⬆
Societate
Pagina 134

O formă de dialog social - interviu cu Alexandru SOLOMON
"Acum patru ani, Monika Stepanova de la Centrul Ceh a avut iniţiativa organizării la Bucureşti a unui festival în replica celui de la Praga, care există din 1999. Cred că Monika, venită cu civismul ei plin de umor din ţara lui Havel şi-a lui Hasek, şi-a dat seama că, într-o tranziţie cum e a noastră, documentarele sînt o formă de dialog social extrem de eficient şi necesar."

Taxi
Oricare dintre noi a avut, la un moment dat, o pană de energie deambulatorie, o grabă cu miză grasă, o decepţie meteo sau un demobilizator surplus de bagaje, şi a apelat la serviciile unui taximetru. Vînzoleala citadină şi ritmurile metropolitane solicită îndeobşte ubicuitatea policromă a firmelor de gen sau oferta nebuloasă a particularilor. Însă odată ajuns client, nu poţi evita deconcertantul exotism al breslei.

Schimbarea Bogotei, deșertul Atacama și războaiele sfinte
Bogotá, Columbia. Un oraş asemănător Bucureştiului, din anumite puncte de vedere. Corupţie. Criminalitate. Lipsă de bună-creştere. Violenţă. Trafic exagerat şi haotic. Şi, deodată, din tot haosul ăsta, un personaj: Antanas Mockus, un profesor universitar de matematică, lituanian de origine, care se hotărăşte să candideze, ca independent, la postul de primar al oraşului Bogotá.

Reminiscențe. La TVR
Duminica trecută, la TVR 1, în a doua parte a Jurnalului de la ora 20,00 – o secţiune de reportaje. Mai întîi, mi se dă un reportaj absolut OK, făcut de Adelin Petrişor, despre situaţia dramatică a refugiaţilor din Libia. Jurnalism pur şi dur, care poate fi pus fără nici un complex lîngă orice alt material realizat de vreun post prestigios occidental într-o zonă fierbinte a planetei.

Hîrtia tîrzie
Site-ul de ştiri Hotnews a înscris o aparentă victorie pentru canalele de informare online duminică după-amiază, cînd a publicat selecţii dintr-un număr de cablograme Wikileaks referitoare la România. Din păcate, nici una dintre ştirile de pe site nu conţine şi textele originale ale cablogramelor.

Lumea în care totul e simplu. Dar și complicat
Radu este primul român care a ieşit din autism. El a beneficiat în urmă cu şapte ani de o terapie nouă pe atunci, în România. Este vorba de terapia ABA (Applied Behavior Analysis, adică – Analiza Comportamentală Aplicată). Am stat de vorbă aproape o oră. La discuţie a participat şi mama lui Radu, Cristina Nedescu.

Cu ochii in 3,14
La Radio Guerrilla, săptămîna trecută, o întrebare – „Cine a scris nuvela Metamorfoza?“ –, trei variante de răspuns şi patru telefoane luate în direct. Un ascultător a zis William Golding, ceilalţi trei – Milan Kundera. Unora puţin le pasă că nuvela asta n-a fost arsă. (M. C.)
A apărut iaurtul cu aromă de plăcintă cu brînză şi stafide. Pe cînd un iaurt cu aromă de sărmăluţe în foi de viţă cu mămăliguţă şi ardei iute? Dar unul cu aromă de iaurt? (S. G.)

De ce - inclusiv cu ochii - ești și tu japonez
Japonezii i-au avut pe teribilii kamikaze, ei i-au avut pe cei care-ţi tăiau capul cu sabia ninja cît ai spune kaiku!, după cum tot ei au avut, paradoxal, cîţiva medici care au avut grijă de unii prizonieri americani şi australieni ca şi cum ar fi fost fraţii lor. Pentru un occidental de-al nostru (în raport cu ei, cam toţi sîntem occidentali!), e clar că naţia asta e greu de priceput.

Ceasurile trecute prin Adunări...
Luni „ghenarie 10, anul 1844“, Adunarea Obştească Ordinară a Valahiei se întrunea în prima şedinţă publică, deschizînd practic „dezbaterile parlamentare“ ale anului în curs. Vodă Bibescu îi ceruse Mitropolitului încă de la finele anului trecut să-şi anunţe deputaţii ca „la arătata zi (adică 10 ianuarie – n.n.) să se afle cu toţii adunaţi în sala seanţelor la ceasul hotărît“, adică 10 trecute, fix.

