Răul, astăzi

Alin VARA
Publicat în Dilema Veche nr. 380 din 26 mai - 1 iunie 2011
Răul, astăzi jpeg

Să fie oare acest început de mileniu o sursă de optimism, după un secol sîngeros ce pare că a dat măsura supremă a barbariei umane? Să fim oare capabili de a împărtăşi optimismul lui Ioan Paul al II-lea şi să încercăm a „trece pragul speranţei?“ Sau ne aflăm oare prinşi într-o structură de civilizaţie ale cărei lumini se sting?

Semnalele care vin din Vest nu mai sînt de mult timp încurajatoare. Dincolo de presa mainstream şi de atenţia acordată de aceasta problemelor presante de economie şi politică, cel interesat trebuie să depună un oarecare efort pentru a căuta semne ale unui curent subteran mult mai discret, dar unul care este adevărata sursă a mutaţiilor de mentalităţi ce schimbă implacabil faţa Occidentului. Acest curent este cultura, iar în centrul acesteia se află „cultul“: raportarea la transcendenţă sau cadrul metafizic în lumina căruia se determină tipul de relaţionare cu aproapele.

Senatul francez a adoptat de curînd o lege care permite cercetarea pe embrioni umani. Aflăm că aceasta s-a făcut după lobby-ul insistent al oamenilor de ştiinţă, animaţi desigur de raţiuni etico-medicale. Nu vor trebui să îşi facă griji pentru „materialul de cercetare“: există deja aproximativ 150.000 de embrioni congelaţi prin laboratoarele Franţei Luminilor. Pe lîngă această ştire, site-ul LifeSiteNews.com ne informează şi asupra unui caz în care guvernul francez a lucrat curat şi discret: un profesor de istorie a fost revocat pe termen nelimitat din funcţia deţinută la un liceu, fără dreptul de a mai preda în şcoli publice şi pierzîndu-şi toate beneficiile sociale, pentru că şi-a exprimat public poziţia anti-avort, la o oră cu elevii săi. S-a considerat că elevii nu sînt suficient de maturi pentru a vedea imagini cu copii avortaţi, deşi – spune el – participarea la acea oră nu fusese obligatorie. În plus – se apără profesorul –, cum se face că, totuşi, elevii sînt consideraţi suficient de maturi încît să primească informaţii despre metode contraceptive şi despre avort la şcoală şi chiar să primească pilula „de a doua zi“ de la cabinetele medicale şcolare, fără a fi nevoie de acordul părinţilor? Decizia finală privind revocarea profesorului din sistemul public de învăţămînt a venit de la minister.

În timp ce astfel de ştiri apar periodic, dînd o relativă măsură a crizei morale profunde în care ne aflăm, genocidul tăcut al avorturilor continuă. Organizaţia pro-avort Guttmacher Institute raportează aproximativ 40 de milioane pe an. Cele mai prudente estimări nu coboară mai jos de pragul de 20 de milioane. Pentru o comparaţie: la Auschwitz (1940-1945) au murit aproximativ 1,1 milioane de oameni. Pentru foametea pusă la cale de sovietici în Ucraina (1932-1933), estimări moderate ajung la cifra de 3,3 milioane de morţi (cf. Timothy Snyder, Bloodlands, 2010).În mod clar, trăim timpuri în care demnitatea umană este violată pe scară largă, sistematic, prin colaborarea tacită dintre o societate debusolată, ostilă ideilor de virtute şi de adevăr obiectiv, şi un stat liberal lipsit de repere şi tot mai închis faţă de opiniile alternative. Nucleul acestui fenomen este o viziune reducţionistă asupra persoanei umane, conform căreia omul este o fiinţă strict materială, incapabilă de a avea liber arbitru şi responsabilitate, ale cărei idei sînt emanaţia unor fenomene socio-istorice, şi a cărei valoare variază în funcţie de context: productivitate economică, sănătatea codului genetic, adecvarea la disponibilitatea viitorilor părinţi de a-l creşte, randamentul (în stare de embrion) în cercetările ştiinţifice etc. Dar se potriveşte oare această perspectivă cu optimismul vremurilor post-totalitare, unul ce proclamă că marele rău al modernităţii a trecut, iar calea către fericire este deschisă? În fond, care este răul modernităţii?

