Cît de necesară ne e legalizarea prostituției?
„Nu-i tocmai OK să abordezi un aşa subiect într-o Dilema ce va apărea între 1 şi 8 martie!“ – aşa mi-a transmis nucleul dur al consilierelor & consilierilor mei (adică micul grup informal de persoane care-şi dau cu părerea despre textele mele şi cărora uneori le spun în avans ce mai am de gînd să scriu). „Dar de ce, dragilor?“ – întrebai eu. Şi fiecare a venit cu motivaţia lui. Cineva spunea că nu pică bine să discuţi despre prostituţie taman între Mărţişor şi Ziua Femeii. Un altul zicea că discuţia e oricum inutilă, din moment ce „în Occident prostituţia e legalizată“ şi spre asta ne îndreptăm şi noi. Iar altcineva opina că n-ar trebui să dezbatem nimic, ci doar să revenim la bunele obiceiuri ale României interbelice, în care Crucea de Piatră era perfect legală şi nimeni n-a murit din asta.
Ei bine, eu cred altceva. Istoriceşte vorbind, am convingerea că există mai multe legende decît adevăruri în ceea ce ştim (sau credem că ştim) despre Crucea de Piatră sau despre echipa de fotbal Venus – care, cică, ar fi fost sponsorizată din cotizaţia pe care bordelurile o plăteau Poliţiei în anii ’30. Societatea românească din prima parte a secolului trecut nu era una puritană (în sens anglo-saxon), dar era totuşi una tradiţionalistă (în sensul balcanico-mediteranean al cuvîntului). Aşa că să nu ne imaginăm că bordelul a fost în România, vreodată, o instituţie respectabilă/respectată – pentru că n-a fost (şi nici nu văd cum ar fi putut fi). Apoi, prezumţia de similitudine între România interbelică şi România de azi mie-mi pare a fi o eroare. Chiar dacă moravurile noastre par veşnice, am totuşi rezerve că o societate poate reveni (oricînd şi oricum) la ceea ce a fost cu 60-70 de ani în urmă. Oricît pare Caragiale a ne fi contemporan, România secolului trecut devine, pentru noi, pe zi ce trece, tot mai mult o ţară străină.
Aşadar, despre prostituţie poţi vorbi oricînd – inclusiv de 8 martie – din simplul motiv că subiectul, ca atare, nu ţine de un sex anume. Cine spune că prostituţia e strict legată de femei vinde gogoşi rîncede. În momentul de faţă, pe harta prostituţiei europene România este mai cu seamă o ţară de tranzit şi, parţial, o ţară de recrutare. Pe reţele infracţionale (dirijate de bărbaţi cu cazier la fel de gros ca şi ceafa lor), tinere din vecinătatea sud-estică a UE ne tranzitează ţara pentru a ajunge mai la vest. În cazul în care vom legaliza prostituţia, România nu va mai fi numai ţară de tranzit, ci va deveni şi ţară de destinaţie, cu turism sexual la ea acasă. Am avea şansa să devenim o Thailandă a Europei! Cu scuzele de rigoare faţă de thailandezii care, ca orice popor, bănuiesc că-s majoritar de treabă, dar eu nu-i doresc asta ţării mele. O altă fantasmă a partizanilor legalizării spune că prostituţia aduce bani la bugetul ţării. Nu, zău? În primul rînd că, dacă în asta constau speranţele noastre ultime de redresare, atunci ar trebui să le cerem scuze nu numai lui Ceauşescu, lui Carol al II-lea şi tuturor strămoşilor, ci şi peştilor autorizaţi din Thailanda, care măcar n-au pretenţia că-şi salvează naţiunea. În al doilea rînd, ce anume ne dă siguranţa, azi, că un stat incapabil să strîngă taxele de pe activităţi teoretic transparente (cum ar fi producţia de făină sau de cuie) ar căpăta brusc eficienţa unui contabil neamţ în a lua bani dintr-o industrie care se desfăşoară, de regulă, sub pătură şi cu lampa mică (la propriu şi la figurat). Un stat ce are probleme în a număra măcar TIR-urile de contrabandă care-l penetrează nu pare foarte credibil în a impune legea unui trafic de persoane destinate sexului care – previzibil – ar înflori la graniţele noastre estice.
De tot comicul este şi alegaţia că o industrie a sexului i-ar mai calma pe acei bărbaţi care (în lipsa „profesionistelor“), altfel, îşi violează vecinele sau îşi bat nevestele. Această idee poate fi eventual alibiul vreunui puşcăriaş cu remuşcări de crocodil beat, dar în realitate nici un indicator sociologic nu arată că proliferarea bordelurilor duce la diminuarea infractorilor sexuali. Cu totul falsă şi ideea că ţările Occidentului ar fi legalizat toate prostituţia (nici pe departe!), după cum e falsă şi presupunerea că libertinajul în domeniul XXX reduce automat numărul violurilor (întrebaţi-i pe suedezi – sau mai curînd pe suedeze, care depăşeşc mult media europencelor ce acuză ofense sexuale). Şi ar mai fi argumente. Nici măcar nu insist asupra aberaţiei că iniţiator la noi al ideii e un politician dintr-un aşa-zis partid de dreapta, popular (teoreticienii pedelismului i-ar putea sufla rătăcitului că în lumea liberă tocmai dreapta e cea reticentă la legalizarea prostituţiei, a avorturilor etc.). Astfel încît răspund întrebării din titlu, scurt şi sec: deloc. Chiar deloc.
Adrian Cioroianu este profesor la Facultatea de Istorie, Universitatea Bucureşti. Cea mai recentă carte a sa este Visul lui Machiavelli, Editura Curtea Veche, 2010. El scrie pe blogul Geopolitikon.
