⬆
Societate
Pagina 133
Oamenii cimitirului
Mă priveşte de sub cozorocul şepcii de piele, trasă şmechereşte pe ochi, într-o parte. Îmi zîmbeşte, şi-i văd cei doi dinţi aurii din faţă: „I-am îngropat pe toţi, domnişoară! Pe toţi 220.000!“. Îmi spun că ăsta-i omul pe care-l caut. Ştie tot ce mişcă, dar mai ales ce nu mişcă. E – aşa cum îi place să spună – „master“. Deşi, pe uşa biroului scrie „Maistru înhumare“.
Cu ochii în 3,14
Milanezul Ibra, năzdrăvanul Ibrahimovici, riscă o nouă suspendare pe trei etape, fiindcă în meciul cu Fiorentina i-ar fi înjurat pe arbitri. „M-am înjurat singur, combinînd cuvinte în italiană şi slavă… nu am insultat pe nimeni… îmi cer scuze. Nu pot să fiu supărat pe mine fără să iau cartonaşul roşu?“ O, zei ai stadioanelor, ce întrebări omeneşti străbat un fotbalist din cap pînă-n picioare şi invers? (R. C.)
Într-un băruleţ de pe strada Smîrdan, următorul anunţ: „adaos comercial de la 10 la 10
Dnii Severin și Tudy
Cîteva foi de la noi l-au identificat şi pe dl Tudy (video-vedeta ultimelor săptămîni) ca fiind „parlamentar european“. Ba unii chiar s-au lamentat uite, dom’le, cine ne reprezintă la Bruxelles! – ca şi cum ar fi de datoria Regelui Belgiei să ne aleagă reprezentanţii, şi nu a noastră. În realitate, tînărul e doar consilier al dnei Norica Nicola.
Despre „mozaviri”, onoare și „puteri protectoare”
„Este aproape imposibil ca un popor, de care trag în părţi diferite două puteri vecine şi care, după o expresie vulgară, a fost obişnuit în decursul a mai multor secole să sugă la două oi, deci este aproape imposibil spuneam, ca în asemenea împrejurări poporul să nu cadă, finalmente, în cea mai deplină demoralizare.“
Replici
„Tovarăşul Nicolae Ceauşescu, preşedintele Republicii Socialiste România, împreună cu tovarăşa Elena Ceauşescu, va efectua, în prima parte a lunii aprilie 1979, o vizită oficială de prietenie în Jamahiria Arabă Libiană Populară Socialistă, la invitaţia colonelului Moammer El Gaddafi, conducătorul marii revoluţii de la 1 septembrie 1969.“
Viață de părinte
Zi de zi, de la lucruri mărunte – tabieturi, iritări, dorinţe, frustrări, vicii minore – şi pînă la principii clădite în ani lungi de formare, toate sînt supuse schimbărilor pe care le implică traiul alături de un copil. De copilul tău. Ce nu mai faci, sau nu-ţi mai vine să faci, sau faci altfel, cînd devii părinte?
Sărbătoare și on the run
Am crescut cu ideea că să-ţi serbezi ziua de naştere e o tradiţie, obligatorie şi veşnică. De fapt, am fost crescută într-un cult al sărbătorii. Îmi plăcea atît de mult felul în care ne petreceam sărbătorile, în copilărie, încît am vrut să cred că se poate inversa proporţia între timpul obişnuit, de lucru, şi timpul celălalt, cel altfel, al sărbătorii.
O muscă pe perete
„Unde ai fost, măi?“ sună vocea feminină uşor adormită, marcată de sesizabila răguşeală a somnului. Răspunsul vine cu un glas baritonal, demn şi uscat: „Plapor... Papol... Plapur... Prraporgexu treişpe“. „Unde măă?“ răsună vocea deja trezită şi evident amuzată. „Plapur...Plupor...“ începu ezitant şi demn acelaşi răspuns baritonal întrerupt de ţăcănitul unei brichete şi de şuieratul fumului tras în piept.
De ceea ce îmi pare rău
E salata verde de care n-am mereu chef. Un leu-trei lei şi gata, ai înghesuit salata în punga de plastic neagră. Dar, salata, salata luată automat, să fie în casă, nu are nici un sens, fiindcă salata se duce-n două zile. Şi mi se întîmplă să privesc zilnic salata verde, cu un sentiment de culpă.
