⬆
Societate
Pagina 132
Cu ochii-n 3,14
• Cînd am auzit că din noiembrie ţigările vor fi „altfel“, iniţial am crezut că vor avea filtrul la capătul celălalt. Nu. Filtrul rămîne unde e. Dar ţigările se vor stinge singure. Din asta vor avea de cîştigat fabricanţii de brichete (căci va trebui să reaprindem) şi producătorii de calmante (căci ne vor apuca dracii mai mult şi mai des). (M. V.)
• Idei la tot pasul. „Să trăiţi excelent!“, îmi urează un şofer cînd cobor din taxiul lui şi îi răspund pe măsura veseliei sale: „Să urce naţiun
Sînteți gata pentru revenirea monarhiei în România?
Previzibil, nunta regală londoneză din 29 aprilie a.c. a stîrnit un interes real la noi – semn că imaginile colorate cu parfum de poveste plac românilor, după cum plac şi altora în lume. Noroc cu Will & Kate: vreme de-o zi, de pe ecrane au dispărut maneliştii şi decolteele gonflabile ce altfel dau tonul mondenităţilor.
Nevoia de igienă și legislații sanitare în România modernă
Secolul al XIX-lea avea să acorde o importanţă însemnată igienei, parte integrantă a modernizării statului. Nu este o temă românească, Europa naţiunilor acordă un loc important medicalizării societăţii, iar medicul îşi ţese încet, încet un cîmp de acţiune care îl va face indispensabil pentru orice proiect de viitor.
Consiliul copiilor
Pe vremea cînd lucram într-o organizaţie pentru copii aflaţi în dificultate, am coordonat proiectul numit „Consiliul copiilor“. Pe scurt, era vorba despre înfiinţarea unei primării, în care funcţiile de conducere – primar, viceprimar şi vreo şase consilieri – să fie deţinute de copii aleşi prin vot, din rîndul comunităţii lor.
Carul din stele
Am stat, de curînd, pentru o noapte, la o pensiune de patru margarete undeva între Craiova şi Filiaşi. Pensiunea se numea, interesant, Carul din stele. Interesant datorită multiplelor posibile conotaţii ale denumirii. Întîi, cuvîntul „car“ în sine: acesta sugerează, evident (în contextul dat), ideea de rural. Mai bine zis de rustic.
Singur ca o ciupercă
Singur ca o ciupercă Expresia îi aparţine lui Llosa şi nu ştiu de ce mi-a plăcut atît de mult. Am văzut şi ciuperci crescute în pîlcuri, dar, dacă mă gîndesc bine, tot singure păreau, privite una cîte una. Cum singuri sîntem în oraşul ăsta mare; umăr la umăr pe străzi şi-n autobuze.
15 lei să-l vezi pe Vlad Ţepeş
Mănăstirea Snagov. Zi de duminică. Verdeaţă. Lac. Ţigănime pe drum. Să văd şi io minunea: mormîntul lui Vlad Ţepeş. Şi sar pîrleazu’ şi ajung la pod şi trec şi podu’. Şi ajung iar pe tărîmul fericirii: verdeaţă, linişte, apă de jur-împrejur. Plutea duhul lui Înger, nu al lui Vlad.
Limbi-de-mare Jules Janin
Curăţaţi trei limbi-de-mare frumuşele, despicaţi-le de-a lungul pîntecelui şi depărtaţi fileurile, fără a le separa de tot. Puneţi peştii pe grătarul, uns generos cu unt, al unei poasoniere (vas de fiert peşte), cu despicăturile în sus. Umpleţi fiecare peşte cu cîte o duzină de trufe şi turnaţi în vas o supă de legume.
„Cînd stai pe cameră, Paștele nu mai are nici un haz”
Aici, toţi se străduie să nu se gîndească la nimic. Aşteaptă cu răbdare să treacă timpul şi evită momentele de singurătate. Joacă cîteva partide de rummy, şah sau table şi primesc ouă roşii la micul dejun. Asta au însemnat Sărbătorile de Paşti pentru cei 76 de deţinuţi de la Penitenciarul din Chilia Veche, judeţul Tulcea.
Jurnalismul de cumetrie
M-am întrebat de mai multe ori în cadrul acestei rubrici ce caută pe micile noastre ecrane unele figuri de comentatori pe care le vedem toată ziua bună ziua. Aceeaşi nedumerire şi-au exprimat, în repetate rînduri, şi alte voci din presă.