Guguștiucii înteleg bunăvoința omului
Teoretic, un manual de biologie n-ar trebui să aducă prea multe surprize neplăcute cititorilor lui. Conţinutul lui ştiinţific nu lasă loc pentru echivocuri, formulări incorecte, enunţuri ilare sau întrebări anapoda. Şi totuşi, iată ce găsim în manualul de biologie de clasa a VI-a.

Academia de magie
Am scris, mai demult, despre spectacolele de magie ale lui Andrei Teaşcă şi ale trupei sale, susţinute, printre altele, la „Nottara“. Iniţial de profesie actor, Andrei Teaşcă a fondat, în 2009, Teatrul de Magie şi Academia de Magie. Scopul declarat al Teatrului de magie este „promovarea iluzionismului ca artă de spectacol“.

Biohazard
„Îl iubesc pe Codruţ!“ stătea scris pe pereţii unuia dintre cele mai jegoase WC-uri pe care le-am văzut vreodată. Şi, credeţi-mă, am văzut destule. Ăsta putea concura foarte bine cu vreo două-trei din topul personal.

Spaima oului
Există zeci de feluri de ouă. Tu ştii care te face om? Nu. Nici eu. Din care din aceste ouă poate să iasă puiul puterii tale de a fi, puiul imaginaţiei tale? Cred că din nici unul. Nici unul nu este colorat cum ştim, portocaliu, ce tu ştiai că e gălbior? Nu, nu este gălbior, este portocaliu, rău portocaliu.

Memorie colectivă și construirea ei în cheie românească
La nivelul spaţiului românesc, decupajul tematic şi bibliografic pe tema memoriei şi a inserţiei ei la nivelul spaţiului public se grupează ştiinţific în jurul textelor şi preocupărilor autorului Augustin Ioan, care tratează problema memoriei din perspectiva arhitectural-filozofică.

Felii de păstrăv à la Jeanne d’Arc
Curăţaţi un păstrăv mare şi tăiaţi, de la mijlocul peştelui, 6 felii frumoase de trei centimetri grosime. Marinaţi-le cu untdelemn, sare, mănunchiuri de pătrunjel, ceapă tocată şi zeama de la o jumătate de lămîie.

Cum am devenit birocrat
Arhitectul s-a bucurat în ultimele decenii, incluzînd aici şi o bună perioadă antedecembristă, de o dublă percepţie. Pe de-o parte, este vorba despre imaginea pe care el însuşi o are despre propriul statut şi cei care-i stau alături în breaslă: profesionistul anume instruit pentru a putea transfera nevoia de arhitectură, din zona dorinţelor individuale în spaţiul public.

„Noi, islandezii, credem în stafii” - interviu cu Yrsa SIGURDARDÓTTIR
Yrsa SIGURDARDÓTTIR este cea mai importantă scriitoare de romane polițiste a Islandei și a fost comparată cu Stieg Larsson, dar și cu Agatha Christie. Este inginer civil și construiește baraje - în timpul zilei, iar noaptea scrie romane polițiste complicate și palpitante.

Republica TV
O emisiune alb-negru înregistrată într-un restaurant modest. Cîteva mese la care stau oameni – care nu mănîncă sau beau, ci sînt publicul emisiunii. Pe masa din faţa celor doi prezentatori e un telefon. Din cînd în cînd, telespectatorii sună la acel telefon şi sînt puşi să răspundă la nişte întrebări.

Scara Richter la români
Cîtă vreme vorbim despre politică, fotbal şi mondenităţi, sîntem safe. Nu există nici o regulă, nici o formulă, nici o constantă. Ei pot să facă orice – şi chiar fac orice –, drept care noi putem să spunem orice – şi chiar spunem orice. Putem să aberăm liniştiţi ore-n şir, căci realităţile descrise şi comentate sînt cel puţin la fel de aberante.

Un muzeu al costumului bucureștean
Puţină lume ştie că în Capitală există, deocamdată neoficial şi neconvenţional, un nou Muzeu al Costumului Bucureştean din secolele XIX-XX: "Totul a început cu nişte cutii rotunde în care mama mea păstra pălării vechi, gentuţe de bal din mărgele şi podoabe din alte vremuri, cu care ne jucam din cînd în cînd."