Lectura standard a istoriei recente este că liberalismul epocii Luminilor s-a confruntat în mod sistematic cu diverşi duşmani ai societăţii deschise: nazismul, comunismul şi alte forme de dictatură. Paradigma este, aşadar, politică. Bătălia s-a dat între cei ce respectă diversitatea opiniilor şi cei care au încercat să impună o ideologie, între cei care credeau în pluralitatea adevărurilor şi cei care credeau în Adevărul absolut. Se uita însă o întrebare simplă: cum a fost totuşi posibil ca unii oameni să creadă în necesitatea impunerii unor ideologii, chiar cu preţul unor crime fără precedent?

Răspunsul ar fi că numai o imagine incompletă asupra realităţii umane a făcut posibilă convingerea că o idee abstractă merită impusă cu forţa unor întregi naţiuni. La un moment dat, în istoria modernă oamenii au început să creadă: 1) că este posibil ca natura umană şi întreaga realitate să fie schimbate; 2) că demnitatea umană este un concept relativ, un construct sociocultural care poate fi uşor deconstruit şi că ea merită să fie încălcată pentru un scop mai înalt. Aceste idei, la rîndul lor, apar după ce credinţa în dimensiunea metafizică a omului a dispărut.

Astfel, răul provenea nu din faptul că aceste grupări revoluţionare au crezut într-un adevăr absolut, ci din faptul că adevărul în care credeau era greşit. Numai reducerea persoanei, a faptelor şi a gîndirii acesteia la diverse tipuri de cauzalităţi şi determinisme (darwinism, istoricism, materialism) a putut face posibilă ideea că pot exista proiecte pentru care demnitatea individuală merita sacrificată. Devastatoare consecinţe vor avea trei figuri ale secolului al XIX-lea: Marx şi teoretizarea determinismului economic ce stă la baza oricărei configuraţii politice sau culturale; Freud şi ideea sa despre om ca prizonier al angoaselor sexuale; Nietzsche, „descoperitorul“ voinţei de putere ca sursă a moralităţii şi culturii.

La fel, căderea comunismului trebuie văzută nu ca victoria celor care credeau că adevărul e relativ, ci a celor care au propus versiunea corectă asupra misterului fiinţei umane: că aceasta are o demnitate inviolabilă, că este liberă şi responsabilă, că este mult mai mult decît o piesă în mecanismul impersonal al Istoriei. Revenind la provocările etice ale lumii contemporane, se va vedea că, urmînd această lectură, răul nu a dispărut. El a revenit şi face în continuare milioane de victime; doar că acum are altă formă. Ceea ce înseamnă că şi interpretarea istoriei  ar trebui să fie revizuită conform unui singur criteriu: marea provocare a modernităţii este aşadar reducţionismul aplicat persoanei umane, tentaţia de a-l privi pe celălalt ca pe obiect care poate fi folosit, cu o valoare relativă, şi nu ca pe un bun absolut şi un miracol.

Orice idee care ignoră caracterul sacru şi inviolabil al persoanei şi care, prin implicaţiile concrete, nu are ca obiectiv exclusiv binele persoanei reprezintă o ofensă la adresa demnităţii umane. Curente contemporane din ştiinţele umaniste şi sociale care continuă mai sofisticat tipurile de determinism exemplificate de Marx, Freud şi Nietzsche sînt astfel de ofense. Justificările acordate avortului, eutanasiei, experimentelor pe embrioni umani prin ideea că fiinţa umană nu are aceeaşi demnitate sau esenţă în diferite faze ale vieţii sau prin aceea că unele vieţi nu merită prelungite reprezintă grave alterări ale simţului dreptăţii. A pune interesul politic sau naţional mai presus de apărarea demnităţii persoanei este, la fel, semnul unei ierarhii valorice profund corupte.

