De Paşti la Hermitage

Publicat în Dilema Veche nr. 377 din 5-11 mai 2011
De Paşti la Hermitage jpeg

Nu. Nu că nu am fi vrut să revedem şi să-l ducem pe cel mic la perla muzeelor ruseşti, Ermitajul, sau că zborurile spre Rusia au devenit mai ieftine. Nu. Pur şi simplu aşa se numeşte hotelul la care ne-am luat bilete pentru minivacanţa de Paşti. Hotel Hermitage se află cam la mijlocul staţiunii Nisipurile de Aur de pe malul bulgăresc. Construit acum opt ani, a trecut, cum se spune, din mînă în mînă, adică de la Kempinski la spanioli. Am hotărît ca de Paşti să ne răsfăţăm cu servicii de cinci stele, all inclusive. Cu tot cu Loganul din dotare.

Deja ştiţi drumul către Varna: din Bucureşti pînă la intrarea în Giurgiu şoseaua este modernizată. Dacă nu vrei înghesuială şi semafoare, o iei la stînga pe varianta pentru camioane ca să ajungi la vamă şi la ghereta unde se plăteşte taxa de pod, nedispărută încă. Şase euro. Obligatoriu, în geam trebuie să fie rovigneta românească valabilă atunci cînd treci de autorităţile române. Dacă nu o aveţi, ieşiţi din rînd şi trageţi o fugă cîteva sute de metri înapoi, unde este o benzinărie care are rovignete de vînzare. Urmează reinstalarea la coada de autoturisme care vor să treacă podul. (Spre ruşinea mea, asta mi s-a întîmplat mie, cel care uitasem să cumpăr rovigneta.)

După ce treci podul, cam îngust pentru traficul de astăzi – să nu uităm că a fost construit între anii 1952 şi 1954 –, rulezi pe şoselele bulgăreşti. Deocamdată în bună stare, cel puţin cea care ocoleşte centrul oraşului Ruse şi te scoate către Sofia sau Varna. Două benzi pe sens, proaspăt modernizate. Atenţie! Este bine să vă luaţi şi vigneta bulgărească. Tot de la vreo benzinărie sau chiar de la ghereta care reprezintă intrarea în spaţiul vecinilor noştri. Poliţiştii bulgari de-abia aşteaptă să vadă o maşină de România care să nu aibă vignetă. Semnalizarea, deşi nu rupe lanţul, este suficientă pentru a te putea orienta şi fără GPS.

Ieşiţi din zona Ruse trecînd pe sub un pod şi vă orientaţi spre Shumen-Varna. Apoi, pînă la Shumen mergi pe un drum care ar putea fi categorisit drept judeţean, de către noi. Adică cu o bandă pe sens, la nivelul anilor ’80. Surpriza cea bună vine de la nivelul de trafic din Bulgaria, care este mult sub al nostru. Ai timp şi spaţiu să vezi ce e în faţă şi să faci depăşirile inerente de carete trase de măgari sau de vreun Moskvici obosit. Încă ceva: nu prea veţi vedea oameni la poartă, uitîndu-se în colbul drumului, ca la noi. Cred că bulgarii sînt un pic mai retraşi sau nu vor să-şi tăbăcească fundul stînd pe băncile de la drum, uitîndu-se să vadă cine mai trece. Sau au alte treburi de făcut, cine ştie? Data viitoare voi face o anchetă jurnalistică pe acest subiect.

