Muzeul copilăriei
Fac parte (aşa cum am mai scris...) dintre iubitorii şi colecţionarii de jucării din toate etapele existenţei mele (inclusiv din cea a maturităţii...). Pe cît am putut, nu am aruncat nimic, am depozitat totul şi mi-am revăzut „patrimoniul“ de cîte ori am avut ocazia. De asemenea, mă înscriu între iubitorii şi nostalgicii necondiţionaţi ai copilăriei, de departe cea mai interesantă perioadă pe care am trăit-o (în principal datorită unor părinţi care au ştiut să-mi creeze o mitologie atît de puternică, încît mai nimic din ce a urmat după nu a mai putut-o egala).
Din toate aceste motive (la care se adaugă şi plăcerea pe care mi-a oferit-o, de cele mai multe ori, vizitarea unor muzee ale copilăriei din străinătate) sînt cu totul pentru înfiinţarea unui Muzeu al copilăriei la noi. Este una dintre puţinele idei care a reuşit să mă entuziasmeze în ultimul timp: idee pe care mi-a împărtăşit-o, cu mulţi ani în urmă, Ioana Popescu, cercetător la MŢR. Şi care, în sfîrşit, va fi pusă în practică!
Realizarea unui muzeu al copilăriei, deocamdată virtual, face parte dintr-un proiect european iniţiat de Muzeul Ţăranului Român, intitulat „Copilăria. Rămăşiţe şi patrimoniu“. Acesta se va derula timp de doi ani (mai 2011-aprilie 2013) cu sprijinul programului Cultura al Uniunii Europene (avînd drept coorganizatori Institutul Cultural Român, Muzeul Lebork din Polonia, Association pour la promotion de l’éducation des enfants din Franţa şi, drept parteneri, Ministerul Culturii şi Asociaţia Ethnokids din Belgia).
Ioana Popescu explică ce urmează să fie şi să conţină muzeul: „Tot ce se poate spune despre copilărie: toate obiectele care au oarece contact cu copilăria: sat vechi, sat nou, oraş vechi, oraş nou, specific local; poveşti spuse şi filmate; tot ce se găseşte în poduri, resturi de obiecte, resturi de fotografii ale bunicilor cînd erau copii. Un bagaj de rămăşiţe de cultură materială din care să rezulte un patrimoniu al copilăriei, pe care să-l declarăm ca atare, să-l justificăm. Să justificăm de ce patrimonializăm anumite obiecte, în ce constă valoarea lor de trecut, dar şi de viitor, în ce măsură un element contemporan de copilărie în oraş poate deveni mîine un patrimoniu al trecutului, al tradiţiei legate de copilărie.“
Pe scurt: un muzeu care să cuprindă tot ce se poate (şi ce nu se poate...) legat de copilărie. Obiecte deja existente, începînd cu colecţiile de patrimoniu ale MŢR din secolele al XIX-lea şi al XX-lea: ceramică, împletituri, port al copiilor, piese de folosinţă zilnică pentru aceştia... Continuînd, apoi, cu colecţii particulare – există un număr de entuziaşti care şi-au păstrat nu numai jucăriile, ci şi alte obiecte legate de cotidianul copilăriei (haine, vase, mobile etc). (Perioada comunistă, cea mai puţin expusă şi cu cele mai perisabile piese, va beneficia, probabil, de o sală aparte.) Şi ajungînd la colecţiile actuale ale puradeilor păstrători...
Asta în ce priveşte partea strict materială. Acesteia i se vor adăuga şi „ateliere mai nuanţate şi mai complexe decît actualele ateliere de creativitate ale MŢR, prin schimbul de experienţă cu partenerii străini, dintre care unii chiar prin asta se detaşează: prin ateliere intergeneraţionale deosebite.“ (Ioana Popescu)
Muzeul va fi, cel puţin pentru început, virtual: „o neverending story, căreia nu i se va pune punct niciodată. Cînd va deveni un muzeu real, vom vedea pînă unde se va putea înainta cu el.“ (Ioana Popescu)
În 2013 realizatorii proiectului trebuie să ofere acces la site-ul muzeului: „Vrem ca el să existe cu mult înainte, iar în 2013 să-i dăm doar tuşa finală. Vrem ca acest site să crească sub ochii publicului, care să ne poată urmări paşii.“ ( Ioana Popescu)
Muzeul are în plan şi o expoziţie itinerantă în Europa: „Un nucleu care să conţină esenţa acestui muzeu, ce va pleca prin ICR-uri, urmînd ca în fiecare loc în care ajunge să fie îmbogăţit cu aportul cultural local. Expoziţia va fi mereu alta, dar pornind de la acelaşi concept.“ (Ioana Popescu)
Aştept, cu nerăbdare, primele expuneri ale acestui muzeu, încă incredibil. Şi continui să-mi ofer sprijinul, cu bietele mele jucării prăfuite.
