⬆
Societate
Pagina 134
Republica TV
O emisiune alb-negru înregistrată într-un restaurant modest. Cîteva mese la care stau oameni – care nu mănîncă sau beau, ci sînt publicul emisiunii. Pe masa din faţa celor doi prezentatori e un telefon. Din cînd în cînd, telespectatorii sună la acel telefon şi sînt puşi să răspundă la nişte întrebări.
Scara Richter la români
Cîtă vreme vorbim despre politică, fotbal şi mondenităţi, sîntem safe. Nu există nici o regulă, nici o formulă, nici o constantă. Ei pot să facă orice – şi chiar fac orice –, drept care noi putem să spunem orice – şi chiar spunem orice. Putem să aberăm liniştiţi ore-n şir, căci realităţile descrise şi comentate sînt cel puţin la fel de aberante.
Un muzeu al costumului bucureștean
Puţină lume ştie că în Capitală există, deocamdată neoficial şi neconvenţional, un nou Muzeu al Costumului Bucureştean din secolele XIX-XX: "Totul a început cu nişte cutii rotunde în care mama mea păstra pălării vechi, gentuţe de bal din mărgele şi podoabe din alte vremuri, cu care ne jucam din cînd în cînd."
Cu ochii în 3,14
Schimbări de substanţă pe bulevardul plimbărilor mele: pe peretele unui bloc, o firmă impozantă – „Cumpărăm aur, oferim preţ avantajos“ în locul unui cabinet stomatologic; acolo unde a fost un magazin de jucării pentru copii „V.I.P. Baby“, avem un simandicos „Tezaur, agenţie pentru amanetări de lux şi credite imobiliare rapide“… Şi nu vă mai place Balzac. (R. C.)
În chiar săptămîna în care am publicat dosarul „Unora le place Marilyn“, Jane Russell, partenera ei brunetă din Gentlemen prefer
Ce atitudine are autorul față de bivol și coțofană?
În anii de şcoală, încercările mele de a da un răspuns onorabil întrebării „ce a vrut să spună poetul?“ au eşuat constant. Din mai multe motive: întîi, fiindcă mi-era teamă că gîndul meu n-o să pice exact pe gîndul poetului; apoi, fiindcă nu înţelegeam de ce ar fi mai important pentru dascăl să ştie ce a vrut poetul, şi nu ce am priceput eu. Am crescut şi am scăpat de întrebarea obsesivă.
Un film pe gustul meu
Bună, ce faci?, filmul lui Alex Maftei, mi-a plăcut, pur şi simplu: am rîs (la început) şi am plîns (spre sfîrşit). Poate pentru că e altfel decît filmele româneşti văzute pînă acum. Poate fiindcă mi-a adus aminte de unul dintre filmele mele preferate, You’ve Got Mail, deşi e evident în altă ligă decît acesta (mai profund şi mai complicat).
Sărutări de mîini doamnei!
„Aaaa, doamna Ionescuuu! Ce mai faceţi? Cînd aţi ajuns?“ „Vaaai, domnule profesor, mă bucur aşa de tare să vă văd! Păi, acum două zile am sosit şi noi…“ Domnul, afabil şi peste putinţă de amabil, se aplecă adînc şi sărută mîna doamnei Ionescu. Eu m-am înecat cu berea.
Heringi umpluţi à la Rubens
Decapitaţi 15 heringi proaspeţi, evisceraţi-i, tăiaţi-le înotătoarele şi cozile, despicaţi-i de-a lungul spinării pentru a extrage coloana, şi puneţi-i pe un şervet, desfăcuţi în jumătăţi, cu interiorul în sus. Săraţi bucăţile de peşte şi acoperiţi-le cu lapţii tăiaţi în felii egale.
