Cu ochii in 3,14

UNORA PUŢIN LE PASĂ CĂ
IAURTUL CU AROMĂ DE CHIBRITURI A INTRAT ÎN ŞOC TERMIC ŞI CĂ
UN COPIL BINE INTENŢIONAT
SE VA NAŞTE CU LUMEA-N SAC 

● La Radio Guerrilla, săptămîna trecută, o întrebare – „Cine a scris nuvela Metamorfoza?“ –, trei variante de răspuns şi patru telefoane luate în direct. Un ascultător a zis William Golding, ceilalţi trei – Milan Kundera. Unora puţin le pasă că nuvela asta n-a fost arsă. (M. C.)

● A apărut iaurtul cu aromă de plăcintă cu brînză şi stafide. Pe cînd un iaurt cu aromă de sărmăluţe în foi de viţă cu mămăliguţă şi ardei iute? Dar unul cu aromă de iaurt? (S. G.) 

● Pe o cutie de chibrituri scrie convingător: „Noi chiar ardem!“. Zău? Şi eu care credeam că o veţi lua la fugă! (A. P.) 

● Cea mai odioasă expresie a anului ăstuia (pînă acum) am auzit-o joi seară, în emisiunea Next Top Model de pe Antena 1. „Nu mai pişa ochii!“ i-a ordonat gentilomul Cătălin Botezatu unei domnişoare obligate să pozeze în chiloţi şi sutien la minus 26 de grade (erau la Polul Nord). După care fata a intrat în şoc termic şi a făcut un atac de panică. (L. V.) 

● Dialog (în autobuz) între un copil şi un adult: „Ştii unde era ziua mea?“ „Unde?“ „Acasă.“ (D. S.) 

● Doi tineri cumpără nişte scaune de birou de la Cora. Cele mai ieftine şi care arată şi bine.  Mulţumiţi de afacerea făcută, se pregătesc să plece cu ele cînd, în parcare, îi opreşte alarmat un domn. „Să le duceţi înapoi imediat! Nu sînt bune. Am luat şi eu acum două săptămîni şi s-au rupt.“ Cei doi sînt derutaţi şi studiază cu atenţie scaunele. „Păi, depinde cum te aşezi…“ îşi dă cu părerea unul. „Indiferent cum te pui, tot se rup. Aruncaţi banii pe fereastră, vă zic eu!“ insistă domnul, care se uită cu ură la bietele scaune. Însă cei doi (pînă nu demult) fericiţi cumpărători de scaune încep să le încarce în maşină, cu feţele resemnate ale unor oameni care ştiu deja că au făcut o afacere proastă. „Dacă se rup, se rup, asta e…!“ zice unul. Spiritul mioritic – „Şi de-o fi să mor…“ – este prezent şi în parcarea de la Cora. Domnul cel bine intenţionat pleacă, dînd din mînă a lehamite: „Români!“. Mentalităţile se schimbă greu. (A. P.)  

● Cînd eram mic, mama îmi povestea că Liz Taylor, „cea mai frumoasă femeie din lume“, a promis un colier cu diamante primei fetiţe care se va mai naşte cu ochii de culoare violet, cum îi avea ea. Liz Taylor a plecat dintre noi săptămîna trecută. S-a reîntîlnit, probabil, cu Richard Burton. Şi cu ceilalţi patru din cei şapte soţi pe care i-a avut. (M. C.) 

● Din toată conflagraţia libiană (şi nu cred că o bagatelizez), reţin această frază a lui Gaddafi: „Dacă lumea a înnebunit, voi fi nebun şi eu!“. (R. C.) 

● Cînd au fost alegeri pentru Parlamentul European, s-a făcut un mişto teribil pentru că Marian Vanghelie garanta pentru Adrian Severin. Acum, după ce europarlamentarul a fost prins cu mîţa-n sac, primarul sectorului 5, în calitatea sa de şef al PSD Bucureşti, trebuie să-l dea afară din partid. De unde şi următoarea dilemă: ce e mai rău (mai ales cînd „te dai“ politician european): să te recomande Vanghelie sau să te dea afară Vanghelie? (M. V.)

UNORA PUŢIN LE PASĂ
DE BOMBARDAMENTELE SLABE (PĂCAT CĂ EŞECUL
N-A NIMERIT ADRESA) 

● O documentare din wall-street.ro arată ce fel de maşini au deţinut diverşi dictatori. Aflăm astfel că Muammar al-Gaddafi şi-a construit o maşină de două milioane de dolari după propriul gust (nebunesc), pentru a cărei producere a înfiinţat o fabrică, sau că Saddam Hussein avea o colecţie de 60 de automobile de lux din care majoritatea au fost făcute praf de bombardamentele americane. Nu e nimic surprinzător în asta, autocraţia şi automania nu se exclud, ba chiar dimpotrivă. Surprinzător ar putea fi însă, pentru nostalgicii după comunism şi fantomele sale, să afle că duşmanul capitalismului şi al exploatării omului de către om – Vladimir Ilici Lenin – a deţinut 9 autoturisme Rolls-Royce Silver Ghosts. Îmi închipui cum le conducea prin mulţimile de tovarăşi proletari şi tovarăşi mujici care-l aclamau. (A. M.) 

