Jucării și vechituri

Publicat în Dilema Veche nr. 372 din 31 martie - 6 aprilie 2011
Mai mult decît servicii jpeg

Nu mi-a plăcut niciodată să arunc lucruri. Pînă la urmă, lucrurile pe care le păstrezi sînt amintirile tale, din diverse epoci, şi nu poţi să le încarci în nişte saci şi să le duci la ghenă. Mai ales că, aşa cum ne atrăgea mereu atenţia tatăl meu, orice obiect – oricît de dizgraţios... –   are în spate efortul unor oameni. 

Cu atît mai puţin mi-a plăcut să arunc jucării vechi. Pentru mine, jucăriile au fost... o lume. O mitologie. Păpuşi, urşi, iepuri şi toate celelalte nu umpleau la întîmplare camera mea, ci într-un mod organizat: alcătuiau „Banda bună“, o societate democratică în care toţi aveau drepturi egale şi fiecare ieşea în faţă cu rîndul: uneori (sub)banda de căţei, alteori cea de vaci (deşi era în minoritate, vaci avînd doar vreo trei). Cînd venea un nou membru, era primit în mod festiv, prin scoaterea de pe rafturi, în mijlocul camerei, a celorlalte jucării asemenea lui/ei.  Pe scurt, copil ceauşist, şi singur la părinţi, eram o combinaţie între dictator şi lider democratic: în sensul că, deşi hotăram singură tot ce se întîmplă pe rafturile şi pe covorul maro al camerei mele, mă străduiam să nu fac nimic neplăcut pentru „supuşii“ mei şi să menţin totul într-o tentă oarecum idilică (dar oare nu aşa cred toţi dictatorii?). Una peste alta, în camera mea de bloc înţesată de jucării – un soi de minimuzeu – nu mă plictiseam niciodată. Făceam diverse aranjamente, în special cu banda mică (pentru cine a mai prins vremurile de atunci, existau nişte figurine din desene animate şi nu numai, mici şi colorate, din plastic) şi cu cea de ascuţitori (ascuţitorile chinezeşti care circulau în epocă): de pildă, Barul Bandei mici etc. Le aranjam şi făceam scenarii cu ei în minte. 

Plus că fiecare epocă avea  preferaţii ei (procedeu nedemocratic, dar de scurtă durată, pentru că, destul de rapid, alţii îi luau locul).

Preferaţii de atunci sînt reprezentativi pentru trendurile epocii: de pildă, la un moment dat, „se purtau“ ursuleţii Blăniţă.

Evident, Blăniţă le spuneam eu. Erau nişte urşi chinezeşti, cred, nu prea mari, galbeni (de un galben tare), cu ochii mici ascunşi prin blană. Nu erau moi, ca acum, ci tari, labele li se mişcau greoi. Şi totuşi, Blăniţii au fost mult timp preferaţii mei (au fost mai mulţi pentru că îi tot pierdeam sau îi uitam pe undeva, după care îi înlocuiam cu unii asemănători). 

Blăniţă avea şi o versiune mai mare: Gălbioru. Cînd l-am primit, la o zi de naştere, pe Gălbioru, mi s-a părut cel mai mare urs posibil. Şi cînd te gîndeşti că nu e nici jumătate din „monştrii“ de azi din Carrefour sau Cora... Gălbioru părea genul de urs mai rigid, nu foarte alintabil, precum Blăniţă. Mai în stilul bătrînului Ghiţă, un urs pe care mama îl primise cînd avea un an, şi care poate constitui deja „o piesă“ în istoria teddy bears-ilor. Era produs la noi, din cîte îmi amintesc, ursul neaoş socialist, care, de altfel, şi făcea „Mor!“ cînd îl întorceai.

Ghiţă, şi Gălbioru, şi Blăniţă sînt printre fericiţii supravieţuitori ai diverselor mutări... Acum se pune deja problema jucăriilor copilului meu, care sînt deja, istorie. Ele sînt mostre ale perioadei de tranziţie.  Primul urs, de trei ori mai mare decît Gălbioru, pe care l-a primit a fost unul Panda, total inexpresiv. După care, a urmat altul, de două ori cît bietul Panda, e drept că de data asta mai simpatic şi mai cu... personalitate.  

