⬆
Societate
Pagina 131
Centrul vechi
Am văzut un Alexander Portnoy în Centrul Vechi. Avea blugi, sacou şi un rucsăcel. Părea mult îmbătrînit, dar în ochi îi mai juca sclipirea aia de conştiinţă acută de sine. Avea în faţă ceva ce părea a fi un pahar cu vin alb şi lîngă el două fete, ghide de ocazie, care pronunţau „neişănăl“ şi „interneişănăl“.
Ungaria - România: reluăm fentele inamicale de altădată?
Cuprins de nelinişte în faţa invadatoarei realităţi, povestitorul întrerupe, fără voia sa, şirul epistolelor din lumea arabă – revin la el săptămîna viitoare, sper – şi iată-mă-s discutînd tensiunea în curs de escaladare dintre România şi Ungaria, via „Ţinutul Secuiesc“. Puţini dintre dvs. mă veţi bănui de pasiuni etnomaniace; prin ce am scris sînt cunoscut mai mult pentru demitizarea istoriei naţionale decît pentru glorificarea ei.
La ce bun lectura „Vintage”?
Cît şi cum mai citesc tinerii de astăzi sînt întrebările la care vrea să afle răspuns mai toată lumea, dar mai ales editorii, în încercarea de a-i „cuceri“. Răspunsurile sînt destul de greu de cunoscut într-o epocă plină de alte tentaţii şi în care lectura abia de se mai regăseşte printre preocupările cotidiene de omorît plictiselile.
Naivi cu experiență
SALARIU FIX 15-25 MILIOANE sau comision 50-70%, bonusuri, exclusiv fete, pt. locatie Metrou Romana, decoruri placute, camere digitale, plasme Panasonic, cabina de dus in camera modelului. Suna acum!
Stalin – negociere à la russe
Pe 21 septembrie 1944, un avion sovietic îl aducea pe Tito, de pe insula Vis, la Moscova, cu escală în România, pentru a discuta cu Stalin condiţiile în care Armata Roşie va lupta pe teritoriul iugoslav. Negocierile dintre cei doi lideri au început după un prînz la faimosul Hotel Lux din Moscova.
Kurzii rătăcitori în Orientul tulbure
Kurzii au fost de-a lungul timpului o monedă de schimb sau un instrument de presiune folosit de Iran, Irak, Turcia şi Siria. Astfel, uneori Iranul şi Siria au sprijinit minoritatea kurdă de pe teritoriul lor sau din afară, pentru a slăbi puterea de la Bagdad, pe vremea lui Saddam Hussein.
Astă-seară ne plictisim la Gală!
Valoarea unei gale nu constă în „greutatea“ celor premiaţi, în numărul vedetelor care şi-au mişcat fundurile pe scenă, în faima politicienilor fără agendă ori a oamenilor de afaceri care au „onorat cu prezenţa“. Cred că galele trebuie să impună valorile reale. Nu se întîmplă aşa. În fond, de ce avem atîtea gale pline de premianţi de-o seară? Pentru a satisface nişte orgolii mărunte.
Ziarişti pe bune
Jurnalismul românesc nu este o breaslă formată din oameni care-şi vînd sufletul, din isterici şi din pipiţe care n-au reuşit (deocamdată) să-şi găsească altceva de lucru. Nu în întregime, şi nici măcar în majoritate. Cei mai mulţi dintre ziarişti sînt oneşti, muncitori şi destul de în temă cu lucrurile despre care vorbesc. Unii dintre ei sînt supercompetenţi. Unii sînt strălucitori.
Cu ochii-n 3,14
● Forclorfenuron. E un accelerator de creştere din cauza căruia pepenii din grădina de 3 hectare a dlui Liu au explodat care cum a ştiut mai bine. Într-o vreme de placidităţi estivale, salut gestul pepenilor chinezi de-a nu se mai lăsa îndopaţi cu toate porcăriile. (L. V.)
● Înainte era corect pluralul „căpşune“. Cînd s-a constatat că foarte multă lume zice „căpşuni“, s-a considerat această variantă drept corectă şi democratică, apoi autorii dicţionarelor au binevoit să recupereze şi var
Rețeta arabă pentru a fi fericit (și miliardar)
Mai află, o!, înţeleptule cititor al epistolei mele, că lumina soarelui cade altfel asupra ta atunci cînd te afli pe nisiposul pămînt al capitalei Doha; şi, spunîndu-ţi asta, nu insinuez misticisme, ci doar strecor observaţia banală că, deşi Qatarul e pe acelaşi fus orar cu România, ţara arabă e mai la est – astfel încît dimineaţa se luminează mai devreme, iar seara deja începe să se întunece.