● Mergeam aşa, prin patrie, cu un presupus tren Intercity care ajunge pe nişte coclauri unde n-ar avea în mod normal de ce să ajungă (dacă şi-ar respecta „încadrarea“) şi, ca să-mi omor timpul, m-am dus la vagonul-bar unde, între două cafele slabe, reci şi sălcii (am luat-o şi pe a doua din masochism), am ascultat, cu fiori de groază, următorul schimb de replici între picolo şi însoţitorul de vagon: „Mergem ca de obicei?“ zice primul, pe care nu-l vedeam. „Călătorul nu e marfă de schimb“ răspunde celălalt răspicat şi tare. Curat Ionesco, dacă pe geam, printre gunoaie şi mlaştini, nu s-ar fi putut citi, pe zidul unei gări, de-a dreptul: Augustin. Oraşul Augustin? (S. S.) 

● Am auzit în taxi un apel către Intrarea Binelui. Nu ştiam că există. Păcat că e doar o intrare. Răul o avea bulevard? (C. G.) 

● Nu înţeleg: trebuie să sufăr şi pentru eşecul lui Hagi la Galatasaray? Nu e prea mult? (R. C.) 

● M-am urcat într-un taxi la Romană. Trebuia să ajung undeva pe Calea Văcăreşti. Taximetristul n-a nimerit adresa, dar după conversaţia suprarealistă pe care am avut-o, m-am gîndit că omul o fi avut altă misiune pe lumea asta. Tipul era o combinaţie fatală: manelisto-nihilisto-bisericos. A început cu moartea lui Liz Taylor, a continuat cu lumea modernă care se duce dracului în fiecare zi, cu insomnia lui, cu documentarul Îngerul digital pe care ar trebui neapărat să-l văd, cu nu ştiu ce om al bisericii de undeva din Moldova, curajos, „aşa, ca Zelea Codreanu“. Aici m-am oprit. Cursa mea, cu tot cu ocol, se terminase. (A. M. S.)

UNORA PUŢIN LE PASĂ
DE PRAFUL GENERAL
(ŞI UITE-AŞA IZBUCNESC
ALTE SITUAŢII SIMILARE)

● „Cine a pus stelele pe cer?“ „Dacă în burta lui mami e un bebe, în burta lui bebe ce e?“ „De ce e praful gri?“ Veţi crede poate că am dat în patima mămicilor care colecţionează cu devotament perlele micuţilor, dar, de fapt, aceste întrebări şi muuulte altele asemeni lor conturează profilul celui mai tînăr cititor al Dilemei vechi. (Nu, de Pepe & Oana sau Iri & Moni nu m-a întrebat.) Tînărul – în vîrstă de „3 ani şi 3 luni“, cum spune răspicat – aşteaptă nerăbdător ziua de joi, pentru a citi rubrica preferată. Ghiciţi, care-i? (P. M.) 

● „Centrala de la Cernavodă este capabilă să răspundă la evenimente precum cele de la Fukushima“ ne linişteşte directorul general al centralei, Ionel Bucur. Siguranţa lui mă îngrozeşte. Dacă centrala de la Cernavodă „răspunde“ la fel ca reactoarele din Japonia, am sfeclit-o! (M. M.)  

● „Răzuieşte!“ – scrie pe bilet. Şi-am răzuit. Sub pojghiţă, trei potcoave. Şi uite-aşa, răzuind, am ras 50 de lei. (M. M.) 

 ● Promo pe Pro Cinema: cîteva pietre funerare, pe care scrie Natasha Richardson, Patrick Swayze, Leslie Nielsen, Brittany Murphy şi Heath Ledger, discută între ele, iar una zice: „O să ne dea pe Pro Cinema. Cum credeţi că o să se vorbească acum despre noi?“, după care izbucnesc toate în rîs. Mai rar ceva de un asemenea prost gust! (M. C.) 

● În Cimitirul Bellu am avut un conflict cu nişte bodyguarzi privind programul de funcţionare al casieriei. Cînd l-am chemat pe „şeful cel mare“ să ne rezolve conflictul, o doamnă în vîrstă, cu pălărie, care aştepta ceva în faţa uşii închise (programul se terminase), a intervenit, isteric şi nejustificat, în conflict: de partea autorităţii. Mi-a adus aminte de multe alte situaţii similare, din vremea comunistă, în care „cetăţenii“, lingăi fără să fie nevoie, luau partea autorităţilor, oricît de insignifiante erau ele (precum aprozaristul sau şoferul de autobuz). (I. P.)