Frustrare, oboseală, speranță: relația Turciei cu UE
Întreabă orice turc întîlneşti pe străzile europene dacă îşi doreşte ca ţara lui sau a ei să fie parte din Uniunea Europeană. Peste 70% vor spune că da, însă nu au încredere că acest lucru se va întîmpla în curînd sau că se va mai întîmpla vreodată – susţin statisticile, experţii şi diplomaţii europeni.
Dragi intelectuali din țara lui Moni & Oana...
La ora la care vă scriu aste rînduri sînt negru de supărare şi cătrănit de amoc! Obrajii-mi ard de ciudă, părul mi-e zbîrlit de nervi, iar ochii-mi fulgeră aprigele scîntei ale părerii de rău. Iată de ce: marţi, 8 martie a.c., taman de ziua internaţională a jumătate+ de planetă, am fost invitat la un Radio, cam pe la ora prînzului. Dar eu – regreta-mi-aş fiecare clipă de la catedră!
Despre „delicata moarte”...
Punerea în scenă a propriei morţi este o artă a decenţei; o decenţă care presupune un pic de interes, delicateţe şi multă, multă organizare. Grăbiţi să trăim cît mai mult, moartea nu este, pentru mulţi dintre noi, decît o imagine sinistră, depărtată şi chiar intangibilă. Aşa că lăsăm pe mîna altora delicatul moment de trecere, „trezindu-ne“ din somnul veşnic cu claxoane, fanfare, manele, mirosuri, vînzoleală, şi mult tărăboi.
Ce (nu) ştim despre Peleş
Am vizitat, dintr-o întîmplare, din nou Peleşul, a cincea-a şasea oară. De astă dată însă, şi etajul, pe care-l mai vizitasem doar în copilărie (o lungă perioadă fusese închis). Nu m-am plictisit, nici de data aceasta; dimpotrivă, am descoperit, iarăşi, detalii interesante de care nu-mi aduceam aminte. De aceea, am vrut să aflu mai multe despre un castel la îndemînă, dar, de fapt, nu atît de cunoscut.
Cutremurul? Un fleac! Să-i vezi în schimb pe Iri & Moni!...
Scriam cîndva că ştiriştii noştri bîţîie de nerăbdare în aşteptarea Apocalipsei, pe care s-o transmită ei în direct, iar publicul să stea cu ochii lipiţi de televizor, să se uite şi să se îngrozească. Vă închipuiţi ce rating epocal ar avea Apocalipsa în direct!
Blamarea victimei, o poveste fără sfîrșit
Mulţi sînt cei care spun că sînt dezgustaţi de ce se întîmplă la subsolul articolelor online, însă uneori nici discuţiile de la etaj nu sînt tocmai sanitare. Reacţiile presei americane la ştirea că jurnalista CBS Lara Logan a suferit un asalt sexual brutal în Piaţa Tahir în ziua în care revoluţionarii egipteni sărbătoreau renunţarea lui Mubarak la putere sînt de-a dreptul contrariante.
Tîrgul Țăranului, tradiționalul și cum se vinde...
„Muşchiuleţul ăsta e tradiţional?“ o doamnă îl întreabă pe vînzătorul din magazinul „de vizavi“. „Da, doamnă, e sănătos... afumat.“ Şi tranzacţia s-a încheiat astfel. Pe scurt, tradiţionalul ocupă din ce în ce mai mult loc în farfuria zilnică, iar spaţiile dedicate acestui „tradiţional de farfurie“ sînt, alături de proaspetele magazine bio-eco-tradiţionale, tîrgurile de weekend.
Cu ochii în 3,14
Magdalena e o broască ţestoasă cu două capete („Un cap e Magda, celălalt Lena“) şi cinci picioare, născută de curînd în Slovacia. Biata creatură a fost aleasă să prezică, pe urmele caracatiţei Paul, soarta meciurilor din Campionatul de hochei pe gheaţă. Oare nici un animal din lumea asta care are mai mult de patru picioare nu poate fi lăsat în pace?! (L. V.)
