Conversații matinale

Publicat în Dilema Veche nr. 369 din 10 - 16 martie 2011
Conversații matinale jpeg

Era încă foarte frig. Noaptea de mijloc de decembrie nu-şi luase complet tributul. Aburii ieşeau tumultuos din nările trecătorilor încotoşmănaţi, iar puţina zăpadă aşternută în ajun scîrţîia macabru sub bocanci. Omul între două vîrste, cu fular lat (acoperindu-i parţial faţa), se aplecă spre doamna zgribulită – totuşi cumsecade, zîmbitoare şi comunicativă, în ciuda orei criminal de matinale. „A sosit cumva curva?“ întrebă el direct, fără alte formule introductive. „Oh, nu!“, răspunse femeia amabilă. „Curva vine marţea.“ „De dimineaţă?“ „Nu, în general, curva ajunge pe la prînz, cu trenul de doişpe.“ „E-te-te“, zise bărbatul destul de dezamăgit (ne aflam într-o joi). Medită două-trei secunde şi adăugă: „Dacă nu sînt la timp la dumneavoastră, să o reţineţi pentru mine!“ „Sigur“, replică doamna cu solicitudine, „nici o problemă, o mai opresc oricum pentru cinci clienţi.“ Apoi, observă moale, ca şi cum s-ar fi scuzat: „Numai, să ştiţi, că s-a scumpit curva!“ „Zău!?“ tresări, neplăcut surprins, interlocutorul. Mîrîi cu ostilitate: „Fir-ar mama lor de hoţi! Nu le mai ajunge cît fură, pînă şi curva-i mai scumpă!“. S-a îndepărtat bombănind, cu mîinile adîncite în buzunare şi capul ascuns în fular. Familiarizată parcă, dintotdeauna, cu astfel de reacţii, femeia s-a aplecat spre mine, surîzînd larg, şi, după ce ne-am salutat, a spus: „Ca de obicei, domn’ profesor, da? Cultura, Dilema veche şi România literară?“. Am confirmat din cap. „Să ştiţi că mi-a venit şi Dilemateca!“ mi-a şoptit conspirativ, ca şi cum ar fi fost o plasatoare de domnişoare ce-şi laudă, prudent, „marfa“. 

V-aţi dat, probabil, seama că discuţia de mai sus a avut loc la un chioşc de ziare, iar „curva“ – după cum am realizat eu însumi după o scurtă năuceală – este o nouă publicaţie de succes din peisajul jurnalistic autohton. Nu am nimic cu nici o revistă şi cu nici un ziar, să fim bine înţeleşi. Trăim, ipotetic măcar, într-o societate deschisă şi, atît timp cît nu violezi drepturile fireşti ale celuilalt, ai posibilitatea să te exprimi cum vrei şi să citeşti ceea ce-ţi place. Problema este însă, eufemistic vorbind, una „de stil“ şi, nu în ultimă instanţă, una „lingvistică“. Ne-am obişnuit să agresăm limba română într-un mod impardonabil şi, ceea ce mi se pare mai grav, am transformat lipsa de stil, vulgaritatea şi, aş spune fără să ezit, obscenitatea în „partenerii“ noştri sociali cei mai credibili. Ne complacem în acest tip de viaţă cu o seninătate de-a dreptul descurajantă. Grobianismul a devenit mod de viaţă, funcţionînd pe post de „stare normală“. Am ajuns să privim totul prin lentila desacralizatoare a unui „circ“ ieftin. Pînă şi lucrurile grave, precum criza mondială, capătă aici o tentă vag trivială. Exersăm – chiar în relaţie cu dezastrul – fiorul experienţei inedite, exotice, încărcate de culoare. S-a strecurat, în priveliştea catastrofei iminente, o emoţie drăgălaşă, a curiozităţii mahalageşti. Probabil că, glumind fără perdea, în ultimii ani, pe seama falimentului inexpugnabil, mulţi au bănuit că-l vor „exorciza“ şi că vor asista, în momentul declanşării propriu-zise a „crizei“, cel mult, la spectacole morbid-electrizante, demne de pelicule hollywoodiene despre Marea Depresiune, cu latifundiari şi industriaşi aruncîndu-se în gol de pe Intercontinentalul bucureştean sau de pe (mai) plăpînda Europă ieşeană. Cu lapte vărsat, simbolic, la canal în centrele urbane. Cu vedete scelerate, împinse la sapă de lemn, tăindu-şi venele, spasmodic, în văzul naţiunii. Cu foşti posesori de limuzine, trăitori în palate, cerşind un coltuc de pîine la capătul podului. Neîndoios, prăbuşirea economică seacă şi fără nuanţe trebuie să fi fost extrem de dezamăgitoare. 