De la Shumen intraţi pe autostradă. Cam o sută de kilometri au fost amenajaţi, dar lucrările se desfăşoară cu rapiditate. Trei benzi pe sens, cu pante line şi curbe aşijderea. Deşi pe benzile de viteză s-a turnat asfalt de curînd, adică de vreo cîţiva ani, granulaţia criblurii folosite este atît de mare că mai bine mergeţi pe banda de urgenţă – deşi nu e voie – pentru că pe acolo mai este încă asfaltul originar, de culoare mult mai deschisă şi relativ lisă. Dovadă că patul de beton de la marginea autostrăzii a fost lucrat cu conştiinciozitate, nu ca la noi. Încă o dată vă spun, mersul pe banda de urgenţă, de la marginea autostrăzii, este interzis. Noroc, încă o dată, cu traficul din Bulgaria. În general, poliţia bulgară nu prea se plimbă pe autostradă, dar îi puteţi întîlni prin satele pe care trebuie să le traversaţi, cu radarele de tip trompetă în mîini, pîndind mai ales autovehiculele cu numere străine. Personal, am văzut cum, într-o curbă periculoasă şi cu restricţie de viteză, am fost depăşit de un autoturism cu numere bulgăreşti. Imediat mai încolo era o maşină a poliţiei, care nu a reacţionat în nici un fel asupra respectivului, ci a îndreptat radarul spre mine! Noroc că fusesem avertizat înainte de solidaritatea şoferească şi aveam viteza regulamentară pentru tronsonul de drum respectiv.

În fine, ajungem la hotel în jurul orei 14. Găsesc un loc de parcare pe străduţa de lîngă. Facem check-in-ul rapid, fără coadă. La doar 20 de minute după, imensul hol de la recepţie se umple de români veniţi în vacanţă. Zgomot, hărmălaie, înghesuială. Era sîmbătă, înainte de Paşti. Toată staţiunea, deschisă special şi cu oferte senzaţionale, se umple de români. Toate hotelurile, şi pot spune că sînt multe la Nisipuri, erau pline de ai noştri! Doar pe cîţiva îi mai auzeam la masă vorbind în alte limbi. 

Chiar lîngă hotel, o mică bazilică invita, prin afişul pus la uşă, la întîmpinarea Luminii împreună. Mai este o mînăstire la vreo 4 km de staţiune, dar puţină lume s-a îndreptat într-acolo. Majoritatea au venit la mica bazilică. 

Zgomotoşi, românii se adună pe treptele micului lăcaş şi umplu, încet-încet, toată platforma de beton din faţa acesteia. Urmează strigăte de recunoaştere, de chemare de prieteni alături, de comentarii la micimea lăcaşului şi la faptul că nu sînt condiţii de întîmpinare „corespunzătoare“ a miezului nopţii sau de numărul neîndestulător al lumînărilor puse în vînzare. Rîsete, îmbrăcăminte de vacanţă, paiete de plajă sclipesc în luminile flash-urilor. După miezul nopţii, lumînările parcă se duc singure spre hoteluri, formînd şiruri-şiruri portocalii. Copiii aduşi la slujba de Înviere deja şi-au pierdut rezistenţa şi încep să plîngă. Taţii deja se gîndesc la şpriţul pe care îl vor trage în camerele de hotel. Mamele se ocupă de ouăle fierte şi roşite din ţară, aduse în cutia frigorifică, împreună cu drobul de miel. Luminile din camerele de hotel rămîn aprinse pînă tîrziu.

E dimineaţă. Pe peluza micii bazilici, resturi. Resturi de ambalaje de la diferite chipsuri, ciocolăţi, şerveţele, baterii consumate şi aruncate pe jos. Pe lîngă ele, trec în grabă camioanele cu materiale de construcţii pentru noul hotel care se ridică în coasta celui în care stăteam şi noi. Le desparte doar lăţimea unei străzi. Muncitorii au lucrat şi sîmbăta, şi duminica de Paşti. Business-ul primează. Mă rog…

Micul dejun. O sală de masă absolut încăpătoare pentru cei aproximativ 1200 de oaspeţi ai hotelului. Mîncare, berechet. Pe mese special încălzite se aflau zeci de feluri, de la salate proaspete pînă la fripturi de pui, porc şi miel. Ba era şi un grătar la care se făceau „in situ“ fripturi de vită.  Garnituri, la alegere. O imensă oală cu ouă vopsite era la îndemîna tuturor. În mai puţin de douăzeci de minute toate cele roşii au dispărut, rămînînd doar cele verzi. Nici deserturile nu erau mai prejos. Pîinea era de zece feluri. Automate de sucuri, cafea şi bere (bulgărească) făceau faţă tuturor solicitărilor. Într-adevăr, hotel bun. Piscina era curată, cu salvamar inclus, cu apă încălzită la 30 de grade. 