Pe trotuar, aranjate frumos într-o cutie de carton, plicuri de celofan. Sub celofan, muşeţel, flori de tei, sunătoare şi altele asemenea.
Jos cu Boia! Trăiască reforma!
Adevărul e că i se cam urcase la cap acestui Lucian Boia: după ce că a spus că istoria României e un mit, s-a mai şi apucat să scrie asta. Iar cînd să scrie, nici măcar n-a scris în limba română, ci mai mult în franceză! – de parcă i-ar fi fost jenă de limba lui maternă! În plus, e atît de leneş încît, atunci cînd cărţile lui apar în româneşte, nici măcar nu şi le traduce singur.
Conversații matinale
„A sosit cumva curva?“ întrebă el direct, fără alte formule introductive. „Oh, nu!“, răspunse femeia amabilă. „Curva vine marţea.“ „De dimineaţă?“ „Nu, în general, curva ajunge pe la prînz, cu trenul de doişpe.“ „E-te-te“, zise bărbatul destul de dezamăgit (ne aflam într-o joi). Medită două-trei secunde şi adăugă: „Dacă nu sînt la timp la dumneavoastră, să o reţineţi pentru mine!“
Conflicte între generații
Să spun drept, mă irită eticheta lipită cu un oftat superior pe fruntea generaţiei aflate pe băncile şcolilor şi ale facultăţilor: „Ah, tineretul din ziua de azi... pe vremea mea...“ (Deşi, nu de puţine ori, recunosc, tentaţia de a mă retrage comod în sosul prejudecăţilor iscate din aşa-zisul conflict între generaţii este mare şi pentru mine.)
Mode la căței
M-am întors la complexul Rin-Tin-Tin, destinat animalelor de companie, cu ocazia primului lor eveniment: un spectacol de dresaj şi o paradă a modei. Căţeii săreau peste obstacole, simulau atacul la un infractor fictiv, salutau la cerere...
Intruși în cartier
Punga de cartofi a aterizat cu zgomot pe cîntarul din faţa mea. Eram într-unul din acele supermarketuri unde-ţi cîntăreşti singur legumele şi fructele şi îţi lipeşti eticheta cu preţul. Un fel de IKEA alimentar. Prima fiind într-un rînd de vreo trei persoane, mă pregăteam să văd cît trag ardeii pe care voiam să-i tîrguiesc. M-am întors să văd de unde picaseră cartofii străini.
3 lei cartofii
Ce nesimţiţi! Sărăcia devine lux. Incredibil! Ţăranii au ridicat preţul la kil. „În limba română, «cartof» derivă din germanul Kartoffel, cuvînt care derivă prin intermediul limbii italiene din latinescul tuber («umflătură»). Originar din Chiloè, arhipelag al Pacificului, la sud de Chile, Patata incaşilor a fost importată în Spania şi în ţările din sudul Europei către 1540.
Savantul și omul simplu în fața religiei
În ultimii ani, cîteva edituri au iniţiat colecţii de texte şi de studii ale gîndirii creştine răsăritene. Cele realizate de Ioan I. Ică jr. şi editura sa de la Sibiu, Deisis, au o vigoare aparte. Om al Bisericii şi universitar, Ioan I. Ică îmbină angajamentul faţă de tradiţie şi curajul de a o cerceta în mod riguros.
Supă d’Artagnan
Aşterneţi fundul unei oale încăpătoare cu fîşii de slănină, felii de jambon, legume, mirodenii, căzătură de vînat, două potîrnichi, două găini din care aţi extras fileurile şi trei picioare de vită. Opăriţi cărnurile cu cîţiva decilitri de supă, pînă cînd încep să lase aspic.
Noul Război Rece
Criza pe care o parcurge lumea în care trăim este mai mult decît o criză economică. Prin dimensiuni, dar şi modul său de manifestare, este o criză a banului, dar şi a relaţiilor internaţionale. Una dintre cele mai importante întrebări legate de acest eveniment este aceea care cere lămuriri legate de cîştigatorii şi perdanţii acestei crize.