Mărturisesc faptul că, în dialogul matinal, din faţa chioşcului de ziare, nu epifania existenţei unei publicaţii numite Curva m-a şocat cu adevărat, ci firescul atitudinii celor doi interlocutori – persoane respectabile (cel puţin doamna în cauză, pe care o cunosc de ani buni!), cetăţeni ai acestei ţări europene. Pentru ei, conversaţia despre revista Curva era un fapt de viaţă, un gest de normalitate, lipsit de orice indiciu al inadecvării. Ori, mai corect spus, ajunsese aşa, în interiorul „minunatei lumi noi“, pe care ne-am construit-o, cu sîrg, în ultimii douăzeci de ani. O maladie cumplit de îngrijorătoare se află, în extindere dramatică, pe palierul spiritului românesc. Conştiinţa noastră colectivă nu mai detectează vulgaritatea, prostul gust şi mîrlănia, acceptîndu-le pe toate ca episoade necondiţionate din firescul vieţuirii. Sîntem bolnavi de opacitate morală, trăim în sordid ca într-o oază de „libertate“ (libertinaj?), confundăm ideea pluralităţii şi diversităţii cu exerciţiul vulgarităţii şi promiscuităţii. Credem, netulburaţi, că a-l expune pe David al lui Michelangelo la Academia Gallery din Florenţa e totuna cu a ne arăta organele genitale în public. Sau că gestul de a-l citi pe Henry Miller rămîne echivalent cu acela de „lecturare“ a vestitului hebdomadar Curva. Dacă vocabularul nostru „s-a obişnuit“ cu interferenţa grobianului în limbajul comun, e clar, sîntem în plină patologie spirituală. Mi-am luat presa culturală – de la doamna zîmbitoare – cu un sentiment de frustrare şi revoltă. Părea injust şi nedemn ca Dilema veche şi România literară să fie vecine de raft cu nou canonizata Curva. M-a apucat chiar o nostalgie după vremurile cînd chioşcurile erau invadate de reviste benigne, precum Infractorul şi Infractoarea. 

Codrin Liviu Cuţitaru este prof. dr. la Facultatea de Litere a Universităţii din Iaşi (Catedra de Engleză). Cea mai recentă carte a sa este Istoreme, Editura Institutul European, 2009.

