Locul în care totul se face încet și cu dragoste

Publicat în Dilema Veche nr. 384 din 23 - 29 iunie 2011
Locul în care totul se face încet și cu dragoste jpeg

Nu ştiu alţii cum sînt, dar eu visez la o grădină, pe care sper să o am cîndva, undeva. Cîteva rînduri de flori, cîteva rînduri de legume, iar dacă ar fi şi o mică livadă, în care să mă furişez cu o carte în mînă, sau din ale cărei fructe să mă apuc să fac dulceţuri şi compoturi cu care să-mi răsfăţ prietenii… tabloul ar fi complet! 

Da, visez la o grădină în care să muncesc pînă mă dor şalele, pînă fac bătături în palme şi pînă or să dispară toate grijile. Căci aşa gîndesc: că dacă o să stau printre flori, o să fiu mai fericită. N-am nici un dubiu că nu va fi aşa!  

Dar, pînă voi avea grădina mea, mă mulţumesc cu cele cîteva plante în ghiveci, de pe balconul meu, şi mă bucur de grădinile altora.  

GrAdinuca 

Adina şi Cristi au o casă la ţară, undeva în apropierea Bucureştiului. Iar în jurul casei – o grădină şi o livadă. De fapt, în faţă e „sectorul florilor“, iar în spate – livada, grădina de legume, dar şi solarul. Le-am vizitat la început de primăvară, cînd pregătirile erau în toi. „Uite! A crescut livada! Uite ce mare e!“ 

Livada a fost „visul“ lui Cristi. În 2005, cînd au luat casa, pe locul unde e azi livada, au pus porumb. Tăiatul cocenilor n-a fost o ocupaţie prea plăcută. Aşa că au făcut un mic consiliu de familie şi au decis: livadă! În primul an, le-au fost furaţi cîţiva pomi, dar, încet-încet, livada, aşa cum spune Adina, a început să crească. Anul trecut au avut şi prima „recoltă“: un măr, zece prune şi două gutui. Mărul l-au fotografiat, l-au tăiat în felii, să ajungă pentru fiecare membru al familiei, şi l-au savurat ca pe o adevărată delicatesă. „Nu era nici mare, nici frumos. Dar era foarte gustos.“ La fel – prunele. „Am avut cîteva din două soiuri. Şi am organizat o şedinţă de degustare cu copiii, să vedem care soi e mai bun. Iar gutuile… gutuile sînt adevărate vedete pe Internet. Un prieten de la Cluj a făcut un film cu poze care arată evoluţia gutuii de la stadiul de floare, pînă la fructul tăiat în farfurie: O viaţă de gutuie.“ 

Acum, Cristi şi Adina ştiu despre ce vorbesc, atunci cînd vorbesc despre grădină. Ba îi mai învaţă şi pe alţii din experienţa lor, pe un blog (grAdinuca.ro). Însă, la început, nu ştiau mai nimic. Aşa se face că în primul an n-au arat grădina şi „au rămas bolovanii cît casa“. Au învăţat din greşeli, dar au şi citit foarte mult. Aşa au ajuns anul trecut să se bucure din plin de grădina de legume, cultivată – cum altfel? – ecologic. Din trei rînduri de vinete au scos anul trecut aproape 100 de kilograme. „Poate că, încet-încet, o să devenim mici întreprinzători şi o să vindem din producţie. Pentru că grădina te răsplăteşte dacă faci totul bine, dacă-i dai tot ce trebuie. Dacă nu faci nimic, într-o lună cresc buruienile! Pînă la urmă, grădina e ca un prieten: ne oferă mîncare, relaxare şi satisfacţii. Iar despre livadă vorbim uneori ca despre al treilea copil al nostru.“ 

Cum e munca?! „Vaaai! Noi muncim mai ales în weekend că în rest avem serviciu. Dar după o zi de săpat s-a dus naibii şi stresul, şi grijile, şi tot! Cazi lat! Eşti frînt! Dar cînd ne întoarcem la Bucureşti facem bilanţul şi sîntem mulţumiţi. Şi fericiţi…“ 

Blogul despre grădină le-a adus Adinei şi lui Cristi o grămadă de prieteni noi. Majoritatea au grădinile lor, dar toţi sînt pasionaţi de flori, legume şi poveşti. Căci tot ce se întîmplă în grădină devine subiect de poveste: de la viaţa gutuii, la vînăta grasă, căpşunile dulci sau bujorul ca un bulgăre de petale. 

