Ceasurile trecute prin Adunări...

Luni „ghenarie 10, anul 1844“, Adunarea Obştească Ordinară a Valahiei se întrunea în prima şedinţă publică, deschizînd practic „dezbaterile parlamentare“ ale anului în curs. Vodă Bibescu îi ceruse Mitropolitului încă de la finele anului trecut să-şi anunţe deputaţii ca „la arătata zi (adică 10 ianuarie – n.n.) să se afle cu toţii adunaţi în sala seanţelor la ceasul hotărît“, adică 10 trecute, fix.

Dar mai întîi şi întîi de toate, Preasfinţitul Mitropolit, membru de drept al Adunării, a însărcinat pe Preasfîntul Părinte Episcop al Argeşului, alt membru de drept al Adunării, să „săvîrşească Sfînta Osfeştanie“ fără de care nu putea începe şedinţa. Odată Osfeştania terminată, sesia avea binecuvîntarea începutului. Şi după ce s-a aşezat mai fiecare pe la locuri, s-a dat citire „Înaltului Ofis al Măriei Sale lui Vodă“ cu care se deschide, de obicei, Adunarea şi unde, Bibescu vodă, cunoscînd experienţele trecutului, îşi îndeamnă aleşii să păzească „liniştea şi buna cuviinţă“, singurele în măsură a aduce şi „asupra-i şi asupra lucrărilor Adunării acea consideraţie obştească de care oblăduirea va avea drept de a sa fală a o vedea apururea înconjurată“. Apoi timpul s-a scurs aşa... cu una… cu alta... cu alegerea secretarilor... cu validarea unei comisii... şi „ceasurile trecură“.... şi „şedinţa se ridică“...  Pe masa Adunării se află proiecte importante pentru modernizarea Valahiei: discutarea bugetelor pe anii 1841 şi 1842, apoi un „proiect de legiuire atingător de întocmirea unei roate de pompieri pentru capitala Bucureşti“, esenţial într-un oraş construit din lemn şi stufăriş, „un proiect de legiuire pentru apărarea satelor mărginaşe de pe linia Dunării“, contracte fel de fel, cum ar fi cele legate de facerea şi refacerea drumurilor etc. Dar chestiunile organizatorice şi lucrurile „private“ acaparează întreaga lună. Mai întîi de toate mădularele prezente în Adunare aveau să ridice în permanenţă problema absenteismului. Printre cei absenţi se află mai totdeauna miniştri, care fie nu vin deloc, fie vin cu întîrziere. Se votase deja ţinerea lucrărilor doar de trei ori pe săptămînă, marţea, joia şi sîmbăta, de dimineaţă, adică la 10 ceasuri europeneşti. Dar dumnealor miniştri nu soseau nici la 10, şi deschiderea sesiei se tot prelungea şi se tot prelungea pînă cînd un obraz de ministru poposea în sala Adunării. Ceea ce putea fi şi spre prînzişor aşa, cînd Adunarea se grăbea să ridice sesia. Aşa că se hotărî: „Adunarea va putea începe lucrarea şi cu un ministru măcar din toţi fiind de faţă; căci acela şi singur chiar înfăţişează persoana tutulor celorlaţi miniştri“ (27 ghenarie 1844).

Mai apoi, înainte de a trece la drumuri, poduri sau ţăranii pălmaşi, Adunarea este copleşită, la propriu şi la figurat, cu cereri de pensii şi ajutoare.  După cum bine se ştie, prin Regulamentele Organice se crease o birocraţie, beneficiară a unor „privilegii“ impuse de prestarea unui serviciu în slujba Statului. Printre aceste privilegii se numără şi pensia ce ar reveni nu numai beneficiarului de drept, ci şi urmaşilor, în principal văduvei. Şi iată că abia se deschise Adunarea, că Zinca a „răposatului paharnic Dumitru Chinezu“, Catinca a „mortului Costache Papamacariu, Sultana a „răposatului paharnic Matei Piersiceanul“ şi Maria a lui „Dobre călăraşul“ şi comisoaia Zinca Ritordini şi Uţa văduva, şi căminăreasa Catinca Manu, şi altele ca ele cer pensie „a treia parte din leafa slujbei soţului“. Pe lista de aşteptare se mai află şi alţii, ca maiorul Cacaleţeanu ce tocmai s-a retras din slujba Miliţiei, Nicolae Iarca, rămas beteag în timpul slujbei, tot la Miliţie, şi Gheorghe căpitanul, mult prea bătrîn să mai ţină pasul prin sălile Divanului Criminalicesc, unde slujea ca aprod, şi paharnicul Starostescu, şi clucerul de arie Anastasie Nica, şi... mulţi pensionari şi multe alte persoane... fiecare pretinzînd că problema lui este mult mai importantă decît drumurile Valahiei. 

Şi uita aşa trecură marţi după marţi, şi joi după joi, şi sîmbătă după sîmbătă... Se mai certară deputaţii şi din cauza unuia Scarlat Paris, parucic pe la Turnu ce s-ar fi amestecat în derularea unui contract „poprind vînarea peştelui din balta de lîngă satul Flămînda“. Şi trecu ianuarie, şi ce rămase pe hîrtie ca proiect important, amendat şi parafat? Păi, şeful roţii de pompieri avea în sfîrşit un nume nou şi de rezonanţă: „s-a primit întocmai ca în loc de şeful poliţiei, să se zică de şeful miliţiei“.

Cam aşa se întîmplă şi cu „mădularele“ Adunărilor noastre de astăzi. Ba cu una, ba cu alta îşi petrec ceasurile dezbaterilor şi, cînd stă „să se ridice sesia“, votează în grabă ceva ce ar putea fi important, dar nu esenţial pentru modernizarea României.

Constanţa Vintilă-Ghiţulescu este cercetătoare la Institutul de Istorie „N. Iorga“ din Bucureşti. În 2006 a publicat cartea Focul Amorului. Despre dragoste şi sexualitate în societatea românească, 1750-1830.