Oamenii cimitirului

Publicat în Dilema Veche nr. 375 din 21-27 aprilie 2011
Oamenii cimitirului jpeg

Mă priveşte de sub cozorocul şepcii de piele, trasă şmechereşte pe ochi, într-o parte. Îmi zîmbeşte, şi-i văd cei doi dinţi aurii din faţă: „I-am îngropat pe toţi, domnişoară! Pe toţi 220.000!“. 

Îmi spun că ăsta-i omul pe care-l caut. Ştie tot ce mişcă, dar mai ales ce nu mişcă. E – aşa cum îi place să spună – „master“. Deşi, pe uşa biroului scrie – în română şi în rusă – „Maistru înhumare“. 

Un cimitir nici vesel, nici trist. Colorat. 

Drumul meu spre cimitir a început (cum altfel?) într-o după-amiază gri, cu ploaie măruntă. M-am urcat într-o „rutieră“, undeva lîngă Piaţa centrală, cu destinaţia „Doina“. Doina este o stradă la periferia Chişinăului. La numărul 189 se află cimitirul. Unul dintre cele mai mari din Europa. Pe vremea comuniştilor, cimitirul se numea ca şi strada. Adică „Doina“. Nici gînd să poarte, ca azi, numele unui sfînt. Sfîntul Lazăr. Şi astăzi, însă, mulţi localnici îl pomenesc după vechiul nume. 

Îţi ia ore bune să traversezi pe jos cimitirul, care se întinde ca o pădure de cruci şi monumente, unduindu-se pe dealuri domoale, tăiate de alei asfaltate. În total, peste 200 de hectare. Într-o parte – un gard de beton. În alta – un deal pe care se văd blocuri lungi. În alta – o pădure dezgolită, neagră, în care ghiceşti – ca pălăria unei ciuperci uriaşe – cupola unei biserici.  

Nu pare un cimitir trist. Dar nici vesel. Aş zice că e extrem de colorat.  Aproape fiecare cruce şi monument sînt împodobite cu flori artificiale şi coroane viu colorate, cu panglici care flutură în vîntul uşor, ce s-a iscat după ploaie.  

Îl traversez în lung şi-n lat cu o maşină. Rusească şi veche. Vladimir e şofer la cimitir din 1987. Face tot timpul haz de „hîrbul“ lui despre care spune că locul i-ar fi la... cimitir. Dar la cel de maşini. Vladimir face haz şi de moarte. „Cu morţii – îmi spune – n-am nimic, că nici ei n-au cu mine! Pe vremuri îi căram cu maşina în Ucraina, sau în altă parte!... Mortu’ în spate, eu în faţă. Ne opream undeva, pe drum, trăgeam un pui de somn... eu, că el, săracu’, dormea deja şi nici că se mai trezea!“ 

Vladimir opreşte hîrbul lîngă un „sector“ plin de buruieni. De-abia se văd borne mici, vopsite în negru, cu un număr scris cu alb. „Aici îs morţii neindentificaţi! Aici au borna, la Morgă au o poză, că unii mai sînt recunoscuţi după ani de zile şi vine familia şi în loc de bornă îi pune o cruce.“ Undeva, printre crucile din zare, cîţiva oameni se îndreaptă tăcuţi spre un autobuz. Tocmai s-a încheiat o înmormîntare. Iar ceva mai încolo sînt cîteva gropi proaspăt săpate. Poate mîine, sau poimîine se vor astupa. Că nu e zi în care să nu intre cineva pe  poartă cu picioarele înainte.  Într-o lună întreagă sînt vreo 400. Maxim 450! Aflu că lumea moare mai puţin vara. 

Comuniştii îi împărţeau pe morţi după etnie sau funcţia în partid 

Ploaia s-a oprit. E aproape întuneric, aşa că mă grăbesc să fac cîteva poze. „Ţac“ în stînga, „ţac“ în dreapta… Aproape lîngă fiecare mormînt e o băncuţă şi o masă. Vladimir îmi sugerează să mă urc pe o masă ca să văd cimitirul de sus. „Haideţi că vă ajut eu!“ – şi-mi întinde braţul să mă sprijin de el. Deşi... „eu cred că nici din avion nu poţi să-l fotografiezi cu totul!“ – îmi spune bărbatul. Vrea să-mi arate „ce şi-a făcut unul în cimitir“ şi mă duce la o „căsuţă“ vopsită într-un roşu aprins. Pe un perete are o placă de marmură neagră pe care e scrisă o poezie în ruseşte. 

Ce să zic?... Impresionant! 