De la Adina şi Cristi am învăţat un lucru: „În grădină e ca în viaţă: trebuie să faci totul încet, şi cu dragoste“.  

Grădina veselă 

Grădina lui Vlad e… veselă. Aşa îi e şi numele pe Internet: gradinavesela.ro. În realitate – îmi povesteşte Vlad – e foarte ordonată: florile sînt aranjate după culori şi după mărime. Cel mai frumos e, fireşte, primăvara, cînd înfloresc lalelele – florile preferate ale lui Vlad: „Îmi plac pentru că au o coloristică foarte variată. Eu am 23 de soiuri, inclusiv laleaua neagră cu care mă mîndresc foarte tare. Totul a fost făcut după un plan schiţat chiar de mine – un aranjament floral, combinat cu gazon şi arbuşti. Ce mă surprinde în grădina mea e felul în care florile se împrietenesc între ele şi creează o anumită armonie. Florile cresc, mă bucur de ele şi am grijă să reapară şi anul următor.“ La Vlad, pasiunea pentru plante vine din familie, pentru că şi tatăl şi bunicul lui au fost ingineri agronomi. Are o regulă clară în grădina lui: nimeni nu rupe nimic. Fiecare floare se ofileşte acolo unde a înflorit. Grădina îi este şi lui prietenă, pentru că se simt foarte bine împreună: el îi oferă atenţia şi grija de care are nevoie, ea – frumuseţe, satisfacţii şi locul în care se retrage după o zi sau după o săptămînă de lucru. Şi Vlad are o grădină de legume şi o livadă, care „i-au hrănit“ familia anul trecut, încît nici n-au mai dat pe la piaţă. Grădina îl surprinde cu tot ce-i oferă: de la roşiile de un kilogram fiecare, la lalelele negre aliniate frumos, lîngă gard. 

Grădina unei vieţi 

Am mai vizitat grădina Oanei, undeva lîngă pădurea din Brăneşti. Oana s-a mutat acolo, cu familia ei, de curînd. Aşa că grădina e de-abia la început. Dar creşte de la o primăvară la alta, odată cu gazonul care înconjoară casa, cu pomii care încep să dea roade, cu macii – preferaţii Oanei! – care dau culoare locului.  

Am mai vizitat o „grădină“ romantică. Ghilimelele îşi au rostul lor pentru că, la începutul primăverii, grădina cu pricina era o întindere de pămînt care începea să prindă contur, pe marginea lacului Pantelimon. Alex Gheorghe este un tînăr peisagist. Grădina romantică de pe malul lacului Pantelimon este poate cea mai complexă realizare a sa. Are noroc de clienţi tineri, receptivi la ideile lui, aşa că va face pentru prima oară o grădină „cu surprize“ – spune el –, care are un circuit, locuri ascunse şi care este descoperită prin plimbare. Elementul de greutate va fi o ruină ascunsă într-un colţ al grădinii ce are şi un nume: „Grădina unei vieţi, între romantic şi mediteranean“. Alex obişnuieşte să dea nume grădinilor pe care le proiectează, aşa cum obişnuieşte să revină după un timp să vadă cum au crescut plantele. „Pentru că – îmi explică – farmecul unei grădini vine în timp, se înnobilează prin vechime. Dacă o casă trebuie reparată din cînd în cînd şi simţi nevoia să o modernizezi, cu grădina e altfel: se îmbunătăţeşte şi se dezvoltă singură, odată cu trecerea timpului. De obicei, las proprietarilor un caiet cu «instrucţiuni». Le scriu acolo despre fiecare plantă în parte, cum trebuie îngrijită, de ce anume are nevoie. Proprietarii descoperă cu timpul plăcerea de a avea grijă de grădina lor. Celor cu grădini mai mici le recomand să nu pună un sistem automat de stropire, ci să încerce să găsească timp să ude ei, pentru că e o plăcere. Unii sînt nemulţumiţi, nu le convine, dar după un timp mă sună şi-mi dau seama că au învăţat foarte multe despre grădina lor, ştiu denumirile ştiinţifice ale plantelor şi vorbesc cu drag despre evoluţia lor. Grădina o descoperi în timp, cu răbdare şi cu dragoste.“  