Cu ochii în 3,14
Schimbări de substanţă pe bulevardul plimbărilor mele: pe peretele unui bloc, o firmă impozantă – „Cumpărăm aur, oferim preţ avantajos“ în locul unui cabinet stomatologic; acolo unde a fost un magazin de jucării pentru copii „V.I.P. Baby“, avem un simandicos „Tezaur, agenţie pentru amanetări de lux şi credite imobiliare rapide“… Şi nu vă mai place Balzac. (R. C.)
În chiar săptămîna în care am publicat dosarul „Unora le place Marilyn“, Jane Russell, partenera ei brunetă din Gentlemen prefer

Ce atitudine are autorul față de bivol și coțofană?
În anii de şcoală, încercările mele de a da un răspuns onorabil întrebării „ce a vrut să spună poetul?“ au eşuat constant. Din mai multe motive: întîi, fiindcă mi-era teamă că gîndul meu n-o să pice exact pe gîndul poetului; apoi, fiindcă nu înţelegeam de ce ar fi mai important pentru dascăl să ştie ce a vrut poetul, şi nu ce am priceput eu. Am crescut şi am scăpat de întrebarea obsesivă.

Un film pe gustul meu
Bună, ce faci?, filmul lui Alex Maftei, mi-a plăcut, pur şi simplu: am rîs (la început) şi am plîns (spre sfîrşit). Poate pentru că e altfel decît filmele româneşti văzute pînă acum. Poate fiindcă mi-a adus aminte de unul dintre filmele mele preferate, You’ve Got Mail, deşi e evident în altă ligă decît acesta (mai profund şi mai complicat).

Sărutări de mîini doamnei!
„Aaaa, doamna Ionescuuu! Ce mai faceţi? Cînd aţi ajuns?“ „Vaaai, domnule profesor, mă bucur aşa de tare să vă văd! Păi, acum două zile am sosit şi noi…“ Domnul, afabil şi peste putinţă de amabil, se aplecă adînc şi sărută mîna doamnei Ionescu. Eu m-am înecat cu berea.

Heringi umpluţi à la Rubens
Decapitaţi 15 heringi proaspeţi, evisceraţi-i, tăiaţi-le înotătoarele şi cozile, despicaţi-i de-a lungul spinării pentru a extrage coloana, şi puneţi-i pe un şervet, desfăcuţi în jumătăţi, cu interiorul în sus. Săraţi bucăţile de peşte şi acoperiţi-le cu lapţii tăiaţi în felii egale.

Frustrare, oboseală, speranță: relația Turciei cu UE
Întreabă orice turc întîlneşti pe străzile europene dacă îşi doreşte ca ţara lui sau a ei să fie parte din Uniunea Europeană. Peste 70% vor spune că da, însă nu au încredere că acest lucru se va întîmpla în curînd sau că se va mai întîmpla vreodată – susţin statisticile, experţii şi diplomaţii europeni.

Dragi intelectuali din țara lui Moni & Oana...
La ora la care vă scriu aste rînduri sînt negru de supărare şi cătrănit de amoc! Obrajii-mi ard de ciudă, părul mi-e zbîrlit de nervi, iar ochii-mi fulgeră aprigele scîntei ale părerii de rău. Iată de ce: marţi, 8 martie a.c., taman de ziua internaţională a jumătate+ de planetă, am fost invitat la un Radio, cam pe la ora prînzului. Dar eu – regreta-mi-aş fiecare clipă de la catedră!

Despre „delicata moarte”...
Punerea în scenă a propriei morţi este o artă a decenţei; o decenţă care presupune un pic de interes, delicateţe şi multă, multă organizare. Grăbiţi să trăim cît mai mult, moartea nu este, pentru mulţi dintre noi, decît o imagine sinistră, depărtată şi chiar intangibilă. Aşa că lăsăm pe mîna altora delicatul moment de trecere, „trezindu-ne“ din somnul veşnic cu claxoane, fanfare, manele, mirosuri, vînzoleală, şi mult tărăboi.

Ce (nu) ştim despre Peleş
Am vizitat, dintr-o întîmplare, din nou Peleşul, a cincea-a şasea oară. De astă dată însă, şi etajul, pe care-l mai vizitasem doar în copilărie (o lungă perioadă fusese închis). Nu m-am plictisit, nici de data aceasta; dimpotrivă, am descoperit, iarăşi, detalii interesante de care nu-mi aduceam aminte. De aceea, am vrut să aflu mai multe despre un castel la îndemînă, dar, de fapt, nu atît de cunoscut.

Cutremurul? Un fleac! Să-i vezi în schimb pe Iri & Moni!...
Scriam cîndva că ştiriştii noştri bîţîie de nerăbdare în aşteptarea Apocalipsei, pe care s-o transmită ei în direct, iar publicul să stea cu ochii lipiţi de televizor, să se uite şi să se îngrozească. Vă închipuiţi ce rating epocal ar avea Apocalipsa în direct!

