Teoretic, un manual de biologie n-ar trebui să aducă prea multe surprize neplăcute cititorilor lui. Conţinutul lui ştiinţific nu lasă loc pentru echivocuri, formulări incorecte, enunţuri ilare sau întrebări anapoda. Şi totuşi, iată ce găsim în manualul de biologie de clasa a VI-a.

Prima pagină conţine îndemnul, scris într-un limbaj înţepenit, de a proteja animalele: „Vei deveni un bun prieten (se poate şi rău prieten? – n.m.) al animalelor dacă încerci să înţelegi că, deşi ele sînt diferite de noi, oamenii, sînt fiinţe vii care nu trebuie distruse, ci ocrotite“. Foarte frumos, numai că manualul este plin de aşa-zise experienţe ştiinţifice care-ţi dau fiori: elevii sînt învăţaţi cum să disece un iepure – animalul este spintecat, apoi pielea este fixată în ace, astfel încît elevul să poată pipăi, observa organele interne în detaliu –, cum să desprindă, cu o pensetă, capul cărăbuşului de torace, cum să arunce o muscă în plasa păianjenului, ca să vadă ce se întîmplă, cum să picure acid azotic în interiorul unei rîme, ca să vadă cum se îngălbeneşte, cum să pună detergent într-un acvariu, ca să observe cît de toxică este substanţa pentru peşti. Nu fac parte din vreo organizaţie de protecţie a animalelor, dar ştiu sigur că tipul acesta de experienţe nu are nici o justificare: la urma urmei, nu-i nevoie să omori un iepure ca să ştii cum arată pe interior, bănuiesc că organele lui interne nu s-au modificat în ultimii 60-70 de ani, aşa că putem folosi liniştiţi experienţele înaintaşilor noştri. „Vom deveni buni prieteni ai animalelor cînd vor dispărea toate praştiile“ este concluzia unui capitol despre protecţia mediului înconjurător. Vorba unui personaj celebru: „Vast program!“. Mă întreb, însă, ce l-ar putea răni mai tare pe un iepure: piatra din praştie sau lama de disecţie? 

În continuare voi cita cîteva dintre perlele de înţelepciune pe care elevii le pot culege din manual:

„Deşi unele animale sînt fricoase, ele înţeleg bunăvoinţa omului. Dovadă sînt cele ce s-au apropiat de aşezările omeneşti: berzele, rîndunicile, guguştiucii, vrăbiile.“

„Omul a învăţat să îmblînzească animalele, să le îmbunătăţească însuşirile pentru a obţine de la ele producţii sigure şi cît mai mari.“

„Activitatea umană, în scopul producerii de bunuri materiale şi spirituale, a fost orientată, din cele mai vechi timpuri, pentru (sic!) apropierea de animale.“

„Omul a căutat să cunoască animalele care i-au fost de folos pentru hrană sau alte produse, uneori salvîndu-i chiar viaţa. (sic!)“

„La păsări, comportamentul sexual reprezintă găsirea reciprocă a sexelor şi se manifestă în diferite moduri.“ 

Mai departe, am găsit o definiţie dată pentru maimuţe într-un joc rebusistic: „Sînt triste sau vesele, rîd sau plîng, ca omul“.

Şi pentru final, iată ce am găsit la rubrica „Verifică-ţi cunoştinţele“:

„Eşti adeptul unei lumi a echilibrului şi a armoniei?“ (Grea întrebare, pentru un copil de 10-12 ani, ştiut fiind faptul că mai toţi sînt nişte mici psihopaţi, pregătiţi să dezlănţuie cataclisme industriale.) 

„Urmăreşte frecvenţa uciderii animalelor de automobilele care trec pe şoseaua din faţa casei tale. Ce constaţi?“ (Ai putea constata, de pildă, că te transformi, încet-încet, într-un maniaco-depresiv.)

„Dacă ai fi ministrul mediului, ai fi de acord să faci compromisuri privind natura?“ (Aici, bănuiesc că răspunsul aşteptat ar fi: „Nici vorbă, odată ajuns în guvern, sînt hotărît să mut întreaga populaţie a ţării în colibe din stuf şi lut şi s-o hrănesc cu scoarţă de copaci“.)

Maria Iordănescu este psiholog.