Vara și lucrarea ei
Cine mai are astăzi timp şi inspiraţie pentru a pune pe seama climei multe dintre obiceiurile, bolile, trăsăturile unei naţii? Mai nimeni... Pe la începutul secolului al XIX-lea, doctorii scriau de zor despre această legătură inerentă, insistînd asupra faptului că „sulimanul climei“ face diferenţa între diferitele naţii şi este un instrument util în deosebirea unui „arap (sic!) dintr’un ţarigrădean, un ungur dintr’un neamţ, un leah dintr’un muscal, şi un englez dintr’un american“.
Rețele de civilitate
Îmi plac cîinii, am crescut doi pînă acum, încerc un dialog civilizat cu cei care-mi ies în cale, pregătiţi cu un rînjet neprietenos să-şi apere aşa-zisul teritoriu, care e şi al meu, şi sînt îngrozită, la fel ca orice om normal, să văd cum sînt supuşi unor tratamente iraţionale, inumane. Pe de altă parte, traiul în Bucureşti a devenit un slalom printre haitele de maidanezi.
Spital. Made in Romania
Am, Slavă Domnului, ceva experienţă prin spitalele româneşti. Nu neapărat pentru că am avut probleme de sănătate esenţiale personale sau în familie, ci mai curînd pentru că, de cîte ori s-a-ntîmplat să fie ceva, am fost cu toţii, cît de mult s-a putut, în jurul bolnavului/bolnavei. Asigurîndu-i respectivului/respectivei o şedere spitalicească dacă nu mai lină, măcar mai sigură.
Parfumuri de doamne și domnițe
E minionă cu nişte ochi mari, căprui-mierii, extrem de luminoşi. Pomeţi slavi, o rochie de lolită pe un trup subţirel. Vorbeşte cu o precizie de metronom despre note de bază, de mijloc şi de vîrf. De tuşa finală, de echilibrul aromelor şi de cum se „dezvoltă“ ele pe piei cu PH-uri diferite.
Farmacie
Plec luni, ba, nu, marţi de la redacţie ca să iau un medicament. Şi unde să caut dacă nu lîngă Universitate, unde mi-e teritoriul? Bun, intru în farmacia de pe Academiei, de sub coloane, şi ce credeţi? O plictisită îmi răspunde, aceeaşi plictisită îmi dă medicamentul, sătula asta îmi cere 6 lei, îi dau, javra însă imediat se trezeşte: n-am mărunt.
Detaliile apocrife și succesul de box office
Marile sărbători creştine accelerează pulsul credincioşilor. În astfel de perioade, aceştia par a fi mai atenţi, mai disponibili şi mai atraşi de ritmul vieţii Bisericii. Cel mai adesea, se trece de la astenie spirituală, la galop duhovnicesc. Totul culminează în infarct spiritual, abandonare a cursei sau marcare pantagruelică a reuşitei ascetice.
Borşul roşu al lui Brejnev
În timpul vizitei din URSS, în august 1977, Tito a locuit într-o casă de oaspeţi de pe malul lacului Baikal, la sute de kilometri depărtare de cea mai apropiată localitate. Un singur vapor naviga, la acea vreme, pînă acolo. Primarul Irkuţkului şi Okrugul siberian au organizat un prînz pentru preşedintele iugoslav.
Privatizarea luminii
Nu există fenomen economic produs în România postrevoluţionară care să fi fost însoţit de atît de multă corupţie precum cel al privatizării. La noi s-au vîndut fabrici, terenuri, capacităţi de producţie importante şi uneori chiar rare, sub aspectul segmentelor de piaţă cărora li se adresau, pe sume foarte mici şi prin metode şi procedee ridicole.
Sănătatea care te îmbolnăvește
La începutul lui 2011 am vrut să-mi plătesc, ca de obicei, asigurarea de sănătate. De astă dată nu la sector, ci la Casa de Asigurări de Sănătate a Municipiului Bucureşti. Noul ei sediu, din str. Gheorghe Ţiţeica, e luxos: marmură gri, ascensoare silenţioase, pereţi vitraţi.
Autoritarismul românesc
Într-un articol publicat acum cîţiva ani, făceam o constatare ce mi s-a părut ulterior puţin exagerată. Spuneam atunci că ar trebui să vedem în Ceauşescu o gigantică tumoră care, odată „operată“ (prin „ablaţia“ revoluţionară), a diseminat rapid, la distanţe mari de locul iniţial, în forma unor tumori mai mici, dar mai nocive decît excrescenţa-mamă.