Blamarea victimei, o poveste fără sfîrșit
Mulţi sînt cei care spun că sînt dezgustaţi de ce se întîmplă la subsolul articolelor online, însă uneori nici discuţiile de la etaj nu sînt tocmai sanitare. Reacţiile presei americane la ştirea că jurnalista CBS Lara Logan a suferit un asalt sexual brutal în Piaţa Tahir în ziua în care revoluţionarii egipteni sărbătoreau renunţarea lui Mubarak la putere sînt de-a dreptul contrariante.

Tîrgul Țăranului, tradiționalul și cum se vinde...
„Muşchiuleţul ăsta e tradiţional?“ o doamnă îl întreabă pe vînzătorul din magazinul „de vizavi“. „Da, doamnă, e sănătos... afumat.“ Şi tranzacţia s-a încheiat astfel. Pe scurt, tradiţionalul ocupă din ce în ce mai mult loc în farfuria zilnică, iar spaţiile dedicate acestui „tradiţional de farfurie“ sînt, alături de proaspetele magazine bio-eco-tradiţionale, tîrgurile de weekend.

Cu ochii în 3,14
Magdalena e o broască ţestoasă cu două capete („Un cap e Magda, celălalt Lena“) şi cinci picioare, născută de curînd în Slovacia. Biata creatură a fost aleasă să prezică, pe urmele caracatiţei Paul, soarta meciurilor din Campionatul de hochei pe gheaţă. Oare nici un animal din lumea asta care are mai mult de patru picioare nu poate fi lăsat în pace?! (L. V.)
Pe trotuar, aranjate frumos într-o cutie de carton, plicuri de celofan. Sub celofan, muşeţel, flori de tei, sunătoare şi altele asemenea.

Jos cu Boia! Trăiască reforma!
Adevărul e că i se cam urcase la cap acestui Lucian Boia: după ce că a spus că istoria României e un mit, s-a mai şi apucat să scrie asta. Iar cînd să scrie, nici măcar n-a scris în limba română, ci mai mult în franceză! – de parcă i-ar fi fost jenă de limba lui maternă! În plus, e atît de leneş încît, atunci cînd cărţile lui apar în româneşte, nici măcar nu şi le traduce singur.

Conversații matinale
„A sosit cumva curva?“ întrebă el direct, fără alte formule introductive. „Oh, nu!“, răspunse femeia amabilă. „Curva vine marţea.“ „De dimineaţă?“ „Nu, în general, curva ajunge pe la prînz, cu trenul de doişpe.“ „E-te-te“, zise bărbatul destul de dezamăgit (ne aflam într-o joi). Medită două-trei secunde şi adăugă: „Dacă nu sînt la timp la dumneavoastră, să o reţineţi pentru mine!“

Conflicte între generații
Să spun drept, mă irită eticheta lipită cu un oftat superior pe fruntea generaţiei aflate pe băncile şcolilor şi ale facultăţilor: „Ah, tineretul din ziua de azi... pe vremea mea...“ (Deşi, nu de puţine ori, recunosc, tentaţia de a mă retrage comod în sosul prejudecăţilor iscate din aşa-zisul conflict între generaţii este mare şi pentru mine.)

Mode la căței
M-am întors la complexul Rin-Tin-Tin, destinat animalelor de companie, cu ocazia primului lor eveniment: un spectacol de dresaj şi o paradă a modei. Căţeii săreau peste obstacole, simulau atacul la un infractor fictiv, salutau la cerere...

Intruși în cartier
Punga de cartofi a aterizat cu zgomot pe cîntarul din faţa mea. Eram într-unul din acele supermarketuri unde-ţi cîntăreşti singur legumele şi fructele şi îţi lipeşti eticheta cu preţul. Un fel de IKEA alimentar. Prima fiind într-un rînd de vreo trei persoane, mă pregăteam să văd cît trag ardeii pe care voiam să-i tîrguiesc. M-am întors să văd de unde picaseră cartofii străini.

3 lei cartofii
Ce nesimţiţi! Sărăcia devine lux. Incredibil! Ţăranii au ridicat preţul la kil. „În limba română, «cartof» derivă din germanul Kartoffel, cuvînt care derivă prin intermediul limbii italiene din latinescul tuber («umflătură»). Originar din Chiloè, arhipelag al Pacificului, la sud de Chile, Patata incaşilor a fost importată în Spania şi în ţările din sudul Europei către 1540.

Savantul și omul simplu în fața religiei
În ultimii ani, cîteva edituri au iniţiat colecţii de texte şi de studii ale gîndirii creştine răsăritene. Cele realizate de Ioan I. Ică jr. şi editura sa de la Sibiu, Deisis, au o vigoare aparte. Om al Bisericii şi universitar, Ioan I. Ică îmbină angajamentul faţă de tradiţie şi curajul de a o cerceta în mod riguros.

