Arabii, pașoptiștii și posterul din Playboy

Publicat în Dilema Veche nr. 372 din 31 martie - 6 aprilie 2011
Cum fu la Salonul de carte de la Paris jpeg

La toate ne-am fi aşteptat de la arabi – mai puţin la ceea ce ei sînt în curs de-a face în acele cîteva state din Nordul Africii & Orientul Mijlociu. Tineri (60% din populaţie – sub 30 de ani), relativ educaţi (paradoxal, în multe universităţi din zonă sînt mai multe fete decît băieţi, deşi consecinţele nu se văd deocamdată pe piaţa muncii), sătui de stagnare şi de cam aceiaşi lideri pe care au deschis ochii la naştere, arabii generaţiei care a umplut pieţele din Tunis, Cairo, Aman sau Benghazi ne-au surprins pe toţi. Nici Mossad-ul şi nici CIA n-au anticipat, pare-se; FSB-ul rusesc, DST-ul francez şi britanicii din MI6 n-au fost mai perspicace; şi nici batalioanele de mame omizi ale României n-au prevăzut nimic! Poate îmi veţi spune că nişte fire anume sînt trase dintr-un cuib ocult de comandă; v-aş crede, dar aduceţi dovezi! Pînă atunci, rămîn cu ce se vede: junii Arabiei dau startul unei schimbări istorice, la ei acasă. 

Cînd vezi paloarea de pe faţa dlui Obama, voltele asterix-tice ale dlui Sarkozy, prudenţa îngîndurată a dnei Merkel şi surîsul care nu-i al lui de pe obrajii dlui Putin, aproape că-ţi vine să-l reevaluezi pe ex-preşedintele (şi pînă de curînd ironizatul suprem al Americii, de către stîngişti şi ignoranţi) George W. Bush. Vă place sau nu, Bush Jr. era singurul care, acum şase-şapte ani încă, ne tot spunea că arabii sînt şi ei capabili să vrea democraţie (iar noi, ceilalţi, nu-l prea credeam). Nu vreau să spun că, acum, strada arabă îl confirmă pe Bush-fiul – ci doar că măcar unii dintre arabi se comportă ca şi cum acel Bush ar fi avut dreptate: în definitiv, în aceste revoluţii (să nu ne ferim de acest cuvînt) n-au ars steaguri americane sau israeliene şi nici crucile n-au fost puse pe foc. 

Acum, politologi şi istorici dintre cei mai vestiţi se întrec în comparaţii ce nu seamănă neam între ele. Revoluţia arabă din 2011 e varianta locală a anului 1989 din Europa de Est – spune (simplific eu) analistul american Fareed Zakaria; Ceea ce se întîmplă în aceste ţări aduce bine cu revoluţiile de la 1848 din Europa – scrie istoricul britanic Niall Ferguson; Tunisia şi Egipt nu-s decît prologul unui viitor val de radicalism islamic, ce se va întinde din Balcani pînă în Pakistan, via Turcia – mi-a spus un geopolitician israelian (nu am acordul lui pentru a-l numi) cu care am băut recent cîteva ceaiuri. 

Altfel spus: nimeni nu ştie ce va urma. Dificultatea nu va consta în a scăpa de Gaddafi (la ora la care scriu, el e încă, formal, şeful Libiei), după cum s-a scăpat şi de Ben Ali sau Mubarak; ci în a da apoi un curs stabil tuturor acestor state. Dorinţa de a trăi într-o democraţie (pe care, nu mă îndoiesc, o au măcar unii dintre cetăţenii plaiurilor înnisipate) nu poate suplini tradiţia, oricît de vagă, a unei democraţii (pe care n-o au). Iar Occidentul – acelaşi care acum 100 şi ceva de ani a trasat graniţele regiunii, după raţiuni la fel de non-arabe ca şi palmierii de plastic din cîrciumile din Siberia – în acest moment nu mai are nici îndrituirea şi nici vîna de a juca rolul profesorului. Deci: dacă vor democraţie, arabii vor trebui să şi-o construiască singuri. Raţional vorbind, e cert că lumea arabă nu va ajunge prea curînd la o democraţie de tip vest-european; teoretic, ar putea ajunge mai curînd la o democratură de tip rusesc sau la o democraţie manu militari de tip turco-kemalist. Aceasta e partea goală a paharului; partea plină e că, la fel de probabil, Arabia nu va deveni nici un mega-califat Al-Qaeda. Dar cel mai important lucru este şubrezirea unui clişeu care-i privea. 

