşti, dar de cele mai multe ori se doreşte spargerea şi lărgirea apartamentului, nu îngustarea lui prin adăugare.) Pentru spargerea unui perete din apartament, ai nevoie de o expertiză tehnică, făcută de către un expert atestat. Toate costă şi bani, şi nervi, mai ales cînd începe alergătura după adeverinţe diverse, de la prestatorul de servicii de telefonie fixă, pînă la cel de gaz, energie electrică şi apă. Haosul birocratic culminează cu acceptul sau refuzul Inspectoratului de Stat în Construcţii – ultima verigă a lanţului.

Pe foarte mulţi nu-i ţine să facă toţi aceşti paşi legali. Şi de ce ar face-o, dacă există alternativa? Pe şestache, bagă bormaşina. Sau bormaşinistul de tip nou angajează echipe de meşteri „la negru“ – firmele serioase de reamenajări de spaţii interioare nu se prea bagă la asemenea modificări, fără toate avizele legale. Dar meşterii „la negru“ n-au treabă: sparg după cum îi taie capul şi după cum îi îndrumă proprietarul. Fără expertize, fără nici o tehnică, merg doar pe gustul, nu şi pe raţiunea patronului, cu viziuni arhitecturale. „Dacă Şefu’ vrea să dea jos un perete, îl dau“ – spune un meşter, deranjat doar că mai apoi, dacă Şefului nu-i place, trebuie să-l pună la loc. Din rigips, că doar nu din cărămidă ca acela iniţial. La fel, dacă Şeful vrea să facă o spărtură – cum a văzut el prin filme – meşterul bormaşinist nu crîcneşte. Bagă bormaşina unde vrea patronul, sparge, zguduie, distruge. Deşi din experienţă poate ştie că nu e bine. Poate atinge un punct sensibil. Dacă vine însă banul, de ce nu? El nu locuieşte acolo.


Ce riscă în teorie cineva care nu respectă legea? În primul rînd, amendă. De la 1000 la 100.000 de lei. Dacă amenda nu e plătită sau dacă, mai grav, în urma modificărilor făcute fără autorizaţiile necesare, se întîmplă să fie victime umane, se poate ajunge pînă la zece ani de puşcărie.   Cu toate astea, bormania e în floare. Blocurile sînt găurite într-o veselie, dărîmate practic din interior. Vecinii aud zgomote, uneori nefireşti, îşi văd lustra balansîndu-se în ritmuri drăceşti pe tavan, simt că le tremură pereţii, dar în afara unor indignări personale, înjurături şi mini-scandaluri de palier, mai mult nu reacţionează. Iar inspectorii însărcinaţi cu depistarea neregulilor n-au cum interveni, dacă nu ştiu de lucrarea respectivă, şi n-au cum să ştie dacă nu sînt solicitaţi, „micile“ nereguli comentate pe şestache putînd să se transforme în mari tragedii. Bineînţeles, cauzele vor fi tardiv constatate.

