De după gratii

Publicat în Dilema Veche nr. 380 din 26 mai - 1 iunie 2011
De după gratii jpeg

Am făcut aproape o săptămînă, zi de zi, drumul către penitenciar. Cu 102 pînă la capăt, adică pînă la ieşirea din Bucureşti prin Progresu, iar de acolo cu un microbuz spre Gara Jilava. Pentru Penitenciar cobori înainte de ultima staţie, undeva într-o intersecţie. Apoi – preţ de vreo 2 kilometri, pe jos, pe un drum pustiu, în plin cîmp. În prima zi, pe un vînt care te spulbera, am făcut drumul împreună cu o femeie şi copilul ei de vreo 4 ani. Soţul ei era arestat pentru că fusese prins la volanul unei maşini, deşi n-avea carnet de conducere.

 „Deţinutul nu mai e ca omu’ original“

Gardul din plăci de beton al penitenciarului Jilava se vede din depărtare, prelungit cu sîrma ghimpată. Fac controlul de rutină, las telefoanele mobile (închise) la intrare şi mă preia un ofiţer care avea să fie ghidul meu în fiecare zi. Marian Diga este şeful secţiei I. Acolo mă conduce în prima zi. Un alt filtru, o uşă care se deschide doar dacă din ghereta ultimului filtru cineva apasă un buton, apoi încă o uşă cu un sistem special de închidere/deschidere şi iată-mă pe culoarul secţiei I, printre deţinuţii care se plimbă.

Cei de aici sînt în regim semideschis. Ori au condamnări pentru fapte nu foarte grave, ori mai au puţin pînă vor fi puşi în libertate.

Primul deţinut pe care-l cunosc este un bărbat de aproape 50 de ani. Scrie o declaraţie în care spune că e de acord să dea un interviu şi începe povestea: „Totul s-a întîmplat acum trei ani. Într-o seară, am fost la un club, am cunoscut o fată şi am plecat de acolo împreună. Pe drum... un accident de maşină, iar fata a murit pe loc. Atunci o cunoscusem. O vedeam prima oară în viaţa mea!“.

În acea seară, fata necunoscută şi-a încheiat socotelile cu viaţa, iar bărbatului i s-a schimbat viaţa. A fost condamnat la ani de închisoare pentru omor din culpă. „Cît am stat la puşcărie m-am tot gîndit la ce s-a întîmplat. Cred că asta a fost soarta ei! Bine, şi greşeala mea! Trebuia să plătesc, dar parcă e prea mare pedeapsa!“ Bărbatul s-a gîndit şi la lumea pe care a găsit-o în penitenciar. Spune că acum i-ar da mai mult credit unui fost deţinut.

„Ce dacă cineva a făcut puşcărie? Asta nu înseamnă că, după ce şi-a ispăşit pedeapsa, nu poate să-şi vadă de viaţa lui, de familie, să-şi găsească un loc de muncă... Pentru că, din cîte am văzut, se ajunge foarte uşor aici. Nu toţi oameni din puşcărie sînt nişte nenorociţi. Eu, de exemplu, nu mă simt deloc aşa! Am făcut o greşeală, plătesc pentru ea şi cu asta basta! Ba aici sînt şi mulţi oameni cu studii superioare...“ – spune cu oarecare admiraţie.

După terminarea interviului îl întreabă respectuos pe ofiţerul care a stat tot timpul cu noi: „Gata, şefu’? Sînt liber?“. „Da, eşti liber! Adică... liber! Mai ai pînă la terminarea pedepsei!“

Următorul la rînd: un bărbat de aproape 70 de ani. El nu ştie să scrie declaraţia, aşa că îl roagă pe un coleg s-o facă în locul lui, apoi o semnează cu o mîzgălitură. „Neam de neamul meu n-a ajuns pe aici!“ Acum, însă, s-a întîmplat să ajungă el, dar nu singur, ci împreună cu trei dintre băieţii lui. Într-o seară s-au luat la bătaie într-o cîrciumă cu un om din sat, apoi s-au dus şi la el acasă şi au continuat scandalul. Aşa s-a ales cu 3 ani şi două luni de închisoare pentru violare de domiciliu. „Cum e aici?!... Căldurică, mîncărică, facem şi şcoală, avem şi sală de sport... condiţii sînt bune pentru cine nu are un număr la poartă! Dar eu am lăsat acasă nevasta bolnavă şi un hectar jumate pe care n-are cine să-l lucreze!“