Dacă-mi permiteţi o facilă comparaţie, pînă acum arabii păreau previzibili precum paginile din mijloc ale revistei Playboy. Într-un film american – oricare ar fi regizorul – din ultimii 50 de ani, atunci cînd un bărbat văzut din profil cască o revistă şi deschide pe lung posterul central, nici nu mai trebuie să vezi titlul de pe copertă; ştii că publicaţia nu-i tocmai Gazeta matematică şi mai ştii că respectivul cititor nu caută acolo informaţii despre viermii de mătase. La fel şi cu arabul generic. Din clasicul Ben Hur (romanul sau filmul) şi pînă în telenovelele româneşti, arabii păreau un fel de creaturi absolut previzibile: ori putred de bogaţi înfăşuraţi în cearceafurile lor albe, ori sărmani pînă la putreziciunea zdrenţelor de pe ei. Ori erau nişte satrapi răi, lacomi şi burtoşi, ori erau nişte fii ai ploii şmecheri şi cu buricul lipit de spinare, ceva gen Sindbad altoit pe Aladin. 

Răbufnirea de acum a străzii arabe ne arată că, într-un fel, fiii lui Mohamed au ajuns să ne semene în ceea ce altădată i-a făcut pe europeni stăpînii lumii: în imprevizibilitatea noastră – cea din care au ieşit cînd mari victorii, cînd teribile drame.

Adrian Cioroianu este profesor la Facultatea de Istorie, Universitatea Bucureşti. Cea mai recentă carte publicată: Visul lui Machiavelli, Editura Curtea Veche, 2010. El scrie pe blogul Geopolitikon.