Mîntuirea biogeografică jpeg
Dulciuri, seriale, rugăciuni
În același timp, „discursul consolator” are, pentru omul zilelor noastre, o problemă de plauzibilitate.
p 10 jpg
Vechea artă a consolării
În timpurile moderne, la finalul secolului al XVIII-lea, treptata secularizare a dus la dispariția literaturii consolatorii, dar nevoia de consolare nu a pierit.
index jpeg 2 webp
Cea mai frumoasă consolare din lume
Și atunci, ce îi rămîne jurnalistului ca alinare? Ce îl ține pe el în mișcare? În existența sa profesională?
Saint Ambrose MET DT3022 jpg
Pretenția alinării universale
Există, desigur, unii creștini care, în fața pierderilor suferite, „dansează“ datorită bucuriei învierii.
index jpeg webp
Cînd consolarea are șanse să devină reală
Pentru a ne redobîndi viața, El nu s-a sfiit să urce pe cruce și să-l trimită la noi pe Mîngîietorul, Duhul (Spiritul) Adevărului.
Consolation of Ariadne MET ap18 42 jpg
Cu c de la căldură și nu doar pentru elefanți și delfini
S-ar putea spune că acceptarea suferinței și înțelegerea faptului că orice trăiește moare aduc consolare în cele mai multe situații.
p 13 jpg
Rețelele consolării. Scurtă incursiune în modul de existență în-durere
Acțiunea de a consola nu înseamnă doar a oferi sprijin emoțional, ci și a conlucra în a crea sau re-crea noi legături.
640px Sorrento buidings jpg
Il Grande Premio di Consolamento…
„Gogu a plecat în lume și a luat cu el și salariile voastre pe cinci luni. Doar știți prin ce a trecut, trebuia să se consoleze și el cu ceva”.
Immanuel Kant  Aquatint silhouette  Wellcome V0003180 jpg
Cît de mult ne pot consola filosofii?
Lecția pe care o putem extrage din schimbul de scrisori între Kant și Maria von Herbert este că filosofii ne pot consola în măsura în care nu vor forța aplicarea în practică a adevărurilor existențiale pe care le descoperă.
5832910afis jpg
În plină stradă
Arta publică din România este prea puțin susținută, reglementată sau mediată, fapt ce relevă porozitatea comprehensiunii și receptării conceptului, zdruncinînd atît semnificația, cît și scopurile artei înseși.
Scriitorii, rudele mele maghiare jpeg
Arta ca exagerare
„În artă, cînd nu știm ce vedem, reacționăm prin exagerare”.
p 10 Guerrilla Girls WC jpg
Eco-activismul și arta
Astfel, activiștii speră că dacă ne pasă de artă suficient de mult încît să vrem să protejăm arta, vom găsi modalități pentru a ne salva planeta.
p 11 WC jpg
Palimpseste temporare
La urma urmei, armele artiștilor și ale activiștilor sînt aceleași, iar salvarea se află în mîinile și în conștiința noastră.
Racism is not patriotism sign in Edison, NJ jpg
Rasismul ca reacție a publicului cinefil
Cert este că, în ultimii ani, mainstream-ul hollywoodian traversează o încercare de emancipare, prin care vrea să se dezică de vechile obiceiuri.
index jpeg 2 webp
Curaj
Cum facem asta? Semnăm petiţiile împotriva persecuţiilor, participăm la proteste. Ne exprimăm. Orice fărîmă contează.
p 13 Ashraf Fayadh YouTube jpg
Cuvintele, mai puternice decît dictatorii
Fiindcă adevărul cuvintelor noastre vorbește despre libertate, pe cînd adevărul cuvintelor dictatorilor vorbește despre frică.
p 14 J K  Rowling jpg
Voldemort pe Twitter?
J.K. Rowling nu este „too big to fail”, dar este „too big to cancel”.
E cool să postești jpeg
Lucrurile bune, trecute cu vederea
Potrivit lui Leibniz, răul există în lume, însă doar relativizîndu-l îl putem transforma într-un instrument prin care putem conștientiza și construi binele, care este, de altfel, singura cale pentru progres.
index jpeg webp
Cum și de ce să găsești partea plină a știrii
ar dacă mai devreme vorbeam despre libertatea jurnaliștilor sau a editorilor de a alege ce știri dau mai departe, nu trebuie să uităm că și publicul are libertatea să aleagă. Important e să aibă de unde alege.
Cloud system moving into Chatham Sound png
Depinde doar de noi
Altă veste bună din 2022 vine tot din emisfera sudică. În unele zone din Marea Barieră de Corali din Oceanul Pacific, cercetătorii au observat o însănătoșire și o extindere a recifurilor de aici.
p 11 WC jpg
Liberul-arbitru și paradoxul „poluării bune”
Dar chiar și dacă nu vrem să facem nimic, partea plină a paharului este că noi avem șanse bune să murim de moarte bună, în aproape aceleași condiții climatice în care am trăit.
p 12 Tarkovski, Nostalgia jpg
Pandemie cu final ca-n filme
Am strîns puncte din tot felul de grozăvii ale pandemiei, așteptînd vaccinul, așteptînd remediul, așteptînd vestea eliberatoare. Și, în cele din urmă, am cîștigat, tancul american a apărut.
p 13 M  Chivu jpg
Copilul călare pe porc sau falsul conflict dintre tradiție și modernitate
Generația mea poate a făcut mai multe sau mai puține. Am făcut ce am putut. Însă viitorul este deja aici. Iar cei care pot prelua ștafeta sînt și ei aici.
06F2AB41 2CE7 4E53 9857 4D9205D89939 1 201 a jpeg
2022, cu bune
Gura mea de aer: cu acel zîmbet curat, te privește fix în ochi și, pe un ton apăsat, îți spune: „Tati, te iubesc!”.

Adevarul.ro

image
Tatăl care și-a violat fiul cu retard mental: „Trebuie să aibă și el viaţă sexuală. Nu poate rămâne virgin”
Motivarea hotărârii prin care bărbatul din Zlatna a fost condamnat la 12 ani de închisoare pentru două infracţiuni de viol, victima fiind fiul său cu retard mental, arată o situație cutremurătoare
image
image
Când au elevii vacanță în februarie, în funcție de județ. Harta cu toate informațiile
La decizia inspectoratelor şcolare judeţene şi al municipiului Bucureşti, următoarea vacanţă a elevilor, de o săptămână, va fi programată undeva în perioada 6 - 26 februarie, dar nu pentru toată lumea la fel.

HIstoria.ro

image
„Orașul de aur”, de sub nisipurile Egiptului
Pe lista descoperirilor recente și considerate fascinante se înscrie și dezvăluirea unui oraș de aur, din Luxor, Egipt.
image
Din culisele Operațiunii Marte
În istoria războiului sovieto-german, nume ca „Moscova”, „Stalingrad”, „Kursk”, „Belarus” sau „Berlin” evocă mari victorii sovietice.
image
Ce mai mare soprană a nostră, Hariclea Darclée, cea care a salvat opera La Tosca / VIDEO
E duminică, 14 ianuarie 1900, iar pe scena Teatrului Constanzi din Roma are loc o premieră memorabilă:„Tosca”, opera în trei acte a lui Giacomo Puccini. E prima reprezentaţie a poveştii dramatice care va cuceri lumea, iar soprana româncă Hariclea Darclée o interpretează pe Floria Tosca.