SOV
Eram în redacţia ziarului Cotidianul cînd, prin 2006, Doru Buşcu ne-a strîns pe toţi şi ne-a anunţat că i-au vîndut lui Sorin Ovidiu Vîntu o parte importantă din acţiunile trustului Caţavencu. Că trustul nu mai putea să reziste pe picioare proprii şi că avea nevoie de ajutorul unui om puternic financiar. Că nici el nu e prea fericit de această soluţie, dar asta e!... Ţin minte că, deşi pe vremea aceea nu era cunoscută decît o mică parte din personalitatea complexă, ca să zic aşa, a lui Vîntu, oamenii au rămas descumpăniţi la aflarea veştii. Cineva a întrebat: „Şi de-acum n-o să mai putem scrie despre FNI şi SOV?“. „Normal că puteţi – ne-a liniştit Buşcu –, am primit asigurări ferme că nu se va amesteca deloc în partea editorială.“ Desigur, textele clasice, bune de adormit copiii, un alt fel de-a spune „Dormiţi liniştiţi, FNI veghează!“. Vîntu nu s-a amestecat în partea editorială, numai că, întîmplător sau nu, jurnaliştii care nu-i împărtăşeau vederile politice au fost îndepărtaţi încet-încet. Apoi, la cîrma ziarului a fost adus Cornel Nistorescu, un om care se armoniza perfect cu partitura patronului. Apoi ediţia pe hîrtie a fost desfiinţată, iar jurnaliştii care mai rămăseseră – împrăştiaţi în bătaia vîntului.
Mi-am amintit de momentul din 2006 cînd am văzut la Realitatea TV ştirea că Sorin Ovidiu Vîntu i-a vîndut lui Elan Schwartzenberg 92% din acţiunile postului Realitatea TV. Îmi închipui ce derută o fi fost şi-n redacţia lor la aflarea veştii! Asta cu atît mai mult cu cît, cu siguranţă, ei nu au avut un Doru Buşcu care să-i anunţe oficial, ci au aflat ce li s-a pregătit de pe bloguri. De altfel, în mod ironic, materialul despre ei înşişi, dat pe post, cita ca sursă blogurile Inpolitics şi Pagina de media.
Sorin Ovidiu Vîntu e, în mod cert, unul dintre cele mai sulfuroase personaje ale scenei publice actuale. O vreme, după cum ştim, a deţinut Realitatea TV în secret şi l-a lăsat să iasă în faţă pe omul lui, sindicalistul Liviu Luca. În acea perioadă, Vîntu era un personaj controversat, artizanul marii escrocherii FNI, dar şi, în mod curios, un individ care voia să se afişeze ca iubitor al artelor. Vorbea reverenţios şi emfatic cu „domnul meu“, încerca să curteze intelectualii (financiar, desigur, că ăsta era argumentul lui forte) şi, la un anumit moment, i-a dat chiar un premiu de excelenţă, de 50.000 de euro, lui Alexandru Paleologu. Ehei, departe erau vremurile în care opinia publică avea să-l audă vorbind cu multe bip-uri, ca-n interceptările telefonice care au fost date publicităţii!
Apoi a dezvăluit că el e de fapt proprietarul Realităţii TV.
Apoi a ieşit pe post de cîteva ori şi, din ce spunea, reieşea foarte clar că independenţa acestei televiziuni este o himeră. Asta, în timp ce jurnaliştii care lucrau acolo făceau eforturi disperate să convingă publicul că sînt independenţi. În fine, după multe gafe, inclusiv de management, Vîntu i-a încredinţat lui Sebastian Ghiţă conducerea postului. Care, la cîteva luni de la înscăunare, s-a dovedit că a încercat să-l faulteze, în afaceri, pe Vîntu. De aici scandalul, care s-a lăsat cu lupte între bodyguarzi şi cu ameninţări cu moartea. În urma acestor ameninţări, Ghiţă sesizează Procuratura, iar Vîntu ajunge, în fine, să fie închis pentru 29 de zile. Înainte să intre în puşcărie, Vîntu declara că, desigur, e victima unei înscenări (deşi toată lumea l-a auzit cum ameninţa cu moartea) şi că „Băiatul ăsta, Ghiţă, nu-i decît o unealtă în mîinile serviciilor secrete ale lui Băsescu“ (deşi el însuşi a fost cel care l-a angajat ca manager, nu i l-a băgat nimeni pe gît).
SOV e un mare cacealmist. Uneori, cacealmaua sa capătă accente de-a dreptul comice – cum sînt acele sute (nu zeci!) de racheţi pe care zice că i-a ucis cu mîna lui. Dacă vînzarea Realităţii TV nu e şi ea o cacealma, iar Schwartzenberg nu e un fel de Liviu Luca, atunci jurnaliştii de acolo ar fi cazul să se bucure că au scăpat de un asemenea personaj, care nu a făcut decît rău acestui post.