Pe culoarul secţiei I se aud roţile unui cărucior şi o voce puternică: „Poftiţi la masă, domnilor!“. Deţinuţii se strîng lîngă uşă şi scot prin vizetă castroane de tablă în care se varsă conţinutul unui polonic. „Mîncărica“ de care spunea bărbatul de 70 de ani, cu care tocmai vorbisem, era în ziua aceea ciorbă de fasole şi mîncare de cartofi. Momentul pare unul de o anumită solemnitate pentru cel care împinge căruciorul cu oalele cu mîncare. Poartă o bonetă ca de bucătar şi un halat alb-gălbui. E foarte politicos: „Poftiţi, domnule deţinut!“. „Cu ce să vă servesc, domnule? Felul întîi? Sau felul doi?“ „Poftă bună, domnilor!“ De partea cealaltă a vizetei: „Maaaamă, ce mîncare avem noi astăzi!“. „Oau! Ce de bunătăţi!“ „E foarte bună mîncarea la noi, să ştiţi!“

Bărbatul de 70 de ani o să ia prînzul un pic mai tîrziu, după ce termină interviul. Ştie că „afară“ lumea o să se cam ferească de el acum, după ce a făcut puşcărie. „Şi eu gîndeam înainte la fel: dacă auzeam de unu’ că a fost la pîrnaie, treceam pe partea cealaltă cînd mă întîlneam cu el. Şi aşa o să fac şi de acum încolo. Mai ales după ce am văzut cum e la puşcărie! Trebuie să te fereşti, că deţinutul nu mai e... cum să vă zic eu?... nu mai e ca omu’ original! Iar aici o zi e ca un an! Ne sculăm la 5 jumate, la 6 e masa, apoi în post... pe urmă, dacă nu zbiară vreunul, te culci, că n-ai ce să faci! E plictiseală mare! Ca în libertate nu e nicăieri. Am zis că n-o să mai dea pe aici zece neamuri de-ale mele!“

„Între noi şi societate, nu există nici uşă, nici geam, la ora actuală“

Pe hol e mai tot timpul zarvă. Deţinuţii în sistem semideschis intră dintr-o cameră în alta, vorbesc tare, se plimbă. Pe mine mă salută respectuos, şi-mi fac loc să trec printre ei: „Sărut mîna! Iar aţi venit pe la noi?“.

Însoţită de un ofiţer, intru la întîmplare într-o cameră în care sînt îngrămădite cel puţin 6-7 paturi suprapuse. Pături, haine – aruncate peste tot. Unele sînt înghesuite chiar pe lîngă geamuri, ca să nu mai intre frigul pe acolo. Camerele sînt întunecoase. Pereţii plini de igrasie sînt acoperiţi ici-colo cu poze de calendar cu femei frumoase. Mergem spre fundul camerei, unde mai mulţi deţinuţi se strînseseră la un loc, ca şi cum ar fi vrut să ascundă ceva. Asta şi făceau. Improvizaseră un mic reşou. Au săpat un şanţ de vreo 2 centimetri în podeaua din ciment, în care au băgat o siguranţă. Două fire ajungeau la o priză şi... gata reşoul, pe care deţinuţii încercau să fiarbă nişte varză tocată mărunt. Au strîns totul în grabă cînd ne-am apropiat. N-au mai apucat să ascundă însă telefonul mobil, aruncat pe unul dintre paturi.

Gardurile de interior ale penitenciarului Jilava sînt pline de graffiti colorate. Desenele sînt făcute de către un fost deţinut. Tot el a vopsit şi coşurile de gunoi sau cîteva pietre aruncate pe spaţiul verde. Ca să pară totul mai colorat. Într-o lume cenuşie. Cîţiva deţinuţi mătură aleile, fără nici un spor. Alene, dînd cu mătura de mai multe ori în acelaşi loc, deşi n-au ce să măture că totul e lună! Le spun în treacăt: „Vai, ce spor aveţi!“. Iar unul dintre ei îmi răspunde în şoaptă: „N-avem voie să vorbim cu dvs.!“.

Ofiţerul mă însoţeşte în clădirea din stînga, unde se află postul TV cu circuit închis al penitenciarului Jilava. Aici îl întîlnesc pe Cristian, un fost ziarist, condamnat pentru înşelăciune. I se spune „Profesorul“, pentru că ţine nişte cursuri de alfabetizare, iar anul trecut i-a învăţat pe cîţiva limba germană.