Coup Golan
În drum spre casă, după marele tur sud-asiatic din 1974 (India, Bangladesh, Nepal), Tito face, pe 5 februarie, o escală neplanificată la Damasc, la invitaţia personală a preşedintelui sirian Hafez al-Assad. Siria trecea printr-o perioadă dificilă, după ce, cu cîteva săptămîni în urmă, fusese bombardată de avioanele israeliene Mirage, iar negocierile anevoioase de pace, conduse de Henry Kissinger, cu privire la soarta Înălţimilor Golan, erau în plină desfăşurare.
Oh Joy! Surprise a înviat!
E oare asta România de azi, de la statura generaţiei unu? Ne obligă oare sărăcia să ne folosim mai mult mintea? Este oare creativitatea un efect al constrîngerilor? Confirmăm oare, la nivel de societate, parabola canarului care cîntă mai frumos atunci cînd suferă? Ajungem oare să conchidem că, într-un fel, criza asta are avantajele ei?
„Să ieşi din lume pîş-pîş...“
Le-am fost recunoscător celor de la TVR Cultural că au redifuzat luni emisiunea din noiembrie anul trecut, în care Daniel Cristea-Enache l-a avut invitat pe Alex. Leo Şerban. Cei care nu l-au cunoscut pe Leo au putut să-l vadă aşa cum era – şarmant, inteligent, bun vorbitor, glumeţ şi profund în acelaşi timp. În cele ce urmează, am să fac un pas înapoi şi am să-i dau cuvîntul lui Leo.
Spitalul - un vis neisprăvit
„Aveţi mîncare prin noptiere?“ Femeile şi-au aruncat priviri complice într-o tăcere vinovată. Nici un răspuns. „Dacă aveţi, vedeţi ce faceţi cu ea, pe unde o puneţi… aici sînt microbi, viruşi, avem hepatită A, B şi C şi, dacă lăsaţi mîncarea prin noptiere, s-ar putea să plecaţi mai bolnave decît aţi venit!“
Cu ochii în 3,14
Michael Martelly, cîntăreţ de muzică populară, a fost ales preşedinte al Republicii Haiti. Mi se pare atît de nostim încît mă gîndesc serios cum ar fi dacă… Dacă ce şi unde? Hai să fim serioşi cu tot ce mai e nostim în lume. (R. C.)
Carevasăzică, Dinel Staicu şi-a schimbat numele în Nuţu şi a scăpat de arestare: mandatul e nul. Aşa că vin şi zic: dacă Poliţia şi Justiţia nu au acces (sau nu caută) în baza de date de la Evidenţa Populaţiei ca să afle de schimbarea numelui unui condamnat pe
Normalitatea Vienei
Un actor austriac spunea odată că Viena austriecilor diferă de Viena turiștilor la fel de mult precum un om viu se deosebește de unul mort.
De ce sună bizar & bizantin Wikileaks-ul „românesc”
În decembrie trecut, avansam ideea că această scurgere de informaţii confidenţiale (a.k.a. Wikileaks) nu ajută cu nimic democraţiile – dimpotrivă, le şubrezeşte reputaţia şi le afectează interesele. Pe de altă parte, mi-a fost limpede încă de atunci că nu toată lumea va fi de acord cu reţinerea mea. În fond, cu toţii ştim că nu-i frumos să priveşti pe gaura cheii.
Wikileaks pe la 1800 și un pic...
Pe la 1800 şi un pic, românii se grăbeau, ca şi astăzi, să se plîngă, să invoce protecţie, să se umilească, să strige după ajutor, chiar dacă uneori nu aveau nevoie de el, să gîdile orgoliile altora, într-un cuvînt să fie mai mult slugarnici şi mai puţin diplomaţi. Slavă Domnului că aveau în slujba cui să-şi pună „talentele“ oratorice.
Natura și unii oameni îmbracă straiele Învierii
Am mai scris despre didactic.ro. Şi voi mai scrie, din cel puţin două motive: în primul rînd, pentru că este unul dintre cele mai importante site-uri dedicate dascălilor şi experienţelor lor didactice. Iar în al doilea rînd, pentru că este o sursă inepuizabilă de exemple de „înţepenire în proiect“, platitudini, obiective năucitoare, idei somnolente.
Singuri în metrou
„Mi-e egal.“ Send. Am întors repede privirea cam ruşinată de indiscreţia pe care tocmai o comisesem. Tipul lîngă care stăteam, tînăr, plictisit ca să mascheze ceva, acum înţelegeam ce. Şi-a băgat încet telefonul în buzunarul blugilor lăsîndu-se mult pe speteaza scaunului şi întinzînd un picior.