Tendinţe 

În Bucureşti te surprind rareori grădinile. Pentru că sînt din ce în ce mai ascunse şi mai mici. Ioana Tudora, arhitect peisagist şi lector la Facultatea de Peisagistică, spune că în copilăria ei grădinile erau vizibile, erau locuite. „Curţile erau pline întotdeauna cu oameni care citeau, care lucrau în grădină, copiii care se jucau în curte, familia care lua masa sub bolta de viţă-de-vie, aproape nelipsită din curţile tradiţionale. Exista o comunicare cu strada. Acum, grădinile sînt tot mai mici, cenuşii, lipsite de viaţă. Avem tendinţa de a înălţa garduri ce ascund de multe ori o bucată de asfalt, pe care are loc maşina şi cam atît. Oamenii se mută la casă, din dorinţa de a avea curte, însă ajung să aibă o casă cu asfalt de jur împrejur. În urmă cu 30 de ani, de exemplu, în grădinile bucureştenilor erau în special plante utilitare: duzi pentru viermi de mătase, flori printre straturi de ceapă, viţă-de-vie… Acum predomină plantele ornamentale care, de multe ori, n-au de-a face nici cu utilitarul, nici cu estetica, nici cu clima. Ne uităm în reviste, ne place o plantă, o vrem şi noi, fără să ne gîndim că bradul sau tuia nu are ce să caute la cîmpie. Ca să nu mai vorbim despre palmieri! Aşa se explică şi sumele mari cheltuite de Primării, pentru spaţiul verde: se cumpără plante care n-au viaţă lungă la cîmpie, pînă anul următor se usucă, aşa că trebuie luate altele, şi tot aşa! Pe de altă parte, lumea apreciază chiciurile din sectorul 4, de exemplu. În mod absurd, ne plac chestiile rustice în «Micul Paris!»… Totul vine din dorinţa de a imita, iar în ce priveşte grădinile – inclusiv grădinile publice! – totul vine dintr-o incultură a locuirii la curte şi din dorinţa de a ne urbaniza. Nu cultivăm anumite plante pentru că ar fi ca la ţară. Dar pe vremuri, în Bucureşti, grădinile erau ca la ţară, ceea ce nu însemna neapărat că Bucureştiul era un sat mai mare. De fapt, ne ascundem ruralitatea profundă sub o urbanitate poleită. O altă greşeală este faptul că toată lumea fuge în suburbii, ceea ce e o modă occidentală prost înţeleasă. În Occident, există tendinţa de reîntoarcere în centrele vechi urbane. Iar spre deosebire de marile oraşe europene, Bucureştiul are un mare avantaj – îmbină cele două tipuri de locuire considerate luxoase sau de standard înalt: locuirea în centru, la casă, cu curte. Puţine oraşe mari mai oferă această posibilitate.“  

Arhitecta Ioana Tudora e însă de acord că grădinile private, ca cele despre care am scris la început, şi în care totul se face „încet şi cu dragoste“ au o şansă.

Varianta audio poate fi ascultată la www.romania-actualitati.ro/mica_gradina_care_iti_schimba_viata-27780

Liliana Nicolae este jurnalistă la Radio România.