Mai are şi emisiuni la postul TV, iar anul trecut a jucat într-o piesă de teatru, alături de alţi colegi. La Nottara. „A fost emoţionant! Nu am crezut niciodată că nişte deţinuţi, oameni atît de diferiţi între ei, pot face o echipă aşa de bună pe scenă. Cel mai mult m-a emoţionat o fetiţă care ne-a oferit flori...“

Amintirea îl face să lăcrimeze şi acum, cînd îmi povesteşte. Îşi aduce aminte şi de femeia care-l aşteaptă acasă. Şi iar lăcrimează, şi-mi spune cît de mult o iubeşte!

Ştie că „afară“ îi va fi greu (deşi mai are pînă la ispăşirea pedepsei!). E convins că societatea nu oferă nici o şansă celor ca el. „Legal, îi acceptăm şi pe homosexuali, dar cînd demonstrează pe stradă, aruncăm cu pietre în ei. Aşa e şi cu foştii deţinuţi! Nu există nici un fel de program care să ne ajute afară. Metaforic vorbind, societatea nu că nu ne deschide nici o uşă sau un geam. Între noi şi societate, nu există nici uşă, nici geam, la ora actuală.“

Cît stau în penitenciar, deţinuţii pot să înveţe carte sau să lucreze pe calculator. Pot să înveţe şi o meserie. Anul trecut, 56 de condamnaţi de etnie romă au fost calificaţi ca agricultori şi au lucrat în serele şi grădinile penitenciarului, iar alţi 14 deţinuţi au fost calificaţi ca lucrători în construcţii. Cei care participă la cursuri sînt, însă, destul de puţini. Majoritatea spun că „afară“ de-abia îşi găseşte de lucru un om care nu are „tinichea de coadă“, ca el, aşa că nu se străduiesc deloc. Unii au învăţat în închisoare să cînte la un instrument. Cu cîţiva deţinuţi absolvenţi de Conservator au făcut şi o formaţie cu ajutorul unei organizaţii – Concordia.

Iar dacă în penitenciare programele care îi pregătesc pe deţinuţi pentru eliberare sînt insuficiente, odată ieşiţi pe poarta închisorii deţinuţii sînt ai nimănui.

Eliberarea

T.D. e emoţionat. Îşi frămîntă mîinile atunci cînd vorbeşte cu mine. Are 42 de ani. Ultimii 9 i-a trăit la închisoare. E la a doua condamnare, pentru trafic de droguri... Prima – pentru furt calificat. Frămîntatul mîinilor are o explicaţie: bărbatul urmează să fie pus în libertate în mai puţin de 24 de ore. Am impresia că-mi spune o „poezie“ pe care o spun toţi în pragul eliberării: „O să-mi văd de treaba mea, o să-mi găsesc un loc de muncă, o să-mi fac o familie. Nici nu vreau să mai aud de droguri sau de închisoare!“. Aşa spun toţi. Numai că peste jumătate dintre ei se întorc. Recidivează. O dată. Sau chiar de mai multe ori. În cazul nostru: T.D. nu mai are părinţi. Doar un frate cu care nu a păstrat legătura („nici măcar nu ştie că sînt la închisoare!“). A făcut doar 8 clase iar înainte de a fi condamnat a mai lucrat din cînd în cînd ca tinichigiu. Învăţase să pună şi parchet. Dar a descoperit că din droguri ies banii mult mai uşor. Va putea să o ia de la capăt?!...

Se întreabă şi singur ce şanse o să aibă: „Cînd o să zic că vin după 9 ani de puşcărie... cine mă angajează? O să-mi spună «vino mîine», iar mîine... înseamnă niciodată!“.

A doua zi, bărbatul e proaspăt bărbierit şi e numai un zîmbet. E nerăbdător. Îl întreb ce zic „colegii“. „E!... sînt invidioşi!“  Fiecare are, însă, o vorbă pentru el: „Să fii cuminte!“, „Să te apuci de muncă afară! Deşi... nu cred că ai prea multe şanse!“, „Bă, să vii repede înapoi! Pe noi tot aici ne găseşti!“.

În penitenciar, T.D. a mai lucrat şi a cîştigat nişte bani care o să-i ajungă o perioadă, afară. A mai făcut nişte cursuri şi le-a vorbit deţinuţilor despre riscurile infectării cu HIV. Dar recunoaşte că aceştia îl cam luau în rîs!

