Blamarea victimei, o poveste fără sfîrșit

Mulţi sînt cei care spun că sînt dezgustaţi de ce se întîmplă la subsolul articolelor online, însă uneori nici discuţiile de la etaj nu sînt tocmai sanitare. Reacţiile presei americane la ştirea că jurnalista CBS Lara Logan a suferit un asalt sexual brutal în Piaţa Tahir în ziua în care revoluţionarii egipteni sărbătoreau renunţarea lui Mubarak la putere sînt de-a dreptul contrariante. Primul lucru care şochează e lipsa totală de empatie – nu doar pentru o colegă de breaslă care a fost atacată în timp ce-şi făcea meseria, ci pur şi simplu pentru o victimă a unui act demn de dispreţ. 

Comentariile pe marginea ştirii s-au transformat rapid într-un joc de „X a zis aşa şi Y a zis aşa“, care a scos la suprafaţă antipatii deja existente faţă de Lara Logan, pe de o parte, şi sexism şi rasism din plin, pe de altă parte. Jurnalistul Nir Rosen e cel care probabil că regretă cel mai mult felul în care a comentat ştirea – în urma mesajelor sale de pe Twitter, acesta a fost nevoit să renunţe la postul său de la New York University. Mai întîi, Rosen a sugerat că Logan ar fi încercat să-l întreacă pe Anderson Cooper, care fusese şi el bătut în Egipt cu cîteva zile înainte, adăugînd chiar că „ar fi fost amuzant dacă i s-ar fi întîmplat şi lui Anderson“. Chiar dacă mai tîrziu a încercat să dea înapoi spunînd că n-a ştiut că atacul a fost de natură sexuală (ceea ce e greu de crezut), Rosen a rămas în continuare deranjat de toată atenţia pe care o va primi Logan (doar pentru că e albă şi cunoscută – zice el), în timp ce media continuă să ignore violenţele împotriva femeilor din Egipt. Totuşi, făcînd glume pe o asemenea temă e un mod cam ciudat de a-ţi arăta preocuparea pentru soarta femeilor din Egipt. Şi parcă pentru a-i demonstra lui Ronsen contrariul, The Associated Press a publicat un articol despre violenţele la care sînt supuse egiptencele, pornind tocmai de la cazul Lara Logan. 

„Lara Logan  a primit ce a meritat“

Simone Wilson, de la LA Weekly, a considerat că cele mai relevante informaţii de background pe care trebuie să le ofere despre Logan sînt că aceasta are un look hollywoodian, că a îndrăznit să se întoarcă în Egipt după ce a fost deţinută de guvernul egiptean şi că în 2008 viaţa ei sexuală a fost intens mediatizată. În urma nenumăratelor mesaje primite, Wilson şi-a actualizat articolul, asigurîndu-şi cititorii că îi e clar că 1) „violul e ceva groaznic“ şi că 2) „violul lui Logan nu a fost vina ei“. Probabil că intenţia lui Wilson nu a fost aceea de a sugera că Logan a primit ce a meritat. Problema e că tocmai asta a reuşit să sugereze. Şi, pînă la urmă, asta cred mulţi dintre cititorii care au comentat ştirea pe diverse site-uri ale ziarelor americane: că Lara Logan a primit ce a meritat, că s-a pus singură într-o situaţie periculoasă. Cum a putut o femeie albă şi, pe deasupra, blondă să stea în mijlocul unei mulţimi de musulmani şi să nu se aştepte să fie violată? Cam asta rezumă opiniile sexiste şi, în acelaşi timp, rasiste ale multora. Aceştia ignoră însă faptul că, în zone de conflict, hărţuirea sexuală e o tactică de intimidare a jurnaliştilor, iar în situaţii în care domneşte haosul, posibilitatea ca jurnaliştii să fie atacaţi e extrem de plauzibilă, dar e un risc pe care şi-l asumă. Kim Barker povesteşte pentru The New York Times că, pînă la cazul Logan, a existat un oarecare pact al tăcerii între jurnalistele (în unele cazuri şi jurnalişti) care au fost hărţuite(ţi) sexual în zone de conflict. Ce i s-a întîmplat lui Logan e mai mult decît trist, dar realitatea e că atacul a avut mai mult legătură cu statutul ei de jurnalist şi mai puţin cu tenul sau culoarea părului ei. De altfel, conform unor detalii date presei mai recent, se pare că media egiptene au relatat că spioni israelieni s-au infiltrat în mulţimea din Tahir, deghizaţi ca reporteri, iar Logan ar fi fost atacată de persoane care au luat-o drept spioană. 