Aflu că pe vremea cînd Moldova era parte a Uniunii Sovietice, comuniştii nu dădeau voie să se facă cavouri în cimitir (oamenii nici nu văzuseră, nici nu ştiau ce-s alea!), iar inscripţiile de pe cruci erau foarte rar scrise cu caractere latine. Tot pe atunci, evreii aveau „sectorul“ lor. La fel – militarii şi secretarii de partid, care nu erau îngropaţi la un loc cu toată lumea. După 1991, în special ţiganii au început să-şi facă monumente care de care mai „ieşite din rînd“. Îmi atrage atenţia o placă de marmură neagră pe care e desenat în mărime naturală un bărbat cu acordeonul la piept. O fotografiez. Puţin mai în spate e un adevărat ansamblu funerar: patru femei şi doi bărbaţi au fost îngropaţi unul lîngă altul, căci au murit împreună, într-un accident. 

Maistrul de înhumare 

A început să picure din nou, aşa că nu mai e vreme de plimbat. Poposesc, în schimb, în biroul pe uşa căruia scrie – în română şi în rusă – „Maistru înhumări“. Bărbatul cu şapca de piele şi dinţii aurii e chiar maistrul. Nicolae Gîncota. Zice că e moldovean, că aşa scrie în buletin. Dar se descurcă mai degrabă cu rusa şi cu literele slavone (aşa sînt scrise şi cea mai mare parte a crucilor din cimitir). 

Îmi spune că atunci cînd era copil îi era frică de morţi şi fugea de rupea pămîntul atunci cînd „trecea vreun mort pe stradă“.  Mai tîrziu însă, tatăl lui a  lucrat ca paznic la cimitirul din Chişinău. El a terminat armata şi la puţin timp s-a angajat şi el gropar. Îmi spune că anii de început au fost cei mai frumoşi (!): „Eram tînăr, aveam putere... săpam groapa repede! Cel mai bine mă simţeam după ce săpam o groapă! Făceam mişcare, eram sănătos... mîncam bine şi ne mai cinsteau şi rudele mortului cu cîte un păhărel. Ştiţi că pe vremea comunismului, dacă refuzai un păhărel, tu erai de vină. N-aveai voie să refuzi!“ „Bine – zic eu – şi dacă aveaţi zece înmormîntări pe zi?“ „E! vă daţi seama că deja eram beţi!...“ 

Nicolae Gîncota lucrează în cimitir de 32 de ani. Adică din 1978. Între timp a devenit – aşa cum spuneam – maistru de înhumări. Un fel de... maistru de ceremonii. În biroul de la intrarea în cimitir intră o familie îndoliată. În doar cîteva minute, maistrul le rezolvă problema. „Aţi văzut?“ – îmi spune satisfăcut. „Eu cimitirul îl văd din cabinet. Nici nu mai trebuie să mă duc în teritoriu. Pac-pac! Le arăt harta, ăsta-i locul, şi gata!“ Cunoaşte cimitirul ca pe buzunarele lui. Îi arăt pozele pe care le-am făcut mai devreme cu Vladimir şi recunoaşte fiecare loc, fiecare mormînt.  

Din ’78, la cimitirul Chişinăului s-au îngropat peste 220.000 de oameni. Mari şi mici. Bărbaţi, femei. Nicolae spune că prin mîna lui au trecut toţi. „Unii sînt acum şi cîte trei într-o groapă, că legea ne dă voie, după 7 ani, să îngropăm pe altcineva din familie în acelaşi loc. Alţii sînt doar o oală cu cenuşă adusă din străinătate, pe unde au murit!“  

Îşi aminteşte că prin ’99 au fost îngropaţi nişte „bandiţi“ vestiţi. Unul Zelionii (sau cum s-o scrie, că nici maistrul nu ştia!) şi unul Jaca. „Au murit împuşcaţi. Dar să nu mă întrebaţi ce şi cum, că nu ştiu! Aşa vorbea lumea, că sînt bandiţi! Să ştiţi că dacă vine vreo rudă şi ne povesteşte – bine! Dacă nu, noi nu întrebăm. Treaba noastră e clară: sapi groapa, baţi cuiu’, laşi sicriul, acoperi groapa şi gata! Şi la noi e de lucru tot timpul, nu e criză niciodată! Săpăm gropi, împărţim sectoarele, facem curăţenie... Primăvara scoatem din cimitir o grămadă de gunoaie. Stăm şi noaptea să terminăm curăţenia că trebuie să fie curat de Paşte, cînd vine lumea! Să vedeţi ce e aici de Paştele Blajinilor! Lumea de pe lume! Tăti lumea vine în cimitir. Oraşul e pustiu – cimitirul e plin!“ 

„Acum, văd că cimitiru-i pustiu...“ constat într-o doară. 

