⬆
Societate
Pagina 131
Gramatică și politică: un destin
Mi-a parvenit, zilele trecute, prin amabilitatea unui bun prieten, un document antologic. Este vorba despre extemporalul la limba română al unui elev de clasa a V-a, dintr-un oraş moldav din nord. Această operă epocală a fost expediată, în format electronic, amicului meu, chiar de către dascălul de gramatică al tînărului amintit.
Academia de Studii Economice Cațavencu
Academia Caţavencu? E revista făcută de nişte tipi care la un moment dat s-au amestecat cu Sorin Ovidiu Vîntu şi după aceea au încurcat-o. Şi ei, şi revista. Cam ăsta e adevărul sumar pe care ţi l-ar putea furniza un trecător mai isteţ, dacă ai face interviuri pe stradă.
Locul în care totul se face încet și cu dragoste
Nu ştiu alţii cum sînt, dar eu visez la o grădină, pe care sper să o am cîndva, undeva. Cîteva rînduri de flori, cîteva rînduri de legume, iar dacă ar fi şi o mică livadă, în care să mă furişez cu o carte în mînă, sau din ale cărei fructe să mă apuc să fac dulceţuri şi compoturi cu care să-mi răsfăţ prietenii… tabloul ar fi complet!
Cu ochii în 3,14
Ştiaţi că şi spaniolii au Caracalul lor? Se numeşte Lepe şi se află în sud-vestul Andaluziei. Iar celebra ghicitoare: „De cîţi caracaleni e nevoie ca să înşurubezi un bec“ sună, în Ghidul xenofobului: spaniolii, puţin diferit, însă răspunsul e acelaşi: „Patru – unul să ţină becul şi trei să rotească scaunul“. (S. S.)
Emil Boc: „UE se uită şi spune «Sînteţi fraieri că nu fructificaţi avantajul pe care vi-l dăm să aveţi judeţe mai mari şi să atrageţi bani europeni»“. Eu nu cred că UE se exprimă ch
Șukran! - Al-Jazeera, regele și polițistul
În această parte a misivei mele, prea’nţeleptule cititor, voi spune că una dintre cele mai reale surprize ale şederii mele în Qatar a fost televiziunea pe nume Al-Jazeera. Probabil că şi dvs., cînd treburile sau funcţiile vă mai plimbă prin lume, deseori mai daţi – prin camere de hotel – peste acest post carele vorbeşte de ani buni în numele lumii arabe (sau a unei părţi a ei).
Despre muzică și cercetare
Pe la noi, muzica n-a fost şi nici nu este încă un domeniu serios de cercetare sau măcar de formare. Prin şcoala generală, orele de muzică sînt ore de chiul, cel puţin aşa era pe vremea mea cînd profesorul, care preda muzică, desen şi sport, se arăta favorabil fotbalului.
La om, buna purtare e ca la pom
Am citit de curînd un articol în care, pe un ton grav, cu accente funebre, se prevestea decesul literaturii pentru copii. Mă pregăteam să bombăn apăsat împotriva viziunilor apocaliptice ale autorului articolului, cînd am dat, pe un site al cadrelor didactice şi al elevilor, peste nişte texte folosite la serbările şcolare.
Muzeul copilăriei
Fac parte (aşa cum am mai scris...) dintre iubitorii şi colecţionarii de jucării din toate etapele existenţei mele (inclusiv din cea a maturităţii...). Pe cît am putut, nu am aruncat nimic, am depozitat totul şi mi-am revăzut „patrimoniul“ de cîte ori am avut ocazia.
Ramon
Ramon şi fata erau cam pe la jumătatea cozii – un cuplu generic pe care îl ştiam bine. El, un paşă aparent indiferent, purtîndu-şi mîndru pe stradă cadîna pe jumătate goală, dar în stare să omoare un privitor mai insistent. Cel puţin în teorie. Pentru că nimeni nu se poate atinge de „femeia lui“.
Lumînări pentru tort
Zi de naştere. Serbată în Constantin Brâncoveanu. Tort este. Lumînări ioc. Mare greşeală. A mea. M-am zgîrcit: bă, e prea scump aici la torturi, hai să iau de la supermarketurile de la mall-ul City din Brâncoveanu. Şi mă duc după lumînări. Şi caut la Billa.
Profeții, fizica & Dumnezeu
Filozofia a murit, ba nu – e moartă! –, trăiască fizica! Prezicătorii acestei constatări sînt doi fizicieni celebri care împreună – asemeni odată lui Nietzsche –, privind spre cerul înstelat trag concluzia, nu mai puţin flamboiantă decît predecesoarea ei („Dumnezeu a murit.“) că vremea problemelor a trecut. Tot ceea ce contează acum este cunoaşterea.