Ziua de Paşti era splendidă. Pe faleză, mulţime. Fi-miu apucă să călărească timp de cinci minute un ponei din cei trei aduşi acolo de doi bulgăraşi. Peste tot auzeai vorbindu-se numai româneşte. Pînă şi vînzătoarele de la diferite magazine o rupeau binişor pe româneşte. Vedeţi ce face comerţul din oameni? Îi obligă să comunice mai bine! La restaurante, meniul era scris şi în română, alături de engleză şi bulgară. Pînă şi reducerile erau scrise pe româneşte!

A doua zi ne hotărîm să vizităm Balcicul, cu minunatul lui castel al reginei Maria. Deşi distanţa nu e deloc mare, cu greu am reuşit să-l descoperim. În viziunea locală, acolo se află o secţie a grădinii botanice în primul rînd, şi de abia în al doilea, loc de odihnă al reginei României. N-are importanţă, castelul nu şi-a pierdut farmecul din cauza asta. Primăvară fiind, culorile lalelelor de abia înflorite erau extraordinare. Tot domeniul era îngrijit, nimic nu era lăsat de izbelişte. Pe toate cele trei terase se plantau diverse flori şi arbuşti, se curăţau aleile şi se repara ceea ce se stricase peste iarnă, de la vînturile care fac din zonă una mai puţin vizitată de la începutul toamnei şi pînă prin aprilie. Deşi în coasta domeniului regal este amenajat un restaurant, chiar pe malul mării, în parcarea căruia se aflau cîteva maşini româneşti, dintre care un tuareg cu număr de Ilfov, totuşi atmosfera era una de simplitate, decenţă şi respect. Exponatele muzeului erau bine întreţinute, iar personalul, foarte civilizat. Una peste alta, chiar dacă nu este bine semnalizat, am plecat de la castelul reginei Maria mulţumiţi şi mîndri că am ajuns şi acolo. Pe distanţa de 20 de kilometri, am întîlnit trei echipaje de poliţie. Cum sînt un om care respectă, în general, regulile de circulaţie, nu au avut de ce să mă oprească.

Marţi dimineaţa, parcă suflase vîntul prin parcările de prin staţiune. Majoritatea plecaseră încă de cu seară, ca să ajungă la serviciu în România. Cei care au mai rămas încă o zi, spre după-amiază îşi făceau bagajele. După ce sîmbătă nu aveai loc să arunci un ac pe străzile staţiunii, marţi puteai parca maşina oriunde. Nici ţipenie de om pe stradă. Sincer să fiu, aveam un sentiment ciudat. La mare, pe faleză, într-o zi cu soare, să nu fie decît vînzătorii de la magazine şi cîţiva cîini foarte liniştiţi – chiar era ciudat.  Maşina, pe care o lăsasem parcată vreme de patru zile, nu avea nici o zgîrietură în plus faţă de ce avea deja, iar alarma îmi spunea că nimeni nu încercase să o agreseze.

Ne-am făcut şi noi bagajele şi ne-am îndreptat spre casă, pe acelaşi drum.

După invazia românilor, hotelurile bulgăreşti îşi închideau porţile. Toată staţiunea intră în hibernare. Următoarea deschidere, de 1 mai.       

Grigore Vîrsta este producător la TVR.