Dar, după el, jucăriile foarte mari au devenit rutină. Le achiziţionam pe bandă rulantă, o perioadă, fie că erau Snoopy, Garfield sau no name, pufoşi şi atît. 

Unii dintre ei au avut, în virtutea tradiţiei, mitologii (precum Pisa, pisica portocalie care s-a şi pierdut, de altfel, mitul devenind, astfel, şi mai pregnant, sau Elefănţino, elefantul-pernă încă în drepturi). Alţii au ieşit rapid din peisaj. Cert e că acum devin simple obiecte, prăfuite, înghesuite în saci sau coşuri, purtate de colo-colo din lipsă de spaţiu.  Sigur că mai dăm şi am tot dat din ele. Ştiu că sînt copii care nu au deloc, şi acum există locuri în care poţi dona jucării. Mi-ar plăcea însă o soluţie mai radicală: un muzeu al jucăriilor, aşa cum există în multe alte părţi.

958 8 Lorin Niculae jpg
Zece școli de arhitectură pentru satele românești
Este deci momentul să înțelegem și, eventual, chiar să redescoperim și noi valoarea satului pentru arhitectura românească și să acționăm în consecință.
Zizi și neantul jpeg
Obiecte și feminități
Sigur, era și un mod de confirmare a feminității. Feminitate nu tocmai celebrată în perioada de atunci. Sloganul „femeia la cratiță”, care ne scoate din sărite în ziua de azi, era, pe atunci, în general, realitate. Excepțiile erau puține și rămîneau strict excepții.
p 20 WC jpg
Merită Joe Biden împărtăşania?
Dezbaterea în cauză a putut stîrni, iată, o reflecţie creştină cu multe dimensiuni: raport între credinţă şi laicitate, conştiinţă şi libertate a persoanei credincioase, stil de comunicare a tematicii creştine între dictat normativ şi călăuzire a credinciosului în drumul lui spiritual şi etic.
Nicolaos Tzafouris   Christ de Pitié   PDUT1974   Musée des Beaux Arts de la ville de Paris jpg
Corp păgîn și trup creștin
Prin arhitectura lucrării și derularea stilistic impecabilă a fiecărui capitol component, Marius Lazurca lucrează simultan cu izvoare antice și exegeze moderne, pentru a documenta continuitățile, asimilările, sintezele și rupturile produse în primele veacuri după Hristos.
p 24 M  Plesu jpg
Cu ochii-n 3,14
„Să forțezi o femeie să nască și apoi să crească acel copil este o formă de sclavie. Nașterea forțată nu poate fi numită drept la viață”
Zizi și neantul jpeg
Kitul de supraviețuire și exteriorul
Orice acțiune astăzi simplă era tratată, pe atunci, ca o operațiune de comando.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
E cool să postești jpeg
Vioara lui Ingres
Un hobby este considerat a fi o extensie a personalității noastre dincolo de granițele profesionale și un indicator al faptului că avem pasiuni.
P 20 Sfintii Petru si Pavel WC jpg
Întoarcerea din cer. Conversiunea privirii
Proximitatea mundană a transcendenței este taina aflată în inima creștinismului.
„Voi cine spuneţi că sînt?“ O pledoarie jpeg
Charles de Foucauld
Accidentul – ca, de altfel, și minunea – a avut loc în biserica de lîngă școala de cavalerie unde învățase Charles de Foucauld.
p 24 M  Plesu jpg
Cu ochii-n 3,14
„Mama Natură l-a răsplătit cum se cuvine pentru profunda lui înțelegere.”
Zizi și neantul jpeg
Evadări în absolut
Intrînd în mare și înaintînd în ea, atît cît îți permiteau puterile, sfidai direct determinările.
956 08 Foto LNiculae jpg
Note şi fotografii (3)
Alte sunete vagi compun însăși tăcerea.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Capătul drumului – cum recuperăm anii ’90?
Tramvaiul 21 are o cu totul altă personalitate decît troleul 66 sau autobuzul 135.
p 19 WC jpg
Natura-n bucate
Sînt aceste panacee care promit viață lungă și sănătoasă reale sau doar o găselniță a industriei alimentare?
p 20 WC jpg
Apocalipsa la îndemînă
În orice religie, extremismul secretă o ideologie a „comunităţii aleşilor” eschatologici în luptă cu restul „decăzut” al umanităţii.
Theodor Pallady jpeg
Franciscanul de pe Bega
„Prologul” pelbartian e savuros ca un poem avangardist.
1226px Jesus walking on water  Daniel of Uranc, 1433 jpg
Aventura a doi frați ambițioși
A filozofa despre ambiție fără a ne reconsidera reperele riscă, pe lîngă prețiozitate sau cinism, să ne limiteze pur și simplu la gustul obsesiv de a parveni speculativ, intelectual, moral.
p 24 A  Vrana jpg
Cu ochii-n 3,14
Muștele femele au mai mulți neuroni decît masculii, acesta este rezultatul unui studiu recent care a observat creierul larvelor cu o tehnică inedită.
Zizi și neantul jpeg
La piscină
Pe vremuri, în anii ’70-’80, mersul la piscină era una dintre activitățile cele mai „fancy”.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Corpul
Pe la 15 ani, deja îmi pierdusem toată încrederea în mine.
p 19 Johann Sebastian Bach WC jpg
Muzica lacrimilor. Bach
Muzica nu „reprezintă“ drama christică și nu îi caută o semnificație anume: ea se naște din cutremurarea care cuprinde lumea în momentul suferinței divine și o sădește adînc în sufletul ascultătorului.
„Voi cine spuneţi că sînt?“ O pledoarie jpeg
Două comentarii la Geneză
Nu puțini s-au întrebat, de-a lungul secolelor, de ce ultimele trei cărți ale „Confesiunilor” lui Augustin sînt, de fapt, o exegeză la primele versete ale „Genezei”.
p 24 A  Damian jpg
Cu ochii-n 3,14
„Cînd viața se întîmplă, puiul e tot pui.“