1 leu usturoiul, 3 lei kilu’ de cartofi, 4 de mere
Duminică am luat din Norilor: usturoi, cartofi şi mere. Aşa că am mîncat cartof prăjit cu usturoi şi mere desert. Duminica mea de 8 lei, total. Habar nu am dacă e bio, eco, mă doare şi-n cot, de fapt, aşa că am savurat ţărănia mea. Practic, 3 cartofi, 1 leu jumătate, 2 lei – merele.
Poverism
Rîndurile de mai jos reprezintă cîteva comentarii pe marginea cărţii Poverism – Pentru reîncreştinarea zidirii, de Augustin Ioan. Despre poverism putem spune că se regăseşte nu numai în arhitectură şi este mai degrabă o atitudine socială ce reprezintă acceptarea sărăciei sub toate formele, recunoscută ca o problemă a epocii, admiţînd totodată toate rezolvările posibile.
Supă pasată de raci à la Rigny
Opăriţi o sută de raci de Sena într-o cantitate suficientă de consommé – în care aţi adăugat puţin unt, un vîrf de piper grunjos, cîteva rădăcini de pătrunjel, o ceapă tocată şi un bucheţel de miroasne –, pînă cînd racii capătă o culoare roşie desăvîrşită.
O problemă gravă
Nu cred să existe mulţi români care să nu fi avut de-a face – ei sau măcar cineva din familie – cu infecţiile intraspitaliceşti. De multe ori, spitalele noastre, în loc să te vindece, te îmbolnăvesc suplimentar. Este o realitate care nu e de ieri, de-alaltăieri şi nici măcar de cînd cu criza aceasta care se spune că „ne-a pus sistemul sanitar pe butuci“.
Și BBC-ul ar vrea respect
Înainte de a scrie acest text mi-am întrebat cel puţin zece prieteni jurnalişti ce părere au despre BBC. Concluzia: „sobru, corect, un reper pentru orice jurnalist“. Şi totuşi, cît din imaginea postului britanic mai ţine de realitate şi cît de forţa mitului creat în jurul televiziunii de ştiri.
Cu ochii în 3,14
În rarele clipe cînd scăpaţi de Iri şi Moni, de Pepe şi Oana (că Libia oricum nu ne obsedează…), e bine să ştiţi că tribul neozeelandez ngoti toa şi-a dat în fine acordul ca federaţia de rugby a ţării să folosească dansul său haka pentru energizarea naţionalei înaintea fiecărui meci. (R. C.)
Am stat într-un picior (cum stau mînăstirile), mi-am încordat miceliul şi am extras frazele de mai jos de pe site-ul www.ciupercarii.ro: „Înţelegerea importanţei rolului compostului începe de la înţelegerea
Arabii, pașoptiștii și posterul din Playboy
Cînd vezi paloarea de pe faţa dlui Obama, voltele asterix-tice ale dlui Sarkozy, prudenţa îngîndurată a dnei Merkel şi surîsul care nu-i al lui de pe obrajii dlui Putin, aproape că-ţi vine să-l reevaluezi pe George W. Bush.
Despre trăncăneală
"Flecarii sînt pretutindeni şi scot din buzunar în orice împrejurare şi cu orice ocazie marele „dicţionar“ al trăncănelii; şi povestesc vrute şi nevrute, nimicurile devin lucrurile esenţiale ale existenţei umane, te trag de mînecă atunci cînd li se pare că gîndurile s-au abătut din calea „basnelor“ lor; le simţi răsuflarea precipitată şi vorbele repezi ce se sparg de obrazu-ţi, odată cu saliva“.
„Caracter” și „simțăminte”
Dacă simţi cumva că admiraţia copilului tău pentru tine are scăderi vertiginoase, iată soluţia la îndemînă: „Dacă vă opriţi măcar pentru 30 de secunde în timp ce băieţelul sau fetiţa dvs. colorează şi îl ajutaţi cu un sfat, veţi crea o legătură puternică. Copilul dvs. va începe să aibă încredere în dvs. şi vă va considera un erou şi un real ajutor.“
Jucării și vechituri
Nu mi-a plăcut niciodată să arunc lucruri. Pînă la urmă, lucrurile pe care le păstrezi sînt amintirile tale, din diverse epoci, şi nu poţi să le încarci în nişte saci şi să le duci la ghenă. Mai ales că, aşa cum ne atrăgea mereu atenţia tatăl meu, orice obiect – oricît de dizgraţios... – are în spate efortul unor oameni.
