Carul din stele
Am stat, de curînd, pentru o noapte, la o pensiune de patru margarete undeva între Craiova şi Filiaşi. Pensiunea se numea, interesant, Carul din stele.
Interesant datorită multiplelor posibile conotaţii ale denumirii. Întîi, cuvîntul „car“ în sine: acesta sugerează, evident (în contextul dat), ideea de rural. Mai bine zis de rustic, de rural reinventat – avînd în vedere carele stilizate folosite ca decoraţiuni-emblemă de către multe dintre pensiunile româneşti. Apoi, iarăşi, carul e de multe ori asociat, în acelaşi context, cu „Carul cu boi“ al lui Grigorescu: acesta a fost – şi încă mai este – nelipsit de pe pereţii oricărui motel sau chiar hotel respectabil din ţară. În zonă, poate exista, mai de departe, şi asocierea cu Carul cu proşti care, zice-se, s-a răsturnat la Caracal... Carul nostru aspiră însă mai sus. La stele. Precum turnul cu patru nivele şi creneluri, pare-mi-se, inclus în structura pensiunii. E o combinaţie între carul rustic şi Carul mare. Nu degeaba aceeaşi firmă are şi în Craiova Restaurantul Galaxy – Carul din stele. Ne păstrăm în aceeaşi sferă tradiţionalo-astronomică.
Lăsînd deoparte denumirea (care şi ea, pînă, la urmă, are o găselniţă) pensiunea nu era inconfortabilă. Dimpotrivă, era curată şi cu mîncare în general gustoasă. Tipică însă pentru amestecul neaoş: chiar şi lucrurile făcute cu grijă şi interes din partea proprietarilor dau chix în privinţa amănuntelor (poate tocmai pentru că nu cer ajutorul unui „for de specialitate“, cum ar fi un designer de interioare, ci preferă propriile gusturi şi opinii, oricît de bine intenţionate, totuşi, neavizate). De pildă, în camera noastră, pereţii erau un verde tare (sau praz, aş putea spune, pentru a fi în ton cu zona...) cu argintiu, iar lampa imita ramuri de copac...
Mîncarea, în schimb, era preparată cu grijă pentru partea cu orice preţ tradiţională, dar şi regională: „Veţi savura mîncăruri diferite de prin părţile Olteniei, dar şi de pretutindeni, de prin ţară, aşa cum numai oltencele ştiu s-o facă. (...) Vechea artă de a face grătar la foc viu şi nu pe jar e la mare preţ la noi, căci proţapul e gata pregătit pentru a-şi întîmpina muşterii“ (http://www.caruldinstele.ro). Deja se structurează o ideologie a mîncării, din care reţinem, la prima mînă, două lucruri: vechimea şi... oltencele. Know-how-ul feminin local păstrător al tradiţiei.
În ce priveşte vechimea, textul site-ului pensiunii continuă, trecînd deja în mitologicale naţionale: „(...) Oltenia reprezintă, poate, locul unde latinitatea s-a păstrat cel mai bine. Triburile geto-dacice, existente odinioară, au fost cucerite de romani, iar urmele cetăţilor ridicate de ei pe aceste meleaguri rezistă pînă astăzi. (...) Gusturi din toate veacurile pînă în vremea noastră ne învaţă să descoperim farmecul mîncării «la ţest». Plămădit din pămînt, frămîntat asemenea unui aluat, cuptorul creează o legătură spirituală între om şi hrană“. Şi continuă pe acelaşi ton. E clar: omul, istoria şi a sa hrană sînt strîns „conectaţi“. În realitatea pensiunii toate acestea se oglindesc, în afară de decorul rustic, în felurile de mîncare: există „carne la găleată“, pastramă de oaie, pastramă de porc, cîrnaţi de oaie... În general gustoase.
Şi însoţite de muzică. Localul are un taraf. În seara în care am ajuns era o petrecere. Am crezut, întîi, că e o nuntă, după cît de mulţi şi cît de simandicos erau înveşmîntaţi mesenii. Dar nu – era doar ziua cuiva. Se cîntau piese „clasice“ lăutăreşti. Doamnele purtau tocuri, foarte înalte, şi rochii elegante, de seară. Domnii erau la costum. Era un grup mai curînd de oraş, poate de la Craiova, şi nicidecum sărac. Dar cînd era de dansat, nu stăteau pe gînduri: pe tocuri sau nu, cu toţii s-au încins în horă, şi nu o dată.
Din colţul nostru, de spectatori „superiori“, am devenit, curînd, un public invidios. Invidios că nu participă şi că trăieşte, îndeobşte, într-o lume civilizată, a statului, prăfuit, pe margine.
Ne-am înecat, măcar, civilizaţia în carne la garniţă şi vinul roşu al casei. Şi, una peste alta, ne-a plăcut să fim, puţin, în Carul din stele.