Dincolo de lamentații și de festivisme
Oamenii de televiziune de la noi, cînd vor să facă în sfîrşit lucruri consistente, serioase, iau în braţe lamentaţia. Şi, cu această lamentaţie în braţe, ne povestesc cît de rău am ajuns s-o ducem, cum suferim profund la capitolele şcoală, stradă şi spital (şi multe altele pe lîngă acestea), cum rapiţa-i moft şi cum se duce dracului giudeţul.
Războiul dintre Facebook și Google
Cei doi copii se uită la masa cu soldăţei şi se încruntă unul la celălalt. Printre movile virtuale şi linii de tren, cei doi îşi desfăşoară şirurile de soldăţei, îşi poziţionează tancurile şi aleargă cu elicopterele prin aer. Amînă cu puţină emoţie momentul confruntării pentru că nu mai e nimeni în afară de ei doi şi soldăţeii lor.
Vin, pîine cu nuci, ore de povești
Pe Erich Nebenführ l-am cunoscut la o degustare de vin, organizată la crama sa din apropierea oraşului Retz. Un oraş medieval, viticol prin excelenţă, aflat la cîteva zeci de kilometri de capitala austriacă, despre care aveam să aflu că este construit de fapt pe o întreagă reţea de beciuri şi subterane, crame străvechi pline cu butoaie cu vin.
Cu ochii în 3,14
„Legenda spune că Sfinxul veghează ca apa de munte să ajungă la cîmpie unde se amestecă cu hamei şi orz ca să facă berea asta spumoasă şi gustoasă“, aşa scrie pe eticheta berii „Bucegi“. Vă puteţi imagina că există undeva un publicitar în carne şi oase care a inventat tîmpenia asta şi s-a găsit cineva care chiar i-a dat bani pe ea!? (M. C.)
Cică parfumul clasicei creme Nivea e „o combinaţie delicată de bergamotă, portocală, lavandă, trandafir, liliac şi lăcrămioară, cu discrete note de ambră“. C
In’ş’Allah: despre femei, politeţuri şi alte mirodenii
Bazarul din fiecare oraş – sau souk-ul, cum îl numesc localnicii – este un perimetru definitoriu pentru spiritul arab şi o teribilă atracţie pentru orice vizitator. Cel mai mare (şi mai vechi) souk din Doha e cel numit Waqif. E bine să intri în el pe cît posibil sătul – altfel, aromele condimentate ce răzbat de la orice grătar al puzderiei de terase din zonă îţi vor lua minţile.
Un spital pe la sfîrşit de secol XIX
România a cunoscut mai multe perioade de schimbare şi modernizare. Mai ales în ultima vreme, cînd nimic din ce se ridică ziua nu mai este bun noaptea, ca să spunem aşa pentru a sancţiona lipsa de coerenţă a reformelor impuse de unii şi abrogate de alţii. Dar se poate observa şi o lipsă de continuitate, în măsura necunoaşterii trecutului.
Bucureşti, cetate a viitorului (I)
"Casele cu confort modern vor creşte, se vor aglomera, dar vor fi goale, căci Bucureştii nu vor avea niciodată destui locuitori pentru ele; şi în pieţele goale vor rătăci hectare de pustiu şi lupii. Vom avea telefoane care nu vor zbîrnîi şi în care nu se va auzi decît absenţa vocilor omeneşti."
Cîteva lucruri care ne-au lipsit
Sînt cîteva motive, nu multe, pentru care şi tinereţea mea, de dinainte de ’89, ar putea fi invidiată: jucători de fotbal excepţionali, crema de la joffre sau mascote fără cusur, piesele de teatru de la televizor, îngheţata de 3,75 lei, bairamurile ţinute cu cico şi merdenele, sucurile (berile) îngropate în nisipul de la Vama Veche, ca să le ţinem reci, pletele negre ale lui Pittiş (...).
Între noi, nevestele disperate
Dintre „Nevestele disperate“, din serialul cu acelaşi nume (Marc Cherry, 2004), parcă Susan Mayer (Teri Hatcher) mi-e mai apropiată. Susan are o fire mai... artistică (doar e ilustratoare de cărţi pentru copii, şi apoi profesoară de desen), e directă şi, de multe ori, dezastruoasă. O dă în bară cu mai multă sau mai puţină ingenuitate, în diverse situaţii, pentru că nu se poate abţine să nu spună lucrurilor pe nume.