Limbi de oaie dominicane
Opăriţi şi fierbeţi apoi în zeamă de supă 12 limbi mai arătoase de oaie. Aranjaţi-le apoi pe un platou şi lăsaţi-le să se răcească sub presă uşoară; daţi-le o formă rotunjită, cît mai elegantă, şi glazuraţi-le. Decupaţi în formă de creste 12 felii de limbă şi înroşiţi-le cu cîrmîz.
„Comunismul a fost o sclavie generală” - interviu cu istoricul polonez Adam BURAKOWSKI
"Un prieten, istoric român, mi-a spus cîndva că este foarte greu să scrii despre Ceauşescu, român fiind. Această temă continuă să trezească emoţii intense în societatea românească, iar majoritatea populaţiei îşi aminteşte şi acum, chiar dacă unii doar din copilărie, de cultul agasant al personalităţii pe care şi-l crease."
Ce e „al nostru” și ce e „al lor”
De spaţiul public am auzit toţi. Despre acesta se discută mult: unde începe, cînd se termină, cum arată, ce se întîmplă în spaţiul public, cine îl face sau cine e de vină? De ce ieşim, pentru cît timp, unde ne ducem şi ce facem (productiv) cînd stăm afară, cu ceilalţi?
Cu ochii în 3,14
O replică recentă, într-o instituţie de stat (n-am aflat dacă aparţine unei secretare sau unui director): „Eu nu citesc niciodată scrisorile electrice care îmi vin pe televizorul de pe birou!“. E pe bune. Ce digitalizare? Trebuie să ne întoarcem la poştalion pentru ca lucrurile să se mişte în ţara asta. (A. P.)
Ei, da! În sfîrşit, o ştire de mare importanţă europeană, globală, strategică, geopolitică, geo-strategică, geo-strategico-politică şi eţetera: Andorra a recunoscut independenţa statului
Supernanny necalificată
Am stat de vorbă recent cu directoarea unei firme de recrutare în babysitting. S-ar putea crede că în vremuri de criză, cu puţine oferte pe piaţa muncii, ispita unei profesii pentru care, deocamdată, nu se cer diplome sofisticate şi a unui angajament pe termen lung – cel care îşi doreşte o bonă pentru copilul său, o vrea pentru cel puţin un an – ar trebui să aducă lungi şiruri de candidate la uşa firmei.
Ritualuri de interior
Cînd stai mult într-un interior, în propria casă, ai tendinţa să reevaluezi spaţiul în general. Evident, micul spaţiu domestic devine locul marii tale lumi, atîta cîtă încape într-un apartament de bloc. O să rîdeţi, dar încape destulă... Nu are legătură cu bucşirea obiectelor, nici cu cîtă mobilă poate fi cuprinsă înăuntru.
Centrul vechi
Am văzut un Alexander Portnoy în Centrul Vechi. Avea blugi, sacou şi un rucsăcel. Părea mult îmbătrînit, dar în ochi îi mai juca sclipirea aia de conştiinţă acută de sine. Avea în faţă ceva ce părea a fi un pahar cu vin alb şi lîngă el două fete, ghide de ocazie, care pronunţau „neişănăl“ şi „interneişănăl“.
Ungaria - România: reluăm fentele inamicale de altădată?
Cuprins de nelinişte în faţa invadatoarei realităţi, povestitorul întrerupe, fără voia sa, şirul epistolelor din lumea arabă – revin la el săptămîna viitoare, sper – şi iată-mă-s discutînd tensiunea în curs de escaladare dintre România şi Ungaria, via „Ţinutul Secuiesc“. Puţini dintre dvs. mă veţi bănui de pasiuni etnomaniace; prin ce am scris sînt cunoscut mai mult pentru demitizarea istoriei naţionale decît pentru glorificarea ei.
La ce bun lectura „Vintage”?
Cît şi cum mai citesc tinerii de astăzi sînt întrebările la care vrea să afle răspuns mai toată lumea, dar mai ales editorii, în încercarea de a-i „cuceri“. Răspunsurile sînt destul de greu de cunoscut într-o epocă plină de alte tentaţii şi în care lectura abia de se mai regăseşte printre preocupările cotidiene de omorît plictiselile.
Naivi cu experiență
SALARIU FIX 15-25 MILIOANE sau comision 50-70%, bonusuri, exclusiv fete, pt. locatie Metrou Romana, decoruri placute, camere digitale, plasme Panasonic, cabina de dus in camera modelului. Suna acum!
