Cu ochii în 3,14

ÎNTRE PRÎNZ ŞI A DESCHIDE PUŢIN GEAMUL, CINEVA A PREFERAT UMORUL DE LUX

• După ce au uns copacii lor preferaţi cu pipi de piton, le-au băgat în ochi stroboscoape şi i-au stropit cu apă, angajaţii grădinii zoologice din Sydney încearcă să alunge zecile de mii de lilieci bombardîndu-i cu decibeli. Între prînz şi 4 după-amiază, cîte zece minute de vacarm industrial pe oră. Nu vreau să le spulber speranţele, dar bucureştenii suportă asta în fiecare zi şi deocamdată n-a plecat nici unul. (L. V.)

• Printre cele mai bizare cereri colecţionate de însoţitorii de zbor de la Virgin Atlantic Airlines se numără rugămintea unei doamne însoţite de un copil de a deschide puţin geamul, dar şi cea a alteia de a opri un motor pentru că zgomotul era insuportabil. Un copil a întrebat dacă există un McDonald’s la bord, şi întregul echipaj a căutat, în altă ocazie, un ochi de cristal căzut printre scaune. L-am rugat şi eu o dată pe un însoţitor de zbor să mă lase să fumez o ţigară, la piciorul avionului, că plecarea se amîna neliniştitor. M-a refuzat zicînd că se închiseseră uşile de siguranţă. Ce motiv! (S. S.)

• În chiar săptămîna în care am publicat dosarul „Unora le place Marilyn“, Jane Russell, partenera ei brunetă din Gentlemen prefer blondes, a plecat la Marilyn. Cineva acolo sus le-a preferat, în cele din urmă, pe amîndouă. (M. C.)

• Nu pot să nu apreciez inventivitatea (şi umorul – involuntar sau nu) comerciantului român. Astfel că, după ce am tot trecut pe lîngă covrigelul „uriaş“, „enorm“, pe cale de a deveni gigantic, elefantin, ce-mi văd ochii pe undeva aproape de Berzei? Minimarket „La băieţii chelioşi“. Să ne trăiască, cu tot cu chelie! (P. M.)

• Schimbări de substanţă pe bulevardul plimbărilor mele: pe peretele unui bloc, o firmă impozantă – „Cumpărăm aur, oferim preţ avantajos“ în locul unui cabinet stomatologic; acolo unde a fost un magazin de jucării pentru copii „V.I.P. Baby“, avem un simandicos „Tezaur, agenţie pentru amanetări de lux şi credite imobiliare rapide“… Şi nu vă mai place Balzac. (R. C.)

LA TREI ZILE DUPĂ ALTE CUVINTE, MULŢI DINTRE NOI N-AR FI ÎNŢELES O IMITAŢIE DE PLAIURI FABULOASE

• La trei zile după cutremurul de 9 grade pe scara Richter, din Japonia, cînd arhipeleagul nipon era încă zguduit de replici care depăşeau şi 6 grade pe aceeaşi scară Richter, presa din România avea şi ea o ştire importantă: cutremur de 3,5 grade pe scara Richter… în Banat. Avem rechini pitici în Marea Neagră, am avut dinozauri pitici descoperiţi prin Haţeg, bine ar fi ca şi cutremurele să ne fie pitice, precum cel semnalat în Banat. Ştim însă că, din păcate, uneori cutremurele noastre nu se simt numai la ştiri. (A. M.)

• Zilele trecute, în centrul Vienei, un protest contra castrării purceluşilor. Unul dintre slogane: „Ei nu au jucării, precum ceilalţi copii, ei sînt castraţi“. Cu alte cuvinte, toţi copiii sînt egali, indiferent de… specie. (S. G.)

• Sîmbăta trecută a împlinit 78 de ani scriitorul fără de care mulţi dintre noi n-ar fi înţeles poate niciodată cu adevărat complexele şi, în general, viaţa de bărbat, cu atît mai puţin indignările şi, mai ales, umilirea (în faţa morţii, fireşte). Îl salut din colţişorul ăsta de revistă pe dl Philip Roth. (M. C.)

• O casă de modă din Anglia a lansat (într-o ediţie limitată), cu ocazia unui festival de curse de cai, cizmele-copită. Sînt făcute dintr-o imitaţie de fibre de carbon şi păr de cal şi costă 1.300 de lire. Din moment ce se pot încălţa în cizmele-copită atît bărbaţii cît şi femeile, îţi vine să crezi că expresia neaoşă şi unisex „Vită încălţată!“ li se potriveşte ca o mănuşă (din piele de viţel, desigur). (A. M. S.)

• La TVR există în continuare „nişe“ în care angajaţii o duc foarte bine, aplicînd principiul „Timpul trece, leafa merge, noi cu drag muncim!“. Un exemplu în acest sens poate fi emisiunea Ferma, ai cărei realizatori se plimbă pe plaiurile mioritice, se fac că filmează, mănîncă un păstrăv, beau un lapte sau un vin, după caz, şi pentru toate astea mai primesc şi cîte un salariu. M-am uitat fascinată vreo jumătate de oră la ce a putut să facă salariatul căruia i se zice operator de imagine cu camera de filmat: „a măturat“ cu ea în dreapta şi-n stînga, a zoomat înainte şi înapoi ca la nuntă, s-a plimbat cu ea în braţe, a găsit un punct de interes undeva pe cer şi s-a întors pe pămînt ca să surprindă la modul poetic rîul şi ramul. Ar trebui să refuzăm să mai plătim abonamentele, poate doar aşa vor fi daţi afară! (A. P.)

• La CNN, imediat după imaginile apocaliptice din Japonia, apar unele paradisiace, cu construcţii fabuloase – din Abu Dhabi, de pildă. Ironia alăturărilor e inevitabilă. La fel, concluziile despre efemeritate. (I. P.)

CAPUL PE CARE SCRIE „NU FOLOSIŢI“ LOVEŞTE DIN NOU 

• Toţi cei care am învăţat primul cuvînt japonez la cinematecă – să fie 60 de ani… –, acel „ikiru“ (a trăi) al lui Kurosawa, ne salutăm azi – cîţi om mai fi… – cu „dai togo“ (capul sus) ca la Tokyo. (R. C.)

• În 381, un tip îmbrăcat cu o geacă albastră pe care scria LEGEA a răspuns la un telefon mobil a cărui sonerie imita orăcăitul unei broaşte. (D. S.)

• „În caz de incediu spargeţi geamul“ – scrie pe un hidrant în scara blocului. Mă sparg de rîs de fiecare dată cînd trec pe acolo. (M. M.)

• Dacă sînteţi dintre cei care se tem că pe cearşafurile de hotel se află cine ştie ce bacterii, un studiu arată că, de fapt, telefonul şi telecomanda sînt adevăratele medii pentru germeni. Aşa că, orice aţi face într-o cameră de hotel, nu folosiţi şi telecomanda. Cu telefonul fix oricum e mai greu. (M. C.)

• Din seria „Diminutivarea României loveşte din nou“: ştiţi cum le zic oamenii muncii acelor pari oribili care s-au plantat pe trotuare, pe marginea bordurilor, ba chiar şi la trecerile de pietoni unde – de bine, de rău – s-a făcut o rampă pentru persoanele imobilizate în cărucior? Stîlpişori. (M. V.)