Lui Nicolae i se luminează faţa a mirare şi zice ca un înţelept: „Cum să fie pustiu?!... E plin de oameni. Dar se odihnesc!...“ 

Rămîn fără replică la remarca lui. Cînd mă dezmeticesc, îl întreb dacă crede în viaţa de apoi. Devine serios: „Eu cred în Dumnezeu şi atît! Să fie clar! Eu nu ştiu cum o fi dincolo. Că stau cu oamenii ăştia aici de 32 de ani şi nu mi-a zis nici unul nimic... Ce strigoi?! Ce fantome?!... Eu de ăştia nu mă tem! V-am zis: oamenii se odihnesc, nu fac nimica! Mai degrabă de ăia de pe stradă mă tem!“ Continui să-l provoc: „Dar nu-i aşa că cimitirul ăsta e ca un oraş? Cu străzi, «case», oameni mai bogaţi, mai săraci...“ „Nu, nu, nu! Nici vorbă! În cimitir ai doar rîndu’, locu’, sectoru’ şi partea. Adică pe stînga sau pe dreapta!“ 

Cînd ieşi din Cimitirul „Sfîntul Lazăr“, dacă mergi pe drumul principal, de unde trebuie să iei „rutiera“, nu te grăbi să faci cu mîna primului maxi-taxi sau să o iei la dreapta spre oraş. Merită să faci vreo 300 de metri la stînga, pe lîngă gardul cimitirului. La un moment dat, o să te surprindă o cîrciumă de cartier, ce pare din alte vremuri (ca să nu zic din altă lume!). Numele ei este – sugestiv – „La porţile Raiului“. Explicaţia e simplă: proprietara cîrciumii este familia Raiu.  

Mai spun doar atît: că unul dintre băieţii lui Nicolae este şi el gropar la cimitir. Iar serviciul din primărie care se ocupă de cele 11 cimitire din Chişinău se numeşte „Combinatul de servicii funerare“.

Liliana Nicolae este jurnalistă la Radio România.

Sanatatea ficatului  Cum identifici semnele unui ficat bolnav jpg
Sănătatea ficatului: Cum identifici semnele unui ficat bolnav
Ficatul este un organ vital în corpul omului, fiind implicat în sute de procese, printre care: digerarea alimentelor, eliminarea deșeurilor din organism și producerea unor factori de coagulare care facilitează circulația sângelui.
Rolul esential al adjuvantilor in optimizarea pesticidelor jpg
Rolul esențial al adjuvanților în optimizarea pesticidelor
Condițiile de mediu, intemperiile, buruienile, precum și bolile și dăunătorii plantelor reprezintă tot atâtea provocări pentru fermierii moderni.
IMG 20240408 WA0011 jpg
Casa Memorială „Amza Pellea”, din Băilești, a fost redeschisă publicului
Manifestările dedicate cinstirii memoriei îndrăgitului actor român, născut în inima Olteniei, au debutat pe 6 aprilie, pe scena Teatrului Național Marin Sorescu din Craiova, locul în care și-a început fascinanta călătorie în lumea artistică.
pompy ciepła (2) jpg
Pompe de căldură - utilizarea, funcționarea și tipurile acestora
În ultimii ani, pompe de căldură s-au remarcat intre dispozitivele utilizate în sistemele moderne de încălzire.
header piese jpg
Sfaturi pentru conducătorii care apreciază piese auto online de calitate și serviciile unor profesioniști
Achiziționarea de piese auto online poate fi o modalitate convenabilă și eficientă de a-ți repara sau întreține mașina.
masa de paste jpg
Cum să aranjezi o masă festivă perfectă: trei sfaturi utile
Nu mai este mult până la sărbătorile de Paște. Chiar dacă poate părea cam devreme să începi pregătirile de sărbătoare, poți începe planificarea de pe acum dacă vrei să-ți impresionezi invitații.
caine in vacanta jpg
Cum să îți pregătești câinele pentru călătorii: 6 sfaturi pentru o vacanță fără probleme
Te pregătești să pleci în prima vacanță alături de câinele tău? Experiența de a pleca într-o călătorie cu cel mai bun prieten al tău poate fi una inedită, care te va încărca cu amintiri plăcute.
image png
Lumea în care trăim
Trăim ceea ce poartă numele de „marea epuizare”.
image png
Flori, lumi și profesoare
Flori le-am dus de cîte ori am avut ocazia, la propriu sau la figurat.
image png
Cît de puțin ne lipsește...
Zic alți psihologi: nu pierde copilul interior, „accesează-l”, joacă-te, have fun! Aiurea!
image png
Zoe, fii feminină!
În prezent, cînd vorbim despre feminism, nu ne mai raportăm la structura rațională a lui Beauvoir, ci la extremismele de tipul Solanas.
p 20 Aleksei Navalnîi WC jpg
O întrebare greu de ocolit
Pentru noi, astăzi, răul şi suferinţa nu sînt doar mari teme teoretice. Nici nu se limitează la experienţa lor privată.
image png
Tîlcuirile tradiției isihaste
O luminoasă excepție de la această triumfală decadență e de găsit în lucrarea Părintelui Agapie Corbu.
1038 21a centrul comunitar din Chiojdu, 2023 jpg
Arhitectura interesului public
Arhitectura interesului public reprezintă o dezvoltare rizomatică orizontală la nivel local.
p 24 M Plesu jpg
Cu ochii-n 3,14
Un preot din Spania, împreună cu partenerul său, au fost arestați pentru că ar fi făcut trafic cu Viagra.
image png
Pe ce te bazezi?
Pe măsură ce avansez în vîrstă, tind să cred că ceea ce numim intuiție se bazează pe experiența noastră de viață.
image png
De primăvară
Florile înșiruite mai sus se vindeau pe stradă, din loc în loc, înveselind-o. Schimbînd-o.
image png
Școli private, școli de fițe?
Nu se schimbase nimic, eram din nou o guvernantă „creativă”.
p 20 Valentina Covaci jpeg
Cum vorbim despre Dumnezeu
Merită să explorăm ce spune asta despre societatea noastră și despre discursul public din România.
image png
Călătorii în istoria cultului
A doua carte este o monografie asupra unui obiect liturgic esențial, pe care doar slujitorii îl pot vedea în altar: Antimisul. Origine, istorie, sfințire (Editura Basilica, 2023).
p 21 Geneva WC jpg
Nostalgii helvete
Job-ul (le petit boulot) pe care mi l-am dorit cel mai mult a fost cel de asistent plimbat căței genevezi.
p 24 M  Chivu 2 jpg
Cu ochii-n 3,14
● Un gunoier își dirijează colegul de la volanul autospecialei: „Dă-i, dă-i, dă-i! / Dă-i, că merge, dă-i!”. O versificație relativ salubră. (M. P.)
image png
Acceptăm prinți!
Termenul „sindromul Cenușăreasa” a fost folosit pentru prima dată de dr. Peter K. Lewin într-o scrisoare către Canadian Medical Association Journal, în 1976.
image png
Mama și tarabele
Mama, deși avea gusturi mai nobile și, atunci cînd se juca, îi plăcea să se joace mai luxos, înțelegea și nevoia mea de kitsch-ul nu chiar dulce, ci simpatic.

