Scara Richter la români
Matematica – mi-a explicat tatăl meu încă de cînd eram mic – este o ştiinţă deasupra claselor sociale. Am crescut cu această observaţie fundamentală. În epocă, era esenţială referinţa la clasele sociale. Astăzi, ar fi utilă o parafrază vizînd starea materială. Bogat sau sărac, 1 şi cu 1 fac tot 2. Un adevăr care ar trebui să pună puţin pe gînduri şi o parte din presă.
Masa critică de ridicol
Cîtă vreme vorbim despre politică, fotbal şi mondenităţi, sîntem safe. Nu există nici o regulă, nici o formulă, nici o constantă. Ei pot să facă orice – şi chiar fac orice –, drept care noi putem să spunem orice – şi chiar spunem orice. Putem să aberăm liniştiţi ore-n şir, căci realităţile descrise şi comentate sînt cel puţin la fel de aberante. Şi orice scenariu trăsnit am imagina noi, sînt şanse serioase să se-ntîmple chiar aşa. Dacă nu azi, atunci poate săptămîna viitoare, dacă nu cu Ghiţă şi Veronica, atunci cu Sile şi Angelica.
Dar, din cînd în cînd, apare cîte ceva despre care nu prea merge să-ţi dai cu părerea. Sigur, noi oricum ne dăm cu părerea, dar în atare situaţii se depăşeşte masa critică de ridicol. Ca un făcut, de regulă este vorba despre subiecte din registrul catastrofic, pe care, la naiba!, nu le putem nici evita, nici expedia, că doar din asta trăim, noi, presa, din dezastre şi (între două dezastre) din mizerie. Ehei!, ia să fie vorba despre o descoperire ştiinţifică sau tehnică purtătoare de valenţe pozitive, deschizînd calea unor soluţii concrete pentru cine ştie ce probleme ori punctînd o nouă etapă în dezvoltarea gîndirii, fie şi doar la nivelul cercetării fundamentale – atunci o ştire de zece rînduri e prea de-ajuns! Doar n-o să faci un talk-show despre demonstraţia Marii Teoreme a lui Fermat, reuşită după 357 de ani de înverşunate încercări! Dar dacă e cu „morţi şi răniţi“, cum să ratezi subiectul!?
Întrebări fără moarte
Evident, nimeni nu e obligat să se priceapă la toate, chiar dacă e mare ziarist. În mod normal, atît realizatorul cît şi prezentatorul (dacă sînt persoane diferite) unei emisiuni dedicate catastrofei multiple din Japonia (cutremur, tsunami, accident nuclear grav) trebuie să se pună cu burta pe carte – lucru nici măcar foarte complicat de cînd cu Internetul, motoarele de căutare, enciclopediile online, forumurile de discuţii etc. În plus, orice echipă editorială are – sau trebuie să aibă – un grup de documentarişti.
Ei, nu. De multe ori lucrurile nu se petrec aşa. De ce să mai citeşti!? Chemi unul-doi specialişti ai domeniului (nu mai mulţi, că şi-aşa vorbesc chineza) şi alţi trei-patru invitaţi din orice domeniu (politicieni, editorialişti, un medic oftamolog! – caz pe bune!) şi le pui întrebări fără moarte de tipul „Ce părere aveţi despre chestia asta?“ sau „Credeţi c-o să fie mai multe victime?“ sau „Aţi fost vreodată în Japonia?“. N-ai cum să greşeşti, ceva trebuie să iasă, mai ales că regia îţi bagă nişte burtiere catastrofice, studioul împarte ecranul cu aceleaşi cîteva imagini repetate la nesfîrşit, mai vine vreun SMS, mai prinzi pe cineva la telefon, inclusiv de la faţa locului – poţi s-o ţii aşa trei zile şi trei nopţi. Cît despre specialişti, lor le adresezi o invitaţie care iar n-are cum să dea greş: „Explicaţi-ne ce se întîmplă acolo!“. Dar nu-i laşi prea mult să explice, că oricum, aşa cum spuneam, nu-nţelege lumea mare lucru din ce spun. Din lumea asta făcînd parte şi tu. Plus că o disertaţie ştiinţifică strică dinamica emisiunii. Face „burtă“.
Ştiinţa, româna, logica
Nu-i mai puţin adevărat că, în unele cazuri, chiar specialiştii (inclusiv cei reputaţi) întreţin o oarecare confuzie. După cutremurul din 4 martie 1977, în Magazinul a apărut un amplu documentar – două pagini la mijlocul revistei – în care, printre altele, scara Richter era descrisă pînă la gradul 12, unde scria laconic „Cad munţii“ (drăguţ, nu?). În urmă cu zece ani, toată lumea ştia că ultima treaptă a magnitudinii este 9, convingere care n-a fost zdruncinată de acel 9,2 din Indonezia. Iar recent, după nenorocirea niponă, am auzit un specialist susţinînd că Richter merge pînă la 8,4 (!?).
Dicţionarele sînt şi ele ezitante în această speţă. Şi totuşi, cu un minim efort, descoperi repede adevărul: scara Richter (în care fiecare grad e de 10 ori mai puternic decît cel anterior) nu are o limită superioară. E şi logic: cum să spui „Mai mult de-atît nu se poate“? Uite că s-a putut, din nefericire. Oricum, e un caz izolat. Covîrşitoarea majoritate a aserţiunilor ştiinţifice sînt clare. Sigur, la ora la care scriu aceste rînduri e limpede că nimeni nu ştie de fapt ce se întîmplă la Fukushima, din simplul motiv că nu se poate apropia nimeni de reactoare – dar cei care se pricep ştiu măcar ce se poate întîmpla, în diferite versiuni, pînă la un Cernobîl la puterea a şasea, Doamne fereşte
Şi de-ar fi numai problema documentării minimale! Într-o dimineaţă a primei săptămîni după seism şi tsunami, am ascultat cu atenţie un specialist – n-am apucat să-i văd numele – care încerca să tempereze catastrofismul moderatoarei, drept care aceasta, puţin nervoasă şi evident dezamăgită, l-a-ntrerupt şi l-a întrebat: „Deci nu se pune problema ca Japonia să facă faţă unei catastrofe nucleare!?“. Omul, însă, le avea nu numai cu fizica, ci şi cu româna şi logica, aşa că a corectat-o blînd, dar apăsat: „Nu – nu se pune problema ca Japonia să fie în situaţia de a face faţă unei catastrofe nucleare!“. Ceea ce, nu-i aşa?, e puţin altceva.
De ce nu?
Nu sînt profesorul nimănui. Sînt multe lucruri la care nu mă pricep. Drept care evit să vorbesc despre ele sau – dacă totuşi o fac – încerc înainte să mă pun la punct măcar cu noţiunile de bază. Îmi amintesc mereu de replica indignată a unui senator (nu contează numele, e simptomatic). Cineva acuzase faptul că, în plen, la o discuţie aplicată pe probleme economice, exprimaseră poziţii foarte ferme şi parlamentari care n-aveau cunoştinţe în domeniu. „Păi, acum vorbim numai despre lucrurile la care ne pricepem!?“ – a tunat senatorul. „Atunci X, care e electrician, ce să facă acolo – să schimbe becuri, să repare prize!?“ Poate că n-ar fi stricat.
Tudor Călin Zarojanu este jurnalist şi scriitor.