Adevarul.ro

image
Preţurile petrolului continuă să crească. La cât ar putea ajunge până la sfârşitul anului şi cu cât au scăzut stocurile
Preţurile petrolului au crescut joi cu aproximativ 4%, deoarece datele solide privind consumul de combustibil din SUA şi aşteptările de scădere a livrărilor ruseşti au compensat temerile că încetinirea creşterii economice ar putea submina cererea, transmite Reuters.
image
NBC News: Rusia i-ar fi instruit pe angajaţii centralei nucleare Zaporojie să nu meargă la serviciu vineri, pe fondul îngrijorărilor cu privire la un incident planificat
Rusia i-ar fi instruit pe angajaţii centralei nucleare Zaporojie să nu se prezinte vineri la lucru, au confirmat în exclusivitate serviciile secrete militare ucrainene pentru NBC News.
image
De ce folosesc românii voucherele sociale pentru alcool şi ţigări. Ce spun sociologii şi psihologii
Ministrul Proiectelor Europene a anunţat că voucherele sociale blocate pentru că beneficiarii au cumpărat cu ele tutun şi alcool vor rămâne aşa până la următoarea tranşă de bani pe care statul o va livra. Experţii atrag însă atenţia că din coşul de c...

HIstoria.ro

image
Prea multe crize pentru o singură planetă
Luna în care vin scadenţele nu e niciodată plăcută, dar, când toate notele de plată se strâng în aceeași zi, ea este greu de depășit. Și ziua aceea pare să fi sosit, la nivel mondial.
image
Una dintre cele mai mari bătălii de tancuri din istorie, în Historia de august
Născut în vara anului 1943, mitul despre bătălia de la Prohorovka a rezistat timp de mai multe decenii, deoarece sovieticii au avut toate motivele să preamărească și să se laude cu victoriile obţinute.
image
Cum a ajuns Vlad Țepeș ostatic la Înalta Poartă
Pacea semnată în 1444 între unguri și turci îl prevedea și pe Vlad al II-lea Dracul.