Întrerupem programul pentru o cerșeală
Cine se uită la televizor a putut să constate de la o vreme această tendinţă. Emisiunile de ştiri, de dezbateri sau de mondenicale – nu toate, doar cele care se respectă – musai să se întrerupă la un moment dat pentru o anume paranteză de bilanţ, devenită aproape ritual.
La Constanța, de Înviere
Pentru început, ca să intru în atmosferă, am traversat Mamaia de la un capăt la celălalt, cu maşina. La intrarea şi ieşirea din staţiune, controversatele staţii de taxare nu funcţionau încă, semn clar că sezonul şi curăţarea de bani a turiştilor nu începuseră încă. Mamaia era de altfel aproape pustie.
Cu ochii în 3,14
De-ale publicităţii: într-un supermarket bucureştean am fost îmbiată să încerc „noul Murfatlar“. De ce „nou“? Îşi schimbase eticheta. (S. G.)
● Un amic şi-a pus un status pe Facebook care sună aşa: „Osama bin Laden a murit. Adevărat a murit!“. (A. M. S.)
● Iar o amică mi-a trimis pe chat un mesaj: „Osama a murit. Trăiască Obama!“. (M. V.)
De ce Învierea rămîne, totuşi, un miracol
Două dintre gloriile alb-albastre ale adolescenţei mele, pe nume Geolgău şi Ţicleanu, tocmai beau o cafea în acea sîmbătă de 23 aprilie a.c., în cofetăria în care eu intrasem în amintirea anilor de liceu, şi iată că cei doi mă invitară şi pe mine la o cafea!
"Să alergaţi la biserici..."
Biserici deschise zi şi noapte, preoţi cîntînd slujba, indiferent de oră, vecerniile şi utreniile contopite în slujba de seară, pentru a valoriza astfel timpul creştinului; porunci verificate prin descinderi ad-hoc şi sub anonimatul deghizării lui vodă într-un preot oarecare sau într-un călugăr refugiat, la vreme de seară, pe treptele unei biserici dintr-o parohie aleasă la întîmplare.
Stăpînul (II)
„VESTITORUL: – N-auziţi să tăceţi! De vreme ce vă încredinţez că a promis, că şi-a fixat el însuşi itinerariul... (Se întoarce din nou spre fundul scenei; strigă): Uraa! Uraa! Trăiască stăpînul! (Tăcere.) Trăiască, trăiască, trăiască Stă-pî-nul!"
Alegerile mele, poverile lui
„Muncesc atîta timp ca să-i pot asigura lui tot ce are nevoie“, „nu divorţez pentru că un copil trebuie să-i aibă lîngă el pe ambii părinţi“, „mă las pe mine (deoparte) ca să-i pot da lui“ (copilului), „timp pentru mine nu mai am“ etc. Toate acestea pot fi, la prima vedere, declaraţii de dragoste nemăsurată, necondiţionată pentru copilul meu.
Podu înalt
Am trecut „Podu Înalt“, în varianta Motru. Cu spaime şi ezitări. Nu am avut încotro, pentru că am aflat că era singura cale de acces spre „moşia“ de familie (mai exista o cale, dar foarte îndepărtată şi înnoroiată). Abia după ce l-am trecut, l-am întrebat pe singurul locuitor al zonei, pe care îl cunoşteam, de ce nu înlocuiesc podul cu un altul mai sigur.
Lumina de Paşti
Sînt musulmană nu din convingere, ci prin născare. Mi-am primit religia aşa cum destinul sau întîmplarea a făcut ca părinţii mei să fie părinţii mei. La pachet cu familia extinsă, cu o copilărie uimitoare, cu dragostea pentru bunicii mei şi de neconceput altfel, a venit şi apartenenţa la o anume confesiune.
Căpşunile-s pericol mare
Păi, simplu: ce vedem acum ca fiind căpşuni sînt falseturi. Verzi pe dinăuntru, cojoase ca nucile şi mai ales închise în cufere mici de plastic. Apetisante, dar nimic comestibil. Nu e o noutate că sîntem păcăliţi. Uite, pîinea puzderie făcută de supermarketuri e o făcătură. Pe ce se bazează?