Stalin – negociere à la russe
Pe 21 septembrie 1944, un avion sovietic îl aducea pe Tito, de pe insula Vis, la Moscova, cu escală în România, pentru a discuta cu Stalin condiţiile în care Armata Roşie va lupta pe teritoriul iugoslav. Negocierile dintre cei doi lideri au început după un prînz la faimosul Hotel Lux din Moscova.
Kurzii rătăcitori în Orientul tulbure
Kurzii au fost de-a lungul timpului o monedă de schimb sau un instrument de presiune folosit de Iran, Irak, Turcia şi Siria. Astfel, uneori Iranul şi Siria au sprijinit minoritatea kurdă de pe teritoriul lor sau din afară, pentru a slăbi puterea de la Bagdad, pe vremea lui Saddam Hussein.
Astă-seară ne plictisim la Gală!
Valoarea unei gale nu constă în „greutatea“ celor premiaţi, în numărul vedetelor care şi-au mişcat fundurile pe scenă, în faima politicienilor fără agendă ori a oamenilor de afaceri care au „onorat cu prezenţa“. Cred că galele trebuie să impună valorile reale. Nu se întîmplă aşa. În fond, de ce avem atîtea gale pline de premianţi de-o seară? Pentru a satisface nişte orgolii mărunte.
Ziarişti pe bune
Jurnalismul românesc nu este o breaslă formată din oameni care-şi vînd sufletul, din isterici şi din pipiţe care n-au reuşit (deocamdată) să-şi găsească altceva de lucru. Nu în întregime, şi nici măcar în majoritate. Cei mai mulţi dintre ziarişti sînt oneşti, muncitori şi destul de în temă cu lucrurile despre care vorbesc. Unii dintre ei sînt supercompetenţi. Unii sînt strălucitori.
Cu ochii-n 3,14
● Forclorfenuron. E un accelerator de creştere din cauza căruia pepenii din grădina de 3 hectare a dlui Liu au explodat care cum a ştiut mai bine. Într-o vreme de placidităţi estivale, salut gestul pepenilor chinezi de-a nu se mai lăsa îndopaţi cu toate porcăriile. (L. V.)
● Înainte era corect pluralul „căpşune“. Cînd s-a constatat că foarte multă lume zice „căpşuni“, s-a considerat această variantă drept corectă şi democratică, apoi autorii dicţionarelor au binevoit să recupereze şi var
Rețeta arabă pentru a fi fericit (și miliardar)
Mai află, o!, înţeleptule cititor al epistolei mele, că lumina soarelui cade altfel asupra ta atunci cînd te afli pe nisiposul pămînt al capitalei Doha; şi, spunîndu-ţi asta, nu insinuez misticisme, ci doar strecor observaţia banală că, deşi Qatarul e pe acelaşi fus orar cu România, ţara arabă e mai la est – astfel încît dimineaţa se luminează mai devreme, iar seara deja începe să se întunece.
Vara și lucrarea ei
Cine mai are astăzi timp şi inspiraţie pentru a pune pe seama climei multe dintre obiceiurile, bolile, trăsăturile unei naţii? Mai nimeni... Pe la începutul secolului al XIX-lea, doctorii scriau de zor despre această legătură inerentă, insistînd asupra faptului că „sulimanul climei“ face diferenţa între diferitele naţii şi este un instrument util în deosebirea unui „arap (sic!) dintr’un ţarigrădean, un ungur dintr’un neamţ, un leah dintr’un muscal, şi un englez dintr’un american“.
Rețele de civilitate
Îmi plac cîinii, am crescut doi pînă acum, încerc un dialog civilizat cu cei care-mi ies în cale, pregătiţi cu un rînjet neprietenos să-şi apere aşa-zisul teritoriu, care e şi al meu, şi sînt îngrozită, la fel ca orice om normal, să văd cum sînt supuşi unor tratamente iraţionale, inumane. Pe de altă parte, traiul în Bucureşti a devenit un slalom printre haitele de maidanezi.
Spital. Made in Romania
Am, Slavă Domnului, ceva experienţă prin spitalele româneşti. Nu neapărat pentru că am avut probleme de sănătate esenţiale personale sau în familie, ci mai curînd pentru că, de cîte ori s-a-ntîmplat să fie ceva, am fost cu toţii, cît de mult s-a putut, în jurul bolnavului/bolnavei. Asigurîndu-i respectivului/respectivei o şedere spitalicească dacă nu mai lină, măcar mai sigură.