Unul dintre cei care adoptă lectura clasică asupra istoriei recente este Vladimir Tismăneanu. Domnia sa, incontestabilă autoritate în cercetarea comunismului, se remarcă prin intervenţii publice onorabile îndreptate către construirea unor criterii solide pentru judecarea comunismului şi către stabilirea unei ierarhii de valori politice necesare spaţiului public românesc. Numai că filtrul domniei sale pare a fi îndreptat exclusiv asupra bătăliei dintre lumea liberă şi comunism, o confruntare dintre Bine şi Rău care s-a terminat fericit în 1989. Lipseşte însă o critică mai profundă a antropologiei propuse de modernitatea post-carteziană sau o analiză a proiectului de întemeiere a moralităţii de pe baze kantiene sau utilitariste. Lipseşte o denunţare a abuzurilor democraţiilor liberale, de la momentul Hiroshima şi pînă la poziţia legislativă  în legătură cu problemele de bioetică. Semnalarea derapajelor morale ale actualului guvern „de dreapta“, „popular“ este, la fel, absentă: reducerea ajutorului financiar pentru mame, uşurarea procedurilor de divorţ, facilitarea legislativă a apelului la „mame-surogat“, susţinerea prin bani publici a fertilizării in vitro. S-ar părea că nu demnitatea umană este conceptul fundamental de judecare a istoriei şi a politicii contemporane, ci încleştarea liberalism vs comunism. Aşadar, pericolul este de a închide ochii la excesele statului liberal (sau ale unui partid) doar pentru că acesta este oponentul comunismului (sau al stîngii).

Vladimir Tismăneanu o citează des pe Hannah Arendt, autoarea clasicului studiu Originile totalitarismului. Mai profundă mi se pare însă următoarea carte a acesteia, Condiţia umană. Acolo modernitatea în ansamblul ei este văzută ca o consecinţă a unei mutaţii profunde în istoria ideilor, survenită în secolele XVI-XVII: este vorba de disoluţia metafizicii, neîncrederea în capacitatea omului de a găsi adevărul prin contemplarea Fiinţei, instalarea  îndoielii carteziene în centrul atitudinii filozofice occidentale. Ideile au consecinţe: rămas fără aură supranaturală, omul devine rapid victima unei anihilări teoretice, apoi fizice.

Fostul judecător de la Curtea Federală Constituţională Germană, Ernst-Wolfgang Böckenförde, observă în cartea Stat, Societate, Libertate că statul liberal este prizonierul unei contradicţii: pe de o parte, este forţat să apere o ordine politică a toleranţei şi a pluralismului, dar pe de altă parte nu poate garanta stabilitatea acestei ordini fără apelul la un cadru obiectiv aflat dincolo de opţiunile subiective ale actorilor politici. Un astfel de cadru – spune el – ar fi dat de capacitatea religiei de a oferi un coagulant social. Am putea adăuga că religia este şi un punct de plecare pentru restaurarea imaginii fiinţei umane. Fără îndoială, drumul pînă la aplicarea concretă a acestei soluţii este foarte lung şi trebuie să îmbine legislaţia fermă cu apărarea libertăţii de conştiinţă a cetăţenilor.  Dar este singura cale acceptabilă.

Legendă foto: Hannah Arendt

Alin Vara este masterand în teologie la Universitatea din Bonn.