Predînd Sfînta Sofia străinilor
De curînd, am avut privilegiul să vorbesc despre arhitectura bizantină şi ecourile ei arhitecturale. Unde? Chiar în pridvorul (dispărut) al Sfintei Sofii. Venisem înarmat de acasă cu tot ce trebuie, ca să ţin o conferinţă bine garnisită cu fotografii la facultatea de arhitectură de la Universitatea „Mimar Sinan“, din Istanbul.
Borşul de huşte
La subsolul delabrat şi supraîncălzit al casei – într-o bucătărie-dormitor, cu un cuptor care duduia întruna şi un pat ponosit, alături – o familie vindea borş. Toamna, cînd coceau bostani, mirosul acru de huşte, cel dulceag, al plăcintei de dovleac, şi aerul stătut, de vizuină, se combinau într-un abur otrăvit şi ospitalier deopotrivă.
SOV
Eram în redacţia ziarului Cotidianul cînd, prin 2006, Doru Buşcu ne-a strîns pe toţi şi ne-a anunţat că i-au vîndut lui Sorin Ovidiu Vîntu o parte importantă din acţiunile trustului Caţavencu. Că trustul nu mai putea să reziste pe picioare proprii şi că avea nevoie de ajutorul unui om puternic financiar. Că nici el nu e prea fericit de această soluţie, dar asta e!...
Discursul sărutului viitorului rege
Ştiu că v-aţi uitat la nunta regală. Poate că nu aţi urmărit toată transmisia, însă cu siguranţă vă amintiţi, măcar din jurnalele de ştiri, scena sărutului, intrarea în Westminster Abbey, jurămintele mirilor, rochia galbenă a Reginei, caleaşca imperială sau imaginile cu milioanele de oameni care au împînzit străzile Londrei.
De Paşti la Hermitage
Zgomotoşi, românii se adună pe treptele micului lăcaş şi umplu, încet-încet, toată platforma de beton din faţa acesteia. Urmează strigăte de recunoaştere, de chemare de prieteni alături, de comentarii la micimea lăcaşului şi la faptul că nu sînt condiţii de întîmpinare „corespunzătoare“ a miezului nopţii sau de numărul neîndestulător al lumînărilor puse în vînzare.
Cu ochii-n 3,14
„Numai la Metro găsiţi păstrăv eviscerat.“ Şi, dacă tot e să spunem lucrurilor pe nume, aştept continuarea: „Numai la Metro găsiţi pui decapitat, vacă înjunghiată, porc măcelărit“. (L. V.)
Grupul de Cercetare Gerontologică din Los Angeles l-a desemnat pe Jirouemon Kimura cel mai longeviv bărbat din lume. Japonezul are 120 de ani, 11 stră-strănepoţi şi, probabil, nici un dinte. (M. C.)
Apelativul drăgăstos „pui“ nu mi-a sunat niciodată mai firesc ca atunci cînd, într-un supermarket, el a înt
500, care mai de care
La data primelor poveşti, măsuram impactul revistei prin numărul celor pe care-i vedeam citind Dilema, vinerea dimineaţa, prin vagoanele de metrou sau prin sălile de curs ale Universităţii. Astăzi, cei care vor citi acest text pe hîrtie vor fi probabil mai puţini decît cei ce-l vor citi pe Internet.
Vremea primăverii şi lucrarea ei...
Veni şi primăvara... cu miresme, miroase, pomi înfloriţi, verdeţuri, sărbători, ploi şi soare, vremuri capricioase... Fiecare anotimp are „lucrarea“ sa şi trebuie tratat ca atare, respectîndu-i „vrerile“, trăgînd folos din „miracolele“ oferite, „prelucrînd“, pe cît posibil, toate cele „răzbunătoare“ ale naturii.
Stăpînul (I)
„ADMIRATOAREA: Ăsta e drumul lui?
VESTITORUL: Da, da. Trebuia să treacă pe aici, vă spun eu, aşa era în programul festivităţilor...
ADMIRATORUL: L-ai văzut tu însuţi sau l-ai auzit cu propriii tăi ochi şi urechi? “
Normalitate
Ori de cîte ori este adusă în faţa opiniei publice din România problema homosexualităţii, lucrurile o iau razna. Se alege praful de legendara toleranţă românească, de bunăvoinţa şi îngăduinţa faţă de opţiuni sau feluri de a fi altele decît cele majoritare. Orice campanie iniţiată de organizaţii care susţin comunităţile gay sînt întîmpinate cu huiduieli, blesteme, isterii locale.