Zizi și neantul jpeg
Evadări în absolut
Intrînd în mare și înaintînd în ea, atît cît îți permiteau puterile, sfidai direct determinările.
956 08 Foto LNiculae jpg
Note şi fotografii (3)
Alte sunete vagi compun însăși tăcerea.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Capătul drumului – cum recuperăm anii ’90?
Tramvaiul 21 are o cu totul altă personalitate decît troleul 66 sau autobuzul 135.
p 19 WC jpg
Natura-n bucate
Sînt aceste panacee care promit viață lungă și sănătoasă reale sau doar o găselniță a industriei alimentare?
p 20 WC jpg
Apocalipsa la îndemînă
În orice religie, extremismul secretă o ideologie a „comunităţii aleşilor” eschatologici în luptă cu restul „decăzut” al umanităţii.
Theodor Pallady jpeg
Franciscanul de pe Bega
„Prologul” pelbartian e savuros ca un poem avangardist.
1226px Jesus walking on water  Daniel of Uranc, 1433 jpg
Aventura a doi frați ambițioși
A filozofa despre ambiție fără a ne reconsidera reperele riscă, pe lîngă prețiozitate sau cinism, să ne limiteze pur și simplu la gustul obsesiv de a parveni speculativ, intelectual, moral.
p 24 A  Vrana jpg
Cu ochii-n 3,14
Muștele femele au mai mulți neuroni decît masculii, acesta este rezultatul unui studiu recent care a observat creierul larvelor cu o tehnică inedită.
Zizi și neantul jpeg
La piscină
Pe vremuri, în anii ’70-’80, mersul la piscină era una dintre activitățile cele mai „fancy”.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Corpul
Pe la 15 ani, deja îmi pierdusem toată încrederea în mine.
p 19 Johann Sebastian Bach WC jpg
Muzica lacrimilor. Bach
Muzica nu „reprezintă“ drama christică și nu îi caută o semnificație anume: ea se naște din cutremurarea care cuprinde lumea în momentul suferinței divine și o sădește adînc în sufletul ascultătorului.
„Voi cine spuneţi că sînt?“ O pledoarie jpeg
Două comentarii la Geneză
Nu puțini s-au întrebat, de-a lungul secolelor, de ce ultimele trei cărți ale „Confesiunilor” lui Augustin sînt, de fapt, o exegeză la primele versete ale „Genezei”.
p 24 A  Damian jpg
Cu ochii-n 3,14
„Cînd viața se întîmplă, puiul e tot pui.“
Window through a window in Röe gård café 2 jpg
Decît un termopan, șefu’
După două ore de spart la daltă de jur împrejur, o opinteală finală a extras tocul ferestrei din perete, cu pervaz cu tot.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
O să fie bine! – recensămînt 2022 –
O să ajung eu în Albania, iar ei or să fie tot la coadă, încremeniți în așteptare.
E cool să postești jpeg
Viața fără Facebook
Cura de dezintoxicare de Facebook i-a făcut pe subiecții studiului mai toleranți față de ideile politice ale taberei adverse.
p 20 jpg jpg
La ceasul fără umbre al amiezii
Pentru viaţa spirituală, pentru căutarea şi întîlnirea cu Cel nelocalizabil, locul mai are importanţă?
Theodor Pallady jpeg
Pe terasă, cu Epictet
Greu de spus dacă stoicismul e la modă pentru că se poartă textele aspiraționale sau pentru că timpul nostru face loc unui anume neo-păgînism.
Jilava Prison jpg
Răutatea și contextul de viață
Oamenii vinovați de ceva rău, cîți or fi ei, provin adeseori din rîndul celor buni.
p 24 1 M  Plesu jpg
Cu ochii-n 3,14
Labirintul din tufișuri de tuia și-a deschis porțile pentru 78 de nudiști.
Zizi și neantul jpeg
Mentalități din alt film
Avem, oarecum, un obraz mai gros, ne-am învățat, de nevoie, să fim mai puțin sensibili în momente în care, de fapt, ar trebui să fim.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
M-aș muta din București, dar unde?
Mereu am urît cumva Bucureștiul, deși m-am străduit să-l iubesc, iar în ultimii ani, de cînd nu se întrevede nici o schimbare, l-am urît mai mult decît oricînd.
p 19 WC jpg
Ordinea morală a lumii
Ne place sau nu, chiar există și femei care nu vor să aibă copii. Ce se întîmplă dacă le obligi să ducă sarcina la termen și să dea naștere unui copil pe care nu-l doresc?
p 20 jpg jpg
„Cîntarea Cîntărilor” și tandrețea interpretării
În mijlocul unei istorii a poporului lui Dumnezeu aspru judecată, cu căderi și ridicări neîncetate, cu plîngeri și strigăte de speranță, pocăință, credință neclintită și întunecate lepădări stă un cîntec de dragoste care lovește pe cititor chiar în creștetul sufletului și al cărnii.

HIstoria.ro

image
Războiul Troian, între mit și realitate. A existat cu adevărat?
Conform legendei, Troia a fost asediată timp de zece ani și apoi cucerită de grecii regelui Agamemnon. Motivul izbucnirii Războiului Troiei ar fi fost, conform „Iliadei”, răpirea Elenei, cunoscută drept frumoasa Elena, Elena din Argos sau Elena a Spartei, fata lui Zeus și a Ledei.
image
Şiretlicurile lui Vlad Țepeș: Începutul războiului cu otomanii
În 1460, câțiva dintre boierii nemulțumiți de Vlad Țepeș au sosit la Curtea lui Mahomed al II-lea și i-au prezentat situația din Valahia și probabil unele povești exagerate de-ale lor. Chemat imediat la Edirne/Adrianopol pentru a duce tributul și 500 de băieți, Vlad a trimis vorbă sultanului...
image
Dacia romană, o provincie puternic militarizată
Distribuţia armatei în interiorul teritoriului provinciei Dacia a servit scopului strategic principal al acestei provincii, şi anume de a separa şi supraveghea neamuri „barbare” care erau potenţial periculoase, în special dacă se aliau între ele contra Romei, cum au fost în special sarmaţii iazigi.