Cînd a luat-o pe drumul pustiu, care traversează cîmpul pînă la staţia de microbuz din Jilava, a plecat cu mîinile în buzunar. Nu a luat cu el decît cardul pe care i s-au pus banii (banii „noi“, că în timp ce era la închisoare, leul a devenit RON, sau „leu nou“) cîştigaţi. În rest, a lăsat colegilor şi haine, şi lenjerie, şi tot! Nu l-a aşteptat nimeni la ieşire. „Nu-i nimic!“ – zice. „Cred că nimeresc drumul către casă!“

Varianta audio poate fi ascultată aici: http://www.romania-actualitati.ro/sansa_de_a_o_lua_de_la_capat-26695

Liliana Nicolae
este jurnalistă la Radio România.

Cea mai bună parte din noi jpeg
Cît timp mai dăm vina pe părinți?
Cu sau fără terapie, o idee posibil cîștigătoare ar fi acceptarea părinților noștri, dacă îi mai avem, așa cum sînt. Ei nu se mai pot schimba. Noi, însă, da.
Zizi și neantul jpeg
Tot de toamnă
Tot în compunerile de toamnă își aveau mereu locul și păsările călătoare.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Noua limbă de lemn. Cu drag!
Pupici, frumi, grădi, lunițe. Am „evoluat” de la clasicele diminutive și alinturi de cîrciumă de tipul „Ce fel de ciorbiță?”
E cool să postești jpeg
O lume ipotetică
cu cît ne percepem ca fiind mai valoroși, cu atît vom considera că merităm o viață bună și vom fi mai încrezători în propriile forțe.
p 20 WC jpg
Apărătorul credinţei ori apărătorul credinţelor?
Spiritul anglican, spunea istoricul dominican Guy Bedouelle (Revue française de science politique, 1969), poate fi caracterizat prin două calităţi: fidelitate faţă de tradiţie şi toleranţă.
Theodor Pallady jpeg
Predoslovie postmodernă
Orice mărturisitor al creștinismului este în criză de timp și de timpuri! Nu-și mai poate apăra credința într-o nișă cimentată, întorcînd spatele lumii, așa cum trăiește și gîndește ea astăzi, în secolul al XXI-lea.
p 21 WC jpg
PREVI (2)
Este PREVI un succes sau un eșec? După peste patru decenii de la darea în folosință, nici o familie nu a părăsit locuința ocupată, ci, dimpotrivă, a mărit-o și a modelat-o prin prisma utilizării ei.
p 24 S M Georgescu jpg
Cu ochii-n 3,14
La 88 de ani, a murit actrița Louise Fletcher al cărei chip va rămîne pentru totdeauna în memoria iubitorilor de film drept imaginea rece de-ți îngheață sîngele a sorei-șefe Ratched din Zbor deasupra unui cuib de cuci, capodopera lui Milos Forman din 1975.
Cea mai bună parte din noi jpeg
Ne vedem în zona de confort
Poate, în loc să ne păcălim că sîntem oameni liberi pentru că nu-l cunoaștem pe „trebuie“, am putea s-o ascultăm, din cînd în cînd, pe Nina Simone și să ne fie mai puțin frică.
Zizi și neantul jpeg
Greierele și furnica
După revoluție, mentalitățile au început să se schimbe, slavă Domnului. Ne-am dat seama, măcar, că nu putem fi cu toții furnici. Și că își au și greierii rostul lor, și chiar grăunțele lor.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Găina care năștea pui vii – cum recuperăm anii ’90? –
Citiți Scînteia tineretului de prin anii ’70, să vedeți acolo ce condeie! Ce stil! Dacă ștai cum să te strecori puteai să faci presă adevărată, ba mai mult decît atît, literatură!”
E cool să postești jpeg
Votant la 16 ani?
Totuși, în toate aceste discuții pro și contra nu există de fapt argumentul de la care ar trebui să plece, în mod firesc, întreaga dezbatere: vocea adolescenților. Vor ei să voteze?
p 20 Fragii salbatici jpg
Visul adevărat. Două întrebări ale lui Marin Tarangul
Materia spiritului nu este o țesătură de concepte, ci o adîncime a lucrului însuși, acolo unde acesta își descoperă chipul, împreună cu rădăcina, posibilitățile și înrudirile lui esențiale.
„Voi cine spuneţi că sînt?“ O pledoarie jpeg
Din nou despre Augustin
Știința despre Treime, desigur, prin care inclusiv filosofia ciceroniană cunoaște o paradoxală supraviețuire.
p 24 1 M  Plesu jpg
Cu ochii-n 3,14
Nouă autovehicule parcate în curtea Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului din Bacău, pe strada Ghioceilor, au luat inexplicabil foc în noaptea de joi spre vineri. Pentru a nu știu cîta oară, La Bacău, la Bacău, într-o mahala, / S-a ’ntîmplat, s-a ’ntîmplat / O mare dandana
Cea mai bună parte din noi jpeg
Cîți prieteni v-au mai rămas?
Generația mea, formată în comunism și imediat după, nu a fost învățată să-și facă din prieteni o familie.
Zizi și neantul jpeg
Primul an
Nu mă recunoșteam, nu recunoșteam familiarul în comportamentele colegilor și profesorilor mei.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Prima mea călătorie
Aș vrea să vă spun că ceea ce am cîștigat în prima mea călătorie „adevărată” va dura pe termen lung, însă mi-am dat seama încă din primele zile ale întoarcerii că nu va fi așa.
E cool să postești jpeg
Anularea gîndirii
„Dacă ar fi fost rasist, Karl May nu i-ar fi lăsat pe Winnetou și Old Shatterhand să devină frați de cruce”.
p 20 WC jpg
Două modele ale diversităţii religioase
Cînd coexistenţa religiilor e privită în lumina Sursei lor transcendente, ea poate deveni întîlnire în cunoaştere.
Theodor Pallady jpeg
Un capitol tainic de Filocalie siriacă
Prea multe nu știm despre viața sfîntului Isaac Sirul, iar datele disponibile se pot consulta în volumul recenzat aici.
Rivero y Compania in Calle Tetuan Old San Juan   DSC06841 jpg
PREVI (1)
Importanța experimentului PREVI este majoră nu numai pentru arhitectura socială participativă, în particular, ci pentru arhitectură în general.
p 24 M  Plesu jpg
Cu ochii-n 3,14
Din cauza porțiunilor de drum decapat, mai mulți bicicliști participanți la Turul României s-au accidentat, căzînd de pe biciclete în zona Ambud-Petin din județul Satu Mare.
Cea mai bună parte din noi jpeg
Așteptați, reconfigurăm traseul
După 16 ani în care aproape m-am identificat cu locul de muncă și n-am făcut mai nimic în rest, vîrsta de mijloc care începe mai mereu cu 4 și care se apropia mă speria cumplit.