„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Aix-les-Bains și tinerii francezi de 70 de ani (II)
Dar poate că mai mult decît plimbarea în sine conta acel „împreună”.
p 19 jpg
Cultul virginității
Ideea că virginitatea fizică atestă puritatea și inocența depășește granițele religioase, devenind un construct social și ipocrit prin care unei femei i se anulează calitățile morale în favoarea celor fizice, ajungînd să fie prețuită mai degrabă integritatea trupului decît mintea și sufletul.
p 20 San Filippo Neri WC jpg
Despre creștinism și veselie
Multe dintre textele clasice ale creștinismului dovedesc o relație încordată pe care Sfinții Părinți o întrețineau cu rîsul.
„Voi cine spuneţi că sînt?“ O pledoarie jpeg
Migdalul lui Origen
Editat, tradus, redescoperit în bogăția și autenticitatea sa în ultimul secol, Origen revine de fiecare dată în atenția cititorilor cu o înnoită putere de atracție.
Zizi și neantul jpeg
Dacia roșie
Era o oază, într-o vreme în care lucrurile se degradau pe zi ce trecea: la cantina de acolo se putea mînca bine și ieftin, ba chiar și cumpărai una-alta pentru acasă, uneori.
p 24 M  Plesu jpg
Cu ochii-n 3,14
La Galați, o candidată a fost surprinsă în timp ce încerca să fraudeze examenul de bacalaureat cu un pix-telefon. Avea 45 de ani și era absolventă a unui liceu particular, la frecvenţă redusă.
41580801101 373a7ea5c2 c jpg
Oamenii fac orașele
Paradigmei moderniste de producție a noilor cartiere, Jacobs îi opune observația directă și studiul la firul ierbii, sau la bordura trotuarului, a vieții urbane.
Zizi și neantul jpeg
Roți și vremuri
Trebuia să mănînci nu știu cîți ani numai iaurt și să economisești, să pui bani la CEC ca să-ți poți cumpăra o Dacie.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Aix-Les-Bains și tinerii francezi de 70 de ani (I)
În Aix zilele de vară se mișcă în ritm de melc, par nesfîrșite, exact ca acelea din vacanțele copilăriei.
E cool să postești jpeg
Tastatura sau creionul?
Este un avantaj real acest transfer al informațiilor direct pe dispozitivele elevilor?
p 20 WC jpg
Religiile manevrate de dictatori
Sîntem înconjuraţi de spaţii unde religia e folosită în beneficiul unor regimuri antiliberale: Rusia lui Putin, Turcia lui Erdogan, Ungaria lui Orbán.
Theodor Pallady jpeg
Discretul eroism al moderației
Nu prea cunoaștem opera românilor americani, iar numele care circulă simultan în cele două culturi provin cu precădere din zona umanistică.
p 23 Lea Rasovszky, Bubblegun of Sweet Surrender (Soft War) I  Codre jpg
„Războiul este doar «eu» și nici un pic «tu»” – artiștii și galeriile în timp de război
„Un fel de așteptare epuizantă la capătul căreia sperăm să fie pace.”
p 24 A  Damian jpg
Cu ochii-n 3,14
După ce, cu o săptămînă în urmă, doi lei au încercat zadarnic să evadeze din grădina zoologică din Rădăuți, un șarpe mai norocos a pătruns în Spitalul Orășenesc din Balș.
Zizi și neantul jpeg
Mare, pofte, necuprins
Tocmai ăsta era hazul vacanței: împletirea ciudată de pofte concrete și visări abstracte. Figurau, cu toatele, într-un meniu pestriț și cu pretenții.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Vacanțe de altădată
Nu pot vedea mai multe, însă sînt convinsă că au și bomboane străine sau ciocolată, poate că au și gume cu surprize.
E cool să postești jpeg
S-o fi supărat pe mine?
Ca să nu „supere” această societate, foarte multe femei ajung să fie prizoniere ale unor prejudecăți pe care și le autoinduc, perpetuîndu-le, uitînd de cele mai multe ori de ele însele.
p 20 Sf  Augustin WC jpg
De ce scandalizează creștinismul?
Scandalul creștinismului stă așadar în neverosimilul lui. Însuși Dumnezeu vorbește, dar nu o face ca un stăpîn.
setea de absolut convorbiri cu christian chabanis jpg
Setea de absolut
Atunci cînd am întrevăzut cîteva adevăruri esențiale este dureros să simțim că, în măsura în care vrem să le comunicăm oamenilor, ele capătă limitele noastre, impuritățile noastre, degradîndu-se în funcție de acest aliaj.
p 24 M  Plesu jpg
Cu ochii-n 3,14
O femeie din București a fost pusă sub control judiciar, fiind bănuită de săvîrșirea infracțiunii de înșelăciune prin vrăjitorie.
Edgar Allan Poe, circa 1849, restored, squared off jpg
Prăbușirea casei Usher
Una dintre cele mai emoționante descrieri de arhitectură din literatura universală este tabloul creionat de Edgar Allan Poe în debutul nuvelei „Prăbușirea casei Usher”.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Cum e să pleci în vacanță bolnav și complet epuizat
N-am mai fost într-o vacanță parțial din cauza pandemiei, însă mai mult din cauza faptului că nu mi-am mai permis o vacanță.
p 20 Ierusalim, Muntele Templului WC jpg
Loc disputat
De curînd, la Ierusalim au izbucnit din nou – dar cînd au încetat? – tensiunile pe esplanada Cupolei Stîncii.
Theodor Pallady jpeg
Scurtă oprire în biblioteca perfectă
Cel mai adesea afli despre autorii de cărți din cărțile altor autori: circulația bibliografică prin notele de subsol asigură ventilația academică din care se compune tradiția intelectuală a oricărei societăți moderne.