Cea mai bună parte din noi jpeg
Să găsești oameni la fel ca tine
A îndrăzni să vorbești despre o boală înseamnă a crea o comunitate.
Zizi și neantul jpeg
„Luna cadourilor” și cenușiul
Simțeam cum realitatea tindea, făcea chiar presiuni asupra noastră, a locuitorilor ei, să se transforme în irealitatea din Lumea de lemn.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Cine o mai ține minte pe „fata de la pagina 5?” – cum recuperăm anii ’90?
Ar trebui să existe undeva la un loc de cinste într-un muzeu al presei românești de după 1989.
E cool să postești jpeg
Termopanul, valoare națională
„O bojdeucă trendy“, „Parchetul este cumpărat de la Dedeman sau Praktiker?“
p 20 Balaam WC jpg
Originea regilor magi
E un mag dintre caldeeni? Un ghicitor în stele? Un vrăjitor malefic?
Theodor Pallady jpeg
O carte despre oameni și îngeri
Cititorul va descoperi în text rațiunea tainică a Întrupării: doar omul – cu anatomia lui de lut și sufletul său nemuritor – avea să fie o imago Dei.
p 24 F  Prica jpg
Cu ochii-n 3,14
„Un cal a reușit cumva să iasă din boxa lui și umblă prin avion.”
image png
Oamenii din fotografii
Să-i facem să supraviețuiască.
image png
Malliștii
După film, ne-am dus să ne căutăm mașina în parcarea subterană, acolo, în hruba aia imensă și întunecoasă se termină fericirea.
image png
Lectura, antidotul violenței?
Cel mai des, este invocată lipsa timpului: „N-am mai citit pentru că m-a copleșit oboseala”.
image png
Mărturia lui Pascal
Cuvinte care „nu vor trece”, pline de „har și de adevăr”.
p 20 Iași WC jpg
Provincia ca problemă
Iar faptele, cîte și cum se fac ele, capătă cadențe cosmice, ca în sfîșietorul testament al Olguței.
p 21 la Lorin WC jpg
Olimpul litoralului românesc (2)
Ceva din spiritul stațiunii, un je-ne-sais-quoi, îi face și pe sportivii de performanță să își facă aici cantonamentele.
p 24 S M  Georgescu jpg
Cu ochii-n 3,14
„Lacrimile ei se amestecă cu cele ale acestui bazin“.
image png
Toate lucrurile care s-au schimbat
E nevoie de atît de puțin după ce anii își fac treaba.
image png
Capoate și feminități
Așa, diferențele dintre interior și exterior erau într-o măsură abolite.
image png
Piața Romană
Fetele de 20 de ani de acum nu-și mai pierd vremea în astfel de bodegi.
image png
Zgomotul și furia
Drept urmare, există mai multe metode tradiționale de a riposta unui vecin zgomotos.
image png
Cîteva note despre agapa creștină
Evident că nimeni, mîncînd laolaltă, nu stătea să filosofeze. Eram însă alături de Domnul.
p 20 Arik Ascherman WC jpg
Traumă şi discernămînt
Dar, în ciuda singurătăţii şi a primejdiilor acum mult mai aspre, rabinul îşi continuă patrularea, nu părăseşte paza.
p 24 D  Stanciu jpg
Cu ochii-n 3,14
Într-un supermarket, la raionul de alimente exotice, am descoperit mămăliga ambalată în vid, „gata preparată”.
image png
Lumi fragile
Am perceput „schimbul de scrisori”, formulare care în curînd va trece și ea într-o arhivă a limbii, ca pe un fel de apel la memorie.
image png
Frig și acasă
Cert e că, în ciuda condițiilor aparent vitrege, m-am simțit acasă acolo.
image png

Adevarul.ro

image
Diferența dintre zahărul vanilat și zahărul vanilinat. Motivul pentru care au culori diferite
În pragul sărbătorilor căutăm cele mai bune arome pentru desertul special pe care vrem să îl pregătim. Iar atunci când mergem la cumpărături nu lipsește de pe listă zaharul vanilat. Ajunși acasă observăm, însă, că am achiziționat zahăr vanilinat.
image
În interiorul „celui mai scump superiaht din lume“, în valoare de 4,2 miliarde de euro. Este acoperit în aur și os de T-rex FOTO
Iahtul este de peste trei ori mai scump decât cel considerat al doilea ca valoare din lume.
image
Japoneza îndrăgostită de România: „Sunt o româncuță din Extremul Orient. Aici am învățat să fiu fericită” VIDEO
Povestea lui Ayako Funatsu, unul dintre expații din țara noastră, reprezintă una dintre cele mai frumoase declarații de dragoste pe care un străin o poate face României

HIstoria.ro

image
Ce a însemnat România Mare
1 Decembrie 1918 a rămas în mentalul colectiv ca data la care idealul românilor a fost îndeplinit, în fața deschizându-se o nouă etapă, aceea a conștientizării și punerii în aplicare a consecințelor ce au urmat acestui act, crearea României Mari.
image
Trucul folosit Gheorghiu-Dej când a mers la Moscova pentru ca Stalin să tranșeze disputa cu Ana Pauker
Cînd merge la Moscova pentru ca Stalin să tranşeze în disputa cu Ana Pauker, Dej foloseşte, din instinct, un truc de invidiat.
image
Sfântul Andrei și Dobrogea, între legendă și istorie
Îndelung uitate de către establishment-ul universitar românesc, studiile paleocreștine încep să își facă din ce în ce mai clară prezența și la noi. Încurajarea acestor studii și pătrunderea lor în cadrul cursurilor s-au dovedit lucruri absolut necesare. Ultimii ani au dus la noi dezvăluiri arheologice privind primele comunități paleocreștine (paleoeclesii) din Scythia Minor (actuala Dobrogea), conturând două ipoteze și direcții de cercetare pentru viitor: ipoteza pătrunderii pe filieră apostolic