Monştri în farfurie
Un gălbenuş de ou cu două bobiţe de piper – ochii – şi o gură zîmbitoare dintr-o rămurică de mărar pare că se îneacă vesel într-o mocirlă verzuie. E porţia chinuit-hazlie de spanac pe care o primeam cu toţii în copilărie. Pe care eram obligaţi s-o mîncăm.
Expirate
Azi-dimineaţă m-am dus în Piaţa Traian să-mi iau halca de carne. Şi m-am dus, lunea, ca de obicei, la CrisTim. Salamul săsesc este preferatul meu. Supărarea mea a fost că, luînd un kil şi ceva de carne de porc, mă pune naiba să miros carnea. Mirosea, puţea. De ce oare? Nu ştiu. Plătisem. Mi-am luat banii-napoi.
Bine este nouă a fi frumoși
Eram în Thassos, o atmosferă duios-tainică, plină de tandreţe cosmică, în luna septembrie, Boedromion, cînd grecii celebrau Marile Mistere de la Eleusis. Luna în plinătatea ei se desprinse dintre stîncile colţuroase şi se priponi în vîrful cerului, mîngîind hieratic marea prin mii şi mii de luminiţe care pîlpîiau ludic pe suprafaţa ei unduios tremurîndă. Marea părea un creuzet uriaş în care mustea incandescent frumosul inefabil.
O formă de dialog social - interviu cu Alexandru SOLOMON
"Acum patru ani, Monika Stepanova de la Centrul Ceh a avut iniţiativa organizării la Bucureşti a unui festival în replica celui de la Praga, care există din 1999. Cred că Monika, venită cu civismul ei plin de umor din ţara lui Havel şi-a lui Hasek, şi-a dat seama că, într-o tranziţie cum e a noastră, documentarele sînt o formă de dialog social extrem de eficient şi necesar."
Taxi
Oricare dintre noi a avut, la un moment dat, o pană de energie deambulatorie, o grabă cu miză grasă, o decepţie meteo sau un demobilizator surplus de bagaje, şi a apelat la serviciile unui taximetru. Vînzoleala citadină şi ritmurile metropolitane solicită îndeobşte ubicuitatea policromă a firmelor de gen sau oferta nebuloasă a particularilor. Însă odată ajuns client, nu poţi evita deconcertantul exotism al breslei.
Schimbarea Bogotei, deșertul Atacama și războaiele sfinte
Bogotá, Columbia. Un oraş asemănător Bucureştiului, din anumite puncte de vedere. Corupţie. Criminalitate. Lipsă de bună-creştere. Violenţă. Trafic exagerat şi haotic. Şi, deodată, din tot haosul ăsta, un personaj: Antanas Mockus, un profesor universitar de matematică, lituanian de origine, care se hotărăşte să candideze, ca independent, la postul de primar al oraşului Bogotá.
Reminiscențe. La TVR
Duminica trecută, la TVR 1, în a doua parte a Jurnalului de la ora 20,00 – o secţiune de reportaje. Mai întîi, mi se dă un reportaj absolut OK, făcut de Adelin Petrişor, despre situaţia dramatică a refugiaţilor din Libia. Jurnalism pur şi dur, care poate fi pus fără nici un complex lîngă orice alt material realizat de vreun post prestigios occidental într-o zonă fierbinte a planetei.
Hîrtia tîrzie
Site-ul de ştiri Hotnews a înscris o aparentă victorie pentru canalele de informare online duminică după-amiază, cînd a publicat selecţii dintr-un număr de cablograme Wikileaks referitoare la România. Din păcate, nici una dintre ştirile de pe site nu conţine şi textele originale ale cablogramelor.
Lumea în care totul e simplu. Dar și complicat
Radu este primul român care a ieşit din autism. El a beneficiat în urmă cu şapte ani de o terapie nouă pe atunci, în România. Este vorba de terapia ABA (Applied Behavior Analysis, adică – Analiza Comportamentală Aplicată). Am stat de vorbă aproape o oră. La discuţie a participat şi mama lui Radu, Cristina Nedescu.
Cu ochii in 3,14
La Radio Guerrilla, săptămîna trecută, o întrebare – „Cine a scris nuvela Metamorfoza?“ –, trei variante de răspuns şi patru telefoane luate în direct. Un ascultător a zis William Golding, ceilalţi trei – Milan Kundera. Unora puţin le pasă că nuvela asta n-a fost arsă. (M. C.)