Zizi și neantul jpeg
Alarme, sonerii, zgomote… – din alte vremi
Aproape vii, ceasurile ne umpleau singurătățile.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
#metoo? În România?! Să fim serioși!
Nu cred că există vreo femeie, cel puțin din generația mea, care să nu fi trecut măcar o dată în viață printr-o experiență de hărțuire sexuală
p 20 N  Steinhardt jpg
N. Steinhardt despre creștinismul firesc
Creștinismul devine un regim natural al vieții, un accent care însoțește gesturile cele mai mărunte ale cotidianului.
Polul jpg
Colonialism și misionarism
Reconcilierea dintre colonialism și misiunea creștină internațională este foarte complexă.
p 24 S M  Georgescu jpg
Cu ochii-n 3,14
A ajuns acasă rîzînd, a rîs toată noaptea și nu s-a oprit nici a doua zi (joi), nimic neputîndu-i pune capăt veseliei.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
În ochii ei era dragoste, multă dragoste
Cît de repede se petrecea totul, fără să analizezi, fără să-ți pui întrebări, fără să te gîndești la un viitor, erau ca niște fire care se înșiră, apoi se deșiră, ca o lumînare care se aprinde undeva în noapte, arde întîi viu, apoi mocnit și se stinge de la sine.
Un album studiu al bisericilor transilvane jpeg
Un album-studiu al bisericilor transilvane
Textul are sobrietate ştinţifică, devotament faţă de documentarea monumentelor şi a vieţii religioase care le-a modelat şi care s-a modelat, de-a lungul timpului, în jurul verticalei lor.
Theodor Pallady jpeg
Tiparul și Cartea cărților
Nu știu să se fi publicat la noi, pînă acum, o asemenea panoramă a edițiilor tipărite ale Sfintei Scripturi de pe orice meridian și în mai toate limbile cunoscute.
Zizi și neantul jpeg
În mulțime
Oamenii prezenți erau animați de entuziasm, dar de unul mai blînd, mai difuz.
Visez parcaje subterane jpeg
Visez parcaje subterane
Locuitorii la bloc ar trebui să-și privească cartierul ca pe propria curte și să lase mașinile la bulevarde, pentru a se bucura de natură.
Cu ochii n 3,14 jpeg
Cu ochii-n 3,14
Un bărbat de 60 de ani a mers la dentist pentru o plombă și a ajuns la urgență direct în operație, pentru că a înghițit capul frezei care-i scormonea dintele.
Oh salvie levănțică iasomie trandafir jpeg
Oh salvie levănțică iasomie trandafir
La început, l-am întîlnit pe Mircea Anghelescu ca profesor, în Amfiteatrul „Bălcescu“.
Zizi și neantul jpeg
Din mers, „mici” bucurii
Bucuria trece dincolo de tine și o-mpărtășești, involuntar în general, și celorlalți.
„Voi cine spuneţi că sînt?“ O pledoarie jpeg
Privirea lui Chateaubriand
Memoriile au fost proiectate – cum altfel? – pentru posteritate, dar ca o voce de dincolo de mormînt.
Filosofie și muzică  Gabriel Marcel jpeg
Filosofie și muzică. Gabriel Marcel
Muzica este așadar, în mod primordial, nu un obiect al gîndirii, ci un mod al ei.
Cu ochii n 3,14 jpeg
Cu ochii-n 3,14
...mai mulți americani au murit înecați cu lăptuci decît mușcați de șerpi și de crocodili, combinat.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Speranța moare ultima?
Mereu m-am întrebat dacă speranța care poate aduce cu sine un soi de idealism în a privi lucrurile din jurul tău folosește într-adevăr la ceva.
O lume a poveștilor jpeg
O lume a poveștilor
Narativele care pot subjuga națiuni întregi nu sînt o invenție modernă – după cum afirmă psihiatrul Boris Cyrulnik, în cea mai recentă carte a sa, apărută luna trecută la editura Odile Jacob.
André Scrima: Ziua una şi a opta jpeg
André Scrima: Ziua una şi a opta
Lumina Paştilor: pe cea vizibilă în biserici şi pe străzi, ucrainenii nu şi-au putut-o îngădui; pe cea spirituală, religia patriarhului Kiril o insultă, o sufocă.
Theodor Pallady jpeg
Un Sisif în robă franciscană
Camus a fost doar martorul esențial al asprelor sale vremuri și, prin revolta contra absurdului, aproape un mărturisitor.
Zizi și neantul jpeg
Iarbă verde și obligativități
Avem tendința să ne complicăm puținele zile libere. Să le încadrăm în sisteme, să le tratăm ca pe unele de lucru în alt domeniu: cel al leisure-ului, al entertainment-ului.
Cu ochii n 3,14 jpeg
Cu ochii-n 3,14
Care ar fi playlist-ul ce v-ar alunga pe dumneavoastră de la o demonstrație?
Blocul, strada, etajul și apartamentul jpeg
Blocul, strada, etajul și apartamentul
În locul garajului a apărut un parc, la fel de lipsit de imaginație din punct de vedere urban ca și lamele de blocuri din spatele unității militare, dar care, cu zonele sale verzi, evoca peluza spălătoriei de steaguri.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Ce caută americanul în Europa?
Îmi dau seama că avem de toate aici, pe bătrînul nostru continent, micul nostru paradis terestru, că este (a fost... oare?) una dintre cele mai bune lumi posibile și că mi-ar trebui vreo cinci vieți ca să văd și să trăiesc tot.

Adevarul.ro

image
Implicaţiile distrugerii crucişătorului Moskva, nava amiral a flotei ruse la Marea Neagră | adevarul.ro
Atacul asupra crucisatorului Moskva", nava-amiral a flotei ruse la Marea Neagra, are valoare simbolica si militara, spune profesorul Michael Petersen, citat de BBC. Nava ...
image
Topul celor mai valoroase monumente istorice lăsate în ruină. De ce nimeni nu le-a îngrijit VIDEO | adevarul.ro
O multime de monumente istorice faimoase din judetul Hunedoara nu au mai fost ingrijite si restaurate de mai multe decenii.