Asta nu e Germania!
Pelicula lui Haneke a luat Palme d’Or în 2009 şi s-a scris mult despre ea. Comentatorii s-au referit la comunitatea închisă dintr-un sat german de la începutul secolului al XX-lea, despre societatea patriarhală opresivă dintr-un mediu protestant, despre o pepinieră care urma să producă, peste cîteva zeci de ani, nazismul.
Un hacker din viața mea
Pe R. l-am cunoscut în urmă cu mai mult de 11 ani, cînd l-am abordat pe mIRC, într-o seară, de la clubul de net din cartier. Mi s-a părut că are un nick interesant şi i-am cerut rapid un „asl pls“. A fost o întîmplare banală, dintr-un şir lung de evenimente care ar fi putut să-mi schimbe viaţa complet.
De la șnur la glamour
Abia ce s-a terminat Crăciunul, că febra shopping-ului a şi reînceput. Tarabele au apărut din nou prin Bucureşti, întîi timide, apoi din ce în ce mai multe, mai tupeiste şi mai sofisticate. Au prins contur prin cartierele mărginaşe, prin jurul staţiilor de metrou, ca mai apoi să se răspîndească cu rapiditate prin Centru, lăfăindu-se în prezent în deplină legalitate prin tîrguri special organizate.
Cu ochii în 3,14
Mihail Gorbaciov a împlinit 80 de ani; în Rusia putiniană („o falsă democraţie“, după cum susţine el) nu a fost arestat, nici judecat, e lăsat să călătorească, să aibă o marcă de vodcă şi o fundaţie cu un premiu de rezonanţă mondială numit „Omul care a schimbat lumea“. În multe ţări, încă e alintat cu diminutivul „Gorbi“. Mi se pare cel mai mare succes al eşecului său. (R. C.)
Cînd am citit că NASA a luat decizia de a-l înlocui pe astronautul Tim Kopra din echipajul navetei Discovery, pen
Cît de necesară ne e legalizarea prostituției?
Istoriceşte vorbind, am convingerea că există mai multe legende decît adevăruri în ceea ce ştim despre Crucea de Piatră sau despre echipa de fotbal Venus – care, cică, ar fi fost sponsorizată din cotizaţia pe care bordelurile o plăteau Poliţiei în anii ’30. Societatea românească din prima parte a secolului trecut nu era una puritană, dar era totuşi una tradiţionalistă.
Simbolurile respectului
La începutul anilor ’90, imediat după acceptarea mea ca preparator la Universitatea din Iaşi, secretara-şefă de la Litere mi-a pus în braţe un vraf de hîrtii şi m-a informat, cu vag sesizabilă compătimire, că urma să colind un număr însemnat de birouri şi birouaşe pentru o multitudine de semnături şi ştampile ce aveau rolul să consfinţească intrarea mea oficială în cîmpul muncii.
Despre dascăli și copii în legea educației
Formarea cadrelor didactice se realizează astăzi doar în cadrul instituţiilor de profil, facultăţi sau institute pedagogice. Ies de pe băncile lor oameni care au făcut cîteva cursuri de pedagogie, cîteva ore de practică şi cam atît. Calificarea se face, cu alte cuvinte, la locul de muncă.
Bătrînețea. Partea plină...
De curînd, o prietenă mai tînără mi-a mărturisit că nu se simte confortabil în preajma bunicilor ei pentru că, de fapt, nu a mai avut niciodată... bătrîni în preajmă. Afirmaţie care, mărturisesc, m-a şocat întrucîtva. Mai ales poate pentru că eu mi-am petrecut o mare parte a copilăriei, a adolescenţei, şi nu numai, la bunici.
