La ce bun lectura „Vintage”?

Cît şi cum mai citesc tinerii de astăzi sînt întrebările la care vrea să afle răspuns mai toată lumea, dar mai ales editorii, în încercarea de a-i „cuceri“. Răspunsurile sînt destul de greu de cunoscut într-o epocă plină de alte tentaţii şi în care lectura abia de se mai regăseşte printre preocupările cotidiene de omorît plictiselile. Sînt pline ochi librăriile de cărţi, aşa cum Internetul dă pe dinafară de atîta carte colportată, plagiată, traficată… în timp ce lectorii tineri ajung prin aceste locuri doar pe fugă pentru a însăila un referat sau a „pregăti“ cine ştie ce eseu cerut de cine ştie ce profesor aiurit… Aşa se văd lucrurile, luate ca întotdeauna de-a gata, căci lectura n-a murit încă, vreau să cred, iar noua Colecţie „Vintage“, de la Editura Humanitas îmi susţine această speranţă. Colecţia debutează cu două „opere“ importante prin savoare şi parfum de epocă: Radu Rosetti – Ce am auzit de la alţii. Amintiri, şi Iacob Negruzzi – Amintiri din Junimea. Secolul al XIX-lea a fost unul prolific în memorii şi jurnale, dar mai ales în naşterea unor povestitori desăvîrşiţi, capabili să surprindă şi să redea schimbările din lumea lor. Citindu-l pe Rosetti, de pildă, a nu ştiu cîta oară, mă las purtată de toate metamorfozele unui veac atît de încercat: „În domnia lui Mihai Sturdza (1834-1849) viaţa mondenă era cu deosebire strălucită în Iaşi. 

Averile boierimii, ce le adunase mai multe generaţii de bărbaţi strîngători, erau întregi… Boierii bătrîni au rămas cumpăniţi în cheltuielile lor pînă la moarte, numai cu încetul şi foarte cu măsură modificat-au ei feliul lor de trai. Dar majoritatea celor tineri, mai ales acei care făcuse în străinătate studii mai mult sau mai puţin ipotetice, înţălăgeau să se bucure de toate îndemnurile şi rafinamentele aristocraţiilor străine, fără a ţine socoteală de costul lucrurilor aduse de la celălalt capăt al Europei… vechiul mobilier al caselor boiereşti a fost în curînd înlocuit prin mobile noi aduse cu grea cheltuială din Germania, din Franţa şi chiar din Anglia… Vechiul port, părăsit de femei la începutul veacului, a fost înlocuit şi de bărbaţi prin acel european, slugile au fost îmbrăcate în livrele, aproape toate uneltele gospodăriei casnice au fost înlocuite prin altele de altă formă, aduse din Apus.“ – scrie Rosetti, încercînd cu măiestrie să redea, cu ajutorul poveştilor, farmecul unei lumi ce apunea, lăsînd locul alteia, mai puţin frumoasă pentru el, dar la fel de curioasă pentru noi astăzi. Personaje principale în povestea lui Radu Rosetti sînt boierii de altădată, membri ai familiei sale, fiecare adus în scenă pentru a trasa o caracteristică a epocii, pentru a spune ceva despre un obicei, pentru a sublinia o trăsătură specifică unei categorii sociale ce avea să se stingă. Or, penelul său pătrunde în cele mai mici unghere ale conacelor boiereşti şi alunecă printre pasiuni şi ocupaţii, plăceri, dorinţe, speranţe, insistă asupra celor mai mici detalii din intimitatea acestor oameni, mulţi dintre ei participanţi la scrierea şi facerea istoriei. Cum să nu-ţi placă Rosetti, şi mai ales cum să nu vrei să ştii mai mult despre Balş, Roznovanu, Catargi, Ghica, Suţu sau Sturdza, Laţescu sau Boldur, fiecare devenit erou, prins în propria viaţă. Multe dintre poveşti ar constitui neîndoielnic scenarii de filme istorice, la fel de necesare pentru a cunoaşte epoca, aşa cum sînt şi aceste memorii şi jurnale. 

În aceeaşi colecţie se aşază şi Călătorie în România, scrisă de Sir Sacheverell Sitwell,  un aristocrat englez, poet, critic de artă, memorialist, prieten cu prinţesa Anne-Marie Callimachi şi călător pe meleagurile noastre pe la 1938. Amintirile sale sînt pline de simpatie şi ne dezvăluie chipul unei alte Românii, în care mitul „micului Paris“ este cu totul abandonat: „Cînd m-am hotărît să merg în România, am fost sfătuit de multă lume să văd mai întîi ţara şi apoi capitala. După unii, Bucureştiul nu e mai mult decît o copie slabă a Parisului. În realitate, Bucureştiul nu are nimic de-a face cu Parisul, exceptînd cîteva magazine de modă.“ Şi cu toate astea, Sitwell s-a lăsat cucerit de un oraş plin de „personalitate“.       

Referatele gata făcute de pe Internet colportează numai locuri comune şi pun accentul pe lucruri puţin importante, stricînd, de cele mai multe ori, parfumul unei epoci. Dacă vreţi să-l simţiţi pe cel veritabil, pe cel „împănat“ de savoarea unui limbaj bine meşteşugit şi bine mînuit, drumul deschis de lectura acestor memorii şi  jurnale  trebuie doar urmat. Şi dacă tot cotrobăim prin tîrguri şi oboare în căutare de orice ar putea fi „vintage“, de ce nu şi o carte de altădată în haine noi…

Constanţa Vintilă-Ghiţulescu este cercetătoare la Institutul de Istorie „N. Iorga“ din Bucureşti. În 2006 a publicat cartea Focul Amorului. Despre dragoste şi sexualitate în societatea românească, 1750-1830.