Parfumuri de doamne și domnițe
E minionă cu nişte ochi mari, căprui-mierii, extrem de luminoşi. Pomeţi slavi, o rochie de lolită pe un trup subţirel. Vorbeşte cu o precizie de metronom despre note de bază, de mijloc şi de vîrf. De tuşa finală, de echilibrul aromelor şi de cum se „dezvoltă“ ele pe piei cu PH-uri diferite.
Farmacie
Plec luni, ba, nu, marţi de la redacţie ca să iau un medicament. Şi unde să caut dacă nu lîngă Universitate, unde mi-e teritoriul? Bun, intru în farmacia de pe Academiei, de sub coloane, şi ce credeţi? O plictisită îmi răspunde, aceeaşi plictisită îmi dă medicamentul, sătula asta îmi cere 6 lei, îi dau, javra însă imediat se trezeşte: n-am mărunt.
Detaliile apocrife și succesul de box office
Marile sărbători creştine accelerează pulsul credincioşilor. În astfel de perioade, aceştia par a fi mai atenţi, mai disponibili şi mai atraşi de ritmul vieţii Bisericii. Cel mai adesea, se trece de la astenie spirituală, la galop duhovnicesc. Totul culminează în infarct spiritual, abandonare a cursei sau marcare pantagruelică a reuşitei ascetice.
Borşul roşu al lui Brejnev
În timpul vizitei din URSS, în august 1977, Tito a locuit într-o casă de oaspeţi de pe malul lacului Baikal, la sute de kilometri depărtare de cea mai apropiată localitate. Un singur vapor naviga, la acea vreme, pînă acolo. Primarul Irkuţkului şi Okrugul siberian au organizat un prînz pentru preşedintele iugoslav.
Privatizarea luminii
Nu există fenomen economic produs în România postrevoluţionară care să fi fost însoţit de atît de multă corupţie precum cel al privatizării. La noi s-au vîndut fabrici, terenuri, capacităţi de producţie importante şi uneori chiar rare, sub aspectul segmentelor de piaţă cărora li se adresau, pe sume foarte mici şi prin metode şi procedee ridicole.
Sănătatea care te îmbolnăvește
La începutul lui 2011 am vrut să-mi plătesc, ca de obicei, asigurarea de sănătate. De astă dată nu la sector, ci la Casa de Asigurări de Sănătate a Municipiului Bucureşti. Noul ei sediu, din str. Gheorghe Ţiţeica, e luxos: marmură gri, ascensoare silenţioase, pereţi vitraţi.
Autoritarismul românesc
Într-un articol publicat acum cîţiva ani, făceam o constatare ce mi s-a părut ulterior puţin exagerată. Spuneam atunci că ar trebui să vedem în Ceauşescu o gigantică tumoră care, odată „operată“ (prin „ablaţia“ revoluţionară), a diseminat rapid, la distanţe mari de locul iniţial, în forma unor tumori mai mici, dar mai nocive decît excrescenţa-mamă.
Dincolo de lamentații și de festivisme
Oamenii de televiziune de la noi, cînd vor să facă în sfîrşit lucruri consistente, serioase, iau în braţe lamentaţia. Şi, cu această lamentaţie în braţe, ne povestesc cît de rău am ajuns s-o ducem, cum suferim profund la capitolele şcoală, stradă şi spital (şi multe altele pe lîngă acestea), cum rapiţa-i moft şi cum se duce dracului giudeţul.
Războiul dintre Facebook și Google
Cei doi copii se uită la masa cu soldăţei şi se încruntă unul la celălalt. Printre movile virtuale şi linii de tren, cei doi îşi desfăşoară şirurile de soldăţei, îşi poziţionează tancurile şi aleargă cu elicopterele prin aer. Amînă cu puţină emoţie momentul confruntării pentru că nu mai e nimeni în afară de ei doi şi soldăţeii lor.
Vin, pîine cu nuci, ore de povești
Pe Erich Nebenführ l-am cunoscut la o degustare de vin, organizată la crama sa din apropierea oraşului Retz. Un oraş medieval, viticol prin excelenţă, aflat la cîteva zeci de kilometri de capitala austriacă, despre care aveam să aflu că este construit de fapt pe o întreagă reţea de beciuri şi subterane, crame străvechi pline cu butoaie cu vin.
Cu ochii în 3,14
„Legenda spune că Sfinxul veghează ca apa de munte să ajungă la cîmpie unde se amestecă cu hamei şi orz ca să facă berea asta spumoasă şi gustoasă“, aşa scrie pe eticheta berii „Bucegi“. Vă puteţi imagina că există undeva un publicitar în carne şi oase care a inventat tîmpenia asta şi s-a găsit cineva care chiar i-a dat bani pe ea!? (M. C.)