„Machiajul  şi hainele, nepotrivite pentru vîrsta fetei“ 

Cît despre rasismul şi, implicit, xenofobia afişate de unii comentatori... oare tot „bestiile musulmane“ sînt responsabile de violul în grup suferit de fata de 11 ani din Cleveland, Texas? Din păcate, violul e un act universal şi nu are nici o legătură cu apartenenţa la vreo religie, rasă, cultură etc. La nici o lună distanţă de cazul Logan, reacţiile la acest nou caz de viol care a zguduit opinia publică americană relevă o constantă, şi anume blamarea victimei – pentru că, nu-i aşa, ceva trebuie să fi făcut fata, ca să provoace un act de o asemenea cruzime. Pînă acum, 18 persoane, de la elevi de gimnaziu la tineri de 27 de ani, au fost acuzaţi în acest caz, iar conform avocatului apărării, 28 de tineri ar fi implicaţi. În reportajul din The New York Times sînt citaţi membri ai comunităţii care se întreabă de ce fata nu era supravegheată de mama sa, sau care ţin să noteze că machiajul şi hainele fetei erau nepotrivite pentru vîrsta ei, sau care sînt îngrijoraţi de viitorul acuzaţilor, care vor trebui să trăiască toată viaţa cu asta. Răspunzînd la criticile cu privire la acest reportaj, cei de la NY Times susţin, cum şi era de aşteptat, că nimic din articolul lor nu sugerează că victima ar fi avut vreo vină şi că ei doar au citat opiniile localnicilor. Desigur, violul e un subiect delicat şi nu există un mod corect de a scrie despre un asemenea caz, dar cert e că există nenumărate moduri greşite. Probabil că unii jurnalişti îşi imaginează că, dacă relatează o asemenea ştire „obiectiv“, fără a interveni cu observaţii, şi-au făcut treaba corect, însă nu fac altceva decît să participe la reiterarea infinită a unor preconcepţii dăunătoare femeilor. Dacă 28 de tineri au considerat că e în regulă să violeze o fată de 11 ani şi, mai mult, să filmeze actul (de unde ar reieşi că nu le era teamă de consecinţe), atunci ceva e foarte în neregulă cu societatea în care trăim. Fireşte, nu e responsabilitatea mass-mediei să rezolve toate problemele societăţii, dar nici participarea, în acest caz, la blamarea victimelor, intenţionată sau nu, nu ajută. 

Dacă putem pune cazul Larei Logan într-un context mai larg, al zonelor de conflict şi al folosirii violului ca armă, în ce context am putea încadra cazuri ca cel din Texas? Oare chiar avem o cultură a violului, o cultură care-i învaţă pe băieţi că e OK să violeze, iar pe fete că violul face parte din cursul firesc al evenimentelor? „Cultura violului“ e o sintagmă expediată de unii ca fiind doar o altă exagerare feministă, dar oare cum altfel s-ar putea numi o cultură care propagă imagini de violenţă sexuală împotriva femeilor, prin ficţiune, o cultură în care violenţele sexuale reale sînt doar note de subsol la discuţia despre islam sau doar statistici şi fapte diverse, o cultură în care victima nu e niciodată blamată, dar aţi văzut cît de blondă şi cît de frumoasă e, şi aţi văzut cît de mult machiaj purta şi cît de scurtă îi era fusta? Într-adevăr, poate e prea mult spus că avem o cultură care încurajează sau normalizează violul, dar, pentru un act nescuzabil, violatorilor li se găsesc cam prea multe scuze.

Anamaria Dobinciuc este absolventă a masteratului de Societate mediatică, Facultatea de Studii Europene, UBB Cluj-Napoca.