Strehaia, reloaded
E lucru ştiut că mersul prin România, în orice calitate, nu e tocmai lin. Că poţi da de peisaje fabuloase, monumente aşijderea, pensiuni curate şi oameni încîntători; dar şi de ruine, fie ele de clădiri sau de foste combinate ceauşiste, blocuri mizerabile, cîini vagabonzi, pensiuni murdare.
Sex, maşini, bere, sport şi ceasuri elveţiene
Normal că nimeni nu se aşteaptă ca o revistă pentru bărbaţi (şi, similar, una pentru femei) să fie plină de consideraţiuni alambicat croşetate despre eseurile lui Susan Sontag. Şi, în fine, mare parte din suflarea masculină o fi interesată şi de sex, maşini, bere şi sport. Ca bună parte din suflarea feminină, la o adică.
30 de milioane vaca de lapte, 10 calul
De ce? Păi, ce faci cu calul? E pacoste. Am fost zilele trecute la Strehaia, hotarul copilăriei mele. Şi vorbeam c-un om ce arunca un ochi pămîntului meu şi brusc îl văd supărat: îi sună telefonul. Vreo zece minute a perorat. Dar mai rău: n-a mai avut chef de nimic.
Bucureştii: un viitor cu geometrie variabilă
Ne plîngem adeseori că Bucureştii nu au un caracter pronunţat, care să poată fi definit ca atare, cuantificat şi, deci, continuat în arhitectura nouă? Un caracter difuz, incert sau cu un anumit grad de virtualitate, de increat, poate fi însă autonomizat şi accentuat printr-o clădire care îi flatează datul natural.
Tito, Şahul şi Maxim’s
Între 12 şi 16 octombrie 1971, Şahul Mohammad Reza- Pahlavi celebrează în mod spectaculos 2500 de ani de monarhie persană. Zeci de corturi somptuoase, ridicate în plin deşert, în jurul vechiului Persepolis şi concepute de o echipă de designeri francezi coordonată de casa Dior, au găzduit sutele de oaspeţi.
Un holocaust personal
„Sînt doctor docent, embriolog şi teratolog, am lucrat în domeniul medicinei experimentale teoretice. Sînt membru al Academiei de Ştiinţe Medicale“, aşa începe istoria lui Ştefan Şandor, rostită cu voce sacadată, clară, parcă dintr-o obişnuinţă şi o lehamite de a povesti încă o dată, încă o dată şi încă o dată cum a supravieţuit celui de-Al Doilea Război Mondial.
Manageri
În toamna anului trecut, două televiziuni importante şi-au schimbat managementul: la Realitatea TV a fost instalat un afacerist, Sebastian Ghiţă, iar la postul B1 a fost adus omul de bază al televiziunilor trustului Intact, Sorin Oancea. După aproape jumătate de an, deja se pot vedea roadele acestor schimbări.
Credinţa-n presă
Cum să facem să nu-l slăbim nici în Vinerea Mare pe premier! Bingo! Boc s-a tuns de Paşti, a plătit pentru asta 60 de lei şi a mai lăsat şi bacşiş! Aha! Foarte interesant, ca şi într-o analiză mai veche, tot pe titluri, din acest colţ de pagină, personajul cel mai vizibil rămîne Gigi Becali. Să zicem „Mersi“
Cine-a pus teoria în practică
Este un spaţiu virtual, unde totul se petrece fără riscuri. Unde poţi face investiţii bancare, tranzacţii, unde se petrec falimente, restructurări, vînzări, cumpărări, unde au loc crize economice, dar şi profituri fabuloase. Un spaţiu unde îţi poţi înfiinţa firme, companii, poţi să testezi o idee de afaceri sau beneficiile unui produs, să-ţi „faci de cap“.
Cu ochii-n 3,14
Tot mai numeroase sînt zilele cînd – cuprinzînd cioclopedic viaţa lumii întregi – îmi vine să le strig celor încredinţaţi că cine rîde la urmă rîde mai bine: „Doamnelor şi domnilor, staţi blînd, cine va rîde la urmă e un prost“. După care îmi iau seama (nu viaţa!) şi tac. (R. C.)