Adevarul.ro

image
„Iuda“ care i-a trădat pe luptătorii anticomuniști, plătit regește. Povestea legendarului Ogoranu care nu a putut fi prins de Securitate timp de aproape trei decenii
Banda lui Ion Gavrilă Ogoranu, din care făceau parte unii din cei mai vestiți luptători anticomuniști, a fost anihilată după au fost infiltrați trădători. Informatorii Miliției și ai Securității primeau bani grei pentru informații despre partizani.
image
Joburile de rutină cresc riscul de declin cognitiv cu 66% și de demență cu 37%, potrivit unui studiu
Conform unui nou studiu, activitatea intensă a creierului la locul de muncă ar putea da roade nu numai în ceea ce privește avansarea în carieră, ci ar putea, de asemenea, să protejeze cogniția și să contribuie la prevenirea demenței pe măsură ce înaintezi în vârstă.
image
Rujeola a început să-i ucidă și pe părinții nevaccinați. Număr record de cazuri
În România avem epidemie de rujeolă, iar situația devine din ce în ce mai gravă: săptămâna trecută s-a înregistrat un record de îmbolnăviri.

HIstoria.ro

image
Cine erau bancherii de altădată?
Zorii activităților de natură financiară au apărut în proximitatea și la adăpostul Scaunului domnesc, unde se puteau controla birurile și plățile cu rapiditate și se puteau schimba diferitele monede sau efecte aduse de funcționari ori trimiși străini ce roiau în jurul curții cetății Bucureștilor. 

image
A știut Churchill despre intenția germanilor de a bombarda orașul Coventry?
Datorită decriptărilor Enigma, aparent, Churchill a aflat că germanii pregăteau un raid aerian asupra orașului Coventry. Cu toate acestea, nu a ordonat evacuarea orașului și nici nu a suplimentat mijloacele de apărare antiaeriană.
image
Căderea lui Cuza și „monstruoasa coaliţie”
„Monstruoasa coaliţie“, așa cum a rămas în istorie, l-a detronat pe Alexandru Ioan Cuza prin lovitura de palat din 11 februarie.