Ema se mută (un caz disperat)
O mutare într-un Bucureşti înzăpezit şi înviscolit presupune o sumă absolută a unor abilităţi logistice şi de organizare. Ema, care nici măcar un lego nu făcuse în copilărie (altminteri, plină de presupuse abilităţi artistice), clacase în faţa unor cutii despletite care trebuiau asamblate astfel încît să capete o formă dreptunghiulară.
Piața din Ploiești
Nu există Paradis decît la Ploieşti. Mergeţi în Hala cea mare. Cercul tarabelor de carne, de la măţăraie la organe. Cercul peştelui diabolic deadreptul prin icrişoare şi bucăţile cu solzi. Cercul discret al brînzetului şi laptelui. Şi-n sfîrşit, linia pieţei. Săptămîna trecută era coadă uriaşă la lapte proaspăt: 3 lei.
Supă Monte-Cristo
Fierbeţi 15 urechi mici de miel, opărite şi curăţate în prealabil, într-un blanc (apă cu făină şi zeamă de lămîie), pentru a le păstra, astfel, cît mai albe. Preparaţi trei duzini de găluşte mici de pasăre, în a căror compoziţie aţi adăugat un vîrf de boia dulce, spaniolească.
Cazul Bleonţ
L-am văzut pentru prima oară pe Claudiu Bleonţ pe scenă în montarea lui Horea Popescu după Zbor deasupra unui cuib de cuci, unde juca rolul tînărului aceluia bîlbîit, Billy Bibbit, care se sinucide spre final. Asta se întîmpla pe vremea lui Ceauşescu, iar Bleonţ era foarte tînăr şi foarte bun. Apoi l-am văzut în multe roluri care pot fi considerate antologice.
TVR, exercițiu de desființare
Ce-ar fi să desfiinţăm, totuşi, taxa TV? Pînă acum am argumentat, la mine pe blog şi în ziarele care m-au întrebat despre asta, că aşa ceva e foarte pernicios pentru sistemul media românesc. Dar, pînă la urmă, de ce nu? Hai s-o facem, ca să vedem ce se întîmplă fără ea, fără taxă.
Handmade-ul, cel mai bun prieten al fetelor?
Pasiunea pentru bijuterii e moştenire de familie – bunica lucra la război, bunicul făcea haine pe comandă. „Mi-am petrecut copilăria la ţară şi pentru mine e foarte puternică legătura cu pămîntul. Nu sînt un Ion în miniatură, dar mi se pare că e ceva extraordinar.“ Poate tocmai de aceea ţine foarte mult la stilul tradiţional, curat, românesc. Deocamdată însă, a trecut de la fetiţa desenată pe pastă de modelat la asamblaj.
Handmade-ul s-a născut la țară, dar trăiește pe Internet
Lucrurile făcute de mînă sînt mai bune: de dăruit, pentru oameni, pentru mediu. „Ascensiunea culturii lanţurilor de magazine şi fabricarea globală au determinat ca toţi oamenii să se îmbrace şi să-şi mobileze/decoreze casa la fel. Conexiunea dintre producător şi consumator s-a pierdut. Prin cumpărarea de handmade ajutăm la refacerea legăturii.“
Cu ochii în 3,14
Îndeobşte, un sfat nu strică nimănui. Dar am dat peste unul, într-o carte, pe care ezit să-l urmez: „La începutul zilei, programaţi-vă vibraţional pentru o zi reuşită făcînd o «încălzire de apreciere» de 3 pînă la 5 minute“. (D. S.)
M-am uitat la prima ediţie a emisiunii Românii au talent. Trecînd peste clişeele tipic proteviste (am înţeles, de pildă, că cei doi „prezentatori“ din culise reprezintă „latura comică“, însă nu m-au făcut să rîd) şi peste momentele kitschoase inerente (dramatica muzi
Puterea ideilor, plus un polonez de treabă
Adam Michnik mi se pare a fi exact prototipul omului în faţa căruia comunismul nu avea nici o şansă: omul inteligent, dispus să ţină cu dinţii de normalitatea lui. E genul de bărbat care descumpăneşte orice sistem. Nu vrea să fie erou (deşi, se pare, ar putea fi) şi, de fapt, e mai degrabă circumspect faţă de eroi. Nu urăşte şi nu idolatrizează.
