Lumînări pentru tort
Zi de naştere. Serbată în Constantin Brâncoveanu. Tort este. Lumînări ioc. Mare greşeală. A mea. M-am zgîrcit: bă, e prea scump aici la torturi, hai să iau de la supermarketurile de la mall-ul City din Brâncoveanu. Şi mă duc după lumînări. Şi caut la Billa. Ioc. Am întrebat o tipesă de aia îmbrăcată în Billa şi mi-a spus că nu ţin asemenea produs. M-am dus să verific în magazin şi am luat la pas dihania de Billă. Plec. Gîndesc că voi găsi la Primăvara, alt magazin de acolo. N-am văzut atîta faliment de cînd mama m-a născut. Pe raft cîte un exemplar din fiecare produs. Mălai, un pachet. Făină, un pachet. Apă, o sticlă. M-a apucat rîsu’. Nimic mai distractiv să vezi ditamai hărăbăraia goală. Zeci de rafturi pe care te aştepţi să stea marfa, goale-goale. Duceţi-vă să vedeţi cum arată falimentul. Aer, mult aer în jur. În magazinul Primăvara am găsit lumînări pentru tort, dar cifre disparate. 8, 8, 8, 0, 0. Era clar că nu se vroiau vîndute. Păi, altfel cum rămăseseră aşa la disperare. Cifrele alea strigau de pe raft să le cumperi. Implorau. N-am cumpărat sadic. Dar am rămas fără lumînări. Tort fără lumînări. Rămîne tortul fără lumînări. Aşa am colindat prin toate magherniţele din jur. Nici pic de picior lumînăros. Doar de mort, că e plin de cimitire în jur. Aşa că, nu m-a dus capu’, am rămas chiar fără. Am fost zgîrcit. Aş putea face greşeala să spun că voi face data viitoare cum trebuie: cumpăr din prima. Aş putea spune asta, dar n-o voi face. Voi fi mereu pradă ezitării că-i bine să nu fii jupuit. Gîndul ăsta însă omoară plăcerea, spontaneitatea. Ştiu să fac asta. Am descoperit falimentul zonei. Degeaba. Falimentul zonei m-a descoperit pe mine: tont.