Adevarul.ro

vladimir putin Sursă: Profimedia
Cu un calorifer pe post de mustață: Putin, ridiculizat de o revistă poloneză FOTO
Vladimir Putin, președintele rus care a provocat criza energetică în întreaga Europă, a fost ridiculizat duminică pe coperta uneia dintre cele mai cunoscute reviste poloneze, potrivit Nexta.
laura jijie foto cosmin zamfirache (1) jpg
Depresia la copii, o tulburare-fantomă cu multiple provocări. La ce ar trebuie să fie atenți părinții
Depresiile în rândul copiilor și al adolescenților sunt tot mai numeroase. Printre cauze sunt sărăcia, plecarea părinților la muncă în străinătate și mediul familial precar marcat de vicii și de abuzuri.
Perez
Sergio Perez câștigă Marele Premiu din Singapore: Cursă nebună pe circuitul din Marina Bay
Weekend de vis pentru pilotul de la Red Bull. În schimb, Max Verstappen a dezamăgit.

HIstoria.ro

image
Bălcescu, iacobinul român despre care nimeni nu mai vorbește
Prima jumătate a veacului al XIX-lea a reprezentat pentru Ţările Române un timp al recuperării. Al recuperării parţiale – ideologice şi naţionale, cel puţin – a decalajului ce le despărţea de Occidentul european. Europa însăşi este într-o profundă efervescenţă după Revoluţia de la 1789, după epopeea napoleoniană, Restauraţie, revoluţiile din Grecia (1821), din Belgia şi Polonia anului 1830, mişcarea carbonarilor din Italia, toată acea fierbere socială şi naţională, rod al procesului de industria
image
„Historia Special”: 100 de ani de la încoronarea regilor României Mari
„Historia Special”: 100 de ani de la Încoronarea de la Alba Iulia
image
Victor Babeș, cel mai elegant savant român
Victor Babeș a fost savant, profesor universitar, unul dintre cei mai renumiți oameni de știință, cunoscut și recunoscut în toată lumea. Când apărea profesorul Babeș la catedră, sau cu alte ocazii, acesta era îmbrăcat impecabil, foarte elegant, având o ținută exemplară.