De ce îmi plac părinții
Pentru: felul în care îşi notează poeziile de la avizierul grădiniţei: în picioare, în agendă, printre sarcinile de serviciu, cu umerii cocoşaţi de genţi şi laptopuri, cu un ochi la cel mic care nu reuşeşte să-şi pună cizmele, concentraţi, conştiincioşi, atenţi să nu piardă nici un cuvînt, precum fac cercetătorii de la NASA cînd analizează date esenţiale pentru omenire...
Fetele de la filo
„Aa, ai terminat filologia? Cu româna principal?“, mă întrebă semiamuzat un amic. La răspunsul meu afirmativ a izbucnit în hohote de rîs. Am rămas uşor descumpănită, neînţelegînd exact unde găsea atîta caraghioslîc în situaţia mea de licenţiată la Litere.
Rude din străinătate
Fac parte, din nefericire, dintr-o familie puţin numeroasă. Mi-am dorit întotdeauna să am o familie mare, ca-n filmele italiene, sau măcar cele americane, care stă la mese interminabile de sărbători şi turuie gureş. În realitate, nu a fost chiar aşa. Am o familie restrînsă, cu mulţi membri răspîndiţi prin lume. Şi, dintre cei aici prezenţi, nu toţi capabili să se înţeleagă unii cu alţii.
Sezon de vînătoare la Kaufland!
La intrare n-am rezistat şi mi-am luat un cîrnat uriaş cu 5 lei şi ceva. După aceea, ce văd? Zeci de oameni cu cărucioare stînd în jurul tarabelor cu fructe şi legume. Nu-nţeleg. Oamenii nu mişcau. Priveau în gol. Mi-am luat două portocale-o lămîie şi-am întins-o.
Drumuri și sate din Pirinei
Mediterana îşi face simţită prezenţa, aşa că în sudul Catalunyei, chiar şi la sfîrşit de decembrie, totul pare de un verde primăvăratic şi, surprinzător, găseşti chiar şi trandafiri înfloriţi prin piaţetele dintre blocuri. Bineînţeles, palmierii sînt la ei acasă.
Vrăbioară înăbuşită à la George al IV-lea, ornată cu broşe
Împănaţi vrăbioara de vită cu trei rînduri de fîşii de slănină petrecute de-a lungul fibrei, şi cu alte trei rînduri de lamele fine, tăiate din trufe negre fierte în şampanie. Dacă se prepară mai multe bucăţi, împănaţi-le inversînd succesiunea rîndurilor, astfel încît, puse una lîngă alta, vrăbioarele să redea armonios alternanţa dintre fîşiile de slănină şi lamelele de trufe.
Made in China
Acum cîţiva ani, în Germania, am intrat într-un magazin dedicat chitarelor electrice, mînat de nostalgiile juneţilor mele, cînd cîntam şi eu la aşa ceva. Desigur, la loc de cinste erau marile mărci (la care eu, pe vremea lui Ceauşescu, nu puteam decît să visez), printre care celebra Fender Stratocaster, „chitara lui Jimi Hendrix“. Nu m-am putut abţine să n-o dau jos de pe raft şi să mă joc puţin cu ea. Cîntam, pur şi simplu, la un mit.
Internetul, scînteia care aprinde focuri
Evgeny Morozov, unul dintre cei mai cunoscuţi cercetători ai Internetului, a publicat la sfîrşitul lui 2010 o carte, The Net Delusion, în care îşi expune îndoielile privind capacitatea Internetului de a produce mutaţii în cadrul regimurilor opresive. Ceea ce s-a întîmplat în Tunisia şi în Egipt şi ceea ce probabil se va întîmpla în următoarele săptămîni contrazic teza lui.