A apărut iaurtul cu aromă de plăcintă cu brînză şi stafide. Pe cînd un iaurt cu aromă de sărmăluţe în foi de viţă cu mămăliguţă şi ardei iute? Dar unul cu aromă de iaurt? (S. G.)
De ce - inclusiv cu ochii - ești și tu japonez
Japonezii i-au avut pe teribilii kamikaze, ei i-au avut pe cei care-ţi tăiau capul cu sabia ninja cît ai spune kaiku!, după cum tot ei au avut, paradoxal, cîţiva medici care au avut grijă de unii prizonieri americani şi australieni ca şi cum ar fi fost fraţii lor. Pentru un occidental de-al nostru (în raport cu ei, cam toţi sîntem occidentali!), e clar că naţia asta e greu de priceput.
Ceasurile trecute prin Adunări...
Luni „ghenarie 10, anul 1844“, Adunarea Obştească Ordinară a Valahiei se întrunea în prima şedinţă publică, deschizînd practic „dezbaterile parlamentare“ ale anului în curs. Vodă Bibescu îi ceruse Mitropolitului încă de la finele anului trecut să-şi anunţe deputaţii ca „la arătata zi (adică 10 ianuarie – n.n.) să se afle cu toţii adunaţi în sala seanţelor la ceasul hotărît“, adică 10 trecute, fix.
Guguștiucii înteleg bunăvoința omului
Teoretic, un manual de biologie n-ar trebui să aducă prea multe surprize neplăcute cititorilor lui. Conţinutul lui ştiinţific nu lasă loc pentru echivocuri, formulări incorecte, enunţuri ilare sau întrebări anapoda. Şi totuşi, iată ce găsim în manualul de biologie de clasa a VI-a.
Academia de magie
Am scris, mai demult, despre spectacolele de magie ale lui Andrei Teaşcă şi ale trupei sale, susţinute, printre altele, la „Nottara“. Iniţial de profesie actor, Andrei Teaşcă a fondat, în 2009, Teatrul de Magie şi Academia de Magie. Scopul declarat al Teatrului de magie este „promovarea iluzionismului ca artă de spectacol“.
Biohazard
„Îl iubesc pe Codruţ!“ stătea scris pe pereţii unuia dintre cele mai jegoase WC-uri pe care le-am văzut vreodată. Şi, credeţi-mă, am văzut destule. Ăsta putea concura foarte bine cu vreo două-trei din topul personal.
Spaima oului
Există zeci de feluri de ouă. Tu ştii care te face om? Nu. Nici eu. Din care din aceste ouă poate să iasă puiul puterii tale de a fi, puiul imaginaţiei tale? Cred că din nici unul. Nici unul nu este colorat cum ştim, portocaliu, ce tu ştiai că e gălbior? Nu, nu este gălbior, este portocaliu, rău portocaliu.
Memorie colectivă și construirea ei în cheie românească
La nivelul spaţiului românesc, decupajul tematic şi bibliografic pe tema memoriei şi a inserţiei ei la nivelul spaţiului public se grupează ştiinţific în jurul textelor şi preocupărilor autorului Augustin Ioan, care tratează problema memoriei din perspectiva arhitectural-filozofică.
Felii de păstrăv à la Jeanne d’Arc
Curăţaţi un păstrăv mare şi tăiaţi, de la mijlocul peştelui, 6 felii frumoase de trei centimetri grosime. Marinaţi-le cu untdelemn, sare, mănunchiuri de pătrunjel, ceapă tocată şi zeama de la o jumătate de lămîie.
Cum am devenit birocrat
Arhitectul s-a bucurat în ultimele decenii, incluzînd aici şi o bună perioadă antedecembristă, de o dublă percepţie. Pe de-o parte, este vorba despre imaginea pe care el însuşi o are despre propriul statut şi cei care-i stau alături în breaslă: profesionistul anume instruit pentru a putea transfera nevoia de arhitectură, din zona dorinţelor individuale în spaţiul public.
„Noi, islandezii, credem în stafii” - interviu cu Yrsa SIGURDARDÓTTIR
Yrsa SIGURDARDÓTTIR este cea mai importantă scriitoare de romane polițiste a Islandei și a fost comparată cu Stieg Larsson, dar și cu Agatha Christie. Este inginer civil și construiește baraje - în timpul zilei, iar noaptea scrie romane polițiste complicate și palpitante.