Veselia obligatorie
„Fîntîna de ciocolată este un produs inovator care crează un plus de rafinament nunţii dumneavoastră. Este perfectă pentru fructe, bezele, cookie-uri sau covrigei“. Sub acest text, o fotografie cu o mireasă grăsuţă într-o rochie mulată din care izbucnesc nişte braţe sugrumate moaie sfielnic o căpşună pe băţ în ceva ce seamănă cu un vulcan noroios de la Buzău. Mireasa are pe cap o pereche de pene zburlite.
Nu mai e subvenţie
M-am uitat zilele trecute la retragerea subvenţiilor de la căldură. E clar că nu-mi mai permit să stau la bloc decît furînd, dînd în cap. Se triplează preţurile la întreţinere. Din trei milioane, voi plăti treişpe. Dar, pe de altă parte, trebuie să nu mai fiu un asistat de către stat.
Răul, astăzi
Să fie oare acest început de mileniu o sursă de optimism, după un secol sîngeros ce pare că a dat măsura supremă a barbariei umane? Să fim oare capabili de a împărtăşi optimismul lui Ioan Paul al II-lea şi să încercăm a „trece pragul speranţei?“ Sau ne aflăm oare prinşi într-o structură de civilizaţie ale cărei lumini se sting?
La Cairo, cu sarmalele de acasă
Una dintre destinaţiile preferate ale lui Tito era Egiptul, pe care-l vizita, pe mare, la bordul iachtului Galeb. În februarie 1962, în timpul unei croaziere de opt zile, Tito a vizitat Alexandria, Cairo, Qina, Luxor şi Aswan. Pe 4 februarie, preşedintele Gamal Abdel Nasser l-a întîmpinat pe Tito cu toate onorurile şi l-a însoţit apoi în trenul de Cairo.
„Schimbă canalul!“
De ce mor eu de grija altora, de ce mă interesează soarta celor care ajung masă de manevră? Nu pentru că mi-aş dori să fac apostolat, să luminez poporul, şi alte lucruri de genul acesta pe care le găseşti numai în manualele de şcoală generală, ci dintr-un interes egoist: lîngă oamenii aceştia trăiesc şi cu ei interacţionez.
Urzeala împotriva femeilor
Problema cu Game of Thrones e că rasismul şi sexismul pot fi foarte uşor justificate prin faptul că lumea creată e una de tip medieval. Însă ca nou-venită în lumea fantasy, am o nedumerire: dacă ai inventat o geografie, o istorie, o mitologie, o religie, o limbă, ce te opreşte să imaginezi structuri sociale diferite, roluri de gen diferite?
De după gratii
Primul deţinut pe care-l cunosc este un bărbat de aproape 50 de ani. Scrie o declaraţie în care spune că e de acord să dea un interviu şi începe povestea: „Totul s-a întîmplat acum trei ani. Într-o seară, am fost la un club, am cunoscut o fată şi am plecat de acolo împreună. Pe drum... un accident de maşină, iar fata a murit pe loc. Atunci o cunoscusem. O vedeam prima oară în viaţa mea!“.
Cu ochii-n 3,14
• Minune a globalizării, în finala mică a Mondialului de hochei pe gheaţă, aceea dintre Cehia şi Rusia, ambele echipe aveau înscris pe tricourile lor numele aceluiaşi sponsor: Skoda. Pentru cei care ştim ce a însemnat în istoria lagărului nostru, înainte de căderea Zidului, un meci de hochei între URSS şi Cehoslovacia, a fost un lung prilej de a ne simţi voioşi în sarcasmul nostru. (R. C.)
• Pe cîteva panouri din Bucureşti au apărut anunţuri cum că sîmbătă, pe 21 mai, vine sfîrşitul lum
Despre cum am descoperit-o pe Katara
Cum bănuiesc că printre cititorii acestor biete rînduri trimise din Arabia se vor găsi şi cîţiva bărbaţi români cu intenţii în general serioase, trebuie să vă spun de la bun început că această ţară nu este cea mai potrivită pentru a vă găsi mireasa. Nu pentru că n-ar fi frumoase qatarezele (dimpotrivă – sînt unele frumuşele foc), ci pentru că...
Reţete culinare şi meniuri
Primăria oraşului Focşani interzicea, la 1909, „vînzarea de lapte din care s-a scos smîntîna“, laptele trebuia să „se aducă în comerciu în stare naturală“, adică „să se presinte ca un liquid netransparent, de culoare albă sau slab gălbuie, de un miros şi gust plăcut, de densitate (greutate) mai mare decît a apei, de reacţiune slab alcalină sau amfetera“.