Supă d’Artagnan
Aşterneţi fundul unei oale încăpătoare cu fîşii de slănină, felii de jambon, legume, mirodenii, căzătură de vînat, două potîrnichi, două găini din care aţi extras fileurile şi trei picioare de vită. Opăriţi cărnurile cu cîţiva decilitri de supă, pînă cînd încep să lase aspic.

Noul Război Rece
Criza pe care o parcurge lumea în care trăim este mai mult decît o criză economică. Prin dimensiuni, dar şi modul său de manifestare, este o criză a banului, dar şi a relaţiilor internaţionale. Una dintre cele mai importante întrebări legate de acest eveniment este aceea care cere lămuriri legate de cîştigatorii şi perdanţii acestei crize.

Asta nu e Germania!
Pelicula lui Haneke a luat Palme d’Or în 2009 şi s-a scris mult despre ea. Comentatorii s-au referit la comunitatea închisă dintr-un sat german de la începutul secolului al XX-lea, despre societatea patriarhală opresivă dintr-un mediu protestant, despre o pepinieră care urma să producă, peste cîteva zeci de ani, nazismul.

Un hacker din viața mea
Pe R. l-am cunoscut în urmă cu mai mult de 11 ani, cînd l-am abordat pe mIRC, într-o seară, de la clubul de net din cartier. Mi s-a părut că are un nick interesant şi i-am cerut rapid un „asl pls“. A fost o întîmplare banală, dintr-un şir lung de evenimente care ar fi putut să-mi schimbe viaţa complet.

De la șnur la glamour
Abia ce s-a terminat Crăciunul, că febra shopping-ului a şi reînceput. Tarabele au apărut din nou prin Bucureşti, întîi timide, apoi din ce în ce mai multe, mai tupeiste şi mai sofisticate. Au prins contur prin cartierele mărginaşe, prin jurul staţiilor de metrou, ca mai apoi să se răspîndească cu rapiditate prin Centru, lăfăindu-se în prezent în deplină legalitate prin tîrguri special organizate.

Cu ochii în 3,14
Mihail Gorbaciov a împlinit 80 de ani; în Rusia putiniană („o falsă democraţie“, după cum susţine el) nu a fost arestat, nici judecat, e lăsat să călătorească, să aibă o marcă de vodcă şi o fundaţie cu un premiu de rezonanţă mondială numit „Omul care a schimbat lumea“. În multe ţări, încă e alintat cu diminutivul „Gorbi“. Mi se pare cel mai mare succes al eşecului său. (R. C.)
Cînd am citit că NASA a luat decizia de a-l înlocui pe astronautul Tim Kopra din echipajul navetei Discovery, pen

Cît de necesară ne e legalizarea prostituției?
Istoriceşte vorbind, am convingerea că există mai multe legende decît adevăruri în ceea ce ştim despre Crucea de Piatră sau despre echipa de fotbal Venus – care, cică, ar fi fost sponsorizată din cotizaţia pe care bordelurile o plăteau Poliţiei în anii ’30. Societatea românească din prima parte a secolului trecut nu era una puritană, dar era totuşi una tradiţionalistă.

Simbolurile respectului
La începutul anilor ’90, imediat după acceptarea mea ca preparator la Universitatea din Iaşi, secretara-şefă de la Litere mi-a pus în braţe un vraf de hîrtii şi m-a informat, cu vag sesizabilă compătimire, că urma să colind un număr însemnat de birouri şi birouaşe pentru o multitudine de semnături şi ştampile ce aveau rolul să consfinţească intrarea mea oficială în cîmpul muncii.

Despre dascăli și copii în legea educației
Formarea cadrelor didactice se realizează astăzi doar în cadrul instituţiilor de profil, facultăţi sau institute pedagogice. Ies de pe băncile lor oameni care au făcut cîteva cursuri de pedagogie, cîteva ore de practică şi cam atît. Calificarea se face, cu alte cuvinte, la locul de muncă.

Bătrînețea. Partea plină...
De curînd, o prietenă mai tînără mi-a mărturisit că nu se simte confortabil în preajma bunicilor ei pentru că, de fapt, nu a mai avut niciodată... bătrîni în preajmă. Afirmaţie care, mărturisesc, m-a şocat întrucîtva. Mai ales poate pentru că eu mi-am petrecut o mare parte a copilăriei, a adolescenţei, şi nu numai, la bunici.