Zizi și neantul jpeg
Kitul de supraviețuire și exteriorul
Orice acțiune astăzi simplă era tratată, pe atunci, ca o operațiune de comando.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
E cool să postești jpeg
Vioara lui Ingres
Un hobby este considerat a fi o extensie a personalității noastre dincolo de granițele profesionale și un indicator al faptului că avem pasiuni.
P 20 Sfintii Petru si Pavel WC jpg
Întoarcerea din cer. Conversiunea privirii
Proximitatea mundană a transcendenței este taina aflată în inima creștinismului.
„Voi cine spuneţi că sînt?“ O pledoarie jpeg
Charles de Foucauld
Accidentul – ca, de altfel, și minunea – a avut loc în biserica de lîngă școala de cavalerie unde învățase Charles de Foucauld.
p 24 M  Plesu jpg
Cu ochii-n 3,14
„Mama Natură l-a răsplătit cum se cuvine pentru profunda lui înțelegere.”
Zizi și neantul jpeg
Evadări în absolut
Intrînd în mare și înaintînd în ea, atît cît îți permiteau puterile, sfidai direct determinările.
956 08 Foto LNiculae jpg
Note şi fotografii (3)
Alte sunete vagi compun însăși tăcerea.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Capătul drumului – cum recuperăm anii ’90?
Tramvaiul 21 are o cu totul altă personalitate decît troleul 66 sau autobuzul 135.
p 19 WC jpg
Natura-n bucate
Sînt aceste panacee care promit viață lungă și sănătoasă reale sau doar o găselniță a industriei alimentare?
p 20 WC jpg
Apocalipsa la îndemînă
În orice religie, extremismul secretă o ideologie a „comunităţii aleşilor” eschatologici în luptă cu restul „decăzut” al umanităţii.
Theodor Pallady jpeg
Franciscanul de pe Bega
„Prologul” pelbartian e savuros ca un poem avangardist.
1226px Jesus walking on water  Daniel of Uranc, 1433 jpg
Aventura a doi frați ambițioși
A filozofa despre ambiție fără a ne reconsidera reperele riscă, pe lîngă prețiozitate sau cinism, să ne limiteze pur și simplu la gustul obsesiv de a parveni speculativ, intelectual, moral.
p 24 A  Vrana jpg
Cu ochii-n 3,14
Muștele femele au mai mulți neuroni decît masculii, acesta este rezultatul unui studiu recent care a observat creierul larvelor cu o tehnică inedită.
Zizi și neantul jpeg
La piscină
Pe vremuri, în anii ’70-’80, mersul la piscină era una dintre activitățile cele mai „fancy”.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Corpul
Pe la 15 ani, deja îmi pierdusem toată încrederea în mine.
p 19 Johann Sebastian Bach WC jpg
Muzica lacrimilor. Bach
Muzica nu „reprezintă“ drama christică și nu îi caută o semnificație anume: ea se naște din cutremurarea care cuprinde lumea în momentul suferinței divine și o sădește adînc în sufletul ascultătorului.
„Voi cine spuneţi că sînt?“ O pledoarie jpeg
Două comentarii la Geneză
Nu puțini s-au întrebat, de-a lungul secolelor, de ce ultimele trei cărți ale „Confesiunilor” lui Augustin sînt, de fapt, o exegeză la primele versete ale „Genezei”.
p 24 A  Damian jpg
Cu ochii-n 3,14
„Cînd viața se întîmplă, puiul e tot pui.“
Window through a window in Röe gård café 2 jpg
Decît un termopan, șefu’
După două ore de spart la daltă de jur împrejur, o opinteală finală a extras tocul ferestrei din perete, cu pervaz cu tot.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
O să fie bine! – recensămînt 2022 –
O să ajung eu în Albania, iar ei or să fie tot la coadă, încremeniți în așteptare.
E cool să postești jpeg
Viața fără Facebook
Cura de dezintoxicare de Facebook i-a făcut pe subiecții studiului mai toleranți față de ideile politice ale taberei adverse.
p 20 jpg jpg
La ceasul fără umbre al amiezii
Pentru viaţa spirituală, pentru căutarea şi întîlnirea cu Cel nelocalizabil, locul mai are importanţă?
Theodor Pallady jpeg
Pe terasă, cu Epictet
Greu de spus dacă stoicismul e la modă pentru că se poartă textele aspiraționale sau pentru că timpul nostru face loc unui anume neo-păgînism.

Adevarul.ro

image
De ce s-a oprit slujba oficiată de ÎPS Teodosie la Ziua Marinei. Explicaţiile Forţelor Navale Române
Statul major al Forţelor Navale a oferit primele explicaţii cu privire la incidentul petrecut în timpul oficierii slujbei religioase de către ÎPS Teodosie.
image
Cherofobia: teama de a fi fericit sau „după bine vine rău“. Cum se manifestă, care sunt semnele
Unele persoane simt aversiune faţă fericire, fără a avea un motiv raţional pentru acest lucru. În termeni de specialitate, această formă de anxietate se numeşte „cherofobie“, iar cei afectaţi fac tot posibilul să evite sentimentul de fericire.
image
Greşeala ce ar putea lăsa nepedepsită o bandă de tâlhari care a terorizat Ploieştiul
Trei hoţi din Prahova care au terorizat ploieştenii în perioada sărbătorilor de iarnă din anul 2020 sunt la un pas să rămână nepedepsiţi din cauza unei greşeli a instanţei.

HIstoria.ro

image
Predica de la Clermont: Chemarea la Prima Cruciadă
În ziua de 27 noiembrie 1095, pe câmpul din fața orașului Clermont, câteva sute de oameni așteptau să audă predica papei Urban al II-lea.
image
Frontul din Caucaz al Războiului ruso-turc din 1877-1878
Războiul din 1877-1878 este cunoscut mai ales pentru frontul din Balcani, la care au luat parte mari unități otomane, rusești și românești în principal, dar și trupe sârbești și muntenegrene.
image
Necunoscuta poveste a raclei în care s-au odihnit osemintele voievodului Mihai Viteazul
Cu ocazia comemorării recente a morții voievodului Mihai Viteazul, Muzeului Militar Național „Regele Ferdinand I” a publicat pe pagina de socializare a instituției povestea inedită a raclei în care, pentru un timp, s-au odihnit osemintele.