Stăpînul (IV)
„VESTITORUL: Soseşte Stăpînul. Iată-l pe Stăpîn. La locurile voastre. Atenţie! Admiratorul şi Amanta se lipesc de zidul din dreapta; Admiratoarea şi Amantul, de zidul din stînga; cele două cupluri se înlănţuie şi se sărută."
Cu cine vrei să stai, cu mama sau cu tata?
Printre preţuri mari la alimente, scumpirea gigacaloriei, criză, recesiune, nunta secolului, legume aduse din import şi despărţiri costisitoare, un nou subiect revine din ce în ce mai des în dezbaterea consumatorilor români de talk-show-uri: după divorţ, cu cine e mai bine să rămînă copilul, cu mama sau cu tata?
Manageriţe în ştrampi
„Gataaaaaa!“, s-a auzit vocea răguşită şi autoritară a antrenoarei. O fată subţirică, numai nerv şi vînă, îmbrăcată în nişte colanţi strălucitori. Muzica a izbucnit asurzitor şi, iată, micul meu calvar deja începuse. „Hai, încordează fesierii! Abdomenul, atenţie la abdomen!“, urla sergentul major din faţa noastră. Fesierul ca fesierul, dar eu, una, n-aveam nici o şansă cu abdomenul pentru că mă apucase o criză de rîs.
Maternitatea. The dark side...
Romanul lui Kennedy începe ca o poveste de dragoste, ceea ce şi este, pînă într-un punct. O ziaristă... internaţională se îndrăgosteşte, în timpul unei „misiuni“, de un alt ziarist aşijderea, care, de altfel, îi şi salvează viaţa. După o perioadă de iubire... furtunoasă, Tony (căci aşa se numea El) îi cere mîna lui Sally (evident, Ea), care devine şi mamă.
Reduceri! Reduceri!
Visez să însoţesc pe ultimul drum produsele pe care nu le-am putut „înghiţi“. Vă daţi seama că produsele astea n-au cunoscut nici lumina supermarketului? Plimbate ici-colo, pînă cînd sînt distruse. Produse fără suflet, aruncate în lumea focului fără sentimente.
Turbanele lui Paskevici
Grotesca alcătuire a Turbanelor din fileuri de iepure schimonoseşte bravura exasperantă a trupelor otomane şi împlineşte, măcar în farfurie, o fantezie nerealizată: turcii fugind ca iepurii.
Europa şi arabii
"Deşi inferiori în plan socioeconomic, musulmanii europeni compensează prin credinţa în superioritatea lor religioasă şi morală. În acest fel devin adesea intoleranţi şi se izolează de majoritari. În cazuri extreme devin agresivi, chiar terorişti. Islamiştii nu înţeleg decît vag separaţia dintre stat şi biserică, şi ajung uneori să considere Sharia ca fiind codul juridic suprem."
(homo)Sexualism
Dacă aş fi homosexual, o declaraţie de tipul „Ah, eşti gay? Eu sînt hetero, dar te accept, nu te judec, e foarte bine că aveţi tavernele voastre...“ m-ar mîhni. Îmi vine să spun că m-aş simţi hărţuit de săţioasa toleranţă a preopinentului. În schimb, aş priza bucuros o reacţie de genul: „De ce îmi spui că eşti gay? E irelevant... Bem o bere?“.
"Analişti"
De ce televiziunile ne oferă cu obstinaţie aceiaşi comentatori, oricît ar fi ei de urechişti, de penibili, de compromişi chiar? Într-unul dintre comentariile legate de articolul meu, pe care le-a postat pe Facebook, amicul Florin Iaru dădea un răspuns în care invoca mai multe motive.
Necredinciosului i se va lua Facebook
Îmi imaginez o conversaţie între doi tineri: „Tu cîţi friends ai, bă? 469. Te-am luat, bă, fraiere, panaramă ce eşti, eu am 1236!“. A avea prieteni devine asemeni întrecerii în muncă de dinainte de 1989, cînd socialismul victorios, nemaiavînd cu cine să concureze, îşi propusese să se întreacă pe sine însuşi.
Părinţi şi copii
Psihologia puberului şi a adolescentului nu s-a schimbat odată cu tehnologia. Îi văd pe stradă, chiar dacă acum se îmbracă altfel, au căşti în urechi, îşi butonează telefoanele şi vorbesc la ele într-o romgleză cool – adolescenţi care bravează, însă de fapt nu ştiu unde să se mai ascundă de propriile umbre, iar cea mai mare problemă a lor este faptul că au părinţi care s-ar putea să-i găsească şi să-i tragă din gaura de şarpe înapoi.