Adevarul.ro

image
Atacul rechinilor. Ce spun biologii marini despre cazul turistei românce ucise în Marea Roşie a Egiptului
Periodic, rechinii atacă turiştii în Marea Roşie. Ultima victimă este o româncă de 40 de ani din Suceava. Aceasta nu a avut nicio şansă în faţa Marelui Alb care la doar 600 de metri distanţă mai ucisese o turistă din Austria.
image
Factură de aproape 15.000 de euro la telefonul mobil, după accesarea unui link necunoscut
Este păţania unei familii din Sighetu Marmaţiei, după ce fiul lor a deschis un link necunoscut. Apelurile au început să curgă, ajungând la câte 500, zilnic. Factura uriaşă de peste 70.000 de lei va trebui achitată de către titularul abonamentului.
image
Amantele criminale din Bihor, trimise în judecată. Victima, care era soţul uneia, le  „agasa“ pentru că voia sex cu nevasta
Cele două femei din Bihor care i-au plătit 40.000 lei unui interlop, ca să-l ucidă pe soţul uneia dintre ele, au fost trimise în judecată, procurorii susţinând că acestea aveau o relaţie amoroasă, iar soţia victimei se simţea agasată de faptul că el voia să facă sex.

HIstoria.ro

image
Diferendul româno-bulgar: Prima problemă spinoasă cu care s-a confruntat România după obţinerea independenţei
Pentru România, prima problemă spinoasă cu care s-a confruntat după obținerea independenței a fost stabilirea graniței cu Bulgaria.
image
Controversele romanizării: Teritoriile care nu au fost romanizate, deși au aparținut Imperiului Roman
Oponenții romanizării aduc mereu în discuție, pentru a combate romanizarea Daciei, acele teritorii care au aparținut Imperiului Roman și care nu au fost romanizate. Aceste teritorii trebuie împărțite în două categorii: acelea unde romanizarea într-adevăr nu a pătruns și nu „a prins” și acelea care au fost romanizate, dar evenimente ulterioare le-au modificat acest caracter. Le descriem pe rând.
image
SUA și Republica Dominicană - Cum a eșuat o anexare dorită de (mai) toată lumea
Pe 2 decembrie 1823, într-o vreme când majoritatea coloniilor spaniole din Americi își declaraseră independența sau erau pe cale s-o câștige, președintele SUA, James Monroe, a proclamat doctrina care-i poartă numele și care a devenit unul dintre documentele emblematice ale istoriei politice a SUA și a lumii.