Cică parfumul clasicei creme Nivea e „o combinaţie delicată de bergamotă, portocală, lavandă, trandafir, liliac şi lăcrămioară, cu discrete note de ambră“. C
In’ş’Allah: despre femei, politeţuri şi alte mirodenii
Bazarul din fiecare oraş – sau souk-ul, cum îl numesc localnicii – este un perimetru definitoriu pentru spiritul arab şi o teribilă atracţie pentru orice vizitator. Cel mai mare (şi mai vechi) souk din Doha e cel numit Waqif. E bine să intri în el pe cît posibil sătul – altfel, aromele condimentate ce răzbat de la orice grătar al puzderiei de terase din zonă îţi vor lua minţile.
Un spital pe la sfîrşit de secol XIX
România a cunoscut mai multe perioade de schimbare şi modernizare. Mai ales în ultima vreme, cînd nimic din ce se ridică ziua nu mai este bun noaptea, ca să spunem aşa pentru a sancţiona lipsa de coerenţă a reformelor impuse de unii şi abrogate de alţii. Dar se poate observa şi o lipsă de continuitate, în măsura necunoaşterii trecutului.
Bucureşti, cetate a viitorului (I)
"Casele cu confort modern vor creşte, se vor aglomera, dar vor fi goale, căci Bucureştii nu vor avea niciodată destui locuitori pentru ele; şi în pieţele goale vor rătăci hectare de pustiu şi lupii. Vom avea telefoane care nu vor zbîrnîi şi în care nu se va auzi decît absenţa vocilor omeneşti."
Cîteva lucruri care ne-au lipsit
Sînt cîteva motive, nu multe, pentru care şi tinereţea mea, de dinainte de ’89, ar putea fi invidiată: jucători de fotbal excepţionali, crema de la joffre sau mascote fără cusur, piesele de teatru de la televizor, îngheţata de 3,75 lei, bairamurile ţinute cu cico şi merdenele, sucurile (berile) îngropate în nisipul de la Vama Veche, ca să le ţinem reci, pletele negre ale lui Pittiş (...).
Între noi, nevestele disperate
Dintre „Nevestele disperate“, din serialul cu acelaşi nume (Marc Cherry, 2004), parcă Susan Mayer (Teri Hatcher) mi-e mai apropiată. Susan are o fire mai... artistică (doar e ilustratoare de cărţi pentru copii, şi apoi profesoară de desen), e directă şi, de multe ori, dezastruoasă. O dă în bară cu mai multă sau mai puţină ingenuitate, în diverse situaţii, pentru că nu se poate abţine să nu spună lucrurilor pe nume.
Veselia obligatorie
„Fîntîna de ciocolată este un produs inovator care crează un plus de rafinament nunţii dumneavoastră. Este perfectă pentru fructe, bezele, cookie-uri sau covrigei“. Sub acest text, o fotografie cu o mireasă grăsuţă într-o rochie mulată din care izbucnesc nişte braţe sugrumate moaie sfielnic o căpşună pe băţ în ceva ce seamănă cu un vulcan noroios de la Buzău. Mireasa are pe cap o pereche de pene zburlite.
Nu mai e subvenţie
M-am uitat zilele trecute la retragerea subvenţiilor de la căldură. E clar că nu-mi mai permit să stau la bloc decît furînd, dînd în cap. Se triplează preţurile la întreţinere. Din trei milioane, voi plăti treişpe. Dar, pe de altă parte, trebuie să nu mai fiu un asistat de către stat.
Răul, astăzi
Să fie oare acest început de mileniu o sursă de optimism, după un secol sîngeros ce pare că a dat măsura supremă a barbariei umane? Să fim oare capabili de a împărtăşi optimismul lui Ioan Paul al II-lea şi să încercăm a „trece pragul speranţei?“ Sau ne aflăm oare prinşi într-o structură de civilizaţie ale cărei lumini se sting?
La Cairo, cu sarmalele de acasă
Una dintre destinaţiile preferate ale lui Tito era Egiptul, pe care-l vizita, pe mare, la bordul iachtului Galeb. În februarie 1962, în timpul unei croaziere de opt zile, Tito a vizitat Alexandria, Cairo, Qina, Luxor şi Aswan. Pe 4 februarie, preşedintele Gamal Abdel Nasser l-a întîmpinat pe Tito cu toate onorurile şi l-a însoţit apoi în trenul de Cairo.