Jadranka Kosor, prim-ministrul Croaţiei – o combinaţie între Elena Udrea şi Marian Vanghelie – s-a dus la graniţă pentru a-i întîmpina personal pe turişti. Primul a fost un maghiar căruia Jadranka Kosor i-a spus, î
Da, extratereștrii există! Am văzut eu unul!
Pînă pe 8 aprilie a.c. credeam că singurul extraterestru pe care l-aş putea întîlni în viaţă ar fi autorul puţinelor aserţiuni despre mine din cablogramele Wikileaks. Într-una apar ca senator care, prin 2006, susţine retragerea trupelor române din Irak.
Profesiuni pătimașe și remedii cercate
Suferim astăzi de o serie de boli, spunem noi, specifice civilizaţiei – hernie, cancer de toate tipurile, hemoroizi şi coln iritabil, ulcere şi pancreatite, anorexii şi bulimii – exacerbate de sedentarism şi stres, de muncă şi extenuare, de canoane „inventate“, de diete cercate de alţii, de pofte dulci şi vicii întăritoare. Şi în loc să ne ajute, multe leacuri ne afundă şi mai tare în himera tămăduirii.
De dragul „micuței” și al „micuțului”
Nicicînd ipocrizia presei nu mi se pare mai mare decît atunci cînd subiectul informaţiei pe care o prezintă este abuzul, violenţa în familie. Cînd întreg textul prezentării este presărat cu „micuţa Irina“, „Irinuca“, „cel mai mult are de suferit copilul“, „micuţul Petru“, „fetiţa celor doi de numai trei anişori“, „băieţelul cîntăreţei suferă“ etc.
„Îndrăgostiți” pe stradă
Un băiat căruia i-am putea spune „de cartier“, cu o figură lipsită, cel puţin la prima vedere, de gînduri metafizice, îmbrăcat în pantaloni gen trening. O fată, idem, într-un trening (de astă dată sigur) alb, cu obişnuita (şi obositoarea) dungă ceva mai închisă la culoare.
Izvor de frumuseţe
Probabil că în industria asta a cosmeticelor se minte cel mai frumos. Şi cel mai eficient. Femei cu toate minţile în cap se vor prăbuşi în admiraţie în faţa vreunei poţiuni seducătoare. Tentaţia e imensă, promisiunile aşijderea. E probabil domeniul unde fiecare doamnă vrea să audă clişee definitive.
Eu şi sculele
Mi s-a prăbuşit dulapul cu haine. Ce-i de făcut. Găsesc un meşter. Şi meşterul mă duce la Dedeman. La Dedeman nu aveau nu ştiu ce cuie, şi nu taie fierul. Mă întreb cît te costă să pui un punct de tăiat materialele. Să umbli aiurea cu ditamai fierul prin Bucureşti e ţigănie.
„Pentru ce întrebi de numele meu?”
Se spune că în mulţimea de nume şi de litere ale Textului, Dumnezeu e prezent „contractat“, îşi autolimitează nemărginirea, se lasă „prins“ (asur) în ele aşa cum, în Cîntarea Cîntărilor, regele se află prins, captiv (asur) în buclele Sulamitei.
Ghiveci Bagdad
Începînd cu anii ’60, colaborarea Iugoslaviei cu Irakul a căpătat tot mai multă amploare. Inginerii iugoslavi au pus pe picioare industria irakiană de armament şi au coordonat, în anii ’70, numeroase proiecte de construcţii civile şi strategice, mai ales adăposturi subterane antiatomice şi aeroporturi.
Despre responsabilitate
Din ce în ce mai multe lucruri ne spun că trăim într-o ţară a lipsei de responsabilitate. Nimeni nu pare să-şi asume răspunderea pentru dezastrul în care ne aflăm. Celebrul caz al lui Adrian Severin care, deşi prins cu mîţa-n sac, refuză să-şi dea demisia e doar cel mai recent şi cel mai vizibil.
Studiu individual
Fact: oferta posturilor TV româneşti e mai mult decît dezamăgitoare. Observaţie: din ce în ce mai multe persoane spun că nu se uită deloc la televizor. Rămîne însă întrebarea: dacă Domnul Snob Cultural a decis să-i facă felul televizorului à la Tudor Chirilă (apelez aici la memoria colectivă, fişierul 2010), Moni şi Iri